Salary cap removal claim remanded after partial annulment; pre-2017 back-pay time-barred and post-2017 claim moot.

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021 al procurorului şef direcţie, respectiv a Ordinului nr. 230/22.02.2022 al procurorului şef direcţie, prin care s-a respins contestaţia împotriva ordinului iniţial, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON începând din 01.08.2016 până în 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la B. şi după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225), obligarea pârâtei la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- competenţa de soluţionare a cauzei aparţinea conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 instanţei specializate în conflicte de muncă şi asigurări sociale, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în condiţiile în care, la verificarea din oficiu a competenţei în condiţiile art. 131 din C. proc. civ., instanţa de fond, instanţa de fond s-a considerat competentă cu încălcarea celor statuate prin decizia nr. 104/2018 pronunţată în conflict în interesul legii;

- instanţa de fond nu a motivat hotărârea, fiind realizată o înşiruire de texte de lege, iar referirea la "reclamanţi" face dovada copierii motivării dintr-o cauză cu mai mulţi reclamanţi (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

- instanţa a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2500, 2512 şi 2517 din C. civ., art. 171 din Legea nr. 53/2003 (invocat de pârât) şi art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 (norma specială);

- termenul special de prescripţiei este de 3 ani curge de la data la care a putut lua cunoştinţă de săvârşirea faptei discriminatorii, materializată în pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care altor persoane din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de plata indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acestora, la nivelul maxim, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, luând în considerare majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2016;

- s-a considerat că se fac aplicabile dispoziţiile art. 2537 pct. 1, coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ., referitoare la întreruperea termenului de prescripţie şi începerea curgerii unui nou termen şi nu cum eronat, instanţa fondului a dat aplicare dispoziţiilor menţionate, printr-o interpretare eronat civilă. Având în vedere, că însăşi emitentul (pârâtul) actului contestat, recunoaşte, prin art. 1 din ordin, aplicarea B. începând cu data de 01.08.2016;

- s-a apreciat incidenţa situaţiei prevăzute de art. 2506 alin. (4) din C. civ., Ordinul nr. 547/08.12.2021 constituind exact actul scris a cărui existenţă atrage, în mod neechivoc, aplicabilitatea acestor prevederi. Astfel, data emiterii ordinului, este data de la care începe a curge termenului de prescriptive la care se poate renunţa, suspenda sau prescrie;

- totodată, prin emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021, Procurorul Şef Direcţie a renunţat expres la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, fiind astfel aplicabile şi regulile de la renunţarea la prescripţie, respectiv cele prevăzute de art. 2510 alin. (1) din C. civ. care stipulează că "După renunţare, începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel";

- în mod eronat prima instanţă a reţinut că deciziile invocate reprezintă doar soluţii de speţă, în condiţiile în care prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum si alte masuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere si majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare;

- însuşi actul atacat (ordinul 547/08.12.2021), Ordinul nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului General al P.Î.C.C.J şi chiar Ordinul 6245/C din 30.12.2021 al Ministrului Justiţiei, are la bază, practica/jurisprundenţa instanţelor de litigii de muncă, precum şi a instanţelor de contencios administrativ, inclusiv a I.C.C.J., dar şi deciziile administrative luate la nivelul altor ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei, în sensul acordării valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, astfel că recunoaşterea acestui drept pentru un singur membru al familiei ocupationale "Justiţie", obliga la egalizarea/uniformizarea B. tuturor membrilor familiei ocupationale, cum de altfel, chiar CCR si I.C.C.J. au dispus;

- dreptul pretins a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, sentinţa nr. 1208 din 28.07.2020 pronunţată de Tribunalul Alba, sentinţa nr. 3564/28.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa civilă nr. 2361/26.06.2020 pronuţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sentinţa nr. 1559/30.07.2020 pronunţată de Tribunalul Alba;

- în cadrul D.N.A. există categorii de personal (procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară) care prin Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII contencios administrativ şi fiscal nr. 1221/29.06.2022 beneficiază de plata diferenţelor fără a se reţine termenul de prescripţie de 3 ani, şi o altă categorie de personal, în care se situează şi reclamantul, care nu beneficiază de aceleaşi drepturi salariate şi pentru aceeaşi perioadă, deşi şi-a desfăşurat activitatea profesională în cadrul aceleiaşi instituţii, pe aceeaşi funcţie şi în aceleaşi condiţii în perioada 15.08.2007 - 02.04.2018, deci, implicit şi după 01.08.2016;

