Judicial assistants' salary retroactivity upheld; ministerial and High Court appeals rejected.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Reclamanţii, A., B. şi C., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Bacău, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), Secţiunea 1, Cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a salarizării, în concret, atât împotriva Ordinului nr. 6245/C şi a Ordinului nr. 407/C, emise în data 30.12.2021 respectiv 07.02.2022 cât şi împotriva hotărârii organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei exprimat prin adresa nr. x/2022, în sensul respingerii contestaţiei la ordinele sus-indicate.

Reclamanţii au solicitat:

1. Revocarea parţială a art. 1 din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"începând cu data de 30.12.2021" şi înlocuirii acesteia cu:

"începând cu data de 01.08.2016";

2. Revocarea parţială a art. 1 din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"şi ale art. 25";

3. Revocarea parţială a anexelor din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sporurilor istorice nelegal stabilite şi acordarea celor trei sporuri noi din momentul atingerii plafonului salarial pentru anul 2022, prevăzute în Anexa V a Legii nr. 153/2017, în cuantum legal, neplafonat şi stabilit în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017.

4. Revocarea parţială a prevederilor Anexei nr. 1 a Ordinului nr. 415/C/07.02.2022, la numărul curent 1, privitoare la reîncadrarea prin stabilirea indemnizaţiei brute lunare şi a coeficientului de ierarhizare care să ţină cont de vechimea totală în funcţia juridică de asistent judiciar - acordarea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei), drept salarial pentru a cărui acordare Ministerul Justiţiei a fost obligat prin după cum urmează: sentinţa civilă nr. 5137/21.12.2017 - dosar nr. x/2017 - Curtea de Apel Bucureşti, pentru contestatorii A. şi C., şi sentinţa civilă nr. 3390 din 17 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia civilă nr. 4843/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 pentru contestatoarea B. coeficient - 6,39 în loc de 5,43; indemnizaţie de încadrare brută lunară -17.250 RON în loc de 13.575 RON, cu reconsiderarea atât a sporurilor (conform capătului 4 de cerere), cât şi a venitului total brut;

5. Anularea Adresei MJ nr. x/2022 conţinând răspunsul negativ al Ministerului Justiţiei la plângerea prealabilă;

6. Acordarea cheltuieli de judecată, în măsura în care acestea vor fi făcute.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1938 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile tardivităţii şi prescripţiei; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a anulat în parte adresa nr. x/2022; a modificat în parte ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 407/C/07.02.2022 numai în sensul că drepturile salariale ale asistenţilor judiciari reclamanţi se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, iar nu cu data de 30.12.2021; a menţinut în rest actele contestate şi a respins în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1938 din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi au fost formulate memorii de recurs diferite, ambii recurenţi au invocat în esenţă aceleaşi critici.

Astfel, prin motivele de recurs s-a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea în tot a hotărârii recurate şi în rejudecare admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi subrogarea legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile ministerului şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Conform art. 142 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natura procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii.

(8) Prevederile prezentului articol se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023, în acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege".

Conform art. 162 lit. a) din acelaşi act normativ, până la data aplicării dispoziţiilor art. 142:

"a) bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la acele categorii de cheltuieli".

Prin aceste dispoziţii a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii."

Aşadar, văzând atât prevederile generale din C. proc. civ. cât şi dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în textele mai sus citate, a avut loc transmiterea calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În speţă, deşi hotărârea a fost pronunţată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, la momentul formulării recursului de către Ministerul Justiţiei, nici Ministerul Justiţiei şi nici ministrul justiţiei nu mai justifică calitatea procesuală în prezenta cauză.

Prin cea de-a doua critică se susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii contestării OMJ nr. 6245/C/30.12.2021 şi OMJ nr. 415/C/07.02.2022, întrucât plângerea împotriva adresei Ministerului Justiţiei a fost formulată după aproximativ 2 luni de la data primirii răspunsului la contestaţia formulată.

Astfel, în raport de data soluţionării contestaţiei - 26.04.2022 şi data introducerii acţiunii - 14.06.2022 se observă că nu a fost respectat termenul de 30 de zile stabilit de prevederile art. 7 alin. (2) cin Cap. VII anexa V a Legii nr. 153/2017 pentru formularea plângerii.

Cu privire la fondul cauzei, recurenţii au arătat că, în ceea ce priveşte data de la care drepturile salariale ale reclamanţilor se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în practica instanţelor, au existat atât soluţii de admitere, cât şi soluţii de respingere a solicitărilor având acest obiect. Aceste aspecte au fost reţinute şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, la paragrafele 59 şi 60 din Decizia nr. 29/2021 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din data de 13.07.2021. Prin această decizie, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât problema de drept identificată a primit deja soluţionări diferite prin hotărâri judecătoreşti definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curţi de apel din ţară.

