Peremption of administrative appeal after suspension pending resolution of related civil and administrative cases
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal’s decision to admit the exception of peremption and declare the appellant’s recourse lapsed, thereby leaving in force the lower court’s annulment of the challenged administrative measure. The dispute arose from a public law challenge where the local administrative authority appealed a tribunal judgment that had annulled a council resolution; the appeal was previously suspended pending the definitive resolution of two related cases, and the court addressed whether this suspension and subsequent inaction constituted grounds for avoiding the procedural sanction of peremption. Deciding under Article 416 of the Code of Civil Procedure, the court held that the suspension did not interrupt the peremption period because the responsibility to monitor the related proceedings and maintain procedural activity lay with the party, not the court, and the failure to resume proceedings within six months resulted in the automatic lapse of the appeal despite the appellant's argument that the inactivity was not imputable to them.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, Art. 416 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of administrative appeal after suspension pending resolution of related civil and administrative cases: The dispute arose from a public law challenge where the local administrative authority appealed a tribunal judgment that had annulled a council resolution; the appeal was previously suspended pending the definitive resolution of two related cases, and the court addressed whether this suspension and subsequent inaction constituted grounds for avoiding the procedural sanction of peremption. Deciding under Article 416 of the Code of Civil Procedure, the court held that the suspension did not interrupt the peremption period because the responsibility to monitor the related proceedings and maintain procedural activity lay with the party, not the court, and the failure to resume proceedings within six months resulted in the automatic lapse of the appeal despite the appellant's argument that the inactivity was not imputable to them.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the main procedural ground in the dispositive for the court's final judgment on the administrative litigation case.
Cited in the dispositive as the procedural basis for the court's decision to reject the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 665/25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a fost admisă cererea formulată de reclamantul Prefectul Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti şi A. şi a fost anulată Hotărârea Consiliului Local Sector 6 Bucureşti nr. 210/27.08.2019.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei civile nr. 665/25.02.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs recurentul-pârât Consiliul Local Sector 6 Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2020, judecarea recursului a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
3. Hotărârea instanţei de recurs.
Prin decizia civilă nr. 287 din data de 06.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de recurs declarată de recurentul-pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 665/25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti şi intimata-pârâtă A..
4. Cererea de recurs.
Împotriva deciziei civile nr. 287 din data de 06.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul de a se dispune reluarea judecării recursului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul susţine că hotărârea pronunţată nu este în concordanţă cu alin. (3) al art. 416 C. proc. civ., fiind aplicate greşit normele de drept material incidente - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Art. 416 alin. (3) C. proc. civ. dispune că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
Mai arată că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală şi este fundamentată pe principiul disponibilităţii în procesul civil, care sancţionează dezinteresul manifestat de părţi în desfăşurarea procesului.
De asemenea conform opiniilor doctrinare (I. Stoenescu, S. Zilberstein):
"Dacă partea care a introdus acţiunea lasă procesul în nelucrare şi nu stăruie în judecată, procesul se va perima după trecerea unui anumit interval de timp. Perimarea are astfel un caracter mixt de sancţiune şi de prezumţie de desistare. Reglementarea acestei instituţii este aşadar de natură să stimuleze interesul părţilor care se adresează cu cereri instanţelor judecătoreşti".
Având în vedere că nu poate fi atribuită o vină instituţiei recurente în ce priveşte desistarea de la judecarea recursului, consideră faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată şi cu depăşirea limitelor cu care a fost învestită instanţa, aceasta considerând în mod nejustificat faptul că partea reprezentată de instituţia pârâtă este responsabilă pentru desistarea ori lipsa de stăruinţă a părţii în judecarea recursului, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat şi casarea acesteia în temeiul punctului 4 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.
Susţine că nu instituţia recurentă a solicitat şi dispus supendarea judecării recursului formulat până la soluţionarea definitivă a celor 2 litigii, respectiv a dosarelor nr. x/2018 şi y/2019
Precizează că nu poate fi considerat responsabil nici pentru perioada de timp de la momentul pronunţării soluţiilor definitive şi momentul reluării judecării cauzei.
Mai arată că recursul a fost formulat de către instituţia pârâtă la data de 24.03.2020, iar în cele două dosare s-au pronunţat soluţii definitive după cum urmează:
- în dosarul nr. x/2018 ultima soluţie a fost hotărârea nr. 1029/25.06.2021, pronunţată de secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul respingerii apelului declarat de apelantul-pârât B., ca nefondat;
- în dosarul nr. x/2019 ultima soluţie a fost hotărârea nr. 1778/21.09.2021, pronunţată de secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, prin respingerea recursului declarat de Prefectul Municipiului Bucureşti, ca inadmisibil.
