Subsidy cut under Measure 215 upheld; appeal dismissed as unfounded with res judicata bar.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea a solicitat:

- anularea în parte a Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltării rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - Pachetul a) porcine şi Pachetul b) păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, în privinţa cuantumului de 3,92 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 3b) Îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului şi a cuantumului de 10,91 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 4b) Corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului şi din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului;

- obligarea pârâţilor Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 826 din 9 iunie 2016, pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - Pachetul a) porcine şi Pachetul b) păsări, publicat în Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, în sensul introducerii în Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului si in Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului, a cuantumului de 14,29 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 3b) Îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului şi a cuantumului de 29,49 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 4b) Corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată;

- anularea Deciziei nr. 8970 din 25.11.2016, emisă de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea, prin care a fost respinsă Contestaţia sa împotriva Deciziei de plată nr. b.1.4VL002/30.09.2016;

- anularea Deciziei de plată nr. b.1.4VL002/30.09.2016, emisă de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea;

- anularea tuturor actelor şi operaţiunilor pregătitoare care au stat la baza emiterii Deciziei de plată şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv Nota privind plăţile acordate în cadrul Măsurii 215 - bunăstarea animalelor, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. x din 20.01.2016 şi Înştiinţarea nr. 1800/08.03.2016 emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea;

- obligarea pârâţilor M.A.D.R., A.F.I.R. şi A.P.I.A. la repararea prejudiciului suferit ca urmare a adoptării Ordinului M.A.D.R. 826/2016, a emiterii Deciziei de plată şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, prin efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru plata către reclamantă a diferenţei de 222.390,27 RON, conform decontului justificativ aferent anului 4 de angajament, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi în cuantumul prevăzut la art. 24 din Legea 554/2004;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului proces.

Prin sentinţa civilă nr. 3213 din 19.09.2017, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a capetelor de cerere privind anularea deciziilor emise de A.P.I.A. - Centru Judeţean Vâlcea, a actelor şi operaţiunilor care au stat la baza emiterii lor şi repararea prejudiciului în favoarea Tribunalului Vâlcea. Capetele de cerere privind anularea parţială a O.M.A.D.R. nr. 826/2016, modificarea aceluiaşi ordin şi obligarea M.A.D.R. la repararea prejudiciului aferent au fost disjunse, fiind constituit prezentul dosar.

La data de 3 mai 2018, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări:

1. Art. 288 din T.F.U.E., conform căruia decizia (în speţa Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012 de aprobare a revizuirii PNDR 2007-2013) este obligatorie în toate elementele sale, trebuie interpretat în sensul că se opune adoptării, în dreptul intern, de către statele membre (în speţă, Statul Roman) a unui act normativ cu prevederi contrare deciziei, precum Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016, care modifică cuantumurile sprijinului financiar nerambursabil, stabilite prin Programul National de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (în continuare "PNDR 2007-2013"), fără a parcurge procedura de modificare a PNDR 2007-2013 şi fără a exista o noua decizie a Comisiei de aprobare a acestei modificări?

2. Art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 288 din T.F.U.E., permiţând Statului Roman, atât timp cât este vorba de corecţii financiare, să adopte măsuri şi acte normative, în dreptul intern, care contravin prevederilor unei decizii a Comisiei Europene (respectiv contravin PNDR 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2012)3529 din 25 mai 2012), precum Nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul MADR nr. 826/2016?

3. Totodată, art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 7 Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, astfel încât permite Statului Roman să adopte măsuri şi acte normative, în dreptul intern (precum Nota M.A.D.R. nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul M.A.D.R. nr. 826/2016), care contravin PNDR 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia Comisiei, fără a fi necesară respectarea procedurii de revizuire a PNDR 2007-2013 sau a termenului limită de 30 iunie 2013, conform art. 7 menţionat mai sus?

4. Având în vedere trimiterea expresă din art. 146 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 la art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se poate interpreta, din analiza coroborată a acestor articole, că nici corecţiile financiare nu pot fi aplicate dacă încalcă principii generale de drept comunitar, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice (principii încălcate în prezenta cauza datorită culpei comune a Comisiei şi a Statului Roman în gestionarea bugetului Uniunii)?

5. Art. 317 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul în care, atunci când este vorba de bugetul Uniunii, principiul bunei gestiuni financiare trebuie aplicat cu prioritate în faţa altor principii fundamentale ale dreptului UE, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice, în situaţia în care aplicarea principiului bunei gestiuni financiare conduce la încălcarea celorlalte 4 principii de mai sus şi, implicit, la prejudicierea particularilor (în speţă, beneficiarii Măsurii 215), cărora nu li se poate imputa nicio culpă?

6. În cazul unui răspuns pozitiv la întrebarea anterioara, sintagma "pe propria răspundere" din cuprinsul art. 317 din TFUE trebuie interpretată în sensul în care Comisia îşi va asuma răspunderea doar dacă nu aplică cu prioritate principiul bunei gestiuni financiare? Sau aceasta sintagmă trebuie interpretată în sensul în care trebuie angajată răspunderea Comisiei de fiecare dată când executarea greşită a bugetului Uniunii se datorează şi culpei acesteia, alături de cea a Statului Român, Comisia fiind astfel obligată, în solidar cu Statul Roman, la adoptarea oricăror măsuri de remediere şi la repararea oricăror prejudicii cauzate particularilor (în speţă, beneficiarii Măsurii 215)?

7. Art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat în sensul în care protejează atât Comisia, cât şi Statul Roman de orice culpă concretizată în erori de calcul, chiar dacă aceste erori de calcul prejudiciază particularii (în speţă, beneficiarii Măsurii 215, cărora nu le este imputabilă nicio culpă) şi încalcă principii fundamentale ale dreptului UE, consacrate în repetate rânduri în jurisprudenţa instanţelor europene, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice?

Totodată, a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE, în acord cu dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea din data de 7 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin sentinţa civilă nr. 3816 din data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă. În ceea ce priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, prima instanţă a respins acţiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză,

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 3816 din data de 27 septembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a hotărârilor atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost disjunsă.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, următoarele:

1. În mod nelegal, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea formulată de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate de recurenta reclamantă.

Consideră că instanţa de fond ar fi trebuit să solicite Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe, cu titlu preliminar, asupra întrebărilor formulate şi să suspende cauza, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., până la pronunţarea CJUE, având în vedere Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit si Lanificio di Gavardo Spa contra Ministerului Sănătăţii, cauza 283/81, conform căreia nu este necesară sesizarea CJUE în cazul în care se constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenta încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

Necesitatea sesizării CJUE ar deriva din inconsecvenţa între diferite norme europene, dar şi între normele naţionale şi cele europene, de aceea apreciază că problema sesizată este şi pertinentă.

În acelaşi timp, consideră că aplicarea dreptului comunitar nu este evidentă astfel încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile.

Sub un al doilea aspect, apreciază îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 267 TFUE, inclusiv a condiţiei necesităţii.

Punctează faptul că, la momentul la care a solicitat instanţei de fond sesizarea CJUE, exista deja un organism european (Organismul de Conciliere) care a constatat existenţa unei culpe comune a Comisiei Europene şi a Statului Roman în erorile de calcul sistematic realizate, erori care au reprezentat cauza reală a reducerii cuantumului sprijinului financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 215.

