Jurisdictional conflict over pensioner's claim for damages based on alleged unconstitutionality of emergency ordinance: administrative rather than labor competence.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction between the Caras-Severin County Court and the Timisoara Court of Appeals, definitively assigning the case to the Timisoara Court of Appeals, Administrative and Fiscal Section, to be heard in the first instance. The dispute arose from a claim by a pensioner against the Romanian Government and a sectoral pension house, seeking compensation for alleged pension diminution resulting from the application of Emergency Government Ordinance No. 59/2017, alongside a request to refer an exception of unconstitutionality to the Constitutional Court. Relying on Articles 9 and 10 of Law No. 554/2004, the Court determined that because the action involved central public authorities (the Government) and the challenge of a normative act, the competent jurisdiction was administrative litigation rather than labor law, with the competent first-instance court being the Court of Appeals in the territory where the claimant resides.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din O.U.G. nr. 59/2017, art. 38 din Legea nr. 153/2017, art. 60 din Legea nr. 223/2015, art. 134 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 9 din Legea nr. 554/2004; Jurisdictional conflict over pensioner's claim for damages based on alleged unconstitutionality of emergency ordinance: administrative rather than labor competence: The dispute arose from a claim by a pensioner against the Romanian Government and a sectoral pension house, seeking compensation for alleged pension diminution resulting from the application of Emergency Government Ordinance No. 59/2017, alongside a request to refer an exception of unconstitutionality to the Constitutional Court. Relying on Articles 9 and 10 of Law No. 554/2004, the Court determined that because the action involved central public authorities (the Government) and the challenge of a normative act, the competent jurisdiction was administrative litigation rather than labor law, with the competent first-instance court being the Court of Appeals in the territory where the claimant resides.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis explicitly cited in the dispositive section to justify the establishment of jurisdiction in favor of the Timisoara Court of Appeals.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/2023, la data de 23.02.2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a M.A.I a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună admiterea acţiunii în sensul constatării vătămării drepturilor si intereselor sale legitime, în sensul neactualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. 7 din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, ce trebuiau realizate, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, asupra art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, precum şi cele rezultate din aplicarea H.G. nr. 28/2023, prin actualizarea soldelor de grad, publicată în MO nr. 41/13.01.2023; obligarea pârâţilor să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017, asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi H.G. nr. 28/2023, privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41/13.01.2023, art. 1 şi 2, conform gradului de comisar şef deţinut, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2021.
Reclamantul mai solicită ca instanţa să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă Complet Specializat-Conflicte de Muncă şi de Asigurări Sociale, prin sentinţa civilă nr. 663 din 7 iunie 2023 a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului C30 (0) - Civil din cadrul secţiei I civile, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă a Tribunalului Caraş-Severin, invocată din oficiu de către instanţă şi în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023 la data de 11.07.2023.
La termenul de judecată din data de 28.09.2023, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea prezentei cauze şi a reţinut cauza spre soluţionare pe această excepţie.
Prin sentinţa nr. 594 din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea completelor specializate în soluţionarea cauzelor de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile a Tribunalului Caraş-Severin. A constatat că între Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Caraş-Severin s-a ivit un conflict negativ de competenţă. În baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei de faţă şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Guvernul Romaniei şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, o cerere prin care solicită ca instanţa să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.
În speţă, reclamantul a solicitat şi repararea pagubei pricinuite prin indexarea şi actualizarea pensiei, ce trebuiau realizate conform dispoziţiilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, nemodificate prin O.U.G. nr. 59/2017, respectiv prin emiterea unui act de către o autoritate centrală.
Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru diminuarea pensiei ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autorităţile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ, Înalta Curtea constată că, în cauză, este determinant criteriul rangului central al autorităţilor pârâte faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale.
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantului.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 02 noiembrie 2023.