Scope of anti-discrimination law: refusal of police transfer based on professional history does not constitute discrimination under specific statutory criteria

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-A contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, din data de 11.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, B. şef resurse umane din cadrul IJP şi C., inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nr. 297 din 01.04.2020, constatarea discriminării faţă de reclamant, sancţionarea pârâţilor, inclusiv a Colegiului director, pentru discriminare şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 100.000 RON, cu restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, sancţionarea C.N.C.D. şi obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON pentru lezarea demnităţii şi onoarei.

La data de 10.05.2021 D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, solicitând admiterea cererii de intervenţie accesorie fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi acţiunea reclamantului pe toate capetele de cerere aşa cum a fost formulată (rezultând clar şi interesul propriu).

Prin sentinţa nr. 1334 din data de 4.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competanţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile invocate.

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Inspector Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi - C. şi Şef Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi - B..

S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului de către intervenienta D..

A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2400,22 RON către pârâta B. şi 2627,61 RON către pârâtul C..

3. Căile de atac exercitate în cauză

Recurentul reclamant A. a formulat recurs împotriva încheierilor din 10 iunie 2021 şi 8 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 378 din 24 noiembrie 2021 ale Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar recurenta-intervenientă D. a formulat reucurs împotriva sentinţei civile nr. 378 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

3.1. Recurentul - reclamant, în susţinerea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. a invocat următoarele motive de nelegalitate a sentinţei:

- instanţa s-a pronunţat cu încălcarea prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, exigenţă prevăzută de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a art. 21 din Constituţia României, art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 242/2018, art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018 şi de art. 6 din C. proc. civ., refuzând să judece cauza;

- cei doi funcţionari pârâţi urmau oricum să fie introduşi în cauză conform art. 16 şi art. 161 din Legea contenciosului administrativ, iar cheltuielile puse în seama (culpa) reclamantului sunt nelegale, acestea putând fi cenzurate datorită faptului că acei funcţionari au fost chemaţi pentru grave carenţe privind îndeplinirea atribuţiilor funcţionale, iar aceştia puteau conform statutului să se îndrepte către IPJ Mehedinţi cu o solicitare de a acoperi aceste cheltuieli (incidente fiind dispoziţiile art. 451,453 din C. proc. civ.);

- pârâţii nu au fost chemaţi în calitate de persoane fizice ci de funcţionari, fiind aplicabile textele anterior menţionate din Legea nr. 554/2004, caz în care se constată încălcarea principiului disponibilităţii;

- se reţine o încălcare şi a art. 425 din C. proc. civ., instanţa nereţinând în analiză toate argumentele logico-juridice invocate de către reclamantul A. pentru promovarea acţiunii, drept pentru care se constată încă odată excesul de putere, şi depăşirea autorităţii judecătoreşti, fiind încălcate deopotrivă art. 5, art. 397 şi art. 425 din C. proc. civ., motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

- în mod greşit instanţa de fond a aplicat normele de drept material, deoarece termenul de soluţionare de 90 de zile curge de la data sesizării şi nu de la altă dată, iar termenul de comunicare de 30 de zile curge de la data luării hotărârii şi nu altfel, astfel putând constata motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

- instanţa a stabilit existenţa unui raport de muncă, interpretând greşit actul dedus judecăţii, fiind vorba despre un raport de serviciu prin raportare atât la legea cadrelor militare cât şi la Legea nr. 360/2002 (poliţiştii fiind funcţionari cu statut special), refuzând să verifice discriminarea care rezultă din tratamentul diferenţiat aplicat (art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.. Instanţa a reţinut că au fost şi alţi colegi cărora nu le-a fost aprobat raportul dar nu s-a raportat şi la cei cărora le-a fost aprobat raportul putând constata o lipsă de imparţialitate a judecării cauzei, prin refuzul comparării situaţiilor identice faţă de care s-a aplicat un tratament diferenţiat fără a exista un raţionament logico - juridic care să justifice această diferenţă de tratament, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

- hotărârea criticată nu respectă condiţiile impuse de art. 425 din C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.), observându-se că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra celorlalte capete de cerere, desconsiderând art. 397 dar şi art. 7 din C. proc. civ.

