EU-funded roadwork advance upheld as ineligible expense; appeal rejected, arbitral set-off cannot cure irregularity

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare, a solicitat anularea Deciziei nr. 57/03 din 04.09.2019, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/25.07.2019 şi a Notei corective nr. x din 12.11.2019 emise de pârât, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate;

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Notei corective nr. x/12.11.2019 şi a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

- a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 57103/04.09.2019 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/25.07.2019, precum şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, după prezentarea situaţiei de fapt, următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, astfel ca devine incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (6) din C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 425, alin. (1), pct. (b) din C. proc. civ. şi a privat recurenta - pârâtă de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât CNAIR S.A. nu are garanţia că argumentele sale au fost analizate.

Consideră că pentru a respecta cerinţele legii, aşa cum acestea au fost interpretate în doctrină şi aplicate în practica judiciară, motivarea unei hotărâri trebuie să nu fie superficială, să fie clară, precisă şi inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv, astfel încât raţionamentul logico-juridic să fie clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Susţine că instanţa de fond nu a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile CNAIR S.A., motivarea hotărârii fiind o preluare efectivă a susţinerilor pârâtei.

În concret, susţine că instanţa de fond nu a analizat materialul probator, respectiv, nu a analizat Hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020, pronunţată de ICC Paris în dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH, dosar având ca obiect cererea formulata de reclamanta Asocierea A. şi Secol - B. S.A. în contradictoriu cu CNAIR S.A., prin care s-a solicitat să se constate că a intervenit compensarea plaţii avansului conform CIP 19 şi, pe cale de consecinţă, plata în avans a fost restituită integral de către reclamantă.

Recurenta citează din hotărârea arbitrală în care s-a reţinut la pagina 166 paragrafele 574, 575, 576 următoarele:

"CPI 19 a fost emis în februarie 2019 cu o valoare netă certificată a lucrărilor de 5.044.166,42 RON plus 19% TVA, în valoare totală de 6.002.558,04 RON. Cu toate acestea, pârâta avea intenţia de a deduce întregul sold al Plăţii în Avans din CPI 19, rezultând o sumă certificată negativă de 21.143.926,71 RON. Prin urmare, Reclamantei nu i s-a plătit nicio sumă ca urmare a emiterii CPI 19.

Pârâta a intenţionat, de asemenea, rambursarea Plăţii Avansului prin intermediul Garanţiei pentru Plata în Avans, deşi a fost împiedicată să continue cu această cerere prin ordonanţă preşedinţială până după emiterea Hotărârii în acest arbitraj.

Plata în Avans a fost de 84.409.587,57 RON plus 24% TVA, totalizând 104.667.888 RON Conform Clauzei 14.2 din CGC, Plata în Avans trebuia rambursată prin deducerea a 20% din valoarea fiecărui CPI. în urma CPI 18, soldul Plăţii în Avans care nu fusese rambursat încă prin intermediul CPI-urilor a fost de 21.892.326,41 RON plus 24% TVA, totalizând 27.146.484,70 RON.

Reclamanta acceptă că suma de 6.002.5558,04 RON din Plata Avansului a fost rambursată prin CPI 19296. Astfel, soldul rămas, în valoare de 21.143.926,71 RON, ar trebui rambursat prin compensarea sumei respective din hotărârea Arbitrului faţă de suma care se va considera a fi datorată Reclamantei. Compensarea acestei sume înseamnă că Plata în Avans a fost restituită integral de către Reclamantă."

Astfel, arată că în cuprinsul dispozitivului Hotărârii Finale Arbitrale, lit. f), arbitrul declara că:

"pe cale de consecinţă a prezentei Hotărâri, plata în avans a fost rambursată integral de către Reclamantă, iar Pârâta nu are niciun alt drept în temeiul CPI 19".

Recurenta apreciază că, întrucât instanţa de fond nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile CNAIR S.A., hotărârea atacată este lovită de nulitate în conformitate cu art. 174 din C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opinează că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, reţinând în mod eronat faptul că indiferent de recuperarea avansului plătit Antreprenorului, atât timp cât această sumă nu se justifică prin realizarea unor lucrări, nu este eligibila, iar invocarea de către reclamanta a raporturilor contractuale cu antreprenorul nu poate conduce la o alta concluzie, având în vedere că suma aferentă avansului care nu este justificat prin lucrări, contravine prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 şi art. 4 pct. 2 din contractul de finanţare.

