Vice-mayor school council membership incompatibility and statutory limitation of administrative liability

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din data de 26 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de contencios administrativ formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 mai 2019, în dosarul nr. x/2018.

La data de 09 septembrie 2019, reclamantul A. a prezentat o cerere precizatoare (calificată drept cerere modificatoare conform art. 204 din C. proc. civ.) prin care a completat acţiunea introductivă cu solicitarea de a se constata intervenită prescripţia răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reţinute de Agenţia Naţională de Integritate aferente perioadei 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013. Această solicitare a fost argumentată în drept prin raportare la prevederile Legii nr. 54/2019 prin care art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost completat cu alin. (5).

Ulterior, prin notele scrise din data de 25 mai 2020, reclamantul a susţinut că la data de 13 februarie 2020 s-a împlinit şi prescripţia răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reţinute de Agenţia Naţională de Integritate aferente perioadei 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017, prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, forma modificată şi completată în anul 2019.

2. Hotărârea recurată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 981 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 981 din 19 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în subsidiar, anularea raportului de evaluare contestat, iar în terţiar, să se constate că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru toate faptele de incompatibilitate reţinute în sarcina sa.

Critica reclamantului vizează în principal faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul de cerere care privea constatarea intervenirii prescripţiei răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reţinute de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Astfel, acesta a apreciat că instanţa de fond avea obligaţia să se pronunţe în cadrul procedurii de verificare a raportului de evaluare cu privire la posibilitatea angajării sancţiunii civile sau administrative după depăşirea termenului prevăzut de lege. Era evident că cel puţin pentru perioada cuprinsă între 30 noiembrie 2012-11 februarie 2013, prima instanţă trebuia să analizeze şi să se pronunţe, chiar şi din oficiu, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010. În acest sens a invocat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, preluată şi prin Decizia nr. 74 din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pe cale subsidiară, reclamantul a criticat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, şi art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri neconforme cu regulile de drept aplicabile.

Judecătorul fondului trebuia să facă o analiză atentă asupra situaţiei de fapt concrete şi să constate că din actele aflate la dosarul A.N.I. rezultă faptul că a fost desemnat în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele în calitate de consilier local, ca reprezentant al Consiliului local Belciugatele şi nu al Primăriei. Prin urmare, şi-a exercitat efectiv calitatea de consilier local în cadrul Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele şi nu pe cea de viceprimar.

Pentru a participa în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele din prisma funcţiei de viceprimar, trebuia să existe o delegare de atribuţii în acest sens din partea Primarului, or la dosarul cauzei nu există un asemenea act de delegare.

În concluzie, reclamantul a apreciat că activitatea sa din cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele trebuia analizată din perspectiva regimului de incompatibilitate aplicabil consilierului local prevăzut de art. 88 din Legea nr. 161/2003 şi nu al celui prevăzut de art. 87 din Legii nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, reclamantul a criticat şi greşita interpretare a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, referitoare la răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, în limitele şi pentru considerentele următoare:

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), nu este fondat.

În speţă, sentinţa de fond recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Faptul că recurentul - reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată.

Considerentele instanţei de fond sunt coerente şi logice, apte de a susţine dispozitivul, iar împrejurarea că instanţa nu a valorizat argumentele reclamantului este consecinţa logică a soluţiei pronunţate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanţei vor fi în opoziţie cu argumentele unei părţi, atunci când, urmare hotărârii pronunţate, partea va fi căzută în pretenţii.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale, se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 25 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A. a formulat critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a prevederilor:

(i) art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, şi art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001;

(ii) art. 25 alin. (5) şi ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, referitoare la răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, se reţine că prin Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, s-a concluzionat că reclamantul A., viceprimar al comunei Belciugatele din judeţul Călăraşi pentru mandatele 2012-2016 şi 2016-2020, a încălcat legislaţia privind regimul incompatibilităţilor întrucât a exercitat simultan funcţiile de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice - Şcoala Gimnazială nr. 1 Belciugatele, judeţul Călăraşi în perioadele 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013 şi 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017.

Astfel, inspectorul de integritate a concluzionat că persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.

Critica privind greşită interpretare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, şi art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, este nefondată.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada de referinţă, "Funcţia de primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Până la data de 26 iunie 2014, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:

"(2) În cazul instituţiilor de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".

Totodată, la art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 se prevede:

"Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

În mandatul 2012 - 2016, potrivit Hotărârii Consiliului Local Belciugatele nr. 40 din 12 noiembrie 2012, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamantul A. a fost desemnat să participe ca membru în consiliul de administraţie în calitate de reprezentant al consiliului local, iar prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 07 din 18 februarie 2013, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, s-a aprobat revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 18 din data de 01 iulie 2012 privind alegerea viceprimarului Comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi.