În acest sens, redă câteva pasaje relevante din raportul Organismului de conciliere inclusiv concluzia acestui organism, potrivit căreia o corecţie pentru suma forfetara de 25% este nejustificată iar aplicarea unei corecţii pentru perioada anterioară notificării raportului ECA nu ia în considerare aşteptările legitime ale autorităţilor şi ale beneficiarilor români.

Mai mult, autorităţile române au recunoscut existenţa erorilor de calcul care au condus la reducerea cuantumului.

Consideră că, în condiţiile în care beneficiarii Măsurii 215 nu au avut nicio culpă în existenţa erorilor de calcul, aceştia sunt protejaţi de principiile fundamentale ale dreptului european, menite tocmai să asigure eliminarea unor astfel de abuzuri de putere, precum cele săvârşite în prezenta cauză.

Pe de altă parte, invocă principiul bunei gestiuni financiare, care este expres reglementat inclusiv în TFUE şi pe care statul trebuie să îl respecte în măsurile pe care le adoptă.

Consideră că numai instanţa europeană poate realiza o astfel de interpretare, luând în considerare atât culpa Comisiei, care a verificat modalitatea de calcul şi a aprobat sumele stabilite de PNDR 2007-2013, cât şi prevederile şi principiile dreptului UE care, chiar dacă prevăd obligaţia statelor de realizare a unor corecţii financiare, nu trebuie să conducă la un abuz de putere, încălcând drepturile particularilor şi cauzând prejudicii acestora.

Totodată, observă o inconsecvenţă şi între prevederile europene în sensul în care, pe de-o parte, acestea prevăd obligaţia statelor membre să respecte deciziile Comisiei, care pot fi modificate doar urmând o anumită procedură într-un anumit termen, iar, pe de altă parte, stabilesc obligaţia statelor să realizeze corecţii financiare, fără a distinge dacă aceste corecţii se pot realiza doar în măsura în care mai poate fi parcursă procedura de modificare a PNDR şi, implicit, a deciziei Comisiei de aprobare a acestuia.

Sub alt aspect, afirmă că a urmărit obţinerea unei decizii de interpretare a unor norme comunitare, situaţie în care instanţa europeană porneşte de la analiza situaţiei de fapt în legătură cu care au fost adresate întrebările preliminare, dar aceasta nu înseamnă ca instanţa europeana dă o "decizie de îndrumare" instanţei de trimitere privind modul în care aceasta soluţionează speţa.

În considerarea acestor motive, solicită să fie casată în tot atât încheierea de şedinţa din data de 07.06.2018, cât şi sentinţa civila nr. 3816/27.09.2018, să fie trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei competente, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, cu obligaţia acesteia de a adresa CJUE următoarele întrebări preliminare şi de a suspenda cauza până la pronunţarea unei decizii de către CJUE:

a. Art. 288 din TFUE, conform căruia decizia (în speţă, Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012 de aprobare a revizuirii PNDR 2007-2013) este obligatorie în toate elementele sale, trebuie interpretat în sensul că se opune adoptării, în dreptul intern, de către statele membre (în speţa Statul Român) a unui act normativ cu prevederi contrare deciziei, precum Ordinul MADR nr. 826/2016, care modifică cuantumurile sprijinului financiar nerambursabil, stabilite prin Programul National de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (în continuare "PNDR 2007-2013"), fără a parcurge procedura de modificare a PNDR 2007-2013 şi fără a exista o noua decizie a Comisiei de aprobare a acestei modificări?

b. Art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) NR. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 288 din TFUE, permiţând Statului Roman, atât timp cât este vorba de corecţii financiare, să adopte măsuri şi acte normative, în dreptul intern, care contravin prevederilor unei decizii a Comisiei Europene (respectiv contravin PNDR 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin Decizia de punere in aplicare a Comisiei Europene nr. C(2012)3529 din 25 mai 2012), precum Nota MADR nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul MADR nr. 826/2016?

c. Totodată, art. 143 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 trebuie interpretat în sensul în care derogă de la prevederile art. 7 Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, astfel încât permite Statului Român să adopte masuri şi acte normative, în dreptul intern (precum Nota MADR nr. 88211/20.01.2016 sau Ordinul MADR nr. 826/2016), care contravin PNDR 2007-2013, astfel cum a fost aprobat prin decizia Comisiei, fără a fi necesară respectarea procedurii de revizuire a PNDR 2007-2013 sau a termenului limită de 30 iunie 2013. conform art. 7 menţionat mai sus?

d. Având în vedere trimiterea expresă din art. 146 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 la art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, se poate interpreta, din analiza coroborată a acestor articole, că nici corecţiile financiare nu pot fi aplicate dacă încalcă principii generale de drept comunitar, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice (principii încălcate în prezenta cauza datorita culpei comune a Comisiei si a Statului Roman în gestionarea bugetului Uniunii)?

e. Art. 317 din TFUE trebuie interpretat în sensul în care, când este vorba de bugetul Uniunii, principiul bunei gestiuni financiare trebuie aplicat cu prioritate în faţa altor principii fundamentale ale dreptului UE, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice si previzibilităţii normelor juridice, în situaţia în care aplicarea principiului bunei gestiuni financiare conduce la încălcarea celorlalte 4 principii de mai sus şi, implicit, la prejudicierea particularilor (in speţa beneficiarii Măsurii 215), cărora nu li se poate imputa nicio culpa?

f. În cazul unui răspuns pozitiv la întrebarea anterioara, sintagma "pe propria răspundere" din cuprinsul art. 317 din TFUE trebuie interpretată în sensul în care Comisia îşi va asuma răspunderea doar dacă nu aplică cu prioritate principiul bunei gestiuni financiare? Sau aceasta sintagma trebuie interpretată în sensul în care trebuie angajată răspunderea Comisiei de fiecare dată când executarea greşita a bugetului Uniunii se datorează şi culpei acesteia, alături de cea a Statului Roman, Comisia fiind astfel obligată, în solidar cu Statul Român, la adoptarea oricăror măsuri de remediere şi la repararea oricăror prejudicii cauzate particularilor (in speţa beneficiarii Măsurii 215)?

g. Art. 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 trebuie interpretat în sensul în care protejează atât Comisia, cât şi Statul Român de orice culpă concretizată în erori de calcul, chiar dacă aceste erori de calcul prejudiciază particularii (in speţa beneficiarii Măsurii 215, cărora nu le este imputabilă nicio culpă) şi încalcă principii fundamentale ale dreptului UE, consacrate în repetate rânduri în jurisprudenţa instanţelor europene, precum principiile protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice?