- cele două categorii, aflate în situaţii profesionale identice/comparabile, beneficiază de indemnizaţii de încadrare diferite, ori, tratamentul juridic diferit nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, încălcând totodată Decizia CCR 794/15.12.2016, dar şi Decizia nr. 36/29.09.2018 pronunţată de Î.C.CJ. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din care rezultă necesitatea asigurării pentru toţi salariaţii din familia ocupaţională Justiţie, în sensul recunoaşterii dreptului de calcul al salariului raportat la o unică valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON;

- Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa că drepturile salariate constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei E.D.O. (Aubert şi alţii şi 8 alte cauze c. Franţei, hotărârea din 9 ianuarie 2007, cereri nr. 31501/03, 31870/03, 13045/04, 13076/04, 14838/04, 17558/04, 30488/04, 45576/04 et 20389/05; Pine Valley Developments Ltd şi alţii c. Irlanda, hotărâre din 29 novembre 1991 § 51; Dangeville c. Franţa, hotărâre din 16 aprilie 2002, § 48; Lecarpentier c. Franţa, cerere nr. 67847/01, § 37-38, hotărâre din 14 februarie 2006); de asemenea, legat de articolul 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenţie, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă;

- în mod eronat, instanţa de judecată a arătat, că potrivit art. 2 din ordinul atacat s-a prevăzut ca începând cu 1.01.2018 că drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, însă, până la aplicarea acestei norme de drept material, erau în vigoare, cu efecte depline, succesive, alte acte normative, care au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) din Legea cadru nr. 153/2017, care a prevăzut, conform art. 1, un nou sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, astfel că nu se poate concluziona că efectele acestora au fost anulate (tempus regit actum);

- s-a solicitat să se constate că aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este de natură a încălca menţiunile exprese ale Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Deciziei RIL 7/2019, Deciziei 23/2016 şi a Deciziei 36/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin interpretarea şi aplicarea greşită în prezenta speţă.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs.

Recurentul reclamant a depus la dosar Ordinul nr. x din data de 15.05.2023 emis de Procurorul Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin care, la Art. 1 s-a dispus ca începând cu data de 7 august 2017 drepturile salariale ale recurentului-reclamant să fie stabilite având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON recunoscut prin hotărâre judecătorească. (sentinţa Civilă nr. 699/20.07.2022 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2022 irevocabilă prin decizia civilă nr. 307 din 22.03.2023 a Curţii de Apel Ploieşti).

A precizat recurentul reclamant că subzistă interesul în susţinerea recursului pentru perioada 1.08.2016-7.08.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată constată următoarele:

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a funcţionat ca ofiţer detaşat în cadrul în cadrul D.N.A., în prezent fiind pensionat. Prin Ordinul nr. 547/8.12.2021 emis de procurorul şef al D.N.A s-au prevăzut următoarele: Art. 1 -Începând cu data de 01,08,2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON în condiţiile prezentului ordin. Art. 2 -Începând cu data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din prezentul ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 3 - În cazul personalului menţionat la art. I căruia i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON prin hotărâre judecătorească, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti. Art. 4 - În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentului ordin. Art. 5 - Drepturile salariale ale procurorilor, procurorilor militari, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară şi specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie; calculate potrivit art. 1 şi 2 din prezentul ordin-se stabilesc prin ordine ale procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Art. 6 - Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Publiccu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege. Art. 7 - Serviciul resurse umane, perfecţionare profesională şi documentare şi Departamentul economico - financiar şi administrativ din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."

Împotriva Ordinului nr. 547/8.12.2021 emis de procurorul şef al D.N.A reclamantul a depus contestaţie, aceasta fiind respinsă prin Ordinul nr. 230/22.02.2022.

6.2. Înalta Curte, analizând cererea de recurs, constată că o primă critică formulată, deşi încadrată de recurent în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale), vizează încălcarea competenţei de ordine publică a instanţei.

