Tax interest for late VAT refunds: applicability of pre-2016 procedural law and court’s power to calculate debt

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.02.2021, reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, recunoaşterea dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 23.921.376 RON, reprezentând dobânzi fiscale aferente TVA rambursat cu întârziere, aferent lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015, septembrie 2015, calculate din ziua următoare depunerii decontului de TVA, precum şi obligarea pârâtelor la achitarea efectivă a dobânzilor.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin încheierea din 30 septembrie 2021, a fost introdusă în cauză Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în calitate de intervenient.

Prin întâmpinări au fost invocate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 271 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu, invocată de pârâtă prin întâmpinare;

(ii) a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii, invocată de pârâtă prin întâmpinare;

(iii) a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti;

(iv) a respins cererea de chemare in judecată formulata de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti,ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(v) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureştişi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii;

(vi) a obligat pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti,la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente TVA, solicitată prin deconturile lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015 si septembrie 2015, astfel cum a fost aprobată la rambursare prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-MJ 203 din 19.01.2016 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 162/27.06.2016, anulate în parte prin sentinţa nr. 3411/25.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1181/26.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această dobândă fiscală urmând sa fie calculată începand cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organul fiscal şipână la data restituirii efective a TVA;

(vii) a respins rest cererea formulată de către reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi intervenienta Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs atât reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti, cât şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice .

3.1. Recurenta - reclamantă A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată, în esenţă, că sentinţa recurata este nelegala întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a regulilor de procedură şi a normelor de drept material.

Astfel, în opinia recurentei, sentinţa recurată este rezultatul greşitei aplicări a următoarelor texte legale ce reglementează reguli de procedură în înţelesul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv a art. 36 din C. proc. civ., precum şi a greşitei aplicări a următoarelor texte legale ce reglementează norme de drept material în înţelesul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală, art. 13 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, art. 10 alin. (18), (19) şi (20) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3632/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti şi punctele 78 şi 79 din Capitolul III. E. al Ordinului nr. 3699/2015 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Judecătorul fondului a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti.

Reglementarea legală a calităţii procesuale se regăseşte în art. 36 din C. proc. civ.. De asemenea, în conformitate cu art. 13 alin. (13) din Hotărârea de Guvern nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, AFP S1 este o structură subordonată, fără personalitate juridică, din cadrul DGRFP Bucureşti.

În aceste condiţii, contrar reţinerilor din cadrul sentinţei recurate, rezultă că DGRFP Bucureşti este singura instituţie abilitată să atribuie sumele necesare din bugetul propriu pentru plata dobânzilor fiscale, în conformitate cu art. 13 alin. (6) din H.G. nr. 520/2013 coroborat cu prevederile art. 10 alin. (18), (19) şi (20) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3632/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.

Precizează recurenta, în acord cu considerentele sentinţei recurate, că achiesează parţial punctului de vedere înaintat de judecătorul fondului conform căruia AFP S1 este singura instituţie abilitată de lege să efectueze demersurile imediat necesare emiterii procesului-verbal de restituire şi a notelor de compensare, respectiv de restituire.

Însă DGRFP Bucureşti prin directorul general, în calitate de ordonator terţiar de credite, este singura instituţie ce are prerogativa demarării şi aprobării procedurilor administrative necesare alocării din bugetul propriu a sumelor necesare plăţii dobânzilor fiscale datorate.

Recurenta consideră că hotărârea se impune a fi opozabilă inclusiv faţă de DGRFP Bucureşti, dat fiind aceasta va fi cea care va proceda la efectuarea procedurilor necesare alocării sumelor din bugetul autorităţii în vederea efectuării plăţii cu titlu de dobândă fiscală.

În aceste condiţii, concluzionează că se impune casarea parţială a sentinţei recurate în conformitate cu art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta mai arată că raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti extinde în mod nelegal termenul de rambursare a TVA-ului solicitat de către A. prin Deconturile de TVA depuse în anul 2015, aplicând eronat art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală şi punctele 78 şi 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015.