2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3816/27.09.2018, recurenta reţine că prima instanţa nu a judecat cauza pe fondul acesteia, ci a respins cererea de chemare în judecată fără a analiza niciunul din motivele de nulitate a Ordinului nr. 826/2016 invocate în cauză - aspecte faţă de care invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Consideră că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2), art. 20, art. 22 alin. (6), art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a principiului general al dreptului la apărare, instanţa de fond omiţând să se pronunţe asupra motivelor de nulitate a Ordinului MADR nr. 826/2016 privind: încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) si art. 77 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, invocate în cererea de chemare în judecată; încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile; încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 ("PNDR 2007-2013"); încălcarea prevederilor Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215; emiterea actului administrativ normativ cu exces putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care MADR şi-a invocat propria culpă în ce priveşte erorile de calcul în metodologie, actul contestat fiind emis şi cu încălcarea principiilor comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

În opinia recurentei, această omisiune reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. (judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut), art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor), art. 20 C. proc. civ. (judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, inclusiv principiul general al dreptului la apărare) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. - încălcări care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Susţine că motivarea hotărârii se sprijină pe un singur aspect al cauzei, referitor la faptul că reducerea cuantumului plaţilor compensatorii şi obligarea beneficiarilor la redepunerea cererilor de plată aferente anului IV de angajament şi a cererilor ulterioare cu noile cuantumuri reduse (...) au fost luate prin notele anterioare emise de parat, nr. 82171/16.10.2015 şi nr. 88211 din 20.01.2016 (...), acte administrative necontestate. Recurenta apreciază că cele două note nu sunt acte administrative, că acestea nu i-au fost comunicate şi că raportat la obiectul prezentei acţiuni, niciun considerent nu răspunde argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

În acest sens, precizează că, prin capătul de cerere nr. x, a solicitat anularea tuturor actelor şi operaţiunilor pregătitoare care au stat la baza emiterii Deciziei de plată şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv Nota privind plăţile acordate in cadrul Măsurii 215 - bunăstarea animalelor, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. x din 20.01.2016 şi înştiinţarea nr. 1801/08.03.2016 emisă de pârâtă Agenţia de Plaţi si Intervenţie pentru Agricultura - Centrul Judeţean Vâlcea.

Recunoaşte că, prin sentinţa civila nr. 3212 din 19.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, împreună cu capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei de plata emise de APIA şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, şi declinarea acestora către Tribunalul Vâlcea, dar apreciază că aceasta nu înseamnă că nu a solicitat anularea notei MADR nr. 88211 din 20.01.2016, însă nu ca act administrativ ci în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte Nota nr. x/16.10.2015, precizează că aceasta a fost depusă de intimatul pârât MADR odată cu întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, acela fiind momentul la care a luat cunoştinţă de conţinutul acestei note interne.

Concluzionează că instanţa de fond a refuzat nejustificat să analizeze motivele de nulitate a Ordinului nr. 826/2006, ca act administrativ normativ de sine stătător care a produs efecte juridice, chiar în ipoteza în care cele două note ar fi acte administrative, pe care nu le-a atacat.

Afirmă că Notele MADR nu erau apte să producă niciun efect juridic asupra beneficiarilor, în condiţiile în care, prin Nota MADR nr. 88211 din 20.01.2016, ministerul a "propus" autorităţilor din subordine reducerea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil. În raport de conţinutul notei, aceasta nu a reprezentat actul autorităţii prin care s-a redus cuantumul sprijinului financiar nerambursabil, fiind o simplă notă internă, care nu era aptă să producă, în sine, efecte juridice.

Susţine că efectele juridice s-au produs prin emiterea de către APIA a Deciziilor de plată (acte administrative individuale) şi prin emiterea de către MADR a Ordinului nr. 826/2016, prin care au fost aprobate noile formulare ale cererilor de plată, în care au fost introduse cuantumurile reduse ale sprijinului financiar nerambursabil.

Apreciază ca fiind superficiale considerentele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ceea ce dovedeşte că instanţa de fond nu s-a aplecat nici asupra situaţiei de fapt şi nici asupra situaţiei de drept, ceea ce echivalează cu o lipsa de motivare a hotărârii.

În sprijinul acestor critici invocă Decizia ÎCCJ nr. 1954/2014, în RRDJ nr. 5/2014.

3. În subsidiar, în măsura în care se apreciază că prin sentinţa atacată a fost judecat fondul cauzei, solicită să fie casată, în tot, sentinţa nr. 485/22.03.2018, iar în urma rejudecării litigiului în fond, să fie admisă cererea de chemare in judecata, pentru următoarelor motive:

• Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - Hotărârea atacata a fost dată cu încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului National de Dezvoltare Rurală 2007-2013 ("PNDR 2007-2013"), a Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, a prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi a normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Reiterează faptul că Nota nr. x/08.01.2016 şi Nota nr. x/16.10.2015 sunt acte interne, notificări prin care intimatul MADR a comunicat autorităţilor din subordine împrejurarea că a identificat erori în metodologia de calcul şi le-a propus să diminueze cuantumul sprijinului financiar nerambursabil şi că acestea nu sunt acte administrative care au redus cuantumul sprijinului financiar.

Consideră că, în opoziţie cu afirmaţiile judecătorului fondului, reducerea cuantumului ratelor de sprijin a avut loc prin Ordinul MADR nr. 826/2016 care a instituit obligaţia de a depune, într-un anumit termen, clauza de revizuire şi cererea de plată, cu ratele de sprijin reduse, sub sancţiunea restituirii tuturor sumelor primite de beneficiar în cadrul Măsurii 215.

Argumentează poziţia exprimată prin aceea că în noile formulare ale cererilor de plată, precum şi în formularul de accesare a clauzei de revizuire, au fost trecute ratele de sprijin reduse, beneficiarii fiind obligaţi la redepunerea cererilor de plata aferente anului IV de angajament şi a cererilor ulterioare, cu noile cuantumuri reduse.

În raport de conţinutul ordinului, recurenta apreciază că nu se poate considera că acest act normativ doar aprobă modelele cererilor de plată, în situaţia în care atât în cazul clauzei de revizuire, cât şi în cazul cererii de plată pentru anul 2016, a prevăzut termen limită de depunere cu aplicarea unei reduceri pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarii, în cazul întârzierii.

Recurenta critică susţinerea instanţei de fond privind caracterul temporar şi asigurător al măsurilor luate prin Notele MADR, care nu răspunde argumentelor de nelegalitate invocate, respectiv, că în momentul adoptării Ordinului nr. 826/2016, măsura a devenit definitivă, beneficiarii fiind obligaţi şi în continuare să utilizeze acest model al cererii de plată, care conţine cuantumurile reduse iar faptul că măsurile ar avea un rol asigurător nu le conferă şi un caracter legal şi întemeiat.

Nu în ultimul rând, susţine că adoptarea unor măsuri doar pentru a preveni presupusa plată necuvenită a sumelor către beneficiari, înainte de a se lua o decizie finală de către Comisia Europeana de excludere de la finanţare, nu se poate realiza cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, a drepturilor legitime ale beneficiarilor şi a principiilor comunitare menite să îi protejeze pe aceştia din urmă.

În continuare, recurenta expune pe scurt principalele motive pentru care Ordinul nr. 826/2016 a fost emis cu încălcarea Deciziei Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, Ghidului solicitantului aferent Măsurii 215, prevederilor art. 4 alin. (3) si art. 77 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi a normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

- În ceea ce priveşte încălcarea PNDR 2007-2013, ratele de sprijin financiar nerambursabil aferent Măsurii 215 au fost stabilite de Statul Roman, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul 1698/2005 şi art. 27 alin. (2)-(13) din Regulamentul 1974/2006, devenind obligatorii pentru acesta, odată cu aprobarea de către Comisie a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013.

Solicitanţii care au depus cererea de ajutor pentru subpachetele aferente Măsurii 215 (inclusiv pentru subpachetele in discuţie, respectiv 3 b si 4 b) şi-au asumat obligaţia de a implementa standardele suplimentare de bunăstare a animalelor, astfel cum au fost acestea reglementate prin PNDR 2007-2013, având însă şi dreptul corelativ de a primi sprijinul financiar nerambursabil, în forma şi valoarea stabilite tot prin PNDR 2007-2013.

