Recourse against final judgment and unconstitutionality objection: nullity for lack of reasoning and inadmissibility of appeal against judgment on appeal against nullity

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin decizia civilă nr. 475/25.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B. - în calitate de conducător al S.N.S.P.A. şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, împotriva sentinţei civile nr. 4782/27.07.2021. ca nefondat.

1.2. Recurentul - reclamant a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei menţionate, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.01.2022.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin decizia civilă nr. 389 din data de 13 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.01.2022 şi a respins, în rest, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 475/25.02.2022 în contradictoriu cu intimaţii B. - în calitate de conducător al S.N.S.P.A. şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a formulat memorii de recurs contestatorul A..

Prin memoriul ce a vizat soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în legătură cu prevederile art. 24, alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul - contestator a învederat, făcând trimitere la conţinutul normativ votat de Parlamentul României al antereferitelor texte privind obligaţia executării unei hotărâri judecătoreşti şi la decizia nr. 12 din 28 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că ÎCCJ a încălcat constituţia şi separaţia puterilor în stat, modificând înţelesul textului de lege şi a stabilit norme de aplicare restrictive, în avantajul celor care nu pun în executare hotărârile judecătoreşti şi în dauna cetăţenilor.

A mai arătat recurentul că legiferarea, în statul român, este descrisă prin art. 73 - 79 din Constituţie, iar potrivit acesteia, puterea judecătorească nu are dreptul să modifice legile votate în Parlament. În opinia recurentului, decizia nr. 12 din 28 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar genera o modificare a legii, cu atingerea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, întrucât instituie un termen de graţie excesiv de mare (luni de zile sau ani), în care instituţia pârâtă, care avea obligaţia prevăzută de o hotărâre judecătorească, poate sau nu să o execute. În opinia recurentului, interpretarea dată de ÎCCJ creează un conflict juridic de natură constituţională.

A mai evocat recurentul ambiguitatea textului vizat de excepţie inclusiv din perspectiva penalităţilor ce ar trebui acordate titularului unei hotărâri judecătoreşti neexecutate din vina şi culpa unei instituţii, precum şi din cea a amenzii ce ar trebui plătite de conducătorul acesteia,.

Recurentul a argumentat şi în sensul posibilităţii examinării, de către Curtea Constituţională, a unor texte de lege interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, subliniind că, în esenţă, controlul de constituţionalitate se poate face exclusiv de către Curtea Constituţională, iar, întrucât dezlegările date de ÎCCJ, prin interpretarea legilor, ar putea aduce atingere principiilor constituţionale, care trebuie să prevaleze, este necesară, în opinia sa, cenzurarea unor astfel de interferenţe ale unor instanţe care aplică dreptul comun în domeniul de specialitate care este exclusiv al CCR.

Totodată, prin memoriul de recurs care a vizat respingerea, în rest, a contestaţiei în anulare, ca nefondată, recurentul - contestator, invocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea contestaţiei în anulare, aşa cum a fost formulată, la instanţa competentă, cu consecinţa casării hotărârii nr. 475 din 25.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi a reluării judecăţii recursului în acest dosar.

În susţinerea acestei căi de atac exercitate, recurentul a arătat, în esenţă, că nu a învestit instanţa cu o contestaţie împotriva încheierii din 28.01.2022, ci a promovat o cale de atac "ordinară", pe care, însă, Curtea de Apel Bucureşti nu a cercetat-o, în sensul că nu au fost avute în vedere solicitarea contestatorului din 14 octombrie 2022, referitoare la excepţia de nelegalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi nici cererile din 08.02.2023, referitoare la reevaluarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 4782/27.07.2021 şi la completarea contestaţiei în anulare cu excepţia de nelegalitate a hotărârii nr. 475/2022, cu înscrierea în fals faţă de dispoziţia nr. x/2019 şi cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 913/2021.

A mai arătat recurentul că judecata realizată a fost una pur formalistă, lipsită de conţinut, scop sau finalitate.

4. Apărările formulate în recurs

Împotriva recursului declarat împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a formulat întâmpinare Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 3 iulie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Prin intermediul memoriului de recurs declarat împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la contestaţia în anulare, recurentul - contestator a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în legătură cu art. 503 C. proc. civ., ce vizează contextul şi modul în care se face obligarea şi verificarea aplicării unei sentinţe civile definitive, de către o instituţie publică, în sensul contextul art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004. A mai reclamant recurentul şi lipsa unor instrumente legale, pe care justiţiabilul, care este împiedicat să îşi intre în drepturi, să le aibă la dispoziţie, mai ales în privinţa drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce îi este favorabilă.