Tot în mandatul 2012-2016, prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 24 din 28 mai 2015, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamantul A. a fost ales viceprimar al comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi.

În mandatul 2016 - 2020, prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 39 din 24 iunie 2016, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamantul A. a fost ales viceprimar al comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi, iar prin Hotărârea Consiliului Local Belciugatele nr. 58 din 20 octombrie 2016, aflată la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Călăraşi, acesta din urmă a fost desemnat să facă parte din consiliul de administraţie.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, împrejurarea că a fost desemnat în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele în calitate de consilier local, ca reprezentant al Consiliului local Belciugatele şi nu al Primăriei, nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administraţie creează o situaţie de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu.

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale anterior enunţate, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispoziţiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilităţile specifice aleşilor locali, iar art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administraţie în cazul unităţilor de învăţământ de stat de nivel gimnazial, preşcolar şi primar.

Apoi, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administraţie al şcolii, ci prevăd numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al consiliului local.

Totodată, aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate în sensul că în situaţia în care primarul sau consiliul local îşi desemnează un reprezentant în consiliul de administraţie acesta trebuie să fie în mod obligatoriu viceprimarul, cu atât mai mult cu cât şi reprezentantul desemnat trebuie să respecte dispoziţiile ce reglementează regimul incompatibilităţilor.

Nu există, aşadar, niciun conflict/necorelare între dispoziţiile de lege incidente cauzei, intenţia legiuitorului fiind clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederile de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al primarului şi al consiliului local în consiliul de administraţiei al unităţii de învăţământ.

Această obligaţie nu se consideră îndeplinită şi nu produce efecte sub aspectul inexistenţei incompatibilităţii, în cazul în care această calitate este transferată în persoana viceprimarului, acesta fiind cel care participă la şedinţele consiliului de administraţie, deţinând astfel calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, adică tocmai ceea ce se interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local.

În acest context, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului în consiliul de administraţie nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului sau al consiliului local în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Înalta Curte mai constată că funcţia de membru în consiliul de administraţie a fost deţinută şi exercitată efectiv de intimatul-reclamant, acesta participând la şedinţele consiliului de administraţie şi semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat şi anexate în dosarul instanţei de fond, în calitate de membru al consiliului, aspect de altfel necontestat în cauză.

Nu în ultimul rând, normele care stabilesc atribuţiile organelor autorităţii publice locale au caracter general faţă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privinţa incidentului de integritate.

Faţă de acestea, se reţine, încă o dată, că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât a exercitat simultan funcţia de viceprimar al comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi şi cea de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte problema prescripţiei răspunderii administrative ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019, Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, reţine că aceasta poate reprezenta un motiv de nelegalitate care să conducă la nulitatea raportului de evaluare.

Astfel, distinct de intrarea în ordinea de drept a prevederilor exprese ale Legii nr. 54/2019, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin Decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie fiind susceptibil de întrerupere conform art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în realizarea competenţelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripţia dreptului Agenţiei la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate şi evaluate fiind ştearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere şi conţinutul paragrafului 53 din aceeaşi decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenţia Naţională de Integritate este ţinută în exercitarea competenţelor sale de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice, de declanşarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situaţia juridică sau factuală cu relevanţă în exercitarea competenţelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acţionează Agenţia, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcţiilor ori demnităţilor publice care fac obiectul cercetărilor."

Totodată, aşa cum s-a stabilit şi prin Procesul-verbal de unificare a practicii de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, încheiat la data de 11 martie 2020, actul întreruptiv al prescripţiei este reprezentat de declanşarea investigaţiei, indiferent cum se produce, după caz, sesizarea din oficiu sau orice act de sesizare, iar momentul întreruperii cursului prescripţiei este momentul înregistrării sesizării la Agenţia Naţională de Integritate, indiferent de modalitatea sesizării (din oficiu sau la cerere).

Analizând în acest context prescripţia răspunderii invocată de recurentul- reclamant, Înalta Curte constată că, raportat la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate şi începerea verificărilor efectuate de aceasta, a operat prescripţia răspunderii persoanei cercetate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

În speţă, declanşarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a făcut ca urmare a înregistrării unei sesizări formulate de o persoană fizică, la data de 14 septembrie 2016, astfel că, raportat la incompatibilitatea constând în exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ, reţinută pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013, era împlinit termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., care a început să curgă la data încetării stării de incompatibilitate, dar nu era împlinit pentru perioada reţinută între 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017.

În consecinţă, se impune anularea în parte a raportului de evaluare contestat, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată şi va anula, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 18 octombrie 2023.