PNDR are caracter obligatoriu şi, în măsura în care Statul Român ar fi decis reducerea cuantumului sumelor cuvenite beneficiarilor pentru angajamentele asumate în cadrul Măsurii 215, era obligatorie modificarea PNDR-ului, în conformitate cu procedura reglementata de art. 9 din Regulamentul 1974/2006.

Conform prevederilor art. 9 alin. (3) din Regulamentul 1974/2006, modificările PNDR-ului puteau fi efectuate doar până la data de 31 decembrie 2015, cu condiţia ca acestea să fie notificate de către statele membre până la 31 august 2015.

Statul Român nu a modificat PNDR 2007-2013, în condiţiile în care erorile de calcul din metodologie au fost identificate de MADR, AFIR si APIA, cel mai probabil, în perioada decembrie 2015- ianuarie2016.

- În privinţa încălcării prevederilor Ghidului solicitantului privind Măsura 215, arată că la momentul la care a fost depusă cererea de ajutor şi cererile de plată (inclusiv cererea de plată aferentă anului IV de angajament, pentru care s-a emis Decizia de plată) Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215 prevedea că sprijinul financiar nerambursabil cuvenit beneficiarilor, care şi-au asumat angajamente în cadrul subpachetelor 3b si 4b pentru pui de carne, este de 14,29 EURO/UVM şi, respectiv, de 29,49 EURO/UVM. Reducerea cuantumului sumelor cuvenite de la 14,29 EURO/UVM la 3,92 EURO/UVM şi, respectiv, de la 29,49 EURO/UVM la 10,91 EURO/UVM încalcă prevederile Ghidului solicitantului.

- În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 77 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, susţine că Ordinul nr. 826/2016 nu s-a limitat la implementarea măsurilor necesare adaptării angajamentelor la noile reglementări comunitare, ci a modificat şi cuantumul finanţării nerambursabile, deşi niciunul dintre actele normative în baza căruia a fost emis ordinul nu stabileşte dreptul MADR de a modifica aceste sume.

Astfel, ordinul a fost emis cu nerespectarea limitelor trasate prin actele normative de nivel superior.

În ceea ce priveşte încălcarea normelor de drept material care reglementează principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocă faptul că, folosindu-se de un "artificiu", respectiv de instituirea unei obligaţii în sarcina fermierilor de a redepune cererile de plata pentru anul 2016 şi clauzele de revizuire a angajamentelor, Ordinul nr. 826/2016 a reglementat şi cu privire la perioada anterioară intrării în vigoare a acestuia.

Astfel, pentru anul IV de angajament, corespunzător perioadei octombrie 2015 - octombrie 2016, cererile de plată au fost depuse de fermieri în perioada 16 octombrie -15 noiembrie 2015, însă, la acest moment MADR, în calitate de AM PNDR, era deja în întârziere în ceea ce priveşte adoptarea unor reglementări referitoare la adaptarea angajamentelor asumate în cadrul Măsurii 215 la noile reguli aplicabile din 2014.

Astfel, prin Regulamentul 761 din 13 mai 2016 de derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 s-a stabilit că, pentru anul 2016, datele finale care urmează să fie stabilite de statele membre şi până la care trebuie depuse cererea unică, cererile de ajutor sau cererile de plată nu pot fi ulterioare datei de 15 iunie. Ca urmare, în ultimul moment posibil, la data de 9 iunie 2016, MADR a adoptat Ordinul nr. 826/2016 prin care a statuat că, pentru anul 2016, beneficiarii care au depus cereri de ajutor în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 239/2012 pot depune cereri de plată - până la data de 15 iunie 2016, conform prevederilor regulamentului comunitar anterior menţionat.

În realitate, pentru anul 2016, cererile de plată fuseseră deja depuse de beneficiari încă din perioada 16 octombrie - 15 noiembrie 2015.

Ordinul nr. 826/2016 retroactivează în sensul că:

- statuează şi cu privire la cererile de plată depuse în anul 2015, când era în vigoare Ordinul MADR nr. 1125/2013;

- pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 10 iunie 2016 nu se mai poate vorbi de un efectiv estimat, ci de un efectiv realizat, iar perioada respectivă a fost acoperita tot de Ordinul MADR nr. 1125/2013;

- noile cuantumuri se aplică pentru perioada anterioară intrării în vigoare.

• Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea principiilor comunitare ale protecţiei încrederii legitime, asumării răspunderii statului, securităţii juridice şi previzibilităţii normelor juridice şi cu greşita aplicare a principiului comunitar al bunei gestiuni financiare

Cu privire la încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, învederează că Ordinul nr. 826/2016 a fost emis pentru a corecta anumite greşeli de calcul realizate de către intimata parata MADR, iar aceste erori prejudiciază recurenta, ordinul fiind emis cu exces de putere publică.

În esenţă, susţine că MADR, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, poartă întreaga răspundere cu privire la corectitudinea metodologiei de calcul a sprijinului financiar nerambursabil, nefiind permis acestei instituţii să se derobeze de răspunderea care îi incumba în cazul în care, din culpa sa, au fost comise erori de calcul în metodologie.

Or, pornind de la principiul de drept conform căruia nemo auditur propriam turpitudinem alegans (nimeni nu îşi poate invoca propria culpa în apărare), recurenta nu poate fi ţinută să suporte consecinţele acestor erori, prin reducerea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil.

În privinţa principiilor comunitare pretins încălcate şi neanalizate de prima instanţă, recurenta susţine următoarele:

1. Principiul protecţiei încrederii legitime a fost încălcat, având în vedere, pe de-o parte, încălcarea aşteptărilor legitime ale beneficiarilor Măsurii 215, prin emiterea unor documente care reduc sumele pe care aceştia sunt îndreptăţiţi iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului beneficiarilor la un cadru juridic stabil şi previzibil, fiind emise acte normative cu o putere juridică inferioară care modifică drepturile conferite beneficiarilor în temeiul unor acte normative cu o putere juridica superioară.

2. Principiul comunitar al asumării răspunderii statului, consacrat pe cale jurisprudenţială, în Hotărârea CJUE din 5 martie 1996, Brasserie du pecheur SA/Bundesrepublik Deutschîand, C-46/93 si C-48/93, a fost cu evidenţă încălcat.

3. Principiul securităţii juridice sau al stabilităţii raporturilor juridice a fost încălcat având în vedere modificarea, prin adoptarea Ordinului nr. 826/2016, a unui angajament pe termen lung, în care recurenta a decis să se implice tocmai în considerarea cuantumului sprijinului, pe care intimata pârâtă MADR l-a modificat prin acest ordin.

4. Principiul previzibilităţii normelor juridice a fost încălcat, având în vedere, pe de-o parte, termenul exagerat de scurt în care a trebuit să depună noile cereri în temeiul Ordinului nr. 826/2016 iar, pe de altă parte, lipsa oricărei predictibilităţi, în condiţiile în care PNDR 2007-2013 nu a fost modificat.

Concluzionează că societatea beneficiază de drepturi câştigate, odată cu asumarea angajamentelor din cererea de ajutor, drepturi care nu mai pot fi afectate la acest moment.

