Statutory obligation of municipal company board to unconditionally convene general shareholders' meeting within 60 days under Law 24/2017, rejecting "good administrator" defenses and applying specific over general contravention rules.

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.02.2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea Deciziei de sancţionarenr. 1300/03.11.2020 şi a Deciziei nr. 58/19.01.2021 de respingere a plângerii prealabile emise de pârâtă, până la soluţionarea în fond a cauzei, precum şi anularea, în tot, a celor două decizii atacate şi revocarea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestora, respectiv cea a sancţionării reclamantului, cu amendă în cuantum de 130.000 RON, precum şi cea a publicării deciziei pe site-ul instituţiei pârâte.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1017 din 20 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1017 din 20 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant exprimă critici sistematizate astfel:

I Sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material si anume art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021 şi 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material (a aplicat un text de lege care nu mai era in vigoare la data pronunţării şi care reglementa cuantumul amenzi) - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

II. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), întrucât, deşi la dosarul cauzei sunt depuse acte cu veniturile concrete ale recurentului, totuşi instanţa îi atribuie, prin hotărârea atacata, venituri nete pe care le calculează ea însăşi după un raţionament nelegal şi nejustificat.

Mai mult, vorbeşte de pericolul existent la individualizarea pedepsei, dar acest pericol dispare instantaneu in cazul celuilalt administrator B. (vicepreşedinte SIF Oltenia).

Aşadar pentru aceeaşi pretinsa fapta săvârşită atât de recurent, cât şi de B., recurentul primeşte sactiunea amenzii, existând o pretinsa fapta contravenţionala, iar B. care a votat la fel nu primeşte nici o sancţiune, deoarece pentru acesta din urma, fapta nu reprezintă o contravenţie.

Şedinţa AGA, ţinuta prin votul recurentului conform statutului, având Avizele ASF necesare, a fost legală şi temeinica.

Drept urmare, sanctionarea recurentului, ulterior desfăşurării adunării convocate in conformitate cu Adresa x/28.08.2020, este lipsita de orice fundamentare factuală si legală si este doar rezultatul interpretării forţate unor texte legale.

Mai arată recurentul că deţine calitatea de administrator neexecutiv şi nu făcea parte din conducerea superioară, motiv pentru care nu primea aceeaşi indemnizaţie ca şi a membrilor consiliului de administraţie care făceau parte din conducerea superioară.

In acest sens, suma de 275.934 de RON calculata de instanţa ca venit in 2019 este nejustificata şi contrara actelor de la dosarul cauzei.

Practic instanţa a ignorat atât actele cu veniturile recurentului pe anul 2019, cât şi prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021 şi 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi astfel a stabilit contrar actelor şi prevederilor arătate ca recurentul a avut un venit de 275.934 RON şi că i se poate aplica o sancţiune egala cu 47% din acest venit.

In hotărârea atacată instanţa nici măcar nu a evocat şi nu s-a pronunţat raportat la prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021.

III. Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), in sensul ca instanţa a încălcat prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Practic, neaducerea la cunoştiinţa contravenientului a faptei pentru care este sancţionat are ca efect nulitatea deciziei de sancţionare în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

In hotărârea atacata, instanţa încalcă aceste prevederi legale, justificând ca poate fi încălcat acest text de lege pentru ca recurentului i s-a adus la cunoştinţa starea de fapt, fără a ţine seama de faptul că in cauza avem o norma imperativă şi nu una supletiva.

IV. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6) si a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), in sensul ca instanţa a încălcat prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Deşi instanţa retine ca recurentului i-au fost comunicate motivele de drept, totuşi din toate actele evocate de instanţa rezulta fără tăgadă ca motivele de drept in concret care i-au fost aduse la cunoştinţa sunt cele prevăzute de art. 46 alin. (4) din lg. 24/2017, articol pe intimata l-a menţionat in adresa nr. x/15.09.2020.

