Teacher's challenge to education order limiting double benefits for degree-holders rejected.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, solicitând anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) al art. I din acest ordin, obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2), suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 331 din 29 iunie 2022, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., reprezentată prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului arată că hotărârea Curţii de Apel Timişoara este netemeinică şi nelegală, a fost dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor legale.

Din modul de redactare a tezei I a alin. (3) al art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, este evident faptul că legiuitorul a dispus - de la data intrării în vigoare a legii pentru viitor - că personalul didactic de predare care solicită şi obţine echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, conform Ordinului M.EC.T.S. nr. 5561/2011, nu mai beneficiază de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, instituind - în teza finală a alin. (3) - dreptul de opţiune al cadrelor didactice, în cauză, între echivalarea cu gradul didactic I şi plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor.

Cu toate că, în preambulul O.M.E. nr. 3993/2021, se invocă dispoziţiile art. 14 alin. (3) al Legii-cadru nr. 153/2017 ca bază pentru emiterea ordinului, şi deşi - ca act administrativ - ordinul de ministru poate fi emis exclusiv în aplicarea legii, art. 1 alin. (2) contravine acestui articol, în condiţiile în care:

- pe de o parte, extinde prevederile art. 14 alin. (3) şi asupra personalului didactic de predare care a solicitat şi a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017;

- pe de altă parte, această categorie nu are dreptul de opţiune expres reglementat de legiuitor.

Dobândirea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor s-a realizat potrivit legii, iar de la data acordării gradului didactic I, persoana respectivă este cadru didactic cu gradul I şi beneficiază de toate drepturile care se cuvin personalului didactic cu gradul didactic I. În consecinţă, nu se poate renunţa legal la acest drept recunoscut de lege, o asemenea renunţare fiind interzisă şi lovită de nulitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Codul muncii:

"Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."

În condiţiile în care gradul didactic I a fost acordat, începând cu anul 1969, în baza titlului ştiinţific de doctor, prin ordine de ministru, aceste acte administrative cu caracter individual au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, astfel încât care nu mai pot fi revocate unilateral de emitent şi nici nu mai pot face obiectul unor cereri de anulare în instanţa de contencios administrativ; de asemenea, arătăm că nu există reglementată legal nici posibilitatea de a renunţa la drepturile conferite printr-un astfel de ordin.

Sfera de aplicare a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 priveşte exclusiv acele cadre didactice care, ulterior intrării în vigoare a legii, au posibilitatea de a obţine gradul didactic I fie prin echivalare (renunţând la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor), fie prin înscriere la examenele specifice acordării gradelor didactice (beneficiind în continuare de indemnizaţie) şi optează în cunoştinţă de cauză. Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligat să opteze. Această posibilitate de a opta o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

Orice altă interpretare a articolului citat contravine atât principiilor de drept (principiul neretroactivităţii legii civile), cât şi textului legii.

Astfel, art. 14 alin. (1) prevede că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, iar alin. (5) al art. 39 prevede: Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază (...) de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Este evidentă intenţia legiuitorului, manifestată expres în alin. (5) al art. 39, ca, de la data aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, toate categoriile de personal salarizat din fonduri publice cărora, până la data de 01.07.2017, li s-a acordat sporul pentru titlul ştiinţific/suma compensatorie corespunzătoare acestuia, să beneficieze de (să câştige) indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să nu mai acorde această indemnizaţie, ar fi consacrat expres acest lucru în cuprinsul Legii-cadru.

Ori, din coroborarea celor două texte de lege, este evident că legiuitorul a dorit să acorde acest câştig/beneficiu (indemnizaţia pentru titlul ştiinţific), într-un cuantum fix (prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar nu la salariul fiecărui beneficiar), tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor. însă pentru cadrele didactice cărora le este aplicabil art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021 nu există beneficiul; dimpotrivă, în temeiul textului a cărui anulare o solicităm, acestora li se ia un drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru, ceea ce contravine voinţei exprese a legiuitorului, manifestate în art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Atât timp cât legiuitorul a inserat, în art. 14 alin. (3) din lege, o normă de trimitere la prevederile Ordinului M.E.C.T.S. nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, este evident că acesta nu a avut în vedere situaţia cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în temeiul Legii nr. 6/1969 şi al Legii nr. 128/1997. Însă, sintagma "se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017" de la art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 - ce are un evident caracter retroactiv - vizează toate categoriile de cadre didactice care au dobândit gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, indiferent de legea aplicabilă la momentul acordării gradului didactic, astfel încât contravine evident prevederilor legale la care se face trimitere.

În opinia recurentei, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 contravin prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 C. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 8 alin. (4) teza întâi şi cele ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în acest fel, fiind vătămate în dreptul de a beneficia de indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor cadrele didactice care au dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor.

Aplicarea art. 1 alin. (2) al Ordinului nr. 3993/2021 generează pagube iminente cadrelor didactice care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07. 2017 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017), cărora li s-au diminuat veniturile salariale. Astfel:

Alin. (2) al art. 1 din O.M.E. nr. 3993/2021 stipulează:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017."

Practic, în baza textului anterior citat, cadrele didactice, care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi cărora li s-a plătit, în perioada iulie 2017-mai 2021, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (deoarece îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul ştiinţific de doctor) nu mai beneficiază de plata indemnizaţiei, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Textul art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii, obţin gradul didactic I prin echivalare.

Personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât şi de plata drepturilor pentru titlul ştiinţific de doctor, beneficiază în continuare de ambele drepturi, nefiind obligaţi să opteze. Această obligaţie o au doar acei salariaţi care nu aveau încă titlul de doctor echivalat cu gradul didactic I la data de 01.07.2017.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă, profesor grad didactic I la Liceul Tehnologic "Francisc Neuman" Arad, a solicitat anularea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 şi obligarea Ministerului Educaţiei la emiterea unui ordin de modificare a alin. (3) al art. 1 din Ordinul nr. 3993/2021, în sensul eliminării referirilor la alin. (2).

Recurenta-reclamantă şi-a echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I prin Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3844/07.03.2011 şi a beneficiat în intervalul 1.07.2017-30.09.2021 atât de salariul aferent gradului didactic I, cât şi de plata indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Recurenta-reclamantă susţine că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este aplicabil şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, la 1.07.2017. Astfel, recurenta-reclamantăafirmă că este îndreptăţită a primi şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată, soluţia fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei--reclamante care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material, cu referire la prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în special cele cuprinse la art. 14 alin. (3), precum şi la prevederile Ordinului nr. 3993/2021.

Se reţine că în art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021, contestat în cauză, se prevede că art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Din analiza ordinului contestat reiese că acesta a fost emis în aplicarea Legii nr. 153/2017, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din lege: preambulul ordinului menţionează explicit că se are în vedere punerea în aplicare a acestor două dispoziţii legale (în baza prevederilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,…ministrul educaţiei emite prezentul ordin:…).

Articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 prevede:

"Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 are următorul cuprins: "Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."

Analizând aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că recurenta nu este îndreptăţită să primească şi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, susţinerile părţii, în sensul că art. 14 alin. (3) nu se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrare în vigoare a acestei legi - 01.07.2017, nu pot fi primite.

Astfel, dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 au reglementat situaţia drepturilor salariale ale personalului didactic care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalarea titlului de doctor, stabilind că acest personal nu primeşte indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor. Odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ s-a născut şi obligaţia destinatarilor - cadrelor didactice care aveau titlul de doctor - de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Este de subliniat că viziunea legiuitorului a fost ca, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, să fie elimine inechităţile salariale şi să se creeze un sistem unic de salarizare.

Totodată, prin Decizia nr. 52/2020 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut interpretarea unitară a instanţelor consultate în sensul că " art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv."

Prin urmare, dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlu ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fără a avea relevanţă că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu a existat vreo dispoziţie legală care să prevadă dreptul de opţiune al cadrului didactic între echivalarea titlului ştiinţific de doctor şi acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, cum susţine partea,

Potrivit jurisprudenţei în materie, s-a reţinut în mod constant că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând însă primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea acestui titlu, întrucât intenţia legiuitorului a fost, aşa cum s-a arătat, de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.

În aceste condiţii, este evident că dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 14 din acelaşi act normativ.

Aceste aspecte nu sunt însă de natură a reprezenta o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, a principiului securităţii sau stabilităţii raporturilor juridice sau a vreunui drept la proprietate, cum în mod greşit a interpretat recurenta.

Într-adevăr, principiul neretroactivităţii este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situaţiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situaţiilor anterioare.

Altfel spus, principiul neretroactivităţii se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut, iar pentru a fi în situaţia aplicării principiului neretroactivităţii legii, este necesară o situaţie premisă, anume existenţa a două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluţionarea aceleiaşi chestiuni juridice.

Însă, în cauză, Ordinul nr. 3993/2021 se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021, aşadar, nu se aplică unor situaţii juridice născute înaintea intrării sale în vigoare, prin emiterea acestuia în ceea ce priveşte stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, ministrul educaţiei nefăcând altceva decât să pună în executare dispoziţiile Legii nr. 153/2017 în aplicarea cărora a fost emis acesta.

Aşa fiind, rezultă că ordinul în litigiu reia prevederile legale edictate la nivel superior, respectând principiul legalităţii din perspectiva ierarhiei legilor.

Or, cum legalitatea şi temeinicia Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 decurg din mecanismul legal instituit de Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte drepturile financiare aferente dobândirii titlului de doctor, reprezentând o reluare a prevederilor legale edictate la nivel superior, nu se poate susţine că acest act modifică o lege sau adaugă la aceasta, nefiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Este de subliniat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului, care se raportează la resursele financiare disponibile. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020).

Deşi este real că acest drept se acordă din fonduri publice şi că în privinţa acestuia legiuitorul stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor inclusiv prin raportare la resursele financiare disponibile, acest lucru nu are semnificaţia obligării recurentului-reclamant la renunţarea la o calificare profesională. Aceasta deoarece legiuitorul primar a urmărit în mod explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, aşadar, a vizat exclusiv beneficiul financiar suplimentar obţinut ca urmare a echivalării, nu calificarea profesională în sine.

Altfel spus, scopul a fost acela ca valorificarea financiară a deţinerii titlului ştiinţific de doctor să se realizeze o singură dată, fie prin acordarea indemnizaţiei pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, fie prin acordarea indemnizaţiei aferente gradului didactic I, obţinut prin echivalarea acestui titlu.

În fine, contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a considerat că nu pot fi primite motivele privind nelegalitatea ordinului prin aceea că nu s-ar fi respectat dispoziţiile privind transparenţa decizională şi cele privind participarea la procesul de elaborare a actelor normative, precum şi dispoziţiile de tehnică legislativă, câtă vreme nu s-a indicat în ce constau efectiv aceste încălcări şi neregularităţi, ci doar au fost citate dispoziţiile legale în materie, aşa încât nu constituiau veritabile critici ale actului administrativ din această perspectivă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 331 din 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.