Loss of procedural capacity due to commercial registry deletion bars fiscal review of tax assessments
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals filed by the tax authorities, quashed the Court of Appeal's decision which had annulled the fiscal imposition decision and inspection report, and ordered the cancellation of the plaintiff's action for lack of procedural capacity of use. The dispute involved a bankrupt limited liability company seeking the annulment of a tax assessment regarding supplementary fiscal obligations arising from a tax inspection, which the appellate court had previously granted based on the inapplicability of specific legislative provisions. The ICCJ ruled that the plaintiff's commercial registry deletion on July 11, 2022, prior to the final judgment, terminated its legal personality and consequently its civil and procedural capacity of use. Relying on Articles 32 and 56 of the Code of Civil Procedure and Article 251 of the Civil Code, the court determined that the exception of lack of procedural capacity is absolute and peremptory, preventing the entity from remaining a valid party in the proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 2 din Legea nr. 209/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 din C. proc. civ, art. 56 C. proc. civ; Loss of procedural capacity due to commercial registry deletion bars fiscal review of tax assessments: Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Nationale de Administrare Fiscala, în temeiul art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi al art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să se dispună anularea Deciziei nr. 496/17.12.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. S.R.L. - în faliment, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane juridice nr. x/25.11.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/25.11.2014.
Reclamanta A. a formulat precizare la acţiune, în sensul că, suplimentar celor menţionate în cererea de chemare în judecată, invocă un alt motiv de nelegalitate a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 496/17.12.2019, respectiv nereţinerea aplicabilităţii prevederilor art. 2 din Legea nr. 209/2015, privind anularea obligaţiilor fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Or, reţinerea incidenţei prevederilor anterior menţionate ar fi condus la admiterea contestaţiei relamantei şi anularea totală a deciziei de impunere atacate.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 973 din 24 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de precizare a acţiunii şi a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE TELEORMAN şi MINISTERUL FINANŢELOR - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, cu precizarea ulterioară, dispunând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 496/17.12.2019, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x/25.11.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.11.2014.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în nume propriu, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Recurenta - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, în principal, respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană care şi-a pierdut capacitatea civilă la momentul pronunţării hotărârii, iar în subsidiar, respingerea acţiunii ca nefondată şi a cererii precizatoare, ca inadmisibilă.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 32 din C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condiţiile legii (...)".
Totodată, conform prevederilor art. 56 C. proc. civ. "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. (…)
(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. (…)."
Aşadar, capacitatea procesuală de folosinţă, care este determinată de însăşi capacitatea civilă de folosinţă, este aptitudinea generală şi abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi şi obligaţii de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacităţii civile de folosinţă, iar durata capacităţii procesuale de folosinţă coincide cu durata capacităţii civile de folosinţă.
În cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, cum este cazul recurentei-reclamante din cauză, capacitatea de folosinţă începe, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 205 din C. civ., la data înregistrării acesteia şi încetează, conform prevederilor art. 251 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
Efectul legal al radierii societăţii din registrul comerţului, îl constituie, aşadar, pierderea personalităţii juridice şi implicit a atributelor acesteia: capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu şi patrimoniul. După finalizarea acestor operaţiuni, persoana juridică încetează efectiv să mai existe, nemaifiind considerată o entitate juridică, economică şi socială.
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte, precum şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.
În cauză, în urma verificărilor efectuate, prin interogarea bazei de date RECOM OnLine, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost radiată de la Oficiul Registrului Comerţului, la data de 11.07.2022.
În raport cu situaţia de fapt expusă, rezultă că intimatei-reclamante i-a încetat capacitatea procesuală de folosinţă, în sensul dispoziţiilor art. 32 coroborat cu art. 56 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu mai poate fi parte în prezentul proces.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei - reclamante A. S.R.L. şi va anula acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 973 din 24 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei - reclamante A. S.R.L.
Anulează acţiunea reclamantei A. S.R.L. ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.