Aşadar, instanţa retine in hotărârea atacata ca starea de drept care a fost adusă la cunoştinţa recurentului este cea prevăzută de art. 46 alin. (4) din lg. 24/2017, dar ca intimata ASF poate sa îi aplice sactiunile prevăzute de art. 92, astfel încălcând prevederile art. 133 alin. (1)1 din Legea nr. 24/2017 coroborat dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

V. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), in condiţiile in care instanţa pune semnul egal între doua documente diferite şi anume, nota de constatare si nota de aprobare a sancţiuni .

Totodată a pronunţat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) in condiţiile in care a încălcat normele art. 133 alin. (1) şi (2) din lg. 24/2017 şi art. 21 indice 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012.

Nota de constare nu este unul şi acelaşi act cu nota de aprobare a sancţiuni, mai precis nota de constatare trebuie întocmita de direcţia de specialitate in care se consemnează eventualele fapte contravenţionale ca in orice proces-verbal de contravenţie, iar in baza acestei note se face propunere de emitere a deciziei de sancţionare către Consiliul de Conducere al intimatei (ASF) prin intermediul unei alte note şi anume - Nota de de aprobare a sancţiuni.

Aşadar, hotărârea atacata a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2017.

VI. Fapta pentru care am fost sancţionat nu este prevăzuta de lege, iar hotărârea a fost pronunţa cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Instanţa de fond evoca pericolul existent la individualizarea pedepsei recurentului, dar acest pericol dispare instantaneu in cazul celuilalt administrator B. (vicepreşedinte SIF Oltenia).

Prin Decizia CA din data de 10.07.2020 a fost aprobata convocarea AGOA si a fost imputernicita Conducerea Superioară (conducerea executiva) sa stabilească termenul si condiţiile şedinţei astfel incat sa fie corelate cu soluţiile instanţei.

Nu suntem in ipoteza in care administratorii au respins cererea de convocare, împuternicirea acordata conducerii fiind o măsura justificata de evitarea suprapunerii mai multor adunări generale care sa bulverseze ordinea societară.

Convocarea AGOA o fac in mod direct administratorii executivi, recurentul nefăcând parte din aceasta conducere şi neputând influenţa data convocării AGOA.

Pentru a fi in prezenta faptei reţinute trebuie sa existe dovada vinovăţiei, condiţie necesară pentru atragerea răspunderii contravenţionale.

Sunt încălcate şi prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017,

Potrivit art. 1 din Ordonanţa nr. 2/2001 "Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti."

Astfel, pentru a se putea dispune sancţiunea contravenţională, este necesar a fi îndeplinite toate condiţiile de existenţă a faptei a căror sancţionare s-a dispus.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, sancţiunile contravenţionale sunt asimilabile noţiunii de "acuzaţie în materie penală". Conceptul de "acuzaţie în materie penală" are o semnificaţie "autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naţionale ale statelor membre (Adolf împotriva Austriei, pct. 30).

Instanţa europeană a decis că art. 6 parag. 1 CEDO nu face nicio distincţie între fapte pedepsite de legea penală şi fapte care, dată fiind lipsa lor de pericol social, nu sunt pedepsite de o asemenea lege; el se aplică oricărei acuzaţii în materie penală.

A mai statuat Curtea, inclusiv în materia sancţiunilor contravenţionale, că lipsa gravităţii sancţiunilor aflate în joc nu poate scuti o pedeapsă de caracterul său penal, iar acest lucru nu rămâne mai puţin valabil nici atunci când, potrivit legii naţionale, amenda nu poate fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate pe motiv de neplată (Ozturk împotriva Germaniei; Huseyin Turan împotriva Turciei).

Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. Este adevărat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, dar această prezumţie este una relativă, iar nu una absolută, aşa cum reiese şi din prevederile O.G. nr. 2/2001, unde, la art. 34 alin. (1)., se prevede că "instanţa competentă să soluţioneze plângerea (...) administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării".

În analizarea acestor aspecte trebuie să se ţină cont de toate aspectele care au stat la baza exprimării votului într-un anumit sens cât, mai ales, să se ţină cont de faptul că A.S.F. a stabilit contravenţia în sarcina subsemnatului anterior momentului luării la cunoştiinţă a obiecţiunilor formulate şi ale aspectelor de fapt şi de drept ce au stat la baza exprimării voturilor în cadrul şedinţelor CA.

