Public sector salary recalculation: statutory limitation period applicable to administrative recognition of reference values and 30% surcharge cap overriding equal pay claims

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.02.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au contestat decizia nr. 515 din data de 09.12.2021 emisă de procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism precum şi adresa nr. x/2022 din data de 27.01.2022 şi adresa nr. x/2022 din data de 07.02.2022 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei mai sus menţionate.

Prin cererea formulată reclamanţii au solicitat în principal:

- anularea în tot a adresei nr. x/2022 din data de 27.01.2022 şi a adresei nr. x/2022 din data de 07.02.2022 ale procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei nr. 515/09.12.2021;

- anularea în tot a deciziei contestate şi obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale şi la plata diferenţelor restante, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă:

Art. 1 începând cu data de 01 august 2016, şi pentru viitor personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Art. 2 începând cu data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, fără a fi depăşită limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Art. 3 Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,

Art. 4 Serviciul de resurse umane şi Departamentul economico-financiar şi administrative din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

În subsidiar:

- anularea în tot a adresei nr. x/2022 din data de 27.01.2022 şi a adresei nr. x/2022 din data de 07.02.2022 ale procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei nr. 515/09.12.2021;

- anularea în parte a deciziei nr. 515 din data de 09.12.2021 emisă de procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin înlăturarea prevederilor art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 6 din această decizie;

- calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi pentru viitor, având în vedere că în speţă a intervenit recunoaşterea dreptului de către debitor şi, în consecinţă, renunţarea la prescripţie precum şi eliminarea plafonării drepturilor salariale instituite prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariale şi la plata diferenţelor restante, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective.

La data de 14.09.2022 a fost conexat dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care reclamanţii au solicitat:

- anularea în tot a adresei nr. x/2021 din data de 08.02.2022 a procurorului şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei nr. 519/10.12.2021;

- Anularea în tot a deciziei contestate şi emiterea unei noi decizii care să prevadă:

Art. 1 La data de 01 decembrie 2021, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex acestuia, se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Art. 2 La data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, fără a fi depăşită limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Art. 3 Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 20 de zile calendaristice de la dat comunicării, la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Art. 4 Serviciul de Resurse Umane şi Departamentul Economico-Financiar şi Administrativ din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1636 din data de 28 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală şi cererea conexă formulate de către reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca neîntemeiate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1636 din data de 28 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D..

În dezvoltarea motivelor de recurs cu privire la reţinerea incidenţei termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 171 Codul muncii, reclamanţii consideră că acesta nu este aplicabil, având în vedere că reglementarea din art. 171 Codul muncii vizează prescripţia dreptului la acţiune a drepturilor salariate, adică a dreptului celui interesat de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale restante, nicidecum nu vizează situaţia în care se află recurenţii-reclamanţi de a se adresa ordonatorului de credite care stabileşte şi plăteşte salariile.

Este de observat faptul că, deşi pârâtul se raportează şi invocă atât în Decizia nr. 515/09.12.2021, cât şi în adresa nr. x/2022 din data de 27.01.2022 şi respectiv nr. 64/J/111/12/2022 din data de 07.02.2022, existenţa unor acte administrative ce recunosc aplicarea VRS 605,22 RON de la data de 01.08.2016 (Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dispoziţia nr. 102/02.04.2021 emisă de Secretariatul General al Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 273/30.12.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 a Preşedintelui Curţii de Apel Tg. Mureş), nu observă că raportat la data emiterii acestor acte administrative, instituţiile emiţătoare nu reţin incidenţa vreunui termen de prescripţie, dar care, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul DIICOT există şi se aplică.

De asemenea, instanţa de contencios constituţional a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească. În plus, s-a arătat că, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. În concluzie, a reţinut Curtea Constituţională, "Ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», Ea care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Prin Decizia nr. 23/2016, ÎCGI - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/2018, ÎCCI - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare."

Cu privire la cuantumul total al sporurilor acordate, prin Decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021 - prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, stabilindu-se că, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din Capitolul VIII secţiunea I din Anexa V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariate.

Prin răspunsul nr. x/2018 din data de 31.10.2018 emis de D.I.I.CO.T. la punctul 3 - în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 26,53%, iar în luna ianuarie 2018 ponderea sporurilor din salariile de bază a fost de 28,03% - ceea ce ar fi permis şi matematic aplicarea unor sporuri în cuantum total de 45% personalului auxiliar de specialitate, în limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Mai mult ponderea sporurilor din salariile de bază a scăzut la nivelul ordonatorului, întrucât în anii 2018, 2019 şi 2020 au fost aplicate majorări ale salariilor de bază potrivit art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 angajaţilor care nu erau plafonaţi.

