Peremption of appeal for failure to request judgment in absentia during procedural suspension

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19.11.2019, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 30/25.10.2019, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în dosarul nr. x/2019, solicitând anularea acesteia şi înlăturarea tuturor consecinţelor hotărârii.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a Uniunii, cât şi a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ, acestea neavând în cauză calitatea de parte.

Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti cu declinarea competenţei în favoarea secţiei civile a aceleiaşi Curţi, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca netemeinică.

Prin sentinţa nr. 42/F-CONT din 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile; s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Piteşti, şi competenţa în raza Curţii de Apel Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18.08.2020.

Prin încheierea din data de 24 martie 2022, judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 08.12.2022, s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant şi s-a menţinut măsura suspendării judecăţii cauzei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, în esenţă, a reţinut că, la data de 7 septembrie 2022, recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fără a cere judecarea cauzei în lipsă, observând că nici partea adversă nu a formulat o asemenea cerere în cursul judecării recursului.

La data de 31.05.2023, recurentul-reclamant a formulat o nouă cerere, prin care a precizat că stăruie în soluţionarea cauzei, fiind stabilit termen la data de 14.09.2023 pentru discutarea cererii de repunere pe rol şi a excepţiei perimării, părţile fiind citate cu această menţiune, cauza fiind amânată la data de 26 octombrie 2023, la cererea recurentului-reclamant, motivată de imposibilitatea sa de prezentare, părţile fiind citate cu menţiunea discutării excepţiei perimării.

La data de 25 octombrie 2023, recurentul a depus cerere de stăruinţă în soluţionarea cauzei şi a solicitat respingerea excepţiei perimării, invocând faptul că nu i s-au comunicat încheierile de suspendare a judecăţii, astfel că termenul de perimare nu a curs întrucât ultimul act de procedură ce trebuia îndeplinit de către instanţă raportat la dispoziţiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. este comunicarea încheierii. Totodată a menţionat că a stăruit în soluţionarea cauzei, prin cererile prin care a solicitat reluarea judecării procesului.

La termenul de judecată din data de 26 octombrie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 248 coroborat cu dispoziţiile art. 420 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei perimării, pe care o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar potrivit dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes."

De asemenea, dispoziţiile art. 418 C. proc. civ., prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care cursul perimării este suspendat, respectiv: atâta timp cât durează suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 413 şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată; în cazurile prevăzute de art. 412, cursul judecăţii este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că, în speţa de faţă, termenul de perimare s-a împlinit şi că nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.

Împrejurarea că recurentul-reclamant a solicitat reluarea judecării cauzei, la data de 7 septembrie 2022, nu este de natură să întrerupă cursul perimării, având în vedere că, prin încheierea de şedinţă din data de 8 decembrie 2022, instanţa a respins cererea de repunere pe rol şi a menţinut măsura suspendării cauzei, reţinând că nici cu privire la această cerere recurenta-reclamantă nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după cum, nici celelalte părţi nu au formulat o astfel de solicitare. În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că se impune respingerea, în prealabil, a cererii părţii de reluare a judecăţii, în aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care conduce la menţinerea suspendării judecăţii, deoarece, în ipoteza particulară din speţă, însăşi repunerea cauzei pe rol este condiţionată de solicitarea părţilor de soluţionare a cauzei şi în lipsa lor.

Nici cu ocazia formulării celei de a doua cereri la data de 31 mai 2023 (retransmisă instanţei la data de 23 iunie 2023), prin care recurentul-reclamant a precizat că stăruie în soluţionarea dosarului, indicând dispoziţiile art. 9, 13 şi 192 C. proc. civ., nu s-a solicitat de către acesta judecarea cauzei în lipsă.

În ceea ce priveşte susţinerea din cererea depusă la dosar la data de 25 octombrie 2023, prin care recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei perimării pe motiv că nu i s-au comunicat încheierile de suspendare a judecăţii şi că apreciază că a stăruit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că încheierea din data de 24 martie 2022, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii s-a comunicat acestuia la data de 11 aprilie 2022 conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x, iar încheierea din data de 8 decembrie 2022, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant şi s-a menţinut măsura suspendării judecăţii a fost comunicată acestuia la data de 27 decembrie 2022, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

Conduita recurentului-reclamant este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa de stăruinţă în judecarea pricinii, întrucât aceasta a formulat cererea de reluare a judecăţii fără să fi solicitat judecarea în lipsă şi nici nu s-a prezentat la termenul pentru care a fost legal citat, deşi suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Totodată, Înalta Curte constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecăţii, nici intimata din prezenta cauză nu a efectuat vreun demers pentru continuarea judecării procesului.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut de lege s-a împlinit, acesta fiind calculat de la data de 24 martie 2022, data la care s-a pronunţat suspendarea judecăţii, ca moment la care s-a efectuat ultimul act de procedură în cauză, contrar susţinerilor recurentului care apreciază în mod eronat că ultimul act de procedură efectuat în cauză este reprezentat de comunicarea încheierii de suspendare/menţinere a suspendării judecăţii.

Astfel, dincolo de faptul că încheierile de suspendare a judecăţii au fost comunicate în prezentul dosar astfel cum s-a reţinut anterior, necomunicarea către părti a încheierii de suspendare a judecătii nu poate fi invocată pentru a justifica dezinteresul privind continuarea judecăţii.

Acest aspect este reţinut şi în Decizia nr. 254/2020 a Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susţinere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoştinţă şi de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condiţiile citării legale, se prezumă că partea cunoaşte toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părţi ori de instanţă. Mai mult, ţinând cont de obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanţa nu avea obligaţia să îl comunice şi de care partea nu ia cunoştinţă, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare ştia deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existenţă o cunoştea şi care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează.

Textul de lege care instituie termenul de perimare obligă practic părţile să acţioneze în cadrul procesului cu o frecvenţă minimă de 6 luni, riscând altminteri să intervină perimarea. Curtea constată că nu este nesocotit dreptul la un proces echitabil, de vreme ce înseşi părţile nu au respectat regulile care le permiteau să îşi apere sau, după caz, să îşi demonstreze drepturile şi interesele puse în discuţie în cauză, utilizând în mod eficient mecanismele procedurale instituite prin lege, oferite acestora în vederea valorificării tuturor mijloacelor de apărare pe care acestea le consideră necesare în cadrul procesului."

Cu o motivare similară a fost respinsă de instanţa de contencios constituţional şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., invocată de parte din perspectiva necomunicării încheierii de suspendare, şi prin Decizia nr. 344/2023, prin care s-a subliniat că "procesul civil este guvernat de principiul publicităţii, părţile având posibilitatea de a lua cunoştinţă fără niciun fel de restricţii de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligenţă, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce priveşte importanţa în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părţi o va aprecia în mod subiectiv, în funcţie de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părţilor că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia."

În concluzie, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. şi va constata perimat recursul formulat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 42/F-CONT din 10 iunie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.