5.3. Prin acelaşi memoriu de recurs, recurentul - contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 şi art. 432 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ.. Pentru soluţionarea acestei excepţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea nr. 20/2023 a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (în vigoare la data formulării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate), pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2022

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Se mai reţine şi faptul că, potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - contestator A. a expus, în memoriul de recurs, exclusiv critici ce au vizat neconstituţionalitatea textelor de lege în raport de care acesta a invocat, în faţă Curţii de Apel Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate (dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate prin hotărârea prealabilă nr. 12/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), fără, însă, ca recurentul să prezinte argumente care să vizeze modul în care instanţa a analizat şi aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, se reţine că, prin decizia civilă nr. 389 din data de 13 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal nu a analizat constituţionalitatea textelor vizate de excepţie, ci, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, doar întrunirea condiţiilor aferente sesizării Curţii Constituţionale.

Astfel cum s-a reţinut şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 399/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 27 septembrie 2023, par. 18, "dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Aşadar, această procedură face posibilă doar pronunţarea în situaţiile date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi. Curtea a mai statuat că instanţa de judecată realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care ţin de resortul instanţei de contencios constituţional. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ar putea privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva actului de sesizare se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei. Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanţa de recurs este circumscris verificării legalităţii respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa ierarhic inferioară, exclusiv prin prisma acestor condiţii."

Memoriu de recurs depus de recurentul - contestator, ce a vizat soluţia din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, nu cuprinde, însă, critici care să vizeze argumentele şi raţionamentele primei instanţe privind condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, ce au stat la baza soluţiei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, deşi decizia nr. 389 din data de 13 februarie 2023 a fost comunicată contestatorului la data de 24.03.2023 (conform procesului-verbal de la dosarul curţii de apel), acesta nu a depus, în termen de 48 de ore de la comunicare (conform art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ.), un memoriu de recurs prin care să formuleze critici care să vizeze aspectele dezlegate efectiv de Curtea de Apel Bucureşti din perspectiva excepţiei de neconstituţionalitate.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va anula acest recurs, ca nemotivat.

B. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte este reprezentat de contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 475 din 25.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Decizia civilă antereferită a soluţionat, în dosarul nr. x/2019, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4782 din 27.07.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.05.2021 sub nr. x/2019* reclamantul A. a solicitat să se constate neîndeplinirea, de către pârâţi, a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2667/2020 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi, în consecinţă, să se stabilească penalităţile în suma de 100 RON/zi de întârziere, cu începere de la data de 14.10.2019 şi despăgubirile datorate reclamantului, ambele sume indexate şi majorate cu indicele de inflaţie. Prin sentinţa civilă nr. 4782/27.07.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în cadrul dosarului nr. x/2019, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În cazul acţiunilor având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, şi anume recursul.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.

Pe cale de consecinţă, decizia civilă nr. 475/25.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reprezintă o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de cale de atac, motiv pentru care nici împotriva modalităţii de soluţionare a contestaţiei în anulare ce vizează o hotărâre definitivă, nu exista deschisă calea formulării unui recurs.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi va respinge recursul declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la contestaţia în anulare, ca inadmisibil.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Analizând cererea formulată de recurentul - contestator A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa constată, prin raportare la dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de textul procedural menţionat, urmând a respinge antemenţionata cerere, pentru argumentele expuse în continuare.

Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Aşadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că, prin cererea formulată, recurentul - contestator a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la prevederile art. 503 C. proc. civ., ce vizează contextul şi modul în care se face obligarea şi verificarea aplicării unei sentinţe civile definitive, de către o instituţie publică, în contextul aplicării art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004. A mai reclamant recurentul şi lipsa unor instrumente legale, pe care justiţiabilul, care este împiedicat să îşi intre în drepturi, să le aibă la dispoziţie, mai ales în privinţa drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce îi este favorabilă.

Instanţa de control judiciar reţine că, în raport de soluţia dată în paragrafele anterioare, privind anularea, ca nemotivat, a recursului formulat împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate şi respingerea, ca inadmisibil, a recursul declarat împotriva soluţiei din cuprinsul aceleiaşi decizii civile referitoare la contestaţia în anulare, în cauză nu este îndeplinită condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată în litigiul pendinte să depindă de chestiunile de drept a căror lămurire se cere, întrucât prevederile art. 503 Cod procedură civile, raportate la cele ale art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, în sensul menţionat de recurent, nu au legătură nici cu neîndeplinirea obligaţiei de motivare a căii de atac şi nici cu reglementarea sau nereglementarea, de către legiuitor, a căii de atac a recursului în privinţa unei hotărâri date în soluţionarea unei contestaţii în anulare îndreptate împotriva unei hotărâri definitive.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi are caracter de noutate. În speţă, recurentul - contestator solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu au un astfel de caracter (de noutate).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea formulată de recurentul - contestator A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.

Constată nul recursul declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la contestaţia în anulare.

Respinge recursul declarat de recurentul - contestator A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 389 din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal referitoare la contestaţia în anulare, ca inadmisibil.

Respinge cererea formulată de recurentul - contestator A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.