- raportat la prevederile art. 22 din C. proc. civ., instanţa, cu exces de putere, nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), respingând proba cu interogatoriul şi proba cu martori, revenind şi asupra adreselor solicitate, luând în considerare doar înscrisurile depuse de pârâtul C. de la dosar, ce ar reprezenta un "interviu de cunoaştere" pe care l-ar fi susţinut în data de 05.02.2019, împrejurare neadevărată, aceste înscrisuri fiind false, cu atestarea necorespunzătoare adevărului si de asemenea, nule, datorita faptului că nu au gradul, numele, prenumele si semnătura persoanei care le-a întocmit, nu au număr de înregistrare;

- circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a arătat că judecătorul cauzei a nesocotit principiul contradictorialităţii, principiul disponibilităţii si principiul dreptului la apărare si nu a fost imparţial, respingând proba cu martorul propus, interogatoriul, cât şi documentele solicitate ca mijloc de probă pentru a se stabili situaţia de drept;

- a respins inclusiv cererea de revenire cu adresă la I.P.J. şi I.J.J. Mehedinţi, în contextul în care, a arătat motivat că, în realitate, aceste instituţii nu au răspuns solicitărilor instanţei, astfel cum a învederat pe larg şi cum s-a consemnat în încheierea pronunţată în data de 08.07.2021. De asemenea, la acelaşi termen de judecată, instanţa, în mod greşit, a făcut aplicarea prevederilor care reglementează conexitatea şi litispendenţa, respingând solicitarea de trimitere a dosarului la Judecătoria Dr. Tr. Severin, unde se afla înregistrat dosarul nr. x/2021;

- raportat la sesizarea înregistrată la Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării cu nr. x din 12.06.2019 în care a precizat faptul ca subofiţerii cărora le-au fost aprobate rapoartele de mutare, aveau grade de rudenie cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Politie Mehedinţi, cat si cu aleşi locali, rezultă faptul că reclamantul face parte dintr-o categorie defavorizată;

- raportat la motivarea C.N.C.D. din Hotărârea nr. 297 din data de 01.04.2020, s-a arătat că din probele depuse la dosar rezultă că în anul 2019 Inspectoratul de politie a aprobat un număr de 10 rapoarte de mutare de la I.J.J. Mehedinţi si I.S.U.Mehedinti, iar în anul 2020 au fost aprobate un număr de 17 rapoarte de mutare; totodată, în anul 2019 Inspectoratul de Politie Mehedinţi a aprobat un număr de 15 de rapoarte de mutare de la I.J.J. Mehedinţi si I.S.U. Mehedinţi din care 3 subofiţeri aveau sancţiuni disciplinare, iar în anul 2020 au fost aprobate un număr de 21 de rapoarte de mutare, din care doi subofiţeri aveau sancţiuni disciplinare. Astfel hotărârea este nelegală şi netemeinică cu atestarea necorespunzătoare adevărului, deoarece nu a fost aprobat doar un singur raport al celui care nu avea abateri disciplinare, cum fals este precizat în hotărâre;

- un caz concret a fost indicat chiar de cms. şef C. în întâmpinare privind pe E. care a avut depus raport în aceeaşi perioadă cu care a participat la interviul de cunoaştere şi, deşi el avea 5 sancţiuni disciplinare i-a fost aprobat raportul de mutare;

- a menţionat că şi-a desfăşurat activitatea în cadrul detaşamentului de ordine publică, în echipe mixte cu poliţişti, obţinând calificativul "Foarte Bun", astfel că nu se poate explica aprobarea transferurilor unor pompieri în funcţia de poliţist, deşi aceştia nu îndeplinesc atribuţii specifice, cum este cazul recurentului - reclamant;

- instanţa de fond nu a motivat asupra împrejurării dacă există cazuri similare prin care poate fi comparat cu alţi subofiţeri pentru a se putea constata discriminarea, precum şi asupra împrejurării dacă a fost aprobat doar un singur raport în perioada respectivă aşa cum este precizat neadevărat în hotărârea atacată (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.);

- circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat pronunţarea hotărârii cu încălcarea greşită a normelor de drept material, întrucât s-a fundamentat pe înscrisurile depuse de pârâtul C. ce ar reprezenta un "interviu de cunoaştere", înscris nul pentru motivele prezentate cu privire la lipsa elementelor obligatorii de indentificare.

Pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 şi pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare, pronunţându-se o decizie de admitere a acţiunii pe toate capetele de cerere şi, implicit, a cererii de intervenţie accesorie.

3.2. Recurenta-intervenientă D. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 378 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi 8 din C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 297/01.04.2020.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că mutarea în cadrul IPJ nu reprezintă o facultate, astfel că nu se poate vorbi de o îngrădire a vreunui drept, iar la analizarea cererii reclamantului nu a fost avute în vedere criterii pe bază de rasă, naţionalitate, apartenenţă la o categorie defavorizată pentru a constitui temei al discriminării.

Intimata -pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, reiterând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia ca nefodat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Recurentul - reclamant a invocat prin notele scrise depuse la data de 10.05.2023 excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 297/2020, formulând şi cerere de sesizare a parchetului pentru fals intelectual în emiterea acestui act, pe care Înalta Curte, în şedinţă publică le-a calificat ca fiind dezvoltări ale motivelor de recurs, în raport de criticile concrete dezvoltate.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului formulat de recurenta-intervenientă D., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Prin adresa comunicată în data de 17.02.2022, a fost adusă la cunoştinţa recurentei - interveniente obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Împotriva acestei dispoziţii recurenta a formulat cerere de reexaminare soluţionată prin încheierea din Camera de Consiliu de la 24 mai 2023, prin respingerea cererii ca tardiv formulată.

Deşi i s-a adus la cunoştinţă, obligaţia achitării taxei judiciare de timbru conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 sub sancţiunea anulării recursului, recurenta - intervenientă nu s-a conformat dispoziţiei instanţei până la termenul din data de 10 octombrie 2023, când cauza a rămas în pronunţare.

Potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat iar, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, va anula recursul formulat de recurenta intervenientă ca netimbrat.

6.2. Analizând recursul formulat de recurentul - reclamant A., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi grupate criticile comune, în condiţiile in care aceeaşi critică a fost încadrată de recurent în toate de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., urmând a fi soluţionate unitar, în măsura în care constatarea legalităţii hotărârii primei instanţe prin prisma nomelor incidente raportului juridic dedus judecăţii (O.G. nr. 137/2000), exclude în mod logic argumentele contrare susţinute prin motivele de recurs.

6.2.1 Situaţia de fapt

În data de 12.06.2019 reclamantul angajat al I.J.J. Mehedinţi a înregistrat pe rolul CNCD sesizarea nr. 3276 formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, B. şi C., considerând că i s-a adus un prejudiciu de imagine şi probităţii profesionale fiind discriminat comparativ cu ceilalţi colegi ai săi ce s-au mutat în Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi prin neaprobarea mutării, motivat de existenţa unor abateri disciplinare.

Prin Hotărârea nr. 297 din data de 01.04.2020, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, nefiind în situaţia unor fapte comparabile.

Analizând cererea recurentului reclamant instanţa de fond a constatat că faptele susţinute nu conduc la prezumţia că acesta a fost discriminat pe un criteriu din cele prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonată, respectiv că a fost supus unui tratament diferit în raport de alţi angajaţi ai pârâtului I.P.J. Mehedinţi, aflaţi în aceleaşi condiţii de muncă, tratament care a avut la bază unul dintre criteriile expres prevăzute de textul de lege.

6.2.2. Analizând motivele de recurs încadrate de recurentul - reclamant în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative.

Din verificarea motivelor se observă că recurentul-pârât nu invocă imixtiunea instanţei judecătoreşti fie în atribuţiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătoreşti, ci invocă argumente privind greşita aplicare a dispoziţiilor C. proc. civ., raportat la respingerea cererii de chemare în judecată, aspecte care se circumscriu cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind greşita aplicare a normelor de drept material.

Operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

Se constată că, deşi subsumate acestui caz de casare, criticile expuse nu vizează, propriu-zis, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci au în vedere, în realitate, concluzia la care a ajuns judecătorul ca urmare a dezlegării problemei de drept deduse judecăţii în raport de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000.

Constată astfel Înalta Curte, că nu se poate reproşa instanţei de fond, pe calea acestui motiv de recurs, interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant.

6.2.3. Înalta Curte reţine că sunt nefondate argumentele invocate de recurentul - reclamant, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Astfel, aceste prevederi vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 din C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Înalta Curte aminteşte că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt incidente atunci când partea care invocă acest motiv de nelegalitate dovedeşte o vătămare care i-a fost produsă pe parcursul judecăţii fondului prin nerespectarea normelor de procedură sancţionate cu nulitatea, ceea ce nu este cazul în cauză.

Reţine Înalta Curte că prin încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2021 instanţa a respins, ca neconcludente, proba cu martorul şi proba constând în interogatoriu, încuviinţând în parte cererea cu privire la efectuarea unei adrese către pârâtul I.P.J. Mehedinţi, în sensul de a comunica câte rapoarte de mutare s-au formulat în anii 2019 şi 2020, probă asupra căreia a revenit motivat prin încheierea din data de 8 iulie 2021.

Astfel, din punct de vedere al încălcării normelor de drept procesual nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs, cu precizarea că în ceea ce priveşte concludenţa probelor, aceasta urmează a fi analizată de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării fondului litigiului dedus judecăţii, în limitele criticilor de nelegalitate susceptibile a face obiectul recursului.

În ceea ce priveşte critica privind modalitatea de soluţionare a excepţiilor conexităţii şi litispendenţei, în raport de dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul la Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, se constată că în mod corect s-a respins solicitarea recurentului - reclamant de trimitere a dosarului respectivei instanţe prin încheierea de şedinţă din data de 8 iulie 2021.

Reţine Înalta Curte că nu este îndeplinită tripla cerinţă, de obiect, părţi şi cauză, în condiţiile în care prezenta acţiune reprezintă o cerere în contencios administrativ formulată împotriva hotărârii emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării care se judecă potrivit procedurii prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

Se constată astfel, că nu se reţine o nepronunţate a instanţei asupra mijloacelor de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

6.2.4. Referitor la criticile care privesc nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), invocat de recurent, este nefondat.

Potrivit art. 425 din C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că noţiunea de proces echitabil, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, nu poate fi înţeleasă în sensul de a se impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, considerentele acesteia nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar, al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea având o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale s-a invocat în esenţă greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, aspecte ce vor fi încadrate de către instanţă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi analizate ca atare în cele ce urmează.

6.2.5. Cu privire la situaţia de fapt, recurentul -reclamant a reclamat săvârşirea unei fapte de discriminare, arătând, în esenţă, că deşi a îndeplinit toate condiţiile de eligibilitate, pârâtul I.P.J. Mehedinţi i-a aplicat un tratament diferenţiat în situaţii juridice identice faţă de subofiţerii cărora li s-a aprobat raportul de mutare în anii 2019-2020, subofiţeri cu grade de rudenie cu ofiţeri din cadrul I.P.J. Mehedinţi, I.J.J. Mehedinţi şi cu aleşi locali, recurentul - reclamant fiind discriminat în raport de categoria socială din care face parte, astfel că hotărârea emisă de C.N.C.D. şi menţinută de prima instanţă a fost dată cu greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.

Relativ la motivul de anulare a hotărârii nr. 297/01.04.2020 pentru nerespectarea termenului de adoptare a acesteia de 90 de zile de la data sesizării CNCD, Înalta Curte constată că Dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 şi de art. 77 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008, reglementează un termen de 90 de zile în care se emite hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări.