Faţă de aceste critici, din perspectiva competentei materiale/funcţionale, Înalta Curte constată că recurentul a formulat în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 contestaţie împotriva Ordinului Procurorului Şef D.N.A., învestind instanţa de contencios administrativ (curtea de apel) cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Anexa V, cap VII din Legea nr. 153/2017, care reglementează procedura şi competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din perspectivă procedurală, Înalta Curte constată că potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Cum excepţia necompetenţei materiale nu a fost invocată în condiţiile acestui text de lege, nu poate fi invocată pentru prima dată prin cererea de recurs, motivele invocate urmând a fi respinse.

6.3. Recurentul - reclamant a mai invocat ca motiv de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Punctual, se observă că instanţa fondului a răspuns criticilor formulate din perspectiva datei de referinţă a aplicării B. şi intervenirii prescripţiei, stabilirii drepturilor salariale prin raportare la B. 605,225 RON cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, instanţa apreciind şi motivele pentru care nu se poate reţine existenţa unei situaţii discriminatorii în raport de reclamanţii din litigiile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti la care acesta face trimitere.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului formulat de reclamant, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

6.4. În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se constată că prin Ordinul nr. 547/8.12.2021 pârâtul a stabilit că începând cu data de 01.08.2016 salarizarea reclamantului se va face având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului urmând a se realiza în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti pentru persoanele care deţin o astfel de hotărâre (art. 3 din ordin) şi cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii ordinului, pentru persoanele cărora li s-a stabilit valoarea de referinţă sectorială pe cale administrativă (art. 4 din ordin).

Recurentul - reclamant nu a făcut în faţa instanţei de fond dovada deţinerii unui titlu executoriu prin care să i se fi stabilit drepturile salariale, aceasta având loc ca urmare a egalizării veniturilor conform Deciziei CCR nr. 794/2016.

6.4.1. Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a constatat legalitatea Ordinului nr. 547/8.12.2021 în privinţa acordării drepturilor salariale aferente valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON doar pentru ultimii de 3 ani anterior emiterii ordinului, cu respectarea termenului de prescripţie.

Aşa cum s-a arătat la pct. 5.2., prezenta cauză reprezintă o acţiune în contencios administrativ având obiectul clar determinat de dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi anume, anularea actelor administrative emise de organele de conducere ca răspuns la contestaţia reclamantului cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale.

Legiuitorul a instituit o procedură şi o competenţă specială de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva modului în care sunt stabilite drepturile salariale, pe care reclamantul a urmat-o.

Contrar susţinerilor din recurs, prezenta acţiune nu reprezintă o acţiune pentru constatarea discriminării întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, ci vizează aplicarea prevederilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi salarizarea reclamantului la nivelul salariului maxim în plată la nivel de familie ocupaţională "Justiţie", din perspectiva prevederilor art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum acestea au fost dezlegate sub aspect de constituţionalitate prin statuările Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

În acelaşi sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care s-a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Faţă de aceste considerente, este neîntemeiată susţinerea recurentului - reclamant cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 care stabilesc că termenul de 3 ani de prescripţie curge de la data luării la cunoştinţă de faptele de discriminare.

În esenţă, s-a reţinut prin sentinţa atacată că reclamantul invocă întreruperea prescripţiei prin recunoaşterea dreptului efectuată la art. 1 din ordin, raportat la prevederile art. 2537 pct. 1, coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ. şi art. 2506 alin. (4) din C. civ.

Analizând aspectele referitoare la prescripţie invocate de către reclamant, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2507 din C. civ. debitorul poate renunţa la prescripţia împlinită, însă dispoziţiile art. 2508 alin. (1) din C. civ. impun ca această renunţare să fie expresă sau tacită. Potrivit art. 2508 alin. (2) din C. civ., renunţarea tacită trebuie să fie neîndoielnică. Ea poate rezulta numai din manifestări neechivoce.

Aşa cum rezultă din art. 4 şi 6 din Ordinul nr. 547/8 decembrie 2021, pârâtul a dispus în mod expres ca pentru personalul căruia nu i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON printr-o hotărâre judecătorească, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate se fac cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii ordinului.

Această împrejurare rezultă şi din preambulul ordinului, precum şi din cuprinsul Ordinului nr. 2295/7.12.2021 emis de Procurorul General al României, intenţia pârâtului fiind de a egaliza veniturile conform Deciziei CCR nr. 794/2016, însă, cu privire la plata diferenţelor rezultate s-a făcut distincţie între personalul care deţinea un titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească, cu privire la care plata s-a realizat conform dispozitivului hotărârii, şi personalul care nu a avut hotărâre, pentru care s-a aplicat termenul legal de prescripţie de 3 ani.

