Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5163/2023 AI generated

Eligibility for doctoral title allowance based on alignment between professional activity and field of study

Case Number Decizia nr. 5163/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision to reject the claimant's administrative litigation. The dispute centered on the claimant, a judge holding a PhD in Public Order and National Security, who sought to annul an administrative decision and a salary order, arguing he was entitled to a monthly allowance for his doctoral title based on a prior civil judgment; the defendant, the Ministry of Justice (subrogated by the High Court), maintained that the allowance was not owed because the claimant did not exercise his professional activity in the specific field of his doctorate. The court held that the allowance under Article 14(1) of Law No. 153/2017 is conditional on performing activities in the domain for which the title was obtained, and since the claimant’s PhD belonged to the military/information sciences branch rather than the legal sciences branch corresponding to his judicial role, the statutory condition was not met; furthermore, the court found that the prior civil judgment lacked res judicata effect regarding this specific legal basis and that the administrative acts were correctly motivated and legally grounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 alin. (1) din C. proc. civ, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ; Eligibility for doctoral title allowance based on alignment between professional activity and field of study: Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
res judicata statutory grounds effects of the judgment civil dispute conditional administrative decision e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că sentinţa pronunţată în cauză este nelegalăaceasta fiind nemotivată, dar si pronunţată cu greşita aplicare si interpretare a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, dar si ale art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În opinia recurentului, tot in sfera motivului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
57/2015, dar si ale art. 14 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 431 alin. (1) din C. proc. civ
Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond.
art. 431 alin. (2) din C. proc. civ
Pe de altă parte, există efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
art. 496 C. proc. civ
Fiind neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 496 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea deciziei nr. 2/20694/2020 emise de Ministerul Justiţiei, prin care a fost respinsă contestaţia formulată în procedura prealabilă;

- anularea în parte a ordinului nr. 554/C/18.02.2020, în sensul anularii poziţiei 23 din Anexa 1 la acest ordin, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data soluţionării definitive a cauzei, ordin în care să se prevadă includerea şi a indemnizaţiei lunare aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept, astfel cum s-a statuat în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosarul nr. x/2015, sentinţa rămasă definitivă;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţanr. 34 din 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că sentinţa pronunţată în cauză este nelegalăaceasta fiind nemotivată, dar si pronunţată cu greşita aplicare si interpretare a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015, dar si ale art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017.

Recurentul reiterează situaţia de fapt, subliniind că începand cu data de 05.01.2008, in calitate de judecător la secţia Penala a Curţii de Apei Galaţi, a avut ca principale activităţi si responsabilităţi atribuţii privind Siguranta Naţionala, Ordinea Publica: protejarea informaţiilor clasificate, cooperare judiciara in materie penala, judecarea infracţiunilor de corupţie, criminalitate organizata si terorism pe raza de competenta a Curţii de Apel Galaţi, funcţionar de securitate cu atribuţii pe linia protecţiei documentelor si informaţiilor clasificate potrivit Legii 182/2002.

Aşa fiind, titlul ştiinţific de doctor in domeniul Ordine Publica si Siguranta Naţionala este in legătura indisolubila cu domeniul in care işi desfăşoară activitatea.

Prin sentinţa civila nr. 2533 pronunţata de Tribunalul Prahova in dosar civil nr. x/2015 instanţa a dispus, in acord cu dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015, dar si dispoziţiile legale in aceasta materie ce isi produc efectele in prezent, obligarea paraţilor MJ si Curtea de Apel Galaţi, sa îi calculeze si sa ii achite suma corespunzătoare sporului aferent titlului ştiinţific de doctor, prin includerea acestuia in indemnizaţia lunara de încadrare, hotărârea fiind definitiva si executorie.

Decizia de soluţionare a contestaţiei in procedura prealabila nr. 2/20694/2020 reprezintă un act administrativ nelegal, nemotivat, iar instanţa de fond nu a motivat nici ea n nici in fapt si nici in drept hotărârea de respingere a acţiunii.