Cu privire la natura acestui termen, respectiv de recomandare sau termen imperativ, practica Înaltei Curţi este constantă, în sensul că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare menit să determine celeritatea desfăşurării procedurii şi nu unul de decădere, nefiind prevăzută nicio sancţiune pentru încălcarea respectivului termen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a pronunţat asupra naturii juridice a termenului de 90 de zile prin Decizia nr. 819/2008, sau prin Decizia nr. 2394 din data de 22 iunie 2017, sub imperiul Noului C. proc. civ., prin care a fost înlăturată teza recurentei-reclamante în sensul că hotărârea CNCD se impune a fi anulată pentru încălcarea prevederilor imperative ale art. 20 alin. (7) teza I şi art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, reţinând instanţa că termenul de 90 zile de adoptare şi cel de 30 de zile de comunicare a hotărârii CNCD au caracter de recomandare, încălcarea acestora neconstituind o cauză de nulitate a hotărârii prin care a fost soluţionată sesizarea petentei.

Asupra fondului, astfel cum s-a arătat, prin sentinţa atacată instanţa de fond a reţinut că pentru a ne găsi în situaţia unei fapte de discriminare trebuie să avem două situaţii comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit, iar tratamentul diferenţiat trebuie să fie bazat pe unul dintre criteriile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îndeplineşte rolul de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ, Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării.

Înalta Curte reţine că sunt fondate argumentele recurentului potrivit cărora aspectele semnalate de reclamanţii intimaţi nu pot intra sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, prin admiterea necompetenţei materiale.

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede că tratamentul diferit pentru definirea discriminării trebuie să aibă la bază o serie de criterii prevăzute la alin. (2), referitoare la rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţia comparabile dar care sunt tratate în mod diferit.

O.G. nr. 137/2000 analizează fapte de discriminare care prin criteriile mai sus anunţate se diferenţiază de fapte care sunt de natură să producă aceleaşi consecinţe, dar intră sub incidenţa altor acte normative, cum ar fi Codul Muncii sau Legea contenciosului administrativ (pentru funcţiile publice):

Or, ceea ce reclamă recurentul - reclamant nu se identifică cu nici un criteriu prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, motivul refuzului nejustificat de avizare a mutării în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi nefiind bazat pe criterii precum handicapul, rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu de discriminare.

Comportamentele discriminatorii la care se referă O.G. nr. 137/2000 nu provin din modalitatea diferită de interpretare şi aplicare a unor acte normative, ci din raportarea la un criteriu concret de discriminare.

În acest sens sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din 27 noiembrie 2007 şi Deciziile nr. 818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16.07.2008, în care s-a arătat că:

"Prin actul normativ menţionat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate şi nediscriminare stabilite de către Constituţia României, precum şi de către documentele internaţionale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziţie prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii şi repararea prejudiciului cauzat. Actul normativ criticat sancţionează contravenţional orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa se datorează apartenenţei la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată."

În acord cu statuările Curţii Constituţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării investighează, constată şi, implicit, sancţionează fapte de discriminare.

Legislaţia privind combaterea discriminării are ca scop protejarea acestor relaţii sociale iar nu vătămările reclamate cu prilejul aplicării de către pârât a dispoziţiilor legale în materie reglementate de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în analiza dosarului ce i-a fost supus analizei referitor la solicitarea de a i se admite mutarea la o alta unitate M.A.I., respectiv în cadrul I.P.J. Mehedinţi.

Observă Înalta Curte că, atât hotărârea pronunţată de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării (paragrafele 28 şi 29), cât şi prima instanţă, au avut în vedere că în cauză recurentul reclamant nu a probat împrejurarea că tratamentul diferenţiat reclamat este bazat pe vreunul dintre motivele mai sus arătate, expres prevăzute de lege.

Referirea în cadrul hotărârii C.N.C.D. asupra existenţei unor sancţiuni disciplinare, precum şi cea efectuată de prima instanţă cu privire la aspecte privind persoana recurentului reclamant şi care ar rezulta din parcursul profesional, confirmă această concluzie, respectiv că refuzul avizării este fundamentat pe alte considerente şi nu se bazează pe motive de handicap, rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingerile, sex, orientarea sexuală, vârsta, apartenenţa la o categorie defavorizată.

Recurentul - reclamant nu face dovada contrară, iar argumentul invocat în sensul că ar face parte dintr-o categorie defavorizată întrucât persoanelor cărora li s-a admis cererea de mutare ar avea rude printre ofiţeri, urmează a fi respins ca neavenit, întrucât nu se încadrează în textul de lege.