Astfel, instanţa reţine că recurenta-reclamantă are dreptul la acordarea dobânzilor fiscale începând cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organulfiscal şipână la data restituirii efective a TVA, în conformitate cu art. 1171 şi art. 124 Codul de procedură fiscală din 2003 raportate la punctele 78 şi 79 din Capitolul III. E. al Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3699 din 17 decembrie 2015.

Deconturile de TVA au fost depuse însă anterior intrării în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală şi sunt guvernate astfel de prevederile vechiul Codul de procedură fiscală.

A. a depus în anul 2015 următoarele deconturi de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare (a se vedea Anexa nr. 1 a Cererii de chemare în judecată, denumite în continuare deconturile de TVA"):

• Decontul aferent lunii ianuarie 2015 x - 2015 - depus la 25/02/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 106.451.703 RON;

• Decontul aferent lunii februarie 2015 x - 2015 - depus la 25/03/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 26.326.175 RON;

• Decontul aferent lunii martie 2015 x - 2015 - depus la 27/04/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 35.912.749 RON;

• Decontul aferent lunii iunie 2015 x - 2015 - depus la 27/07/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 87.090.464 RON;

• Decontul aferent lunii august 2015 x - 2015 - depus la 25/09/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 58.060.593 RON;

• Decontul aferent lunii septembrie 2015 x - 2015 - depus la 26/10/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 21.625.652 RON.

După cum se poate observa cu uşurinţă, cele 6 deconturi de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215, iar ultimul Decont aferent lunii septembrie 2015 a fost depus la 26.10.2015.

În conformitate cu art. 352 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 353 din Noul Codul de procedură fiscală:

Art. 352 - (1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Art. 353 - Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Termenul de soluţionare a cererilor A. privind rambursarea TVA-ului solicitat prin Deconturile de TVA este cel reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

Termenul general pentru soluţionarea unei cereri a unui contribuabil (inclusiv a unei cereri privind rambursarea TVA-ului) este termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală:

Prezenta speţă nu are ca obiect stabilirea dreptului reclamantei la rambursarea TVA, solicitată prin cele 6 deconturi din anul 2015, ci vizează recunoaşterea dreptului reclamantei la plata dobânzilor prevăzute de art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală din 2003, forma în vigoare în anul 2015.

Abia odată cu intrarea în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală şi, în mod specific, a art. 77 alin. (2) al acestui cod, legiuitorul român a reglementat posibilitatea prelungirii termenului legal de soluţionare a unei cereri până la maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii contribuabilului.

Cu toate acestea, termenul de 90 de zile reglementat de prevederile art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală nu este aplicabil rambursării TVA-ului solicitat de recurentă prin intermediul Deconturilor de TVA, având în vedere faptul că acestea nu erau în vigoare la momentul depunerii ultimului Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 (26.10.2015), iar vechiul Codul de procedură fiscală nu reglementează o asemenea prorogare a termenului legal de soluţionare de 45 de zile.

Recurenta achiesează la opinia Curţii de Apel Bucureşti conform căreia prevederile art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală trebuie coroborate cu prevederile speciale ale art. 1171 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează situaţia specifică a rambursărilor taxei pe valoarea adăugată. Legislaţia fiscală aplicabilă rambursării de TVA solicitate prin intermediul Deconturilor de TVA impune organului fiscal parcurgerea procedurii de rambursare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor.

Cu toate acestea, viciul în raţionamentul juridic al judecătorului fondului intervine în momentul indicării Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, judecătorul fondului reţine în mod greşit aplicabilitatea Procedurii de soluţionare adoptată prin Ordinul nr. 3699/2015 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Drept consecinţă, instanţa fondului reţine în mod eronat faptul că, în conformitate cu punctele 78 şi 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015 organul fiscal este obligat că efectueze inspecţia fiscală, iar termenul de soluţionare a cererii de rambursare va fi prorogat până la finalizarea procedurii de inspecţie:

În schimb, Ordinul 3699/2015 este aplicabil strict deconturilor de TVA depuse după data de 01.01.2016.