Pornind de la jurisprudenţa CEDO, recurentul arată că în analizarea conduitei sale, ASF trebuia să ţină cont de toate aspectele ce au stat la baza exprimării votului în cadrul şedinţei CA, cât şi de obiecţiunile formulate.

În condiţiile în care ASF ar fi procedat în acest sens, ar fi ajuns la concluzia că votul exprimat este în acord cu principiul bunei-credinţe şi cu dispoziţiile legale incidente.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din C. civ., "Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară."

Astfel, autoritatea care a constatat săvârşirea contravenţiei are obligaţia de a dovedi că persoana sancţionată a săvârşit fapta cu vinovăţie, şi că prin votul exprimat recurentul a nesocotit dispoziţiile art. 1441 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990 care instituie obligaţia în sarcina membrilor consiliului de administraţie de a îşi exercita mandatul cu prudenţa şi diligenta unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societăţii, iar nu în interesul particular al unor acţionari.

Or, raţionamentul care a determinat exprimarea votului în cadrul şedinţei CA SIF Oltenia din 10.07.2020 este similar cu raţionamentul ASF din adresa nr. x/26.08.2020 în care a fost adus la cunoştinţa SIF OLTENIA S.A. că solicitarea de avizare formulată la data de 17.06.2020 a doi membrii CA cooptaţi provizoriu pe locurile rămase vacante "a rămas fără obiect ca urmare a sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj în Dosarul x/2019" având ca obiect acţiunile în anularea Hotărârii AGEA din data de 09.05.2020, precum şi cu cel din Adresa VP1 nr. x/28.08.2020.

In Decizia de sancţionare ASF reţine că dispoziţiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine condiţionări, Consiliul de Administraţie fiind obligat să convoace AGA în situaţia în care cererea de convocare cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării.

Argumentaţia ASF reţinută în decizia de sancţionare este contrazisă de Adresa ASF nr. x/28.08.2020, unde precizează că SIF Oltenia S.A. nu trebuie să dea curs cererilor de convocare formulate de SIF Banat- Crişana S.A. şi SIF Muntenia S.A. în datele de 11.06.2020, respectiv 28.07.2020, ci SIF Oltenia S.A. trebuie să convoace AGOA pentru alegerea Consiliului de Administraţie format din 5 membri (nu şase cum se solicita de către cei doi acţionari), şi să asigure derularea adunării cu respectarea prevederilor legale incidente conform noului Act constitutiv.

Nu în ultimul rând, trebuia să se ţină cont dacă prin votul exprimat recurentul a încălcat dispoziţiile art. 144 indice 1 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv dacă votul exprimat nu a fost în interesul socităţii şi dacă decizia luată a afectat în vreun fel societatea.

Or, din contră, decizia adoptată a fost în interesul SIF Oltenia S.A.

VII. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), iar in acest sens recurentul arată ca instanţa, deşi retine la punctul 7 pag 40 din hotărârea atacata, ca anexa la decizia de soluţionare a plângerii prealabile nu este semnată, totuşi in mod nejustificat precizează ca este valabilă pentru simplu fapt ca este precizat ca face parte din decizie.

Decizia in corpul sau nu cuprinde nici o motivare, dar are ataşata o pretinsa anexa care nu este semnată şi implicit nu este asumata de nici o persoana din ASF.

Or, orice decizie emisă de ASF trebuie asumata şi semnată in integralitate de persoanele desemnate prin lege, pentru a fi supuse spre neschimbare şi asumate in mod legal de semnatari.

Aşadar, Decizia nr. 58/19.01.2021 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă este nulă absolut, întrucât nu cuprinde motivarea în fapt şi temeiul de drept, nu indică calea de atac potrivit legii nici nu îndeplineşte condiţiile de forma ale unui act administrativ având in vedere ca anexa la aceasta decizie nu este asumată şi semnată de nicio persoana .