De asemenea, solicită să se aibă în vedere motivarea Deciziei nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921/27.09.2021:

"92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

Legea cadru nr. 153/2017 în Capitolul VIII, Anexa V la art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Pe de o parte, dreptul de a beneficia de aceste trei sporuri a fost recunoscut în trecut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de iniţiator al Legii nr. 153/2017, a precizat modul corect de stabilire a salariilor personalului auxiliar de specialitate:

"începând cu luna ianuarie 2018, în situaţia în care salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare vor fi stabilite la nivelul anului 2022, cuantumul sporurilor va fi determinat prin aplicarea procentelor prevăzute de lege asupra salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare şi după caz, cu respectarea prevederilor din Regulamentul-cadru elaborat de Ministerul Justiţiei conform art. 23 din lege, şi cu respectarea prevederilor art. 25 din lege."

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, art. 23 din Legea-cadru prevede că "Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. 1 - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat {...)".

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că la nivelul fiecărui angajator, instanţă sau parchet trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului şi, implicit, să fie efectuate buletine de expertizare sau de determinare a condiţiilor de acordare a sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Nu se poate invoca propria culpă a angajatorului la acordarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase pe motivul lipsei regulamentului-cadru care să stabilească aceste locuri, având în vedere că acestea trebuia să fie deja stabilite şi/sau eventual menţinute până la data de 1 ianuarie 2019.

De aceea, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare iar în baza acestora se plăteşte sporul de 15%.

Aceeaşi situaţie este aplicabilă şi în cazul sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%, câta vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare iar în baza acestora se plăteşte sporul.

Neacordarea lor sau acordarea în alte procente ar conduce la situaţia în care s-ar încălca prevederi din hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

4. Apărările formulate în cauză.

În cauza de faţă intimata-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea intimatei-pârâte la calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 şi pentru viitor, având în vedere că în speţă a intervenit recunoaşterea dreptului de către debitor şi, în consecinţă, renunţarea la prescripţie precum şi eliminarea plafonării drepturilor salariale instituite prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, Decizia de salarizare atacată a avut în vedere în mod corect termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani anterior emiterii actului respectiv, pentru care se puteau stabili drepturile salariale conform art. 171 din Codul muncii.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte costată că prin motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 171 Codul muncii, art. 2523 C. civ. şi/sau art. 268 alin. (1) din Codul muncii şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că, deşi motivele de recurs nu au fost întemeiate în drept, din modul de redactare rezultă că pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauză, chestiunile litigioase se referă la verificarea faptului dacă emitentul a recunoscut sau nu prin art. 1 al deciziei în favoarea reclamanţilor dreptul la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, şi dacă această recunoaştere are sau nu valoarea unei renunţări la prescripţie, având în vedere că nu se pune problema neacordării drepturilor salariale, ci a faptului că aceasta s-au realizat prin actele administrative contestate cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă.

Potrivit art. 171 alin. (1) din Codul muncii (invocat de recurenţii-reclamanţi ca fiind interpretat în mod greşit de prima instanţă), "(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."

Într-adevăr, dispoziţiile sus-citate sunt menţionate în Capitolul III intitulat "Plata salariului" şi se referă la dreptul salariatului de a se adresa cu acţiune împotriva angajatorului în termenul de prescripţie de 3 ani, însă faptul că acelaşi termen a fost avut în vedere de intimata-pârâtă nu înseamnă încălcarea drepturilor recurenţilor-reclamanţi atât timp cât şi dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii referitoare la formularea unor cereri în vederea soluţionării unui conflict de muncă menţionează în mod expres acelaşi termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Conform dispoziţiilor art. 2500 alin. (1) din Noul C. civ., prescripţia extinctivă poate fi definită ca fiind acea sancţiune care constă în stingerea, în condiţiile stabilite de lege, a dreptului material la acţiune neexercitat în termen. Aceasta face ca titularul unui drept subiectiv, sau creditorul care a rămas inactiv un anumit răstimp, să-şi piardă ocrotirea dreptului respectiv pe calea acţiunii în justiţie, şi odată cu aceasta, posibilitatea de a obţine executarea silită a obligaţiei corelative lui.