În drept, recurenta a invocat: art. 178 alin. (2), art. 483, art. 488 pct. 8 C. proc. civ. art. 1517 C. civ. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. n), art. 8, art. 16, art. 20, art. 24 din Legea nr. 554/2004; Decizia Comisiei Europene nr. C (2008) 3831 din data de 16 iulie 2008 de aprobare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013; Ghidul solicitantului aferent Măsurii 215; Ordinul MADR nr. 6/2013; Ordinul MADR nr. 43/2015; Ordinul MADR nr. 826/2016; art. 4 alin. (3), art. 77 din Legea 24/2000; art. 40 din Regulamentul 1698/2005; art. 9, art. 27 alin. (2)-(13), art. 48 alin. (2) din Regulamentul 1974/2006; art. 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; art. 1 din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 761/2016; art. 31 alin. (3) din Constituţie şi art. 41 alin. (2) lit. (c) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 267 alin. (2) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi art. 2 alin. (1) din Legea 340/2009.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de către recurenta-reclamantă A., ca nefondată, precum şi cenzurarea cuantumului eventualelor cheltuieli de judecată, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărător, în acord cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, intimatul-pârât a invocat în cuprinsul întâmpinării, excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la aceasta.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul a susţinut următoarele chestiuni esenţiale:

Judecătorul naţional este singurul competent a decide dacă întrebările din cererea de sesizare a CJUE sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, nefiind suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE) pentru ca instanţa naţională să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Ordinul MADR nr. 826/2016 este un act normativ care are ca temei legal prevederi ale regulamentelor europene şi respectă întru totul legislaţia românească în domeniu.

Nota nr. x/16.10.2015 şi nota nr. x/20.01.2016 sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu caracter temporar şi asigurător.

Celelalte motive de anulare a Ordinului MADR nr. 826/2016 ce privesc pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii, securităţii juridice, previzibilităţii ori protecţiei încrederii legitime nu au fost supuse dezbaterii instanţei de fond.

Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, împrejurarea că recurenta - reclamantă nu este mulţumită de felul în care instanţa de fond s-a pronunţat nu poate constitui temei pentru admiterea recursului.

5. Alte aspecte procesuale relevante

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare, formulată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, al cărui obiect era similar cu cel al dosarului pendinte.

Urmare pronunţării de către C.J.U.E. a Hotărârii din data de 17 noiembrie 2022, în Cauza C443/2021, recurenta-reclamantă a solicitat, la data 23 martie 2023, reluarea judecăţii procesului, iar Înalta Curte, în temeiul art. 415 din C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol, această soluţie fiind consemnată în partea introductivă a încheierii de şedinţă din data de 4 octombrie 2023, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Prin notele finale depuse de recurentă la data de 03.10.2023, aceasta a suplimentat argumentele cererii de recurs, urmare pronunţării Hotărârii CJUE în sensul că, recursul nu poate fi soluţionat exclusiv prin raportare la această hotărâre, ci prin luarea în considerare şi a următoarelor considerente:

Trebuie avută în vedere puterea de lucru judecat a Deciziei ICCJ nr. 2647/2021, pronunţată în dosar nr. x/2017 şi a Deciziei Curţii de Apel Braşov nr. 32/202, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în sensul că în cuprinsul acestor hotărâri s-a decelat asupra faptului că Ordinul nr. 826/2016 este act administrativ normativ (nu individual) care retroactivează şi asupra aspectului de nelegalitate a operaţiunilor şi actelor pregătitoare emiterii ordinului, inclusiv Nota nr. x/20.01.2016.

Trebuie avută în vedere jurisprudenţa CJUE (C-213/13, C-69/14, C-234/04/16.03.2006, C-126/97, C-224/01 şi cea obligatorie a ICCJ (Decizia HP 45/2016) cu privire la protejarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor instanţelor naţionale.

Trebuie avut în vedere că Decizia de punere în aplicare C(2012) 3529 final a Comisiei din 25 mai 2012, prin care s-a introdus măsura 215, se bucură de prezumţia de validitate, atâta timp cât nu a fost revocată sau anulată, şi trebuia respectată de Statul Român, în considerarea art. 288, art. 291, art. 297 paragraful final TFUE, a jurisprudenţei CJUE în cauza C-137/92 şi a prevederilor art. 148 alin. (2) Constituţia României.

Intimatul pârât MADR a solicitat respingerea excepţia puterii de lucru judecat, invocând, la rândul său autoritatea de lucru judecat din dosarul nr. x/2017, în cadrul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins capătul de cerere cu privire la anularea Ordinului nr. 826 din 9 iunie 2016, atacat şi în prezenta cauză.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând hotărârile recurate, în raport şi în limitele motivelor de casare, de actele şi lucrările dosarului şi de normele de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Primordial, în privinţa recursului declarat împotriva încheierii din 07.06.2018, de respingere a cererii de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate, instanţa de recurs constată că demersul recurentei a rămas lipsit de interes practic, urmare pronunţării de către CJUE a Hotărârii din data de 17 noiembrie 2022, în Cauza C-443/2021, până la pronunţarea căreia judecata prezentului recurs a fost suspendată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 indice 1 din C. proc. civ.

Întrucât prin această hotărâre, CJUE s-a pronunţat asupra chestiunilor de interpretare şi aplicare a dreptului european incident, conţinute în întrebările preliminare formulate şi în prezenta cauză, o nouă cerere de sesizare a CJUE nu se impune, motiv pentru care nu se impune nici casarea încheierii de mai sus ori rejudecarea acestei cereri.

În consecinţă, recursul împotriva încheierii din 07.06.2018 va fi respins.

În continuare, cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3816/27.09.2019, se reţine că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în contencios administrativ având ca obiect anularea în parte a Ordinului MADR nr. 826/2016, pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări, cu privire la pachetul păsări, categoria "pui de carne", subpachetele 3b şi 4b, în următoarele circumstanţe esenţiale ale litigiului:

După adoptarea Deciziei C(2008) 3831 a Comisiei din 16 iulie 2008 de aprobare a programului de dezvoltare rurală al României pentru perioada de programare 2007-2013 (denumit în continuare "PNDR 2007-2013"), s-au adoptat dispoziţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a animalelor.

Prin Decizia C(2012) 3529 din 25 mai 2012, la cererea Statului Român, Comisia a inclus în PNDR 2007-2013 o măsură de ajutor sub forma unor plăţi compensatorii pentru pierderile de venituri şi costurile suplimentare suportate de fermierii care şiau asumat în mod voluntar implementarea unor standarde de îmbunătăţire a condiţiilor de bunăstare a animalelor (denumită în continuare "măsura 215").

În ceea ce priveşte păsările, se prevăd, în temeiul acestei măsuri, o plată anuală de 14,29 euro pe "unitate vită mare" (UVM) cu titlu de ajutor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului (denumit în continuare "ajutorul pentru îmbunătăţirea transportului") şi o plată anuală de 29,49 euro/UVM cu titlu de ajutor pentru corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată (denumit în continuare "ajutorul pentru îmbunătăţirea apei").

O vizită de audit efectuată în România între 18 şi 29 mai 2015 de Curtea de Conturi Europeană a evidenţiat existenţa unor erori care au determinat niveluri de plăţi excesive în cazul ajutoarelor acordate în temeiul măsurii 215.