Recurentul invocă şi practica Curţii de apel Bucureşti in cazul preşedintelui SIF Oltenia şi a unui alt membru al CA, in care s-a dispus in cazul primului, anularea deciziei, iar in cazul celui de al doilea reducerea la 25% a contravalorii sancţiuni.

In drept îşi întemeiază recursul pe disp. art. 488 pct. 6 si 8 şi urm C. proc. civ.

În probaţiune, solicită proba cu acte.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

La data de 19 octombrie 2023, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, la care a ataşat sentinţa nr. 402/2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu titlu de practică judiciară.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În prezenta cauză este contestată decizia nr. 1300/03.11.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care recurentul-reclamant A. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 130.000 RON în temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 reţinându-se că "în calitate de membru al consiliului de administraţie, la data săvârşirii contravenţiei, prin conduita sa (a votat la pct. 5 al ordinii de zi a şedinţei consiliului de administraţie din data de 10.07.2020 respectiv aprobarea/respingerea convocării AGOA SIF Oltenia S.A. la solicitarea acţionarilor SIF Banat Crişana S.A. şi S.I.F. Muntenia S.A. conform adresei înregistrate la SIF Oltenia S.A. sub nr. x/11.06.2020 în sensul aprobării convocării AGOA solicitată de SIF BANAT Crişana S.A. şi SIF Muntenia sa după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor x/2019, y/2019, z/2020, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanţelor de judecată ce se vor pronunţa în aceste dosare, ceea ce a condus în fapt la imposibilitatea soluţionării cererii acţionarilor, cu încadrarea în termenele prevăzute de art. 119 alin. (2) din Legea 31/1990 şi art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017) a afectat/lipsit de efect dreptul legal al acţionarilor cu deţinerea calificată prevăzută de lege de a solicita şi obţine convocarea AGA având pe ordinea de zi rezoluţiile propuse de aceştia."

Prin sentinţa recurată s-a dispus respingerea acţiunii, soluţie împotriva căreia a declarat recurs reclamantul, invocând cazurile de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentinţa civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conţinutul acesteia a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părţilor, expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de judecătorul fondului sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată.

În consecinţă, se constată că respectivele considerente sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii pronunţate şi nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de recurent sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, prima instanţă arătând clar şi complet de ce a respins acţiunea.

Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, contrar criticilor recurentului, instanţa de fond a făcut o interpretare legală a normelor de drept material aplicabile în cauză.

I. Privind criticile recurentului referitoare la faptul că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, si anume ale art. 21 indice 5 lit. b) din Legea 147/2021 şi art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, fiind aplicat un text de lege care nu mai era in vigoare la data pronunţării, Înalta Curte le va înlătura ca neîntemeiate pentru considerentele care vor urma.

Potrivit susţinerilor recurentului, de la data faptei şi până în prezent a intervenit o lege mai favorabilă, care prevede o sancţiune mai uşoară pentru contravenţia reţinută în sarcina sa, astfel că ar trebui să se aplice aceasta din urmă.

Recurentul a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. (23), în baza Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, în vigoare de la 01 aprilie 2017.

Actul normativ nou este, conform susţinerilor recurentului, Legea nr. 147/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Cele două acte normative au domenii diferite de aplicare.

Astfel, Legea nr. 24/2017 stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de piaţă având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau tranzacţionate pe un sistem multilateral de tranzacţionare sau pe un sistem organizat de tranzacţionare supravegheat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum şi emitenţilor de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare şi operaţiunilor privind abuzul pe piaţă, astfel cum se arată în chiar primul articol al legii.

În schimb, Legea nr. 147/2021, la care face referire recurentul, are ca obiect înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, cuprinzând dispoziţii aplicabile doar membrilor Consiliului A.S.F., precum şi personalului acesteia.

Cum recurentul este membru a Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia S.A., şi nu al Consiliului A.S.F., este evident că acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 147/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, ci cele ale Legii nr. 24/2017, contrar susţinerilor recurentului.