Faptul că prescripţia extinctivă nu mai este reglementată ca o instituţie juridică de ordine publică în lumina noului C. civ., noile dispoziţii legale conferindu-i caracter de ordine privată, nu atrage consecinţele imposibilităţii invocării prescripţiei de către emitentul actelor atacate.

Dimpotrivă, prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.) ceea de altfel a şi făcut autoritatea emitentă pârâtă prin intermediul actelor contestate.

De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit art. 171 alin. (2) Codul muncii "Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului", însă în cazul de faţă nu este vorba despre o recunoaştere a unor drepturi salariale pentru o parte dintre salariaţi în detrimentul altor salariaţi, ci este vorba de situaţia distinctă în care se află cei care nu beneficiază de acordarea drepturilor salariale prin hotărâri judecătoreşti, ci beneficiază de acordarea acestor drepturi pe cale administrativă, în virtutea legii.

Din analiza deciziei de salarizare contestate rezultă că ea prevede două mari ipoteze: (1) situaţia în care personalului i s-a recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON prin însăşi decizia atacată, context în care plata drepturilor se face cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă şi (2) situaţia în care personalul are hotărâri judecătoreşti executorii pentru care executarea se va face potrivit dispozitivului acestora.

Însă, în speţa de faţă recurenţii-reclamanţi nu au invocat că sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătoreşti executorii prin care să le fi fost recunoscut dreptul la VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, context în care, devin aplicabile art. 4 şi 6 din decizia atacată.

Astfel, dispoziţiile art. 4 din ordinul contestat menţionează că:

"În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculate în raport de data emiterii prezentei decizii".

Înalta Curte constată că, din cuprinsul hotărârii atacate pe această cale, rezultă o interpretare corectă a primei instanţe în sensul că "renunţarea tacită la prescripţie trebuie să rezulte dintr-un fapt sau o serie de fapte ale debitorului, care implică intenţia abandonării dreptului de a invoca prescripţia, acesta realizându-se de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de cauză, iar deducerea intenţiei debitorului de a renunţa la dreptul de a invoca prescripţia este apanajul instanţelor de judecată".

Or, o renunţare tacită la dreptul de a invoca prescripţia constă în executarea de bunăvoie a unei obligaţii prescrise [art. 2506 alin. (3) noul C. civ..], situaţie care ce nu regăseşte în cauza pendinte, precum şi în cazul constituirii unor garanţii în favoarea creditorului, pentru plata creanţei prescrise [art. 2506 alin. (4) noul C. civ..], de asemenea inexistentă.

În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât intimata-pârâtă a stipulat în mod explicit că plata diferenţelor salariale rezultate se efectuează cu respectarea termenului de prescripţie, calculat de la data emiterii deciziei atacate, înţelegând să opună în mod explicit prescripţia extinctivă şi să nu renunţe la aceasta, manifestarea sa de voinţă este lipsită de echivoc şi în deplin acord cu prevederile legale.

Acest aspect rezultă fără putinţă de tăgadă din cuprinsul dispoziţiilor art. 4 al ordinului contestat, în care se menţionează că:

"În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculate în raport de data emiterii prezentei decizii".

Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor legal mai sus citate, Înalta Curte constată că în cazul recurenţilor-reclamanţi a intervenit o recunoaştere condiţionată a drepturilor salariale, în limitele şi cu respectarea termenului general de prescripţie extinctivă, context în care, recalcularea şi plata drepturilor salariale în raport de VRS majorat de 605,225 RON pe cale administrativă, se poate face în limita termenului de prescripţie de 3 ani, aşa cum dispun prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii "(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."

În ceea ce priveşte criticile acţiunii privitoare la nestabilirea în procente maxime a celor 3 sporuri, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că actul atacat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

De asemenea, alin. (6) al art. 38 prevede că:

"în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ prevăd că:

"suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Faţă de conţinutul acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, se impune ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În acest context, nu poate fi primită critica recurenţilor-reclamanţi conform cărei "acordarea diferenţiată a sporurilor în cuantum total de 30% şi 45% în cadrul aceleiaşi categorii sociale contravine atât Constituţiei României, Codului muncii cât şi art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind excluderea privilegiilor şi discriminărilor în exercitarea drepturilor enunţate la lit. i) care menţionează «dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare»", având în vedere că, în cazul recurenţilor-reclamanţi, sporurile au fost calculate prin raportare la indemnizaţia de încadrare corect stabilită, (aspect necontestat), însă, în mod corect, prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%, deoarece norma de plafonare prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către recurenţii-reclamanţi, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D., B., C. şi A. împotriva sentinţei nr. 1636 din 28 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.