De asemenea, solicită admiterea recursului şi din prisma faptului că prin lipsirea de eficacitate a recursului formulat în data de 24.03.2020 prin care a criticat nelegalitatea Ordinului Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 506/25.06.2019, s-ar crea o situaţie juridică reprobabilă prin care ar rămâne definitivă o hotărâre a Tribunalului Bucureşti bazată pe legalitatea unui ordin dovedit ca fiind nelegal şi anulat definitiv de către Curtea de Apel Bucureşti, 2 ani mai târziu.
5. Apărările formulate în cauză.
Deşi intimaţii au fost legal citaţi, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 287 din data de 06.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de recurs declarată de recurentul-pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 665/25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Prefectul Municipiului Bucureşti şi intimata-pârâtă A..
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, conform art. 417-418 C. proc. civ., suspendarea fiind menţinută mai mult de 6 luni, context în care, în raport de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de recurs se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părţii.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Prin primul motiv de recurs recurentul-pârât susţine că hotărârea a fost pronunţată cu depăşirea limitelor cu care a fost învestită instanţa, aceasta considerând în mod nejustificat faptul că partea reprezentată de instituţia pârâtă este responsabilă pentru desistarea ori lipsa de stăruinţă în judecarea recursului formulat, motiv pentru care solicită admiterea recursului formulat şi casarea acesteia în temeiul punctului 4 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: casarea unor hotărâri se poate cerere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".
Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.
Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat. Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.
Înalta Curte reţine însă, că depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activităţii executive sau legislative, însă pronunţarea instanţei în concordanţă cu dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nu constituie o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În consecinţă, aceste critici vor fi analizate, în continuare, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că hotărârea pronunţată nu este în concordanţă cu alin. (3) al art. 416 C. proc. civ., fiind aplicate greşit normele de drept material incidente - caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Conform art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.".
Art. 416 alin. (3) C. proc. civ. dispune:
"(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."
Acestea reprezintă ipoteze în care lăsarea în nelucrare a cauzei nu este rezultatul culpei părţii, cum sunt:
1. procesul a fost suspendat pentru lipsa părţilor, fără a se observa că una dintre acestea solicitase aplicarea dispoziţiilor art. 223 C. proc. civ. (judecarea în lipsă);
2. procesul a fost suspendat cu omiterea faptului că o parte nu era legal citată, astfel încât nu s-a dispus din oficiu refacerea procedurii de citare;
3. procesul a rămas în nelucrare (ipoteză ce de asemenea nu se datorează culpei părţii) ulterior admiterii cererii de strămutare, a declinării de competenţă ori după înregistrarea în termen a cererilor de apel sau de recurs, în toate aceste cazuri dosarul cauzei trebuind să fie transmis din oficiu către instanţa competentă.
În cauza dedusă judecăţii, în cadrul şedinţei din data de 09.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţie, din oficiu, în prezenţa consilierului juridic al pârâtului, aspectul suspendării, după care, prin încheierea de şedinţă a dispus suspendarea judecării recursului promovat de pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Or, urmărirea soluţionării în mod definitiv a dosarelor nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, nu intră în atribuţiile instanţei de judecată, respectiv în atribuţiile Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, atât timp cât pârâtul Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, în calitate de recurent trebuia să manifeste interes în soluţionarea căii de atac promovate împotriva sentinţei civile nr. 665/25.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, cu atât mai mult cu cât susţine că prin menţinerea sentinţei s-ar crea o situaţie juridică reprobabilă, deoarece Ordinul Prefectului Municipiului Bucureşti nr. 506/25.06.2019 a fost dovedit ca fiind nelegal şi anulat definitiv în consecinţă, de către Curtea de Apel Bucureşti, 2 ani mai târziu.
În cauză, dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat la data de 25.06.2021 prin decizia nr. 1029, prin care s-a respins cererea de apel, iar hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019, acesta a fost soluţionat definitiv prin decizia nr. 1778 din data de 21.09.2021, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
În acest context, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a admis excepţia perimării invocată din oficiu şi a constatat perimată cererea de recurs.
Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti împotriva deciziei nr. 287 din 6 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.