Ca urmare a acestor erori şi pentru a reduce riscul unor plăţi necuvenite, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în continuare MADR), printr-o notă din 16.10.2015 a dispus oprirea plăţilor, până la adoptarea unei decizii de către Comisie, iar printr-o notă din 20 ianuarie 2016, a propus efectuarea unor plăţi parţiale, calculate pe baza unor cuantumuri provizorii, reduse la 3,92 euro/UVM pentru ajutorul pentru îmbunătăţirea transportului şi la 10,91 euro/UVM pentru ajutorul pentru îmbunătăţirea apei.

Prin Ordinul nr. 826/2016 MADR a aprobat modelul cererilor de plată, precum şi modelul formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări, la valorile reduse.

Reclamanta a susţinut reducerea nelegală a sprijinului financiar aferent Măsurii 215 pachetul b) păsări.

Prima instanţă a respins acţiunea pentru două considerente majore.

În primul rând, s-a reţinut că prin ordinul contestat nu au fost luate măsurile care au atras nemulţumirea reclamantei, reducerea cuantumului plăţilor compensatorii şi obligaţia depunerii cererilor de plată aferente anului IV de angajament şi cererilor de plată cu noile cuantumuri reduse au fost luate prin notele anterioare emise de pârâtul MADR, Nota x/16.10.2015 şi Nota nr. x/20.01.2016, acte administrative care nu au fost contestate de reclamantă.

În al doilea rând, chiar în ipoteza în care Ordinul nr. 826/2016 este un act de sine stătător, nicio critică de nelegalitate nu poate fi primită întrucât măsurile dispuse prin notele anterioare au caracter temporar (până la luarea unei decizii finale de gestionare a erorilor contestate) şi asigurator (pentru a preveni plata necuvenită a unor sume către beneficiari).

Reclamanta a declarat recurs criticând hotărârea sub mai multe aspecte care pot fi grupate în două chestiuni esenţiale: 1) Notele emise de pârât anterior Ordinului nr. 826/2016 nu sunt acte administrative întrucât nu produc efecte juridice în sensul legii contenciosului administrativ şi 2) instanţa de fond a procedat greşit neanalizând nici un motiv de nelegalitate a actului normativ atacat, motivele fiind fondate şi conducând la admiterea acţiunii, aşa cum aceasta a fost formulată şi susţinută.

Întrucât în recurs s-au invocat trei motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda, mai întâi, la verificarea sentinţei recurate în privinţa incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează situaţia în care s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Invocând încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, respectiv, asupra nelegalităţii parţiale a Ordinului nr. 826/2016.

Contrar acestei susţineri, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinţei acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind soluţionat fondul cauzei.

Motivele care susţin această soluţie converg spre concluzia că OMADR nr. 826/2016 a fost emis în baza unor acte administrative ce se bucură de legitimitate câtă vreme nu au fost anulate. Vătămarea drepturilor pretinse de reclamantă nu este consecinţa directă a actului normativ atacat, legal din perspectiva existenţei actelor administrative anterioare. În această accepţiune, s-a considerat implicit că sunt lipsite de relevanţă orice alte critici ale ordinului atacat.

Înalta Curte constată că, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu există o încălcare a prevederilor procesuale indicate. Criticile privind raţionamentul instanţei de fond, cele legate de natura juridică a celor două note, comunicarea/necomunicarea şi atacarea separată/neatacarea lor, sunt chestiuni care nu se încadrează în acest motiv de casare dar pot fi încadrate în motivul de casare distinct prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi vor fi analizate împreună cu celelalte critici subordonate acestui motiv.

Deşi recurentul a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contractorii ori numai motive străine de natura cauzei"), criticile sunt comune cu cele subsumate motivului de casare analizat anterior.

Aşa cum s-a arătat în precedent, pe de o parte, motivarea soluţiei adoptate se regăseşte în cuprinsul considerentelor, în limita raţionamentului care justifică soluţia, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă critică însuşi raţionamentul instanţei cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, fapt ce nu se încadrează în ipoteza normei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Or, în cauza de faţă, aceste cerinţe au fost întrunite, întrucât instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, raţiunile avute în vedere de către aceasta fiind clare.

În baza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., numai o lipsă totală a considerentelor ori o motivare care face imposibilă verificarea silogismului juridic poate atrage casarea, însă aceste ipoteze nu se verifică în speţă.

Înalta Curte aminteşte în acest context de Decizia pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, în considerentele căreia s-a reţinut că "(…) deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, se regăsesc mai multe critici care vor fi grupate şi abordate, cu prioritate, din perspectiva Hotărârii CJUE în cauza C-443/21, pronunţată la data de 17 noiembrie 2022 ("Trimitere preliminară - Politica agricolă comună (PAC) - Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) - Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - Articolul 40 - Programul naţional de dezvoltare rurală 2007-2013 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - Erori de calcul - Reduceri ale plăţilor de către autorităţile naţionale - Principiul protecţiei încrederii legitime - Principiul securităţii juridice").

Mai întâi, instanţa de recurs lămureşte faptul că cele două note anterioare emiterii Ordinului nr. 826/2016, Nota nr. x/16.10.2015 şi Nota nr. x/20.01.2016, sunt note interne al pârâtului care propun luarea unor măsuri de oprire a plăţilor până la luarea unei decizii finale şi de plată parţială a angajamentelor în cadrul celor două subpachete 3b şi 4b, în limitele valorilor reduse.

Aceste acte produc efecte juridice, temporar şi condiţionat, în privinţa raportului juridic stabilit în baza angajamentului încheiat în cadrul Măsurii 2015 şi a fişei tehnice a acestei măsuri. Aspectul comunicării/necomunicării, atacării/neatacării acestor acte este nerelevant în prezentul litigiu, al cărui obiect este limitat la analiza de nelegalitate a Ordinului nr. 826/2016.

Apoi, cu privire la caracterul definitiv sau temporar al măsurii adoptate de pârât, se reţine că, deşi iniţial reducerea a fost concepută ca o măsură provizorie, sub forma unor plăţi parţiale până la finalizarea controlului, procedura desfăşurată de ECA a fost finalizată cu emiterea de către Comisie a Deciziei de excludere de la finanţare (2018/873), iar această decizie a rămas definitivă prin respingerea acţiunii Statului Român, ca inadmisibilă - Ordonanţa Tribunalului Uniunii Europene pronunţată în cauza T-530/18 din 30.04.2019. În concluzie, măsura de reducere a valorii plăţilor este definitivă.

În principal, cu privire la legalitatea Ordinului nr. 826/2016 (supus judecăţii), Înalta Curte constată că modelul cererilor aprobate prin acest act cuprinde valorile reduse şi că măsura adoptată de MADR este justificată legal, conform jurisprudenţei CJUE în cauza C-443/21, care a stabilit că:

"Articolul 40 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 74/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009, şi articolul 58 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului coroborate cu articolul 310 alin. (5) TFUE, precum şi principiile protecţiei încrederii legitime şi securităţii juridice, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca autorităţile naţionale implicate în implementarea unei măsuri de sprijin financiar nerambursabil să adopte, ca urmare a unei erori de calcul constatate de Curtea de Conturi Europeană, acte care impun o reducere a cuantumului ajutorului financiar acordat prin programul de dezvoltare rurală al României din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru perioada de programare 2007-2013, astfel cum a fost aprobat de Comisia Europeană, fără să aştepte adoptarea de către aceasta a unei decizii care să excludă de la finanţarea din partea Uniunii sumele rezultate din această eroare de calcul.