II. Privind faptul că sentinţa recurată ar cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei, întrucât, deşi la dosarul cauzei sunt depuse acte doveditoare ale veniturilor concrete ale recurentului, totuşi instanţa îi atribuie, prin hotărârea atacata, venituri nete pe care le calculează ea însăşi, Înalta Curte constată netemeinicia acestor critici.

Contrar criticilor recurentului, venitul net al acestuia a fost reţinut de prima instanţă în baza situaţiilor financiare, care atestă că totalul veniturilor celor 7 membri ai consiliului de administraţie au fost de 1.931.541 RON, ceea ce înseamnă un venit anual per membru de 275.934 RON.

În raport de acest venit anual, aplicarea unei amenzi de 130.000 RON reprezintă 47,11% din venit.

Totodată, s-a avut în vedere calitatea deţinută de recurent în cadrul societăţii emitente, respectiv cea de membru al consiliului de administraţie, persoană care are, potrivit legii, atribuţii în ceea ce priveşte asigurarea desfăşurării A.G.A., la solicitarea acţionarilor îndreptăţiţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 pct. 2 din legea 24/2017, sancţiunea pentru fapta reţinută în sarcina recurentului este amenda de la 10.000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite.

Având în vedere limitele speciale ale amenzii stabilite de prevederile art. 127, respectiv 10 000 RON limita minima şi 9 000 000 RON limita maximă, Înalta Curte notează că s-a stabilit o sancţiune orientată spre nivelul minim prevăzut de lege.

Cât despre referirile recurentului la sancţionarea celuilalt administrator, B., vicepreşedinte al SIF Oltenia, Înalta Curte reţine că instanţa nu a fost investită cu verificarea legalităţii sancţiunii aplicate administratorului B., astfel că nu era necesar să examineze un astfel de aspect.

Tot astfel, judecătorul fondului nu trebuia să analizeze prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021, acest act normativ nefiind incident în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat mai sus.

III. Privind faptul că sentinţa recurată ar fi fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, această critică este neîntemeiată. Astfel, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că din cuprinsul adresei nr. x/15.09.2020 reiese că recurentului i s-au comunicat elementele de fapt care au făcut obiectul verificării.

În cuprinsul acestei adrese sunt redate pe larg aspectele privind solicitarea acţionarilor S.I.F. Oltenia de convocare a A.G.O.A., precum şi modalitatea de soluţionare a acestei solicitări, respectiv faptul că s-a decis convocarea A.G.O.A. după clarificarea litigiilor care fac obiectul dosarelor nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2020 şi mandatarea conducerii superioare a SIF Oltenia de a aproba data şi condiţiile de desfăşurare a AGOA.

Totodată, este lipsit de relevanţă faptul că în adresă se face trimitere, alături de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, şi la prevederile art. 46 alin. (4) din aceeaşi lege, mai ales în condiţiile în care dispoziţiile în discuţie în final nu au fost aplicate.

IV. Înalta Curte va înlătura şi criticile recurentului conform cărora instanţa de fond a încălcat prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Legea 24/2017 stabilesc că "săvârşirea contravenţiilor prevăzute de prezentul capitol se constată de către persoanele împuternicite din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F.; dacă se constată nerespectarea uneia dintre dispoziţiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenţie la art. 126, persoanei în cauză i se acordă un termen de 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecţii cu privire la încălcarea săvârşită."

Or, prin adresa nr. x/15.09.2020 au fost comunicate recurentului elementele de fapt şi de drept vizate de verificări, iar faptul că în cuprinsul deciziei nu se regăsesc menţionate obiecţiunile formulate nu determină sancţiunea nulităţii, cum correct s-a stabilit prin sentinţa recurată.

În plus, prevederile art. 133 alin. (8) din Legea 24/2017 stabilesc că dispoziţiile sacestei legi se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, dar această completare se realizează "în mod corespunzător" şi "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel."

V. Pentru aceleaşi considerente sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că instanţa pune semnul egal între doua documente diferite şi anume, nota de constatare si nota de aprobare a sancţiunii, încălcând astfel normele art. 133 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2017 şi art. 21 indice 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012.