În ceea ce priveşte soluţiile de admitere, dreptul a fost acordat de la date diferite. În conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va executa eşalonat, potrivit calendarului şi tranşelor prevăzute în acest act normativ.

Generalizarea aplicării unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON a fost constatată după pronunţarea şi motivarea Deciziei nr. 55/13.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1102 din 19.11.2021, care a constatat că:

"plecând de la premisa că un nivel al valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON a fost deja recunoscut altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive şi de statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată", fără a fi indicată în mod explicit o dată anume a identificării acestui maxim. În cuprinsul Deciziei nr. 29/17.05.2021, hotărârea anterioară care viza practic aceeaşi problemă de drept, nu se reţinuse existenţa acestei stări de fapt.

Astfel, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au acordat, potrivit competenţelor, valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, ţinând cont de necesitatea egalizării indemnizaţiilor care s-a impus prin evoluţia jurisprudenţei, urmând ca hotărârile deja pronunţate să fie executate potrivit prevederilor legale.

Pentru perioada anterioară emiterii ordinului atacat, consideră că instanţa trebuia să ia în considerare dispoziţiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, prevăd în mod clar că:

"începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă sociala în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Similar, potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de baza aferent lunii iulie 2016."

De asemenea, s-a solicitat să se ia în considerare şi soluţiile de respingere a unor acţiuni similare, pentru perioada de referinţă, anterioară emiterii actului administrativ, în care reclamanţii au avut calitatea de judecători. Invocă cu titlu exemplificativ dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara şi nr. 519/115/2020 al Curţii de Apel Timişoara.

Având în vedere cele expuse mai sus, precum şi scopul actului administrativ, prin care Ministerul Justiţiei constatând incidenţa unei anumite stări de fapt şi de drept, a ales să ia o decizie administrativă pentru viitor, acesta nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată, în sensul schimbării datei de producere a efectelor acestei decizii, nu doar mergând către o dată anterioară, dar depăşind şi termenul de 3 ani de prescriere a drepturilor respective. În absenţa deciziei administrative, singura posibilitate deschisă reclamanţilor era de promovare a unei acţiuni judiciare, jurisprudenţa unanimă fiind în sensul reţinerii prescripţiei, or este de neconceput ca un act emis în favoarea personalului vizat, care acordă pentru viitor drepturi să constituire pretextul repunerii în termenul de prescripţie, justificând astfel acordarea unor drepturi din anul 2016, în afara prevederilor ce reglementează instituţia prescripţiei.

4. Apărările formulate în cauză.

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat anularea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 şi a Ordinului nr. 407/C/07.02.2022 cât şi adresa nr. x/2022; anularea parţială a art. 1 din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"începând cu data de 30.12.2021" şi înlocuirii acesteia cu:

"începând cu data de 01.08.2016"; anularea parţială a art. 1, din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sintagmei:

"şi ale art. 25"; anularea parţială a anexelor din Ordinul nr. 415/C/07.02.2022, în sensul eliminării sporurilor istorice nelegal stabilite şi acordarea celor trei sporuri noi din momentul atingerii plafonului salarial pentru anul 2022, prevăzute în anexa V a Legii nr. 153/2017, în cuantum legal, neplafonat şi stabilit în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017; anularea parţială a prevederilor Anexei nr. 1 a Ordinului nr. 415/C/07.02.2022, la numărul curent 1, privitoare la reîncadrarea prin stabilirea indemnizaţiei brute lunare şi a coeficientului de ierarhizare care să ţină cont de vechimea totală în funcţia juridică de asistent judiciar; acordarea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei), drept salarial pentru a cărui acordare Ministerul Justiţiei a fost obligat prin: sentinţa civilă nr. 5137/21.12.2017 - dosar nr. x/2017 - Curtea de Apel Bucureşti, pentru contestatorii A. şi C., sentinţa civilă nr. 3390 din 17 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia civilă nr. 4843/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, pentru contestatoarea B. coeficient - 6,39 în loc de 5,43; indemnizaţie de încadrare brută lunară -17.250 RON în loc de 13.575 RON, cu reconsiderarea atât a sporurilor (conform capătului 4 de cerere) cât şi a venitului total brut; anularea Adresei MJ nr. x/2022 conţinând răspunsul negativ al MJ la plângerea prealabilă.

