Compulsory audit orders and discrimination claims against the Court of Audits rejected under Law No. 94/1992

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.08.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României au solicitat instanţei să dispună:

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la soluţionarea integrală, efectivă şi completă a plângerilor prealabile cu consecinţa efectuării controlului la MApN şi structurile subordonate (plângerea prealabilă nr. x/14.06.2021) în vederea efectuării tuturor verificărilor (şi a temeiurilor de drept) privind modalitatea de calcul a soldelor şi a pensiilor militare de stat (faţă de textele legale invocate) şi la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (plângerea prealabilă nr. x/10.02.2021);

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata de despăgubiri pentru discriminare şi de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei preşedintelui asociaţiei şi membrilor asociaţi în cuantum de 4.000.000 RON;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la publicarea hotărârii judecătoreşti în 5 ziare de circulaţie naţională şi la 5 posturi de televiziune cu audienţă naţională;

- plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 02.12.2021, reclamanţii au depus la dosar răspuns la întâmpinare şi note de şedinţă prin care au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia nulităţii întâmpinării, au formulat apărări în raport de susţinerile pârâtei Curtea de Conturi, iar în final au invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 94/1992 republicată raportat la art. 1 alin. (3)-(5), art. 10-11, art. 15-16, art. 41, art. 47, art. 51-52, art. 135-136, art. 140 din Constituţia României.

La termenul de judecată din data de 02.12.2021, reclamanţii au precizat oral că despăgubirile solicitate sunt în cuantum de 2.000.000 RON pentru reclamantul B. şi 2.000.000 RON pentru reclamanta Asociaţie.

Prin încheierea din 02.12.2021 şi 10.02.2022, Curtea a respins excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a lipsei calităţii de reprezentant invocate de reclamanţi cu privire la partea pârâtă, pentru considerentele în conţinutul acelei hotărâri.

În aceste context, este invalidată în mod corespunzător şi excepţia de nulitate a întâmpinării, nereieşind viciul de legalitate care să afecteze întâmpinarea părţii pârâte ca act de procedură.

Totodată, Curtea a respins şi excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă, ca nefondată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamanţilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus sesizarea Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 94/1992, invocată de reclamanţi; a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâtă, ca nefondată; a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. ca vizând un aspect de fond; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 - 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile păstrării cauzei spre rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurenţii - reclamanţi au invocat, în esenţă, următoarele motive de casare:

a) Hotărârea a fost redactată şi comunicată la data de 17.06.2022, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ.. Prin nemotivarea hotărârii instanţei de fond în termen de 30 de zile (maxim 60 de zile) le-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 468 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

b) Instanţa de judecată nu a acordat un termen de judecată pentru soluţionarea excepţiilor invocate la termenul din data de 02.12.2021 (excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional) şi a soluţionat în mod greşit excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării şi lipsei calităţii de reprezentant convenţional, încălcând dispoziţiile art. 82 C. proc. civ., ale Legii nr. 514/2003, ale Statului profesiei de consilier juridic, adăugând şi completând la lege, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 468 alin. (1) pct. 4-6 şi 8 C. proc. civ.

Conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ., reprezentantul legal era obligat să depună la dosar actul adminsitrativ ce face dovada calităţii de reprezentant în copie legalizată, or instanţa nu a solicitat acest act conform legii.

De asemenea, întâmpinarea formulată de pârâta Curtea de Conturi a României nu respectă condiţiile de validitate impuse de dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea fiind cea a constatării nulităţii, potrivit art. 174 alin. (1) C. proc. civ.. Pe de o parte, nu se identifică actul administrativ de reprezentare al autorităţii în faţa instanţei judecătoreşti, iar pe de altă parte, nu se identifică împuternicirea consilierului juridic conform anexei nr. 12 din Statutul profesiei de consilier juridic.

Faptul că instanţa de fond nu a acordat un nou termen în acest sens arată o analiză formală a excepţiei invocate, ceea ce constituie denegare de dreptate, şi desigur încălcarea principiului contradictorialităţii şi al oralităţii (art. 14-15 C. proc. civ.) şi al dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.). De asemenea, prin faptul că instanţa de fond nu a pus în vedere pârâtei să facă dovada calităţii de reprezentant conform art. 151 alin. (3) C. proc. civ. au fost încălcate şi principiul dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) şi principiul egalităţii (art. 8 C. proc. civ.).

În opinia recurenţilor, se identifică şi încălcarea rolului activ al judecătorului, prevăzut la art. 22 C. proc. civ.

c) Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, analizarea formală a excepţiei invocate încalcă dipsoziţiile art. 425 C. proc. civ.. Acest motiv de casare a fost invocat şi în ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond vizând fondul cererii deduse judecăţii.

d) În fine, recurenţii au invocat şi interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se constată că procedura de citare a părţilor în faţa instanţei de fond a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel Bucureşti a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; pe cale de consecinţă, este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialităţii.

