Appeal against final re-examination ruling held inadmissible for lack of statutory remedy
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal brought by the claimant against the decision of the Court of Appeal Cluj, which had upheld the annulment of the claimant's request for re-examination and of the underlying claim for failure to pay the judicial stamp duty. The court upheld the prior annulment orders, finding that the challenged decision—rendered on a request for re-examination under Article 200(7) of the Civil Procedure Code—was final and not subject to any further appeal. Invoking Article 457(1) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution, it held that only remedies expressly provided by law may be exercised, making the appeal legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 200 alin. (7) C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Appeal against final re-examination ruling held inadmissible for lack of statutory remedy: Astfel, petentul a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din C. proc. civ., pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, hotărâre care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2022, petentul A., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ a solicitat instanţei reexaminarea încheierii civile pronunţate în data de 17.10.2022, în dosarul nr. x/2022, de Curtea de Apel Cluj şi revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pentru faptul că nu a făcut dovada achitării taxă judiciare de timbru.
2. Hotărârea atacată
Prin decizia civilă nr. 345/2022 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii pronunţate în data de 17.10.2022 în dosarul nr. x/2022, pe care a menţinut-o în întregime.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei civile nr. 345/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs (calea de atac intitulată "apel" fiind recalificată ca fiind "recurs").
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost promovată împotriva Deciziei nr. 345/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost anulată, ca nelegal timbrată, cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 17.10.2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată pentru neîndeplinirea cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., "(...) se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."
Astfel, petentul a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din C. proc. civ., pronunţată în soluţionarea unei cereri de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, hotărâre care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.
Prin urmare, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 345/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 345/2022 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.