Deşi din dispozitivul sentinţei rezulta ca instanţa s-a pronunţat asupra cererii in tot, formularea fiind " respinge acţiunea formulata de reclamantul A.,...ca neîntemeiata", totuşi in cuprinsul considerentelor nu se regăseşte nicio motivare in fapt si in drept sub aspectul capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2/20694/2020 .

Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice, fiind necesară justificarea raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza adoptării lui.

Pentru a-şi exercita.atribuţia de control al legalităţii actelor administrative, instanţa de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

În consecinţă, avînd în vedere necesitatea cunoaşterii raţiunii emiterii actului administrativ atît de către destinatarul acestuia, cît şi de către instanţă, obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o condiţie de legalitate a acestuia, sancţiunea pentru nemotivarea actului administrativ neputînd fî decît anularea lui.

Recurentul invocă practica CJUE şi a unor instanţe naţionale cu privire la necesitatea motivării actului administrativ.

În opinia recurentului, tot in sfera motivului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se inscrie si modul de soluţionare a excepţiei puterii de lucru judecat de către instanţa de fond, fiind făcute referiri doar la sentinţa civila 2533/2015 a Tribunalului Prahova, fara ca instanţa sa se raporteze la celelalte hotărâri la care recurentul a făcut referire.

Instanţa a inlaturat efectul pozitiv al lucrului judecata al sentinţei civile 2533/2015 a Tribunalului Prahova cu o motivare contradictorie, in sensul ca dispoziţiile ce au stat la baza pronunţării acestei hotărâri nu mai sunt aplicabile in cauza.

Instanţa nu motivează in niciun mod de ce nu retine efectul pozitiv al lucrului judecat ce rezulta din sentinţa civila nr. 1199/27.03.2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti in cauza civila nr. x/2018; sentinţa civila nr. 100/18.02.2020 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti si in cauza civila nr. x2019; sentinţa civila 1188/2021 a Curţii de Apel Bucureşti data in cauza civila x/2020.

Chestiunea referitoare la desfăşurarea, de către persoana care deţine titlul ştiinţific de doctor, a activităţii in domeniul pentru care deţine titlul, era reglementata in mod similar atât de O.U.G. nr. 57/2015, cat si de art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, astfel incat sub acest aspect nu a intervenit nimic in cadrul legislativ din prezent, fata de cel in vigoare la data rămânerii definitive a Sentinţei 2533, fiind obligatorie respectarea hotărârii judecătoreşti mai sus indicata.

Aşa fiind, Anexa 1, poziţia 23 din acest ordin al Ministerului Justiţiei se impune a fi modificata, conform sentinţei civile nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova.

Recurentul prezintă în continuare comsiderentele hotărârilor judecătoreşti menţionate şi conchide că, in cauza de faţă, instanţa in mod nelegal a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat, aceasta problema de drept privind legătura dintre titlul ştiinţific de doctor si domeniul in care isi desfăşoară activitatea reclamantul fiind tranşata prin sentinţele civile mai sus enunţate.

In ceea ce priveşte contestaţia formulata de reclamant împotriva Ordinului 554/C/18.02.2020. instanţa de iudecata a făcut o gresita aplicare a normelor de drept material, mai exact art. 31 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2015. cat si de art. 14 alin. (1) din Legea 153/2017, fiind incident motivul de casare prev de art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Ordinul 554/C/18.02.2020, Anexa 1, poziţia 23, este nelegal, fiind încălcate disp legale sus menţionate, întrucât sporul la care este îndreptăţit recurentul pentru titlul ştiinţific de doctor in drept nu i-a fost acordat, asa cum de altfel a dispus si instanţa prin sentinţa de mai sus.

Potrivit art. 14 alin 1 din legea 153/2017, aplicabil in cauza pendinte:

"Art 14. - Drepturi salariate pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor

(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salariul al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25."

Aceasta normă este similara cu norma de drept existenta la data pronunţării sentinţei civile 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova prin care Ministerul a fost obligat la plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, mai exact art. 3 ind.l alin 8 din O.U.G. nr. 57/2015, neexistand nicio modificare sub aspectul condiţiilor cerute de legiuitor pentru acordarea acestui spor.