Criticile vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încadrate de recurenţii-reclamanţi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, câtă vreme din considerentele sentinţei de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi în stat, alta decât cea judecătorească.

Înalta Curte aminteşte că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

De altfel, criticile recurenţilor-reclamanţi vizează în concret încălcarea şi aplicarea greşită a legii de instanţa de fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Criticile recurenţilor-reclamanţi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

În privinţa termenului de redactare, Înalta Curte reţine că depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate, neconstituind motiv de nulitate din perspectiva dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanţa de fond nu a motivat hotărârea în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. nu înseamnă că recurenţilor le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte neacoradrea unui termen de judecată pentru soluţionarea excepţiilor invocate la termenul din data de 02.12.2021, Înalta Curte reţine că la acest termen de judecată instanţa de fond a acordat un termen în vederea administrării probei cu înscrisuri în legătură cu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării, aceasta fiind soluţionată la următorul termen de judecată din data de 10.02.2022.

Prin urmare, instanţa de fond nu a încălcat nici dreptul la apărare sau principiul contradictorialităţii, invocate de recurenţii - reclamanţi.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional, având în vedere că la dosar era depusă delegaţia de reprezentare a juristului, în mod corect instanţa a apreciat că nu este necesar acordarea unui termen de judecată, considerând suficiente probele de la dosar pentru soluţionarea acestei excepţii.

De asemenea, nu poate fi invocat nici încălcarea principiului contradictorialităţii, întrucât instanţa de fond a acordat cuvântul pe această excepţie atât recurenţilor - reclamanţi, cât şi intimatei - pârâte.

Referitor la greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării şi lipsei calităţii de reprezentant convenţional, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că, potrivit Legii nr. 94/1992, autoritatea pârâtă este reprezentată de către Preşedinte, însă conform Ordinului nr. 2457/2020, dreptul de reprezentare al Curţii de Conturi a României în relaţiile cu puterea judecătorească şi Ministerul Public, precum şi dreptul de a semna toate actele procedurale dintre Curtea de Conturi şi autorităţile menţionate au fost delegate domnului Consilier de Conturi C., şef al Departamentului juridic. Având în vedere că Ordinului nr. 2457/2020 nu a fost anulat, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării.

Totodată, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional, apreciind că s-a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional prin depunerea delegaţiei şi prezentarea legitimaţiei de către consilierul juridic.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea recurenţilor - reclamanţi referitoare la faptul că trebuia făcută dovada înscrierii în Tabloul consilierilor juridici. Legea nr. 514/2003 nu impune exercitarea calităţii de consilier juridic de înscrierea acestuia în Tabloul consilierilor juridici, iar Statutul profesiei de consilier juridic nu poate deroga de la prevederile acestei legi.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, respingerea excepţiilor/cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, excepţiile formulate de aceştia au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat şi soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, aceasta procedând în concordanţă cu obligaţia pe care instanţa de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autorităţile publice.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fond în opinia recurenţilor, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

Analizând sentinţa atacată prin raportare şi la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că, prin raportare la prevederile art. 1, 3 şi 58 din Legea nr. 94/1992, autoritatea intimată îşi desfăşoară activitatea în mod autonom şi decide în mod autonom asupra programului său de activitate, fără a fi permisă în principiu ingerinţa în activitatea acesteia, cu excepţia anumitor obligaţii reieşite din actele Parlamentului; astfel, nicio persoană fizică şi nicio persoană juridică de drept privat nu poate pretinde imperativ Curţii de Conturi să aibă o anumită conduită în activitatea sa de control.

Prin raportare la probele existente la dosar, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că pârâta a răspuns sesizărilor formulate de reclamanţi, comunicându-le stadiul activităţilor de control desfăşurate în legătură cu problemele sesizate precum şi faptul că acele aspecte sesizate de recurenţii - reclamanţi cu privire la utilizarea fondurilor publice urmează să fie avute în vedere la următoarea acţiune de control.

Prin urmare, în mod corect a constatat judecătorul fondului că în cauza dedusă judecăţii, pe de-o parte, nu există un refuz nejustificat din partea pârâtei de a soluţiona sesizările recurenţilor - reclamanţi, iar, pe de altă parte, nu există niciun text de lege care să oblige explicit Curtea de Conturi a României să desfăşoare o activitate de control/audit la o entitate finanţată din fonduri publice în urma unei cereri/sesizări/petiţii adresate de o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat, o astfel de atribuţie revenind exclusiv Parlamentului României în anumite condiţii stabilite de lege.

În ceea ce priveşte presupusa discriminare invocată de recurenţii - reclamanţi, în mod corect a apreciat instanţa de fond că răspunsurile Curţii de Conturi nu au caracter discriminator, iar intimatei nu i se poate poate imputa nicio faptă ilicită care să atragă răspunderea administrativ - patrimonială.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 340 din 24 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 340 din 24 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.