Este de remarcat şi faptul că judecătorul fondului echivalează termenul de cel mult 3 luni de zile reglementat de prevederile art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală cu termenul de maximum 90 de zile reglementat de art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală, deşi această ultimă prevedere legală nu este aplicabilă în speţă, iar cele două termene comportă modalităţi de calcul diferite.

Or, atâta timp cât Deconturile de TVA au fost depuse anterior atât datei de 01.01.2016, dar şi înaintea datei de 28.12.2015, ultimul Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 fiind depus la data de 27.10.2015, este evident că Procedura de soluţionare prevăzută de Ordinul 3699/2015 nu le este aplicabilă.

În realitate, procedura de soluţionare aplicabilă Deconturilor de TVA depuse de A. în anul 2015 este cea reglementată de Ordinul nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.

Astfel, conform art. 5 din Ordinul 263/2010, procedura de soluţionare reglementată prin intermediul acestuia este aplicabilă tuturor deconturilor de TVA înregistrate, sub imperiul vechiul Codul fiscal şi al vechiul Codul de procedură fiscală, începând cu luna februarie 2010.

Astfel cum se poate observa, prevederile pct. 5 amintite anterior reprezintă o normă specială ce derogă de la termenul general de 3 luni reglementat de art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează durata generală de 3 luni a inspecţiei fiscale.

În atare condiţii, rezultă că AFCM avea obligaţia de a finaliza inspecţia fiscală în termen de 35 de zile de la înregistrarea Deconturilor de TVA, înăuntrul termenului general de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

În concluzie, considerentele primei instanţe care neagă dreptul A. de a percepe dobânzi fiscale anterior celei de-a 91-a zi de la data înregistrării Deconturilor de TVA sunt neîntemeiate.

Aşa cum s-a reţinut de către Curtea Constituţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contribuabilul este îndreptăţit la despăgubiri (dobânzi) încă din ziua ulterioară depunerii decontului de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare.

Astfel, din considerenteles deciziei CCR nr. 694/2015 (prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Codul de Procedură Fiscală) rezultă că un contribuabil este îndreptăţit la restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă sau impozit începând cu data la care acesta depune o solicitare scrisă la organul fiscal competent, însă dobânzile fiscale se vor calcula începând cu data la care contribuabilul a fost prejudiciat de lipsa sumelor de bani.

Tot în această decizie se reţine că în măsura în care autoritatea fiscală nu deblochează sumele de bani solicitate de contribuabil, începând cu prima zi de la depunerea cererii de restituire (care în cazul de faţă sunt deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare), ne aflăm în situaţia unui caz de îmbogăţire fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului rezultată din imposibilitatea folosirii sumei de bani, percepută de stat, şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata acelei sume.

Prin urmare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 70 şi art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală, se instituie un termen de 45 de zile în beneficiul statului, şi corelativ în dezavantajul contribuabilului. Acesta suferă o pierdere patrimonială, întrucât nu poate utiliza sumele la care a fost legal şi judiciar îndreptăţit pe întreaga perioada cuprinsă între data solicitării şi data curgerii termenului de 45 de zile.

Dreptul la dobânzi din ziua următoare a depunerii deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiunea de rambursare subzistă şi prin raportare la protecţia oferită de către CEDO dreptului de creanţă născut în patrimoniului contribuabilului.

Astfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, se arată că dreptul de restituire a TVA reprezintă un bun protejat de textul Convenţiei, reprezentând o valoare patrimonială care intră în domeniul de aplicaţie a noţiunii de "bun", întrucât reclamanta avea o speranţă legitimă in a obţine rambursarea sumei litigioase.