Or, în raport de situaţia de fapt reţinută nu se poate considera, în interpretarea dispoziţiilor art. 2537 pct. 1, coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ. şi art. 2506 alin. (4) din C. civ., invocate de recurentul - reclamant, că a existat un act voluntar de executare sau o recunoaştere a dreptului a cărui acţiune se prescrie, soluţia primei instanţe urmând a fi menţinută sub acest aspect.

6.4.2. Criticile reclamantului au vizat, alături de prescripţie, şi eronata stabilire a drepturilor salariale prin raportare la B.. 605,225 RON cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

În faţa instanţei de recurs, recurentul - reclamant a depus Ordinul individual nr. 269 din data de 15.05.2023 emis de Procurorul Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin care s-au stabilit, începând cu data de 7 august 2017, drepturile salariale ale recurentului-reclamant având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, acesta beneficiind de salariul funcţiei de bază, la care se adaugă cuantumul aferent sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidenţialitate şi cuantumul aferent sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare.

Potrivit art. 2 din ordin, cu aceeaşi dată, recurentul - reclamant a beneficiat de un salariu pentru gradul profesional deţinut şi de gradaţia de vechime în serviciul de poliţie, precum şi o bază de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat, cu menţiunea că ultimele două elemente salariale se regăsesc până la 31.12.2017.

Din cuprinsul ordinului rezultă că acesta a fost emis ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 699/20.07.2022 de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia civilă nr. 307 din 22.03.2023 a Curţii de Apel Ploieşti.

Observă Înalta Curte, în raport de actul emis, că pentru perioada ulterioară datei de 7.08.2017, capătul de cerere privind acordarea B.. în cuantum de 605,225 RON cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a rămas fără obiect, în condiţiile în care a intervenit o împrejurare nouă, neadusă la cunoştinţa instanţei de fond, constând în recunoaşterea parţială de către pârât, pe cale administrativă, a pretenţiilor reclamantului şi emiterea actului administrativ necesar recalculării şi plăţii drepturilor salariale cuvenite acestora, în conformitate cu prevederile legale.

6.4.3. Cu privire la perioada anterioară emiterii Ordinului individual nr. 269 din data de 15.05.2023 emis de Procurorul Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Recursul este o cale de atac de reformare, care urmăreşte, aşa cum prevede expres art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Caracterul nedevolutiv al recursului decurge, pe de o parte, din înseşi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, din faptul că, aşa cum precizează art. 492 din C. proc. civ., în faţa instanţei de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor noi.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legale mai sus amintite, precum şi a prevederilor art. 497 din C. proc. civ., care prevăd soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se desprinde concluzia că instanţa supremă se pronunţă exclusiv pentru motive de nelegalitate, asupra unei situaţii de fapt pe deplin stabilită.

Or, în faza procesuală a recursului, la dosar a fost depus ordinul de salarizare emis în executarea sentinţei civile nr. 699/20.07.2022 de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2022.

Faţă de aceste motive, constată instanţa de control judiciar, că se impune casarea cauzei şi trimiterea capătului de cerere privind înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 spre rejudecarea fondului, în raport de modificarea situaţiei de fapt şi pentru respectarea dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie. De asemenea, mai reţine Înalta Curte că, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat legalitatea ordinului fără a avea în vedere înscrisurile reţinute în cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (sentinţa nr. 699/20.07.2022) se impune ca la rejudecarea cauzei să fie analizate pretenţiile recurentului - reclamat în raport şi de considerentele care au stat la baza emiterii Ordinului individual nr. 269 din data de 15.05.2023 emis de Procurorul Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte în parte sentinţa recurată, urmând ca în rejudecare să respingă ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea B.. în cuantum de 605,225 RON pentru perioada ulterioară datei de 7.08.2017 şi va trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă capătul de cerere privind înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; va menţine în rest sentinţa recurată, în ceea ce priveşte respingerea acordării B.. în cuantum de 605,225 RON anterior datei de 7.08.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1730 din 7 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea B.. în cuantum de 605,225 RON pentru perioada ulterioară datei de 7.08.2017.

Trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă capătul de cerere privind înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Menţine în rest sentinţa recurată, în ceea ce priveşte respingerea acordării B.. în cuantum de 605,225 RON anterior datei de 7.08.2017.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.