Scope of judicial review in disciplinary proceedings: obligation to assess merits after annulling sanction for lack of motivation

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, anularea Hotărârii nr. 33 din data de 10.12.2021 emisă de pârâtă în dosarul nr. x/2021 şi obligarea autorităţilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 64 din 23 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti pronunţată în dosar nr. x/2021

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

Recurentul-reclamant A. a invocat dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, hotărârea recurată fiind dată şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea recursului s-a arătat că actele normative care reglementează răspunderea disciplinară a executorilor judecătoreşti şi procedura judecării abaterilor disciplinare nu prevăd posibilitatea evocată de instanţa de fond, aceea de reanalizare a contestaţiei Ministerului Justiţiei de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti pentru ipoteza în care actul contestat este anulat de instanţa de contencios administrativ.

Recurentul-reclamant a susţinut că judecătorul fondului a folosit o exprimare normativă şi a stabilit în sarcina Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sarcinile (obligaţiile) reanalizării contestaţiei şi pronunţării unei noi hotărâri în materie disciplinară.

Întrucât aceste obligaţii reţinute de prima instanţă nu sunt prevăzute de lege, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului şi nu poate impune (chiar şi prin considerentele hotărârii) obligaţii Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Recurentul-reclamant a arătat că, dacă dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd posibilitatea trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor la Inspecţia Judiciară, în ipoteza admiterii contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare şi a desfiinţării rezoluţiei inspectorului-şef, în ceea ce priveşte procedura judecării abaterilor disciplinare săvârşite de executorii judecătoreşti, legiuitorul nu prevede posibilitatea reluării acesteia.

În concluzie, recurentul-reclamant a apreciat că, în lipsa oricărei norme, în mod greşit prima instanţă a stabilit că revine comisiei disciplinare obligaţia de a reanaliza contestaţia Ministerului Justiţiei.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a declarat recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

A criticat reţinerea primei instanţe în sensul anulării Hotărârii nr. 33/10.12.2021 pentru lipsa motivării, arătând că, prin această hotărâre, Comisia Superioară de Disciplină a reţinut pe larg starea de fapt astfel cum reiese din desfăşurarea întregii proceduri disciplinare, pentru ca apoi să enumere faptele care constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Această stare de fapt a fost reţinută şi de Consiliul de Disciplină prin hotărârea nr. 4/12.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021. Chiar dacă aceste deficienţe nu sunt majore, ele sunt numeroase, iar evaluarea în ansamblu a acestora conturează neglijenţa executorului judecătoresc în efectuarea actelor şi lucrărilor, Comisia de Superioară de Disciplină optând la individualizarea sancţiunii pentru cea mai blândă, respectiv cea prevăzută de art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

Subliniind că obligaţia motivării nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat de către executorul judecătoresc împotriva căruia s-a formulat acţiune disciplinară, recurentul-pârât a solicitat casarea sentinţei criticate, iar în rejudecare, respingerea contestaţiei executorului judecătoresc ca neîntemeiată.

În subsidiar, în ipoteza în care instanţa de control judiciar va aprecia că motivarea hotărârii contestate nu îndeplineşte exigenţele privind motivarea, recurentul-pârât a solicitat casarea în parte a sentinţei nr. 64/2022 din 23.05.2022 pronunţate de Curtea de Apel laşi şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe sau, după caz, Comisiei Superioare de Disciplină, în scopul soluţionării contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 a Consiliului de Disciplină

În opinia recurentului-pârât, în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a respins solicitarea de soluţionare pe fond a contestaţiei formulate de Ministerul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 pronunţate de Consiliul de Disciplină şi a apreciat că nu sunt incidente în speţă considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională la pronunţarea Deciziei nr. 523/2014.

Recurentul-pârât a considerat că aceste aspecte se impun cu atât mai mult în sistemul actual, întrucât în urma modificărilor aduse art. 48 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 188/2000 prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură, curtea de apel soluţionează în fond contestaţia împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi pronunţă o hotărâre care poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În final, recurentul Ministerul Justiţiei a susţinut că, în măsura în care prima instanţa aprecia că nu era competentă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 a Consiliului de Disciplină, tocmai pentru a nu-i încălca niciunei părţi dreptul la apărare, trebuia să dispună reanalizarea de către Comisia Superioară de disciplină a contestaţiei formulate de Ministerului Justiţiei, aşa cum, de altfel, a argumentat în considerente.