Sub un alt aspect, recurenta arată că prima instanţa avea prerogativa calculării dobânzilor fiscale şi obligării intimatelor-pârâte la plata efectivă a acestora - aplicare greşită a art. 1,8 şi 18 al Legii 554/2004

Instanţa reţine greşit că în situaţia în care prin hotărâre judecătorească s-ar stabili în mod concret cuantumul acestor dobânzi, ar depăşi limitele prevăzute de art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, în baza cărora reclamanta şi-a motivat în drept demersul judiciar, stabilirea acestor sume fiind o atribuţie exclusivă a organului fiscal pârât, conform dispoziţiilor Capitolului al II-a din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

Prevederile Legii nr. 554/2004 recunosc dreptul instanţei de a calcula dobânzile datorate şi de a obliga organul fiscal la plata efectivă a acestora.

Pentru o viziune completă asupra soluţiilor ce pot fi dispuse de către instanţa de contencios administrativ, recurenta aminteşte prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004.

Aşadar, obiectul acţiunii în contencios administrativ nu este reprezentat în mod exclusiv de obligarea autorităţii la emiterea unui act administrativ, ci şi de repararea pagubelor cauzate contribuabilului prin pasivitatea organului fiscal, legiuitorul prevăzând în mod expres plata dobânzilor fiscale ca o formă de reparare a pagubei cauzate de lipsa de diligentă a autorităţii.

Calculul efectiv al sumei datorate cu titlu de dobânzi reprezintă un simplu corolar al recunoaşterii dreptului recurentei. Din analiza cererii de chemare în judecată se poate observa că pretenţia principală adusă în faţa instanţei o reprezintă recunoaşterea dreptului la dobânzi pentru rambursarea TVA cu întârziere şi obligarea autorităţii la plata efectivă a acestora. Or, obiectivarea acestui drept (şi a obligaţiei corelative) impune în mod necesar şi confirmarea sumei efective pretinse.

Modul concret de calcul al dobânzii nu a fost niciun moment pus sub semnul întrebării de către organele fiscale. De altfel, calculul acestora reprezintă o operaţiune matematică simplă ce nu necesită cunoştinţe ori abilităţi de specialitate.

La data de 20 iulie 2023, recurenta-pârâtă a depus o completare a motivelor de recurs referitoare la prelungirea termenului legal de inspecţie fiscală.

În drept, recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 20 din Legea 554/2004, raportat Ia prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale invocate în cererea de recurs.

În probaţiune, înţelege să îşi întemeieze susţinerile pe probele deja existente la dosarul cauzei.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice,şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată urnătoarele:

1. Cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, consideră că instanţa a pronunţat o soluţie eronată.

Astfel, în conformitate cu prevederile pct. 4 Cap. 2- din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal "plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent".

Or, in urma soluţionării cererii reclamantei, organul fiscal competent poate fie să aprecieze ca cererea este neintemeiata si sa înştiinţeze contribuabilul in acest sens, fie sa o admită si sa emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor.

Prin urmare, in speţă sunt pe deplin aplicabile prevederile speciale in materie fiscala, respectiv dispoziţiile imperative ale art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.

Raportat la dispoziţiile legale precizate, având în vedere faptul că, la data înregistrării pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta nu a contestat răspunsul la cererea depusă privind acordarea dobânzilor, se impunea respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibilă, raportat la procedura administrativa de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementata de dispoziţiile art. 268 si următoarele din Codul de procedura fiscală, care este o procedura administrativa prealabila, iar nu o jurisdicţie speciala administrativa.

2. În ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului societăţii la plata dobânzilor fiscale pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea la restituire, începând cu a 91 a zi zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organul.fiscal şi până la data restituirii efective a TVA.

Cu privire la depăşirea termenului duratei inspecţie fiscale prevăzut de art. 104 C.prod fiscala, soluţionarea deconturilor de TVA depuse de A., s-a realizat în termenele legale prevăzute de legislaţia fiscală.