Recurenta arată că Direcţia Generală Program Operaţional Sectorial Transport (DGPOST), în baza mandatului de control nr. x/15.02.2019, a procedat la efectuarea unei verificări documentare a suspiciunii de neregulă nr. 8411/IM/O 1.02.2019, privind proiectul POST/2015/l/1/008 "Construcţia Autostrăzii Lugoj - Deva - Lot x, Lot 3, Lot x (sectorul Dumbrava - Deva)" cod SMIS 49919, ca urmare a înregistrării la DGPEIM cu nr. x/13.12.2018 a suspiciunii de neregulă nr. 48472/11.12.2018 a DGOIT.

Neregulile menţionate în suspiciunea de neregulă fac referire la următoarele aspecte:

"în perioada misiunii de audit s-a constatat că avansul nu era recuperat în totalitate de către CNAIR, urmare a deciziei unilaterale de încetare parţială a contractului (reducerea obiectului contractului prin eliminarea lucrărilor aferente Secţiunii E), avansul rămas de recuperat în sumă de 21.892.326,81 RON nu mai poate fi dedus din lucrările certificate prin mecanismul privind recuperarea avansului stabilit prin contract la clauza nr. 14.2 Plata în avans şi Anexei la Ofertă. Ca atare suma de 21.892.326,81 RON a devenit o cheltuială neeligibilă ce reprezintă în acelaşi timp şi o plată necuvenită Antreprenorului întrucât nu este acoperită de contraprestaţie."

Recurenta apreciază că dispoziţiile H.G. nr. 759/2007 nu sunt incidente în cauză întrucât potrivit sentinţei arbitrale din data de 31.03. 2020, avansul rămas de recuperat în sumă 21.143.926,71 RON fiind rambursat de Antreprenor .

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, Legea nr. 554/2004, art. 1270 C. civ., Contractul de finanţare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca nefondat.

În esenţă, intimatul susţine că aspectele învederate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să atragă reformarea sentinţei civile nr. 567/16.04.2021, fiind nefondate.

Sub un prim aspect, arată că hotărârea este motivată fiind aptă să releve faptul că instanţa de fond a observat elementele esenţiale ale situaţiei de fapt.

Punctează faptul că instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Notei corective nr. x/12.11.2019, excepţie invocată de pârât, prin raportare la faptul că reclamanta nu a contestat acest act la organul emitent, nici în temeiul art. 46 si 47 din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi nici în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, investind direct instanţa cu anularea sa.

Cu privire la greşita interpretare a probelor de către instanţa de fond, subliniază că această critică priveşte aspecte de netemeinicie a hotărârii care nu poate fi circumscrisă niciunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cu privire la obligaţia instanţei de a motiva hotărârea susţine, în esenţă, că aceasta nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Faptul că argumentele uneia dintre părţi sunt corecte şi arată fără echivoc justeţea apărărilor a condus, în mod necesar şi suficient, la preluarea lor în motivare, fără ca aceasta să însemne însuşirea de către instanţă a unei anumite poziţii procesuale.

Sub un al doilea aspect, intimatul susţine integral considerentele primei instanţe, afirmând că hotărâre arbitrală, în care se face trimitere la o compensare de sume şi nu la restituirea avansului conform prevederilor art. 14.2- Plata în avans din Condiţiile Generale din contract, respectiv ale sub-clauzei 14.2 - Plata în avans - Condiţiile speciale din Contract, invocate de recurenta-reclamantă însăşi, nu primează faţă de prevederile contractului de finanţare la care recurenta-reclamantă este parte semnatară şi ale legislaţiei naţionale incidente şi comunitare aplicabile în speţa.

În principal, consideră că instanţa a reţinut în mod judicios incidenţa art. 4 alin. (2) contractul de finanţare şi dispoziţiile H.G. nr. 759/2007 întrucât incidenţa şi aplicarea acestora a fost asumată de către recurenta-reclamantă prin însăşi semnarea contractului de finanţare.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Situaţia premisă ce trebuie avută în vedere cu ocazia verificării silogismului instanţei de fond are ca repere esenţiale, următoarele:

Reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a investit instanţa cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 57/03/04.09.2019 prin care MFE - DGPEIM a respins contestaţia împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.07.2019, act prin care s-a stabilit că suma de 21.892.326,41 RON, reprezentând avans rămas de recuperat pentru contractul nr. x/18.10.2013, este o cheltuială neeligibilă, respectiv, o creanţă printr-o plată necuvenită Antreprenorului, nefiind acoperită de o contraprestaţie.