Exercitarea de către pârât a competenţelor privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare nu include şi pronunţarea asupra unor aspecte de legalitate sau temeinicie cu privire la situaţia concretă a reclamantului, privind refuzul acordării vizei de aprobare a mutării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată documentele depuse la dosar, atât fişa de interviu depusă de intimatul - pârât, cât şi adresele emise de Inspectoratul Judeţean Mehedinţi depuse de recurentul - reclamant în faţa instanţei de recurs cu privire la calificativele obţinute de acesta în activitate, cursurile urmate şi competenţele dobândite, situaţia posturilor vacante, situaţia rapoartelor privind solicitările de mutare a altor angajaţi în perioada sau în afara perioadei avute în vedere de C.N.C.D. la pronunţarea hotărârii, existenţa sau nu a unor abateri disciplinare pentru reclamant sau pentru alte persoane, adresele referitoare la radierea sancţiunilor aplicate, precum şi acte (ordonanţe, declaraţii de martori) din dosare penale instrumentate ca urmare a plângerilor formulate de recurentul - reclamant, nu pot fi valorificate în prezenta procedură ci, eventual, într-o acţiune îndreptată împotriva refuzului nejustificat de admitere a cererii de transfer şi care nu este de competenţa pârâtului.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentului - reclamant, se constată că instanţa de fond a interpretat corect actul dedus judecăţii, întrucât în cadrul procedurii derulate conform O.G. nr. 137/2000 în faţa Consiliului National pentru Combaterea Discriminării nu se poate aprecia dacă refuzul autorităţii în cauză de a modifica raporturile de serviciu prin aprobarea mutării este unul justificat şi în limitele legii, ci doar de a constata dacă sunt întrunite sau nu cumulativ elementele constitutive ale art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 297/2020 este legală şi temeinică, iar sentinţa recurată este pronunţată cu corecta aplicarea a normelor de drept incidente.

6.2.6. În cadrul motivelor de recurs, a mai susţinut recurentul - reclamant faptul că cei doi funcţionari pârâţi urmau oricum să fie introduşi în cauză conform art. 16 şi art. 161 din Legea contenciosului administrativ, astfel că în mod greşit instanţa de fond nu a procedat la cenzurarea cererii de cheltuieli de judecată în raport de dispoziţiile art. 451 şi art. 453 din C. proc. civ.

Asupra acestui aspect constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. fac trimitere la calitatea de "parte în proces" fără a distinge asupra poziţiei acesteia în raport de raportul juridic dedus judecăţii, astfel cum, fără temei, propune recurentul - reclamant.

Referitor însă la motivul de recurs privind cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată, se reţine inadmisibilitatea invocării acestuia, având în vedere cele statuate prin Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii nr. 3/2020 în sensul că, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

6.2.7. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în recurs, Înalta Curte reţine, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererilor formulate de intimata - pârâtă B. şi de intimatului pârât C., conform chitanţelor care atestă plata onorariilor de apărători de 3000 de RON şi, respectiv, de 5000 de RON, urmând a le încuviinţa.

Totodată, Înalta Curte va face aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.", în condiţiile în care apărările reprezintă o reiterare a aspectelor susţinute în faţa primei instanţe, dispunând obligarea recurentilor, în solidar, la plata sumelor de 1000 de RON, reprezentând onorariul apărătorului intimatei - pârâte B. şi la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând onorariul apărătorului intimatului pârât C..

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, va anula recursul formulat de recurenta intervenientă ca netimbrat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-intervenientă D. împotriva sentinţei civile nr. 378 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierilor din 10 iunie 2021 şi 8 iulie 2021 şi a sentinţei civile nr. 378/2021 din 24 noiembrie 2021 ale Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - intervenientă şi recurentul - reclamant, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 1000 de RON, reprezentând onorariul apărătorului intimatei - pârâte B. si la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând onorariul apărătorului intimatului pârât C., cu aplicarea dispoziţiilor 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 octombrie 2023.