Astfel, CJUE a considerat, în esenţă, că:

"...Sarcinile legate de execuţia bugetară sunt delegate statelor membre, iar acestea sunt obligate să respecte principiul bunei gestiuni financiare şi să îşi îndeplinească obligaţiile care le revin în materie de control şi de audit.

Potrivit art. 59 alin. (2) Regulamentul nr. 966/2012, în îndeplinirea sarcinilor legate de execuţia bugetului, statele membre adoptă toate măsurile necesare, inclusiv legislative, de reglementare şi administrative, pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii, în special garantând că acţiunile finanţate de la buget sunt executate corect, în conformitate cu normele sectoriale aplicabile. (par. 32)

...Articolul 52 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 impune Comisiei să adopte acte de punere în aplicare prin care să stabilească cuantumurile care se exclud de la finanţarea din partea Uniunii atunci când constată că cheltuielile nu au fost efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii.

...Art. 58 alin. (1) din acelaşi regulament, statele membre au obligaţia să adopte, în cadrul PAC, toate actele cu putere de lege şi actele administrative, precum şi orice altă măsură necesară pentru a asigura protecţia eficace a intereselor financiare ale Uniunii şi în special pentru a corecta neregulile şi pentru a recupera plăţile necuvenite.

Aceste dispoziţii pun în aplicare principiul bunei gestiuni financiare, consacrat la articolul 310 alin. (5) TFUE, potrivit căruia statele membre şi Uniunea cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget în conformitate cu acest principiu.(par. 34)

...Aceste dispoziţii nu impun statelor membre să aştepte o decizie a Comisiei de excludere de la finanţarea din partea Uniunii a sumelor rezultate dintr-o eroare de calcul al ajutorului înainte de a recupera plăţile necuvenite, întrucât, o asemenea obligaţie s-ar putea dificil concilia cu sarcinile de protejare a intereselor financiare ale Uniunii pe care articolul 59 din Regulamentul nr. 966/2012 le încredinţează statelor membre atunci când bugetul Uniunii se execută prin gestiune partajată sau cu obligaţiile care le sunt impuse acestora prin articolul 58 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013.

...Orice exercitare de către un stat membru a unei puteri de apreciere asupra oportunităţii de a solicita sau nu restituirea fondurilor Uniunii acordate în mod necuvenit sau nelegal ar fi incompatibilă cu obligaţia impusă, în cadrul PAC, autorităţilor administrative naţionale de a recupera fondurile plătite în mod necuvenit sau nelegal (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Erzeugerorganisation Tiefkühlgemüse, C-516/16, EU:C:2017:1011, punctul 68 şi jurisprudenţa citată).(par. 36).

Din jurisprudenţa constantă a Curţii reiese că, atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligaţia de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează în special principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime (Hotărârea din 26 mai 2016, Judeţul Neamţ şi Judeţul Bacău, C-260/14 şi C-261/14, EU:C:2016:360, punctul 54)(par. 38).

Principiul protecţiei încrederii legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii precise a unui text de drept al Uniunii, iar comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii care este în contradicţie cu acest drept nu poate crea pentru un justiţiabil încrederea legitimă că va beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii (Hotărârea din 7 august 2018, Ministru kabinets, C-120/17, EU:C:2018:638, punctul 52 şi jurisprudenţa citată) (par. 41).

Articolul 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 stabileşte normele privind plăţile care trebuie acordate anual agricultorilor pentru toate costurile suplimentare şi pierderile de venituri sau pentru o parte din acestea rezultate din angajamentele pe care şi le-au asumat în favoarea bunăstării animalelor. Această dispoziţie prevede în mod expres că "[p]lăţile se acordă anual şi acoperă costurile suplimentare şi pierderea de venituri datorate angajamentelor asumate [şi, d]upă caz, […] pot acoperi şi costurile induse".(par. 42).

Urmare erorilor de calcul al plăţilor compensatorii constatate de Curtea de Conturi în privinţa ajutoarelor acordate în temeiul măsurii 215 privind păsările, aceste plăţi fuseseră stabilite iniţial la niveluri care le depăşeau pe cele necesare pentru compensarea pierderilor de venituri şi a costurilor suplimentare ocazionate de implementarea măsurii 215, cu încălcarea articolului 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005. Pentru a remedia această supracompensare, APIA Vâlcea a redus sumele stabilite iniţial în PNDR 2007-2013.(par. 43)

Întrucât aceste sume au fost stabilite într-un mod care nu este conform cu articolul 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005, autorităţile române nu au putut crea în beneficiul A., indiferent de buna-credinţă a acesteia, încrederea legitimă că va beneficia de un tratament care încalcă dreptul Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 iunie 2013, Agroferm, C-568/11, EU:C:2013:407, punctele 53-56, şi Hotărârea din 20 decembrie 2017, Erzeugerorganisation Tiefkühlgemüse, C-516/16, EU:C:2017:1011, punctele 70-74).(par. 44)

Această apreciere nu poate fi repusă în discuţie de faptul că A., predecesoarea în drept a reclamantei, se angajase iniţial să respecte cerinţe specifice pentru o durată minimă de cinci ani în schimbul ajutoarelor acordate în temeiul măsurii 215 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 aprilie 1988, Krücken, 316/86, EU:C:1988:201, punctele 22-24, şi Hotărârea din 20 iunie 2013, Agroferm, C-568/11, EU:C:2013:407, punctul 56).(par. 45).

Modul de redactare a articolului 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 este lipsit de ambiguitate, acesta indicând în mod clar şi precis costurile suplimentare şi pierderile de venituri pe care urmăresc să le acopere plăţile în favoarea bunăstării animalelor prevăzute la articolul 40 menţionat. Prin urmare, principiul securităţii juridice nu se opune ca autorităţi naţionale precum autorităţile române în discuţie în litigiul principal să adopte, ca urmare a unor erori de calcul constatate de Curtea de Conturi, care au determinat o supracompensare a acestor costuri şi pierderi, acte care impun o modificare a cuantumului ajutorului financiar acordat prin PNDR 2007-2013 în temeiul acestei dispoziţii, chiar dacă Comisia nu ar fi adoptat încă o decizie de excludere de la finanţarea din partea Uniunii a sumelor care depăşesc costurile şi pierderile menţionate, rezultate din aceste erori de calcul.(par. 47)"

Raportat la aceste considerente, susţinerile recurentei cu privire la interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente în cauză sunt nefondate.

Contrar susţinerii recurentei, există o bază legală pentru emiterea Ordinului nr. 826/2016, aşa cum se indică în dispozitivul hotărârii CJUE şi nu au fost încălcate principiile protecţiei încrederii legitime şi securităţii juridice, pentru considerentele expuse pe larg în conţinutul hotărârii şi pe care instanţa de recurs le aplică în mod corespunzător în prezentul recurs.

Norma naţională este emisă în aplicarea normei europene, de aceea, aceasta nu poate fi interpretată şi aplicată contrar celei europene, raţiune pentru care vor fi înlăturate toate criticile contrare considerentelor hotărârii CJUE, cu privire la încălcarea PNDR 2007-2013 şi a Ghidului solicitantului aferent Măsurii nr. 215.

Recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile naţionale iniţiale, în privinţa ajutoarelor acordate în temeiul măsurii 215 privind păsările, întrucât acestea cuprind erori de calcul al plăţilor compensatorii care conduc la depăşirea nivelurilor necesare pentru compensarea pierderilor de venituri şi a costurilor suplimentare ocazionate de implementarea măsurii 215, cu încălcarea articolului 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005.

Recurenta-reclamantă nu poate pretinde un drept care încalcă dreptul Uniunii ca motiv de anulare a Ordinului nr. 826/2016, act ce cuprinde în modelul cererilor, nivelul legal al plăţilor compensatorii.

Din această perspectivă, principiul răspunderii statului membru pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului european care îi sunt imputabile, analizat în cauzele C-46/93 şi C-48/93, Brasserie du pecheur SA/Bundesrepublik Deutschland, nu este aplicabil în speţă. Ordinul MADR conţine dispoziţii conforme cu dreptul european iar eroarea de calcul imputată statului nu conferă reclamantei un drept protejat de dreptul Uniunii, aşa cum rezultă din cauza C-443/2021, paragrafele 41-44.

În secundar, cu privire la puterea de lucru judecat invocată, prin raportare la decizia Curţii de apel Braşov nr. 32/R/2021 în dosarul nr. x/2016 şi Decizia ICCJ nr. 2647/2021 în dosarul x/2017, Înalta Curte reţine că aceste hotărâri privesc subpachetele 3a şi 5a (porcine), obiect diferit de cauza de faţă şi că recurenta-reclamantă nu a fost parte în niciunul dintre aceste litigii.

Pe de altă parte, în cauză s-a opus autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţată în dosarul cu nr. x/2017, de anularea a Ordinului nr. 826/2016, subpachetele 3b, 4b (obiect identic cu cel din prezenta cauză), litigiu desfăşurat în contradictoriu cu reclamanta.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, în persoana dlui. B., Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea, a solicitat următoarele:

1. anularea în parte a Ordinului Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări, publicat in Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, in privinţa: - Cuantumului de 3,92 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 3b) Imbunatatirea condiţiilor de bunăstare a pasărilor pe durata transportului, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului si din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului si a - Cuantumului de 10,91 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament, prevăzut pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 4b) Corectarea nivelului nitriţilor si nitraţilor din apa utilizata, din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului si din Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului;

2. obligarea pârâţilor Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale si Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale la modificarea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 826 din 9 iunie 2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată, precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei de revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul măsurii 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine şi pachetul b) păsări, publicat in Monitorul Oficial nr. 437 bis din data de 10 iunie 2016, in sensul introducerii in Anexa nr. 1 la Anexa nr. 2 a Ordinului si in Anexa nr. 1 la Anexa nr. 4 a Ordinului a: -Cuantumului de 14,29 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 3b) Îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a pasărilor pe durata transportului si a -Cuantumului de 29,49 euro/UVM/perioada de referinţă a anului de angajament pentru categoria "Pui de carne" - Subpachetul 4b) Corectarea nivelului nitriţilor si nitraţilor din apa utilizata;

3. anularea Deciziei nr. 8968 din 25.11.2016, emisa de către parata Agenţia de Plăti si Intervenţie pentru Agricultura - Centrul Judeţean Vâlcea, prin care a fost respinsa Contestaţia formulata de reclamanta impotriva Deciziei de plata nr. b.1.4VL003/30.09.2016;

4. anularea Deciziei de plata nr. b.1.4VL003/30.09.2016, emisa de către parata Agenţia de Plăti si Intervenţie pentru Agricultura - Centrul Judeţean Vâlcea;

5.anularea tuturor actelor si operaţiunilor administrative pregătitoare care au stat la baza emiterii Deciziei de plata şi a Deciziei de respingere a contestaţiei, inclusiv Nota privind plăţile acordate in cadrul Măsurii 215 - bunăstarea animalelor, emisa de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale sub nr. x din 20.01.2016 si Înştiinţarea nr. 1802/08.03.2016 emisa de parata Agenţia de Plăti si Intervenţie pentru Agricultura - Centrul Judeţean Vâlcea;

6. obligarea pârâţilor MADR, AFIR si APIA la repararea prejudiciului suferit de reclamanta ca urmare a adoptării Ordinului MADR 826/2016, a emiterii Deciziei de plata si a Deciziei de respingere a contestaţiei, prin efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru plata către reclamanta a diferenţei de 403.567,44 RON (reprezentând echivalentul sumei de 90.025,75 euro, la cursul de 4,4828 RON/euro), rezultata din aplicarea ratei de sprijin aferente subpachetului 3b, in cuantum de 14,29 EURO/UVM/an si a celei aferente subpachetului 4b, in cuantum de 29,49 EURO/UVM/an, din plata sprijinului financiar nerambursabil aferent efectivului de 33.097 capete pui de carne si din anularea penalităţii aplicate prin Decizia de plata, in termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei amenzi in cuantumul prevăzut la art. 24 din Legea 554/2004;

7.obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata .

Având în vedere că în dosarul de mai sus, sentinţa nr. 1897/04.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti (de admitere a acţiunii) a fost casată în recurs, prin decizia ICCJ cu nr. 3744/20.07.2023, iar în rejudecare, acţiunea reclamantei a fost respinsă (hotărâre neredactată până la acest moment), această soluţie definitivă se impune cu autoritate de lucru judecat, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă, într-un litigiu identic sub aspectul anulării Ordinului nr. 826/2016, pachetul b) păsări, subpachetele 3b şi 4b, a pierdut definitiv procesul, soluţie care nu poate fi contrazisă în prezenta cauză şi care se impune cu precădere faţă de puterea de lucru judecat invocată de recurentă.

În acest context, argumentele recurentei în susţinerea puterii lucrului judecat sunt lipsite de relevanţă şi nu vor mai fi antamate.

Totuşi, instanţa de recurs va puncta chestiunea încălcării principiului neretroactivităţii, constatând că, într-adevăr, art. 11 din Ordinul nr. 826/2016 prevede că "cererile de plată depuse în anul 2015, pentru ambele pachete, sunt amendate prin clauza de revizuire prevăzută la art. 3 şi 4, prin limitarea perioadei la care acestea fac referire până la data de 31 decembrie 2015", deşi ordinul este emis în anul 2016. Însă, în fapt, dispoziţiile ordinului sunt dispoziţii prin care se aprobă doar conţinutul cererilor de plată, dispoziţii rectificative cu privire la valoarea sprijinului financiar din cererile de plată şi, din acest punct de vedere, nu se pune problema retroactivităţii actului. O decizie rectificativă, care corectează valoarea sprijinului financiar conform normei europene, prin natura şi esenţa sa, nu poate fi considerată a avea un caracter retroactiv, în sensul decelat de recurentă şi nici nu poate conduce la încălcarea principiului previzibilităţii şi predictibilităţii normelor juridice.

Pentru toate aceste considerente, criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Chiar dacă instanţa de fond nu a analizat toate aspectele cauzei, iar considerentele hotărârii sunt greşite, casarea sentinţei nu se impune întrucât aspectele invocate în recurs nu sunt de natura să conducă la reformarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2018 şi a sentinţei civile nr. 3816 din data de 27 septembrie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.