Astfel, A. a depus la Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti cererea nr. x/09.12.2020 de acordare dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, septembrie 2015.

Cu privire la soluţionarea deconturilor de TVA aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, septembrie 201.5, inspecţia fiscală din cadrul Administaţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a iniţiat inspecţia fiscală la data de 22.06.2015 pentru soluţionarea deconturilor. În perioada 22.08.2015-10.11.2015 inspecţia a fost suspendată în baza Decizie de suspendare nr. 23/26.08.2015, conform prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală.

Potrivit articolului 104 din O.G. nr. 92/2003, durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită, în funcţie de obiectivele inspecţiei, în cazul petentei fiind vorba de o inspecţie fiscală generală, iar în ceea ce priveşte determinarea taxei pe valoarea adăugată, au fost solicitate informaţii suplimentare organelor abilitate de lege pentru determinarea operaţiunilor impozabile.

OMFP nr. 1899/2004, CAP. 2 "Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal" stipulează:

"Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului preăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare şi/sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit."

La încheierea raportului de inspecţie fiscală, societatea nu a formulat contestaţii în privinţa duratei efectuării inspecţiei fiscale.

Inspecţia fiscală a fost finalizată prin emiterea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţie pentru persoane juridice nr. x/19.01.2016 prin care s-a stabili TVA suplimentar în sumă de 11.457.288 RON.

Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x/27.06.2016, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a admis în parte contestaţia şi a dispus desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x/19.01.2016 pentru suma de 884.409 RON, urmând ca organele fiscale să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale cu privire la aceste servicii. Refacerea inspecţiei fiscale s-a finalizat prin admiterea la rambursare a sumei de 884.409 RON, suma ce a fost restituită la data de de 22.06.2016.

Drept urmare, faţă de cele prezentate se poate constata ca soluţionarea, respectiv, restituirea efectivă a sumelor reprezentând TVA de rambursat s-a realizat în termenul termenul legal de 90 de zile.

Având în vedere aspectele prezentate, deconturile de TVA cu opţiune de rambursare a soldului negativ au fost depuse de A. la Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în calitate de organ fiscal competent şi au fost soluţionate conform procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.

Referitor la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, invocată de instanţa de fond în ceea ce priveşte prevederile art. 183 din Directiva 2006/112/CE, acestea nu prevăd nicio obligaţie pentru un stat membru de a plăti dobânzi pentru sumele reprezentând TVA rambursate cu întârziere şi nici data de la care astfel de dobânzi ar fi datorate. Scopul art. 183, transpus în legislaţia naţională prin art. 1473din Codul fiscal, este de a stabili dreptul statelor membre de a reglementa condiţiile în care acestea efectuează rambursarea excedentului deducerilor de TVA sau când respectivul excedent se reportează: în decontul lunii următoare.

Or, în cazul de faţă, nu este îndeplinită această cerinţă esenţială pentru aplicarea prioritară a dreptului comunitar, deoarece legislaţia internă este aliniată, deci compatibilă cu reglementarea comunitară.

Faţă de aceste aspecte, apreciază că sunt întemeiate criticile sale aduse sentinţei recurate, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. pentru admiterea acestora.

In susţinerea recursului solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A., Sucursala Bucureşti a depus întâmpinare la recursul părţii adverse prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a invocat inadmisibilitatea criticilor referitoare la prelungirea termenului legal de inspecţie fiscală, invocate prin completare motivelor de recurs depuse în 20 iulie 2023.

A depus întâmpinare şi recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinărilor, părţile, îm esenţă, au reiterat apărărările dezvoltate în faţa primei instanţe, precum şi aspectele învecderate prin cererile de recurs.