Reiterează recurentul că are atribuţii de serviciu in domeniul "Ordine publica si sişuranta naţionala", in care a obţinut titlul ştiinţific de doctor* astfel incaţ si sub acest aspect refuzul Ministarului Justiţiei de a-i acorda sporul pentru totlul ştiinţific de doctor este nelegal, fiind o nerespectare a dispoziţiilor date de instanţa de judecata orin sentinţa civila nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova,

Astfel, locul unde recurentul işi desfăşoară activitatea, respectiv secţia Penala si pentru Cauze cu Minori din cadrul Curţii de Apel Galaţi, are legătura cu domeniul in care şi-a susţinut teza mea de doctorat, după cum a dovedit deja prin înscrisurile depuse la dosar.

Secţia Penala soluţionează cauze privind infracţiuni, iar infracţiunile aduc atingere Ordinii Publice, privita ca un concept general

In cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale a României, competenta de judecata in prima instanţa aparţine Curţilor de Apel, conform dispoziţiilor ari 38 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

Majoritatea cererilor de asistenta judiciara in materie penala in care România este stat de executare (stat solicitat) sunt, potrivit Legii nn 302/2004 Republicata, in prima instanţa, de competenta Secţiilor Penale ale Curţilor de Apel

În probaţiune solicită administrarea probei cu înscrisuri.

4. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Prin încheierea din 10 mai 2023, având în vedere modificările legislative survenite ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, instanţa a constatat subrogarea de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei.

La data de 12 octombrie 2023, recurentul-reclamant a depus la dosar ordinul de salarizare nr. 2903/09.10.2023, emis în executarea sentinţei nr. 1188/2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 1247/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit ca drepturile salariale ale reclamantului să fie calculate cu includerea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: (1) anularea deciziei nr. 2/20694/2020 emise de Ministerul Justiţiei, prin care a fost respinsă contestaţia formulată în procedura prealabilă; anularea în parte a ordinului nr. 554/C/18.02.2020, în sensul anularii poziţiei 23 din Anexa 1 la acest ordin, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data soluţionării definitive a cauzei, ordin în care să se prevadă includerea şi a indemnizaţiei lunare aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept, astfel cum s-a statuat în mod definitiv prin sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova pronunţată în dosarul nr. x/2015, sentinţa rămasă definitivă.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea, reţinând, în esenţă, că din interpretarea dispoziţiilor legale incidente rezultă clar şi fără echivoc faptul că indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se poate acorda numai deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care deţin acest titlu. Or, având în vedere că reclamantul a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul ordine publică şi siguranţă naţională, însă nu îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, fiind judecător în cadrul Curţii de Apel Galaţi, în mod corect s-a stabilit că nu îi poate fi acordată indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Reclamantul a declarat recurs, susţinând că motivarea primei instanţe este contradictorie şi nemotivată şi reprezintă totodată o interpretare greşită a normelor de drept material.

Invocă recurentul-reclamant şi faptul că prin sentinţa pronunţată în prezenta cauză a fost încălcată puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova.

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentinţa civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conţinutul acesteia a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părţilor, expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de judecătorul fondului sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată. În consecinţă, se constată că respectivele considerente sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii pronunţate şi nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, excluzându-se deci situaţia în care considerentele sunt criticate sub motiv că prin conţinutul lor încalcă sau aplică în mod greşit dreptul material, aspect tratat de un alt motiv de nelegalitate/casare.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de recurent sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, prima instanţă arătând clar şi complet de ce a respins acţiunea.

Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, contrar criticilor recurentului, instanţa de fond a făcut o interpretare legală a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Astfel, corect s-a constatat prin sentinţa atacată că, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform cărora personalul care deţine titlu ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţa a interpretat şi aplicat în mod corect textul de lege indicat mai sus, coroborat cu Anexa 1 din H.G. nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, din care reiese că pentru ramura ştiinţe juridice, domeniul studiilor doctorale este drept şi domeniul de licenţă este tot drept, iar domeniul studiilor doctorale de ordine publică şi siguranţă naţională aparţine ramurei ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.