VI. Privind criticile recurentului conform cărora fapta pentru care a fost sancţionat nu este prevăzuta de lege, iar hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, Înalta Curte reiterează faptul că, aşa cum s-a argumentat în precedent, recurentul a fost sancţionat pentru încălcarea dispoziţiilor art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la nulitatea deciziei de sancţionare ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale imperative incidente în privinţa stabilirii vinovăţiei, a gradului de pericol social, a urmărilor faptei şi individualizarea sancţiunii în funcţie de circumstanţele reale şi personale ale fiecărui membru al consiliului de administraţie, Înalta Curte le va înlătura ca neîntemeiate.

Privind neîndeplinirea condiţiei vinovăţiei întrucât recurentul ar fi votat pentru amânarea convocării A.G.O.A. după finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată, Înalta Curte observă că aceste elemente de fapt au fost analizate pe larg de prima instanţă, care a concluzionat pe baza lor că, deşi se invocă aparenţa existenţei unui vot favorabil, în realitate acesta este unul condiţionat de soluţionarea litigiilor care făceau obiectul dosarelor nr. x/2019, nr. y/2019 şi nr. 2634/63/2020, ceea ce face ca în realitate votul să fie unul naegativ faţă de solicitarea acţionarilor, prin includerea unei condiţionări a votului care nu este prevăzută de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, "consiliul de administraţie, respectiv directoratul sunt obligaţi să convoace adunarea generală la cererea acţionarilor precizaţi la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării, astfel încât adunarea să fie ţinută, la prima sau la a doua convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii."

Contrar criticilor recurentului, aceste dispoziţii legale stabilesc o obligaţie clară şi necondiţionată în sarcina consiliului de administraţie/directoratului.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, neexecutarea unei obligaţii legale exprese, clare, cum este cea stabilită de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 nu poate fi justificată prin existenţa unei obligaţii generice cum este cea prevăzută de art. 1441 alin. (1) din Legea 31/1990 care stabilesc că "Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator" sau prin obligaţia de analizare a riscurilor.

VII. Prin acest punct al recursului, recurentul susţine că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei întrucât instanţa, deşi retine că anexa la decizia de soluţionare a plângerii prealabile nu este semnată de nimeni, totuşi in mod nejustificat precizează ca este valabilă pentru simplu fapt ca este precizat ca face parte din decizie.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reţine că nu există contrarietate între considerentele sentinţei.

Analizând pretinsa nulitate a deciziei de soluţionare a plângerii prealabile pentru că nu ar cuprinde motivarea pe care se întemeiază soluţia adoptată, prima instanţă a respins această critică de nelegalitate în raport de faptul că decizia în discuţie cuprinde o anexă în cuprinsul căreia sunt prezentate pe larg argumentele pe care pârâtul le-a avut în vedere pentru a respinge fiecare dintre criticile invocate de reclamant.

Instanţa de fond a mai reţinut, privind susţinerile reclamantului în sensul că decizia nr. 58/2021 de soluţionare a plângerii prealabile este nulă întrucât anexa la aceasta nu este semnată că şi acestea sunt neîntemeiate întrucât anexa indicată este parte integrantă din decizia nr. 58/2021, care este semnată.

De asemenea, sunt neîntemeiate şi susţinerile reclamantului în sensul că decizia nr. 58/2021 este nulă întrucât nu cuprinde calea de atac. Acest argument de nelegalitate nu poate produce efecte decât dacă s-ar fi produs reclamantului o vătămare concretă ce nu poate fi înlăturată altfel, vătămare ce nu a avut loc întrucât reclamantul a exercitat calea de atac prevăzută de lege şi care face obiectul prezentei cauze.

Cu privire la criticile recurentului referitoare la nulitatea deciziei de sancţionare ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale imperative ce reglementează procedura de constatare a faptei reţinute în sarcina sa, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile recurentului referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale incidente în privinţa stabilirii vinovăţiei, a gradului de pericol social, a urmărilor faptei şi individualizarea sancţiunii în funcţie de circumstanţele reale şi personale ale fiecărui membru al consiliului de administraţie, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate.