II. Analiza cererilor de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În cauză, A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice si Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, recunoaşterea dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 23.921.376 RON reprezentând dobânzi fiscale aferente TVA-ului rambursat cu întârziere, aferent lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015, septembrie 2015, calculate din ziua următoare depunerii decontului de TVA, obligarea pârâtelor la achitarea efectivă a dobânzilor fiscale în cuantum de 23.921.376 RON cu titlu de dobânzi fiscale aferentei TVA-ului rambursat cu întârziere si la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare in judecată formulata în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureştişi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a obligat pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti,la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente TVA, solicitată prin deconturile lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015 si septembrie 2015, astfel cum a fost aprobată la rambursare prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-MJ 203 din 19.01.2016 şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 162/27.06.2016, anulate în parte prin sentinţa nr. 3411/25.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1181/26.02.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, această dobândă fiscală urmând sa fie calculată începand cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organul fiscal şipână la data restituirii efective a TVA;

A respins rest cererea formulată de către reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi intervenienta Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, criticând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti. De asemeni, se critică aprecierea instanţei de fond referitoare la momentul de la care se acordă dobânzile fiscale, precum şi refuzul primei instanţe de calcul efectiv al acestor dobânzi.

La rândul său, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, prin recursul formulat, critică respingerea excepţiei inadmisibilităţii, precum şi recunoaşterea dreptului societăţii la plata dobânzilor fiscale pentru soluţionarea cu depăşirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA, considerând că soluţionarea deconturilor de TVA depuse de A. s-a realizat în termenele legale prevăzute de legislaţia fiscală.

Recurenta - reclamantă invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta - reclamantă consideră că este incident cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod.

Înalta Curte reţine că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Referitor la motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta este incident dacă prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

La rândul său, motivul de casare/nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Privind modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, criticată de recurenta-pârâtă prin recursul formulat, Înalta Curte notează că se invocă încălcarea prevederilor pct. 4 al Cap. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, conform cărora pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal "plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent".

Pornind de la acest aspect, în opinia recurentei-pârâte, ar fi aplicabile prevederile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, astfel că trebuia să existe o contestaţie împotriva eventualei respingeri a cererii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt neîntemeiate.

În acest sens se observă că cele 6 deconturi de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215, iar ultimul Decont. aferent lunii septembrie 2015, a fost depus la 26.10.2015, sub imperiul vechiul Codul de procedură fiscală.

Noul Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare ulterior, la data de 1 ianuarie 2016, astfel cum dispune art. 353 din Cod.

În conformitate cu art. 352 alin. (1) şi (2) din Noul Codul de procedură fiscală:

(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Aşadar, contrar criticilor recurentei-pârâte, în privinţa deconturilor de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare depuse de societate anterior datei de 1 ianuarie 2016, nu sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală, acţiunea fiind admisibilă, cum corect a stabilit prima instanţă.

Privind soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti, criticată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că, incepand cu 01.02.2016, societatea recurentă este administrată fiscal de catre Administratia Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti.

Cererea de acordare a dobânzilor pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA a fost adresată de catre recurenta-reclamantă Administratiei Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti.

Tot Administratia Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti este cea care a raspuns cererii, precizand ca nu datorează dobânzi, întrucât sumele solicitate la rambursare au fost restituite in termen.

Aşa fiind, corect a stabilit prima instanţă că Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti nu este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecatii, cata vreme nu a efectuat inspectia fiscala pentru solutionarea deconturilor de TVA si nu a solutionat cererea de acordare a dobanzilor pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA.

Prin urmare, nu există identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic fiscal dedus judecatii si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, conditie ceruta de art. 77 Codul de procedură fiscală, raportat la art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004 si art. 36 C. proc. civ.,

Este fără relevanţă sub acest aspect faptul că că DGRFP Bucureşti, în calitate de ordonator terţiar de credite, are prerogativa demarării şi aprobării procedurilor administrative necesare alocării din bugetul propriu a sumelor necesare plăţii dobânzilor fiscale datorate.