4. Apărările recurentului intimat reclamant

A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Justiţiei ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 4 din 12.10.2021, Consiliul de disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea disciplinară nr. x/2020 din 20.06.2021 promovată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Ministerul Justiţiei, constestaţie soluţionată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin Hotărârea nr. 33/10.12.2021.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 33/10.12.2021, prin care pârâta Comisia Superioară de Disciplină a admis contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 4/12.10.2021 şi a admis acţiunea disciplinară în sensul aplicării reclamantului a măsurii mustrării prevăzute la art. 49 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

Instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi a dispus anularea Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti pronunţate în dosar nr. x/2021

Curtea de apel a reţinut că hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină nu este motivată, întrucât nu a analizat apărările executorului judecătoresc cercetat disciplinar şi nu a expus motivele pentru care a reţinut sau eliminat observaţiile făcute de reclamant, în condiţiile în care se impunea ca actul sancţionator să fie motivat în mod clar şi neechivoc pentru ca persoana vătămată să-şi exercite dreptul efectiv la apărare.

În final, judecătorul fondului a precizat că, în ipoteza anulării actului contestat, revine în sarcina organului competent prevăzut de lege să reanalizeze contestaţia persoanei vătămate şi să pronunţe o nouă hotărâre care la rândul ei poate fi suspusă controlului judecătoresc.

Analizând recursul formulat de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit art. 461 din C. proc. civ. "(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. 2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate." Prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant a criticat considerentele sentinţei recurate prin care judecătorul fondului a reţinut posibilitatea reanalizării, de către organul competent prevăzut de lege, a contestaţiei formulate în procedura exercitării acţiunii disciplinare împotriva executorilor judecătoreşti, în contextul anulării hotărârii iniţiale emise de Comisia Superioară de Disciplină.

Instanţa de recurs reţine, însă, că poate constitui, în conformitate cu art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., obiect al căii de atac numai acea parte din considerente care vizează motivele de fapt şi de drept care reprezintă argumentele instanţei în susţinerea soluţiei.

Or, raportat la soluţia cuprinsă în dispozitiv de anulare pentru nemotivare a hotărârii Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, considerentele criticate nu pot fi considerate elemente ce sprijină soluţia adoptată de prima instanţă.

Prin urmare, în cauza de faţă, nemulţumirea recurentului-reclamant privind conţinutul considerentelor atacate nu deschide părţii dreptul la calea de atac în condiţiile art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că este fondat în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile recurentului pârât privind soluţia de anulare a Hotărârii nr. 33 din 10.12.2021 a Comisiei Superioare de Disciplină sunt nefondate, întrucât în cuprinsul hotărârii se arată doar încadrarea juridică şi temeiul legal al sancţionării abaterii disciplinare, cu enumerarea aspectelor invocate de contestatorul Ministerul Justiţiei, fără a se prezenta elementele de fapt şi de drept care să justifice aplicarea sancţiunii.

Având în vedere că motivarea Comisiei Superioare de Disciplină nu s-a realizat într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speţa de faţă a împrejurărilor din care s-a constat neglijenţa în efectuarea lucrărilor, cu analizarea apărărilor persoanei cercetate, judecătorul nu poate exercita un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere, sancţiunea fiind nulitatea actului administrativ.

Înalta Curte constată, însă, că prima instanţă trebuia să se pronunţe, după anularea Hotărârii nr. 33/10.12.2021 pentru nemotivare, şi cu privire la temeinicia hotărârii, în condiţiile în care nu există nicio dispoziţie procedurală care să limiteze controlul hotărârii comisiei pe calea contestaţiei numai la aspecte care privesc legalitatea soluţiei.

Legea reglementează calea contestaţiei ca mijloc procedural de exercitare a unui control asupra hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină, iar plenitudinea controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ statuată de prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 oferă instanţei prerogativa de a exercita controlul jurisdicţional asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei de sancţionare.

Având în vedere şi parcursul procedural complex realizat deja la nivelul organelor de jurisdicţie disciplinară, în care Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti şi Comisia Superioară de Disciplină au competenţă de primă instanţă şi, respectiv, una de control al hotărârilor atacate, curtea de apel, anulând hotărârea comisiei, trebuia să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantul A..

În acest sens sunt şi considerentele Decizei nr. 523/2014, prin care Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la recursul prevăzut în forma anterioară a Legii nr. 188/2000 drept cale unică de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, că "este o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârii Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cale de atac prin care instanţa de judecată, ţinând seama şi de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, atât asupra legalităţii procedurii disciplinare, cât şi asupra temeiniciei hotărârii."

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus - apreciază recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cauza sub toate aspectele, inclusiv asupra temeiniciei hotărârii contestate, prin raportare la argumentele invocate de reclamantul A. şi apărările formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. şi va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Iaşi pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 64 din 23 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 64 din 23 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.