Din această perspectivă, sunt nerelevante susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora, în calitate de judecător la Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, are şi atribuţii privind protejarea informaţiilor clasificate, cooperarea judiciară în materie penală, judecarea infracţiunilor de corupţie, criminalitate organizată şi terorism, funcţionar de securitate cu atribuţii pe linia protecţiei documentelor şi informaţiilor clasificate, câtă vreme a obţinut doctoratul într-un domeniu ce aparţine ramurii ştiinţelor militare, informaţiilor şi ordinii publice, şi nu în ramura ştiinţelor juridice, în care doreşte valorificarea studiilor doctorale.

Înalta Curte mai notează că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, există efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Contrar criticilor recurentului, în speţă prima instanţă a analizat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova şi a reţinut, corect, că aceasta nu are putere de lucru judecat cât timp în prezenta cauză este contestat ordinul nr. 554/C/18.02.2020 emis în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, iar sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept pe o perioadă în care era incident un temei juridic distinct cu privire la acordarea acestora.

Prima instanţă a analizat şi puterea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătoreşti invocate de acesta, statuând, corect, că acelaşi aspect ca cel din prezenta cauză a fost tranşat definitiv în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în care s-a pronunţat sentinţa nr. 978/12.12.2019, rămasă definitivă prin nerecurare şi care se impune cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză, deoarece analizează, în ceea ce îl priveşte pe recurent, condiţiile actuale pentru acordarea sporului de doctor, apreciind că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea sporului solicitat.

Înalta Curte observă că prin sentinţa civilă nr. 978/12.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, definitivă prin nerecurare, s-a constatat că sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova nu are putere de lucru judecat în cauza respectivă, întrucât priveşte acordarea sumelor compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept pentru o perioadă în care era incident un temei juridic distinct cu privire la acordarea acestora, aspect sesizat în mod corect de către prima instanţă.

Mai mult, referitor la sentinţa nr. 2533/12.09.2016 a Tribunalului Prahova, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu se poate prevala în susţinerea pretenţiilor sale de aceasta, în condiţiile în care singurul motiv pentru care i s-a admis acţiunea a constat în reţinerea unei situaţii de discriminare între deţinătorii titlurilor de doctor înainte de 21.12.2009 şi cei care au obţinut titlul de doctor după această dată, fără a fi analizate condiţiile dispoziţiilor legale care reglementează acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Astfel, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform cărora personalul care deţine titlu ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţa a interpretat şi aplicat în mod corect textul de lege indicat mai sus, coroborat cu Anexa 1 din H.G. nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, din care reiese că pentru ramura ştiinţe juridice, domeniul studiilor doctorale este drept şi domeniul de licenţă este tot drept, iar domeniul studiilor doctorale de ordine publică şi siguranţă naţională aparţine ramurei ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.

Din această perspectivă, sunt nerelevante susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora, în calitate de judecător la Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, are şi atribuţii privind protejarea informaţiilor clasificate, cooperarea judiciară în materie penală, judecarea infracţiunilor de corupţie, criminalitate organizată şi terorism, funcţionar de securitate cu atribuţii pe linia protecţiei documentelor şi informaţiilor clasificate, câtă vreme a obţinut doctoratul într-un domeniu ce aparţine ramurii ştiinţelor militare, informaţiilor şi ordinii publice, şi nu în ramura ştiinţelor juridice, în care doreşte valorificarea studiilor doctorale.

Prima instanţă a reţinut corect că susţinerea doctoratului în domeniul ordine publică şi siguranţă naţională este corespondentă atât domeniului Drept pentru studii universitare de licenţă, cât şi domeniului Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, specializarea Ordine şi siguranţă publică.

În consecinţă, întrucât recurentul nu deţine titlul de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, fiind făcută dovada deţinerii titlului de doctor în domeniul "Ordine publică şi siguranţă naţională", Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod legal că drepturile salariate ale acestuia au fost în mod corect stabilite prin ordinele atacate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Fiind neîntemeiate criticile recurentului-reclamant, recursul urmează a fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 34 din 19 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 8 noiembrie 2023.