Calitatea de ordonator de credite nu este de natură a conferi prin ea însăşi calitate procesuală pasivă unei instituţii străine de raportul juridic litigios.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinţei sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Bucureşti,

Privind fondul cauzei, Înalta Curte notează, mai întâi, că ceea ce a solicitat intimata-reclamantă în prezenta cauză este dobânda prevazută de art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală din 2003, forma in vigoare in anul 2015, aferentă plăţii cu întârziere a deconturilor de TVA.

Contrar cricilor recurentei-pârâte, în mod corect instanţa fondului a reţinut că reclamanta are dreptul la dobânzi pentru rambursarea târzie a TVA.

În acest sens se reţine că, prin Hotararea pronuntata la 24.10.2013 in Cauza Rafinaria Steaua Romana S.A., Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralităţii sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

C.J.U.E. a mai retinut ca un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok).

A mai precizat ca nu există vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

Aşadar, în principiu, recurenta-reclamantă are dreptul la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

În continuare, pentru a stabili care este momentul la care organele fiscale trebuiau să ramburseze TVA şi pentru a clarifica dacă a existat ori nu o întârziere în rambursare, Înalta Curte reţine că cele 6 deconturi de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215 şi până la 26.10.2015, aşadar sub imperiul vechiul Codul de procedură fiscală.

Noul Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare ulterior, la data de 1 ianuarie 2016, iar potrivit art. 352 alin. (1) şi (2) din Noul Codul de procedură fiscală, în privinţa deconturilor de TVA cu sume negative şi opţiune de rambursare depuse de societate anterior datei de 1 ianuarie 2016, nu sunt incidente dispoziţiile Noului Codul de procedură fiscală, ci ale vechiul Cod.

Mai exact, termenul de soluţionare a cererilor recurentei-reclamante privind rambursarea TVA-ului solicitat prin Deconturile de TVA este termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală, contrar criticilor recurentei-pârâte.

În acelaşi sens se reţine că abia odată cu intrarea în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală şi, în mod specific, a articolului 77 alin. (2) al acestui cod, legiuitorul român a reglementat posibilitatea prelungirii termenului legal de soluţionare a unei cereri până la maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii contribuabilului.

Tot contrar criticilor recurentei-pârâte, termenul de 90 de zile reglementat de prevederile art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală nu este aplicabil rambursării TVA-ului solicitat de recurentă prin intermediul Deconturilor de TVA, având în vedere faptul că acestea nu erau în vigoare la momentul depunerii ultimului Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 (26.10.2015), iar vechiul Codul de procedură fiscală nu reglementează o asemenea prorogare a termenului legal de soluţionare de 45 de zile.

Înalta Curte mai reţine că legislaţia fiscală aplicabilă rambursării de TVA solicitată prin intermediul Deconturilor de TVA impune organului fiscal parcurgerea procedurii de rambursare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor, cum a reţimut şi prima instanţă.

Cu toate acestea, astfel cum arată şi recurenta-reclamantă, prima instanţă a reţinut în mod greşit aplicabilitatea Procedurii de soluţionare adoptată prin Ordinul nr. 3699/2015.

În realitate, Ordinul nr. 3699/2015 este incident strict pentru deconturile de TVA depuse după data de 01.01.2016.

Or, în cauză, având în vedere că Deconturile de TVA au fost depuse anterior datei de 01.01.2016, ultimul Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 fiind depus la data de 27.10.2015, este evident că Procedura de soluţionare prevăzută de Ordinul 3699/2015 nu este aplicabilă.

Aşa fiind, sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante conform cărora instanţa fondului a reţinut în mod eronat faptul că, în conformitate cu punctele 78 şi 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015, organul fiscal este obligat că efectueze inspecţia fiscală, iar termenul de soluţionare a cererii de rambursare va fi prorogat până la finalizarea procedurii de inspecţie:

În realitate, procedura de soluţionare aplicabilă Deconturilor de TVA depuse de recurenta-reclamantă în anul 2015 este cea reglementată de Ordinul nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.

