Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4696/2023 AI generated

Challenging Judicial Inspection Resolutions: Appeal Allowed, Lower Judgment Quashed and Case Remanded

Case Number Decizia nr. 4696/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the appellate court's decision, and remanded the case for retrial, resulting in a procedural victory for the appellants who challenged the Judicial Inspection. The dispute involved a claim for the annulment of two resolutions issued by the Judicial Inspection regarding a disciplinary proceeding, where the appellants argued the lower court failed to properly examine the merits and incorrectly applied its competence. The High Court found a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights and a breach of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, ruling that the appealed judgment constituted a failure to effectively investigate the case because it largely reproduced reasoning from a different decision without critically analyzing the specific arguments and evidence submitted by the parties.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Challenging Judicial Inspection Resolutions: Appeal Allowed, Lower Judgment Quashed and Case Remanded: The dispute involved a claim for the annulment of two resolutions issued by the Judicial Inspection regarding a disciplinary proceeding, where the appellants argued the lower court failed to properly examine the merits and incorrectly applied its competence. The High Court found a violation of the right to a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights and a breach of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, ruling that the appealed judgment constituted a failure to effectively investigate the case because it largely reproduced reasoning from a different decision without critically analyzing the specific arguments and evidence submitted by the parties.

Keywords

AI generated
judicial inspection violation of procedural rights right to fair trial european Convention on Human Rights civil judgment preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, setting aside the appealed decisions, and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat contestaţie împotriva rezoluţiilor C20-966 şi nr. 20-1287, solicitând desfiinţarea acestora ca netemeinice, discriminatorii şi nelegale.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar, reclamanţii au solicitat lărgirea cadrului procesual prin includerea inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1622 din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea modificată formulată de către reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi Inspector Şef al Inspecţiei Judiciare-C., ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 27 octombrie 2021 şi sentinţei civile nr. 1622 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii, solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, recurenţii au arătat că, în ceea ce priveşte încheierea din 27.10.2021 prin care s-au respins probele cu martori şi cu interogatoriu, au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. corelate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte sentinţa nr. 1622/10.11.2021, au arătat recurenţii că aceasta este aproape identică cu cele reţinute în sentinţa civilă nr. 861/02.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de acelaşi complet. Instanţa de fond a reţinut doar o singură frază cu privire la cele arătate de recurenţi, respectiv:

"curtea a constatat că acţiunea critică motivarea necorespunzătoare din cadrul rezoluţiilor şi modul superficial de realizate a verificărilor prealabile."

Astfel, în opinia recurenţilor, instanţa a evitat să achieseze la mandatul dat secţiilor CAF ale Curţii de Apel Bucureşti de către legiuitor şi ar fi trebuit să precizeze că nu este competentă în a gestiona cauze în materia litigiilor cu Inspecţia Judiciară, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Totodată, au susţinut recurenţii şi faptul că sunt îndeplinite condiţiile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Recurentul A. a depus înscrisuri la dosarul cauzei prin care a învederat că a intervenit decesul soţiei sale, recurenta B., ataşând şi certificatul de moştenitor nr. 12/30 martie 2023, iar Înalta Curte a dispus citarea în cauză a moştenitorilor acesteia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată parte a garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamanţi, aspect ce se poate observa din parcurgerea hotărârii, care, astfel cum au remarcat recurenţii, reprezintă o reproducere a considerentelor altei hotărâri pronunţate de acelaşi complet.

Analizând aspectele învederate, Înalta Curte observă că în sentinţa recurată în prezenta cauză se menţionează în plus doar următoarele:

"Actele judiciare emise de judecători sau procurori sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desfiinţate de autorităţi administrative. De lege lata, rămâne la aprecierea inspectorilor judiciari să examineze după o procedură specială amintită mai sus anumite nereguli disciplinare şi să constate existenţa sau inexistenţa indiciilor referitoare la aceste abateri.

Solicitările reclamantului de supunere la poligraf a dnei judecător D. nu au un temei legal."

Astfel, fără a prezenta în concret propriul raţionament juridic raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii în prezenta cauză şi la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a dispus respingerea acţiunii introduse de reclamanţi.

Deşi existenţa unui anumit grad de similaritate între argumentele ce tratează în special repere teoretice şi de interpretare a normelor legale nu poate echivala, per se, cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei (câtă vreme o atare tehnică de formulare a acestui tip de considerente, ce este utilizată şi în redactarea hotărârilor pronunţate de curţile de justiţie europene, precum CJUE şi CEDO, face parte din categoria tehnicilor menite a contribui la atingerea dezideratului asigurării unei practici judiciare unitare a instanţelor de judecată), în cauza pendinte, aspectele învederate în paragrafele anterioare evidenţiază o necercetare efectivă a argumentelor expuse de reclamanţi în cadrul dosarului de faţă.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamanţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-au formulat în cauza dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, întrucât prima instanţă nu a analizat criticile de nelegalitate invocate de reclamanţi într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea încheierii şi sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de motivul de casare reţinut, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici ale recurenţilor.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva încheierii din 27 octombrie 2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 1622 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa încheierea şi sentinţa atacate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat împotriva încheierii din 27 octombrie 2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 1622 din 10 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.