Prima instanţă a anulat în parte adresa nr. x/2022; a modificat în parte ordinele nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 407/C/07.02.2022 numai în sensul că drepturile salariale ale asistenţilor judiciari reclamanţi se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 30.12.2018, iar nu cu data de 30.12.2021; a menţinut în rest actele contestate şi a respins în rest acţiunea, ca nefondată.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte constată că cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, prin prima critică, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiţiei şi subrogarea legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în drepturile şi obligaţiile ministerului.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că într-adevăr, în raport de dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară:

"(6) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se subrogă de drept în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală şi cele care decurg din hotărâri judecătoreşti şi alte titluri executorii", însă aceste prevederi se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi cel al Ministerului Justiţiei pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege.

Având în vedere că atât la data emiterii Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 407/C/07.02.2022, data înregistrării cererilor de chemare în judecată (14.06.2022), cât şi la data pronunţării sentinţei nr. 1938 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal (27.10.2022), calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei este justificată prin faptul că această entitate este emitentul actelor administrative atacate, iar transmiterea drepturilor şi obligaţiilor către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nu-l poate lipsi de această calitate şi pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii contestării Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 şi nr. 415/C/07.02.2022, Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă în considerarea faptului că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei nu a făcut dovada comunicării către intimaţii-reclamanţi a răspunsului emis, deşi s-a susţinut că acest răspuns ar fi fost comunicat la data de 26.04.2022.

În calea de atac a recursului, în susţinerea excepţiei tardivităţii, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar copia borderoului din data de 29.04.2021 şi adresa nr. x/20.01.2023, emisă de UM 0356 Bucureşti, din care reiese că trimiterea inscripţionată cu nr. x din 26.04.2022 a fost predată delegatului Tribunalului Bacău la data de 29.04.2022.

Or, înscrisurile astfel depuse nu pot schimba soluţia instanţei de fond şi nu pot face dovada comunicării celor două ordine, în condiţiile în care din adresa nr. x/20.01.2023, emisă de UM 0356 Bucureşti reiese că respectiva comunicare s-a făcut delegatului Tribunalului Bacău la data de 29.04.2022, şi nu intimaţilor-reclamanţi.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada datei comunicării efective către intimaţii-reclamamţi a ordinelor contestate, motiv pentru care soluţia instanţei de fond, de respingere a excepţiie tardivităţii, este legală şi corectă, nefiind făcută o altă dovadă în acest sens.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte, de asemenea, constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 ar fi trebuit recunoscute şi în mod retroactiv, cu respectarea unui termen de prescripţie de 3 ani anterior emiterii ordinului, respectiv începând cu data de 30.12.2018.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la emiterea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, Ministerul Justiţiei a avut în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, decizie în care se reţine că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

De asemenea, Ministerul Justiţiei a avut în vedere şi Decizia nr. 55/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în considerarea căreia "analiza jurisprudenţei naţionale relevă, (...) că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem".

În acest context, chiar din actele atacate rezultă că intimaţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi a li se stabili drepturile salariale în raport de o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, prin raportare la principiul nediscriminării salariale, ce are finalitate asigurarea unei egalităţi salariale, din perspectiva unui indicator general aplicabil, la nivelul unei categorii profesionale, având în vedere că la nivelul familiei ocupaţionale există personal care beneficiază de o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, recunoscută.

În privinţa datei de la care trebuia recunoscută D. în ordinele atacate, în mod corect a reţinut prima instanţă că, emitentul actului administrativ s-a raportat în motivarea ordinului la practica judiciară - deciziile ICCJ nr. 3021/2021 şi nr. 55/2021 şi la decizii administrative ale ordonatorilor de credite în sistemul justiţiei emise la date anterioare ordinelor atacate (anume ordinele din 2020 ale Preşedintelui ÎCCJ, ordinul din 2020 al Inspecţiei Judiciare, etc), însă deşi invocă principiul nediscriminării salariale, emitentul nu asigură o reparare integrală a prejudiciului suportat de intimaţii-reclamanţi, ci recunoaşte acestora dreptul la D. doar începând cu data emiterii ordinelor, fără să prezinte în preambulul ordinelor o motivare pentru diferenţa de tratament pe care o aplică reclamanţilor în raport cu ceilalţi beneficiari ai actelor administrative emise de ceilalţi ordonatori de credite din sistemul justiţiei.

Or, în lipsa unor hotărâri judecătoreşti prin care să se fi recunoscut dreptul intimaţilor-reclamanţi la D. de 605,225 RON, în actele administrative atacate D. trebuia a fi recunoscut cu respectarea termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani de la data emiterii ordinelor.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 171 alin. (1) din Codul muncii conform cărora:

"(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.", coroborate cu dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii referitoare la formularea unor cereri în vederea soluţionării unui conflict de muncă şi care menţionează în mod expres acelaşi termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

În consecinţă, având în vedere considerentele Curţii Constituţionale, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, referitoare la "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", în raport de care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016) şi care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, rezultă că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin urmare, soluţia primei instanţe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi de recurenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 1938 din 27 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.