În primul rând, recurentul susţine că nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei întrucât ar fi votat pentru amânarea convocării A.G.O.A. după finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Aceste critici vizează aspecte de temeinicie a sentinţei şi de interpretare a probelor.

Prin sentinţa recurată au fost analizate susţinerile recurentului, concluzionându-se că, deşi se invocă aparenţa existenţei unui vot favorabil, în realitate acesta este unul condiţionat, ceea ce face ca în realitate votul să fie unul negativ faţă de solicitarea acţionarilor, prin includerea unei condiţionări a votului care nu este prevăzută de lege.

Tot astfel, analizând probele existente la dosar, instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că votul recurentului în cadrul şedinţei Consiliului de administraţie din data de 10.07.2020 a fost unul pozitiv condiţionat, care în realitate a produs efecte negative constând în neconvocarea consiliului de administraţie în interiorul termenului stabilit de lege.

Or, conform art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017,"consiliul de administraţie, respectiv directoratul sunt obligaţi să convoace adunarea generală la cererea acţionarilor precizaţi la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care cererea cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţia adunării, astfel încât adunarea să fie ţinută, la prima sau la a doua convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii."

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale stabilesc o obligaţie clară în sarcina consiliului de administraţie/directoratului, iar neexecutarea unei obligaţii legale exprese, clare, cum este cea stabilită de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 nu poate fi justificată prin existenţa unei obligaţii generice cum este cea prevăzută de art. 1441 alin. (1) din Legea 31/1990 care stabilesc că "Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator" sau prin obligaţia de analizare a riscurilor.

Înalta Curte mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 127 pct. 2 din legea 24/2017 sancţiunea pentru fapta reţinută în sarcina reclamantului este amenda de la 10.000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite.

Tot contrar criticilor recurentului, prima instanţă a analizat proporţionalitatea sancţiunii, reţinând că, în ceea ce priveşte criteriile de individualizare a sancţiunilor aplicate, sunt aplicabile prevederile cu caracter special stabilite prin art. 131 din Legea 24/2017, iar nu criteriile stabilite de prevederile O.G. nr. 2/2001.

Prin sentinţa recurată s-a reţinut că, pentru stabilirea sancţiunii, A.S.F. a avut în vedere faptul că anterior recurentul a mai fost sancţionat de două ori, în 2019 şi 2020, pentru nerespectarea unei Deciziii A.S.F. prin care s-a instituit în sarcina Consiliului de administraţie al S.I.F. OLTENIA S.A. obligaţia de a convoca şi de a asigura desfăşurarea adunării generale ordinare a acţionarilor în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei, şi, respectiv, pentru abţinerea de la vot în ceea ce priveşte punctele 5 şi 6 ale ordinii de zi a şedinţei CA din data de 13.04.2020, precum şi în ceea ce priveşte punctele 2 şi 3 ale ordinii de zi a şedinţei CA din data de 14.04.2020, respectiv propunerile privind aprobarea/respingerea completării ordinii de zi a AGOA convocată pentru data de 28.04.2020 cu punctele solicitate de către acţionarii C., D., E., respectiv de către acţionarii S.I.F. Banat-Crişana S.A. cu S.I.F. Muntenia S.A.

Totodată, s-a luat în considerare calitatea deţinută de recurent în cadrul societăţii emitente, respectiv cea de membru al consiliului de administraţie, persoană care are, potrivit legii, atribuţii în ceea ce priveşte asigurarea desfăşurării A.G.A., la solicitarea acţionarilor îndreptăţiţi.

Având în vedere limitele speciale ale amenzii stabilite de prevederile art. 127, respectiv 10 000 RON limita minima şi 9 000 000 RON limita maximă, în mod corect a apreciat prima instanţă că sancţiunea aplicată recurentului este corect stabilită spre nivelul minim prevăzut de lege.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Constatând neîntemeiate criticile recurentului, recursul urmează a fi respins ca nefondat ăn temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1017 din 20 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 8 noiembrie 2023.