Pentru proiectul POST/2015/1/1/008 "Construcţia Autostrăzii Lugoj - Deva - Lot x, Lot 3, Lot x (sectorul Dumbrava - Deva)", cod SMIS 49919, a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/03.11.2015, în cadrul căruia a fost inclusă finanţarea proiectării şi execuţiei autostrăzii Lugoj - Deva, Lot x, pentru care a fost semnat contractul nr. x/18.10.2013:

"Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj - Deva, Lot x Km 27 + 620 - km 56 + 220" încheiat între CNAIR S.A. şi Asocierea A. şi Secol - B. S.A..

În cadrul Cererii de rambursare nr. x reclamanta CNAIR a solicitat la rambursare Certificatul Interimar de Plată nr. x cuprinzând factura de avans nr. B-01/28.11.2013 în valoare de 84.409.587,57 RON + TVA, care a fost plătită Antreprenorului şi din care AM POST a considerat eligibilă suma de 84.409.587,57 RON, aplicând o reducere procentuală de 10% pentru abateri de la legislaţia achiziţiilor publice şi a autorizat la rambursare din Fondul de coeziune suma de 75.968.628,81 RON.

La data de 26.07.2017 CNAIR a comunicat antreprenorului încetarea parţială a contractului, situaţie în care, potrivit clauzei 14.2 din Condiţii speciale ale contractului nr. x/18.10.2013, Beneficiarul era obligat să recupereze de la constructor diferenţa dintre avansul acordat şi suma justificată prin lucrări executate până la data încetării parţiale a contractului.

Prin certificatele interimare de plată ulterioare, respectiv CIP 2-18 emise după plata avansului şi până la data de 26.07.2017, din avansul plătit antreprenorului a fost recuperată prin lucrări executate suma de 62.517.261,16 RON, rămânând o sumă nejustificată prin lucrări în valoare de 21.892.356,41 RON.

AM POST a refuzat la plata sumei de 21.892.356,41 RON, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programe operaţionale respectiv să fie însoţite de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate.

Prin hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020 pronunţată de ICC Paris în dosarul nr. x, în care antreprenorul (Asocierea A. - B. S.A. - B. - Italia) solicitase, printre altele, să se constate că a intervenit compensarea plăţii avansului conform CIP 19 şi că plata în avans a fost integral restituită, litigiul complex având ca obiect răspunderea contractuală a CNAIR a fost tranşat, în esenţă, în sensul că:

Antreprenorul are dreptul la prelungirea contractului pentru finalizarea lucrării secţiunii D.

Încetarea parţială a contractului pentru secţiunea E a fost abuzivă şi nelegală.

Asocierea nu trebuie să plătească daune de întârziere sau penalităţi.

CNAIR putea să continue executarea subsecţiunii E1 şi a părţilor din secţiunea E2, care au fost afectate de AMR, printr-o modificare a contractului.

CNAIR a încălcat contractul prin înştiinţarea din data de 28.03.2018 potrivit căruia va finaliza ea însăşi toate lucrările rămase de executat din secţiunea D şi prin care înştiinţează că reclamanta nu trebuie să efectueze nicio lucrare din această secţiune.

Plata în avans a fost rambursată integral de către reclamantă, CNAIR nu are nici un drept în temeiul CIP 19.

Procedura art. 7-11 din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în legătură cu contractul.

Contractul este încă în vigoare.

Plata pentru lucrările modificate şi suplimentare care ar fi trebuit, dar nu au fost certificate, este exigibilă.

CNAIR plăteşte reclamantei despăgubiri în sumă de 232.318.809,33 RON (46 milioane de euro), cu dobândă, până la 31.03.2020, precum şi cheltuieli de judecată.

În prezenta cauză, instanţa de fond a respins acţiunea îmbrăţişând poziţia pârâtei, iar reclamanta CNAIR a declarat recurs.

Întrucât în recurs s-au invocat două motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda, sub un prim aspect, la verificarea sentinţei recurate în privinţa incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată sub toate aspectele, respectiv cu privire la soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare.

Instanţa de recurs constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii unui singur capăt de cerere, având ca obiect anularea notei corective nr. x/12.11.2019, nu a întregii acţiuni în anulare.

Motivarea acestei soluţii se regăseşte în cuprinsul considerentelor, reţinându-se că reclamanta a contestat doar Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.07.2019, nu şi Nota corectivă x/12.11.2019 şi că, potrivit art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, doar deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004.