Potrivit art. 5 din Ordinul 263/2010, procedura de soluţionare reglementată prin intermediul acestuia este aplicabilă tuturor deconturilor de TVA înregistrate, sub imperiul vechiul Codul fiscal şi al vechiul Codul de procedură fiscală, începând cu luna februarie 2010.

Prevederile amintite anterior reprezintă o normă specială ce derogă de la termenul general de 3 luni reglementat de art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează durata generală de 3 luni a inspecţiei fiscale.

În consecinţă, AFCM avea obligaţia de a finaliza inspecţia fiscală în înăuntrul termenului general de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

De la acel moment s-a născut dreptul recurentei-reclamante la rambursarea TVA şi tot din acel moment curge şi dreptul acesteia la dobânzi, (deşi recurenta solicită prin acţiune dobânzile din următoarea zi după depunerea decontului de TVA).

Acest aspect rezultă şi prin raportare la jurisprudenţa CJUE, Înalta Curte făcând referire în cele de mai sus la Hotararea pronuntata la 24.10.2013 in Cauza Rafinaria Steaua Romana S.A., prin care s-a statuat ca un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok).

În hotărârea menţionată s-a precizat şi faptul că nu există vreo diferenţă pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute şi cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea şi care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

Înalta Curte apreciază întemeiate şi criticile recurentei-reclamante referitoare la statuările din sentinţa recurată asupra imposibilităţii instanţei de a calcula ea însăşi cuantumul dobânzilor aferente TVA restituit cu ăntârziere.

Se reţine, în acest sens, că prima instanţă a reţinut greşit că, în situaţia în care prin hotărâre judecătorească s-ar stabili în mod concret cuantumul dobânzilor solicitate de reclamantă, s-ar depăşi limitele prevăzute de art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, stabilirea acestor sume fiind o atribuţie exclusivă a organului fiscal.

În realitate, prevederile Legii 554/2004 recunosc dreptul instanţei de a calcula dobânzile datorate şi de a obliga organul fiscal la plata efectivă a acestora, aspect care rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ nu este reprezentat în mod exclusiv de obligarea autorităţii la emiterea unui act administrativ, ci şi de repararea pagubelor cauzate contribuabilului prin pasivitatea organului fiscal, legiuitorul prevăzând în mod expres plata dobânzilor fiscale ca o formă de reparare a pagubei cauzate de lipsa de diligentă a autorităţii.

Calculul efectiv al sumei datorate cu titlu de dobânzi reprezintă un simplu corolar al recunoaşterii dreptului recurentei.

În acelaşi sens se mai observă că modul concret de calcul al dobânzii nu a fost niciun moment contestat de către organele fiscale.

Mai mult, recurenta - reclamantă a depus la dosar o explicitare a acestui mod de calculul, care reprezintă o operaţiune matematică simplă şi a cărui corectitudine este uşor de verificat.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de acestea, constatând neîntemeiate criticile recurentei - pârâte atât privind modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, cât şi privind soluţia asupra fondului cauzei, recursul acestei părţi va fi respins ca nefondat în temeiul art. 496 C. proc. civ.

Reţinând, totodată, întemeiate criticile recurentei - reclamante referitoare la modul de soluţionare a fondului cauzei, recursul acesteia va fi admis.

Sentinţa recurată va fi casată în parte, iar în rejudecare se va admite în parte acţiunea şi va fi obligată pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la plata dobânzii fiscale în cuantum de 19.367.800 RON, dobândă calculată începând cu a 46-a zi de la data depunerii deconturilor TVA şi până la data restituirii efective a TVA, şi nu din ziua următoare depunerii deconturilor, cum s-a solicitat.

Întrucât sunt neîntemeiate criticile recurentei-reclamante referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 271 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A., Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei nr. 271 din 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la plata dobânzii fiscale în cuantum de 19.367.800 RON, dobândă calculată începând cu a 46-a zi de la data depunerii deconturilor TVA şi până la data restituirii efective a TVA.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 5.172 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 8 noiembrie 2023.