Evident că, în aceste condiţii, hotărârea cuprinde doar motivele pentru care a fost respinsă acţiunea cu privire la celelalte capete de cerere.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă critică însuşi raţionamentul instanţei cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, respectiv cu privire la faptul că la pronunţarea hotărârii nu s-a avut în vedere hotărârea arbitrală invocată de reclamantă, în viziunea căreia, neregula nu există. Însă, această critică nu se încadrează în ipoteza normei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Or, în cauza de faţă, aceste cerinţe au fost întrunite, întrucât instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, raţiunile avute în vedere de către aceasta fiind clare, inclusiv cele care privesc raporturile contractuale cu antreprenorul, invocate de reclamantă prin prisma celor rezultate din hotărârea arbitrală.

Instanţa de fond a considerat relevant un singur aspect, independent de recuperarea sau nu a avansului plătit antreprenorului, respectiv, că suma este neeligibilă întrucât aceasta nu se justifică prin realizarea de lucrări.

Nu pot fi primite criticile recurentei, de vreme ce, în mod corect instanţa de fond a procedat la identificarea problemei litigioase, a analizat criticile de nelegalitate formulate de reclamante prin cererea de chemare în judecată şi a prezentat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantelor nu pot fi reţinute, în raport de legea aplicabilă. Faptul că instanţa a îmbrăţişat punctul de vedere al pârâtei nu este un motiv de nelegalitate al hotărârii din perspectiva acestui motiv de casare. Numai o lipsă totală a considerentelor ori o motivare care face imposibilă verificarea silogismului juridic poate atrage casarea, însă aceste ipoteze nu se verifică în speţă.

Înalta Curte aminteşte în acest context de Decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, în considerentele căreia s-a reţinut că "(…) deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, recurentele critică raţionamentul juridic al hotărârii, prin prinsa unui singur argument, acela că dispoziţiile H.G. nr. 759/2007 nu sunt incidente în cauză întrucât prin Hotărârea arbitrală din data de 31.03.2020, s-a stabilit că avansul rămas de recuperat, în sumă de 21.143.926,71 RON, a fost rambursat de antreprenor.

Critica este nefondată, fiind o consecinţă a preluării trunchiate a dispoziţiilor hotărârii arbitrale şi o eronată înţelegere a aspectelor fundamentale ale cauzei.

Prima instanţă a reţinut corect aplicarea art. 4 alin. (2) din contractul de finanţare nr. x/2015, potrivit cărora, pentru a fi considerate eligibile şi pentru a putea fi finanţate din fonduri publice, cheltuielile efectuate de beneficiar în cadrul proiectului trebuie să respecte prevederile H.G. nr. 759/2007 şi ale ordinului comun MT/MFE nr. 28/75/2008 privind aprobarea listelor de cheltuieli eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POS T.

Hotărârea nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale prevede că "Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2): să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate; trebuie să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermedia."

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 759/2007 prevede că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermedia.

Neîndeplinirea cumulativă a acestor condiţii este un fapt necontestat de reclamantă şi, prin urmare, suma de 21.143.926,71 RON este neeligibilă.

De asemenea, situaţia premisă constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale, precum şi cu prevederile contractului.

Această abatere a rezultat atât din acţiunea CNAIR de a rezilia parţial contractul cât şi din inacţiunea acestuia de a recupera avansul achitat în măsura în care acesta nu poate fi justificat de lucrările executate.

Nu în ultimul rând, aceste acţiuni/inacţiuni CNAIR au prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu 18.608.477,45 RON (85%) precum şi fondul public naţional cu 3.238.848,96 RON (15%), prin plata unei sume necuvenite.

În esenţă, recurenta susţine inexistenţa prejudiciului urmare faptului că tribunalul arbitral a reţinut compensarea integrală a avansului, lămurind raporturile contractuale între părţi.

Însă, potrivit paragrafului 576 din hotărâre, soldul de 21.143.926,71 RON, reţinut a fi datorat de asocierea reclamantă, a fost compensat cu suma datorată de CNAIR în baza hotărârii arbitrale şi, doar urmare compensării celor două debite, s-a concluzionat că plata în avans a fost restituită integral. Or, o astfel de concluzie nu poate justifica poziţia recurentei în prezenta cauză, obligarea la plată a CNAIR prin hotărârea arbitrală fiind consecinţa culpei contractuale reţinute în sarcina acesteia.

În cele din urmă, instanţa de recurs reţine că, avansul nu mai putea fi dedus din lucrările certificate prin mecanismul privind recuperarea avansului stabilit la clauza 14.2 din contract, motiv pentru care suma în cauză este neeligibilă, fiind o plată neacoperită prin contraprestaţie.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru argumentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 567 din data de 16 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.