Uninterrupted seniority criterion in public transport tenders violates competition law by creating unjustified incumbent advantage

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Primul ciclu procesual

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L, B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene au solicitat anularea parţială a punctului 4 din anexa nr. 2 din Ordinul comun al Ministerului Administraţiei si Internelor si al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii reglate în trafic judeţean, cu modificările ulterioare, in sensul modificării acestuia.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3308/26.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Decizia din recurs

Prin decizia civilă nr. 5994/13.11.2020, ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamante, a casat sentinţa recurată şi trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, pentru motivare contradictorie.

2. Al doilea ciclu procesual

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2021, sub nr. x/2017*.

2.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 152 din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei de interes; a fost admisă acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) şi a fost anulat punctul 4 din anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012.

2.3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-au invocat următoarele:

2.3.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin sentinţa recurată, instanţa a respins excepţia lipsei de interes şi a anulat punctul 4 din Anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea parţială a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean.

Judecătorul fondului, prin soluţia pronunţată, a încălcat regulile de procedură şi şi-a depăşit propriile atribuţii încălcând principiul rolului activ al judecătorului, deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanţă, depăşind limitele cererii cu care a fost investit.

2.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a criticat respingerea excepţiei lipsei de interes din perspectiva abrogării prin Legea nr. 328/2018 a ordinului contestat.

Reclamantele din prezenta cauză trebuie să justifice interesul în promovarea acţiunii, cu îndeplinirea cumulativa a condiţiilor prevăzute de art. 33 C. proc. civ., respectiv interesul să fie legitim, personal, născut şi actual raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Reclamantele din prezenta cauza solicită anularea parţială a unui act administrativ, apreciind că un anumit criteriu de punctare/depunctare a operatorilor de transport ar fi abuziv, fără a justifica interesul născut şi actual în promovarea acţiunii în anulare, iar din probatoriul administrat nu rezultă ca reclamantele ar fi depus în susţinerea cererii înscrisuri care să dovedească participarea acestora la vreo licitaţie în care respectivul criteriu le este opozabil şi le prejudiciază. Or, nu este suficientă explicaţia reclamantelor, în sensul că toate reclamantele din prezenta sunt operatori de transport care licitează pentru atribuirea unor trasee judeţene, intrajudeţene, deci automat sunt persoane vătămate şi au şi participat şi au fost depunctate în temeiul acelui criteriu.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea parţială a punctului 4 din Anexa 2 din Ordinul comun al Ministerului Internelor şi Administraţiei şi al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii nr. 240/1614/2012, în mod eronat a apreciat instanţa de fond că prin adoptarea punctului 4 din anexa 2 la Ordinul comun nr. 240/1614/2012 se aduce atingere concurenţei.

Motivarea este criticată şi din perspectiva lipsei de coerenţă; pe de o parte, se concluzionează că în prezent se valorifică în procedura de atribuire vechimea pe un anumit interval de timp anterior procedurii, fără nicio condiţionare în privinţa desfăşurării neîntrerupte a activităţii pe traseu; ulterior, precizează judecătorul fondului ca este utilă analiza art. 23 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 pentru a se dovedi că se puteau stabili criterii nerestrictive şi nediscriminatorii de evaluare în cadrul procedurii de atribuire a traseelor, o dovadă în acest sens fiind formularea ulterioară clară şi explicită a legii.

Judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze legalitatea actului contestat, dacă se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ, respectiv dacă a fost emis în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile şi toate actele normative cu forţă juridică superioară lui, de către autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, în forma şi procedura prevăzută de lege. Or, în speţa de faţă, judecătorul fondului se pronunţă pe aspecte de oportunitate ce ţin de analiza procedurilor de atribuire, nicidecum pe aspect de nelegalitate, reţinând în considerente că vechimea pe traseu poate reprezenta un criteriu de evaluare pentru stabilirea punctajului în cadrul unei proceduri de atribuire, iar prin introducerea cerinţei ca această vechime să fie neîntreruptă pe traseul respectiv se creează un avantaj nejustificat în favoarea deţinătorilor de licenţă pe traseul respectiv, fapt ce duce la afectarea mediului concurenţial.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

2.4. Apărările formulate în cauză

Reclamantele E. S.R.L., A. S.R.L. şi D. S.R.L. au depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În motivarea întâmpinării, au arătat următoarele:

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a explicat motivul pentru care nu se poate dispune modificarea criteriului de "vechime neîntreruptă", fiind îndreptăţite reclamantele la a se constata nelegalitatea cuvântului "neîntreruptă", instanţa fiind obligată să dispună anularea punctul 4 din Anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012, pentru că altfel, instanţa ar intra în atribuţiile legiuitorului, singurul care este în măsură să legifereze în sensul înlocuirii unei dispoziţii nelegale cu alta care să permită valorificarea vechimii participantului la procedura de atribuire.

Deşi se invocă nelegalitatea hotărârii de fond prin aceea că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu este contestat raţionamentul instanţei de fond privitor la admiterea cererii şi anularea integrală a pct. 4 din Anexă.

S-a constatat nelegalitatea stabilirii vechimii neîntrerupte pe traseu, ca şi criteriu de evaluare în procedura de atribuire a traseelor pentru transportul rutier public de persoane, consecinţa firească fiind anularea "vechimii neîntrerupte" şi nu anularea cuvântului "neîntreruptă", acest aspect nefiind posibil tocmai pentru că instanţa şi-ar asuma competenta de legiferare, instituirea criteriului corect al vechimii fiind atributul legiuitorului şi nu al instanţei de judecată.

În aceste condiţii, anularea integrală a pct. 4 din Anexa nr. 2 al Ordinului nr. 240/1614/2012 este soluţia corectă, hotărârea instanţei de fond fiind legală.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, intimatele reclamante au fost titularele acţiunilor în anulare cu privire la rezultatele şedinţelor de atribuire ce au urmat criteriilor de evaluare impuse de pct. 4 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 240/1614/2012 (în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi).

În aceste condiţii, cererea reclamantelor prezintă interes, solicitările fiind respinse exclusiv pe criteriul "vechimii neîntrerupte", ce a fost introdus prin pct. 4 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 240/1614/2012. De altfel, raţionamentul instanţelor de judecată a fost că atribuirea s-a realizat conform criteriilor de evaluare şi metodologiei de punctare stabilite prin Ordinul MAI nr. 240/2012, fiind lipsit de relevanţă sub aspectul vechimii pe traseu, raportat la cerinţa legii "vechime neîntreruptă".

Este adevărat că potrivit acestui ordin, operatorii de transport beneficiază de punctajul aferent vechimii pe traseu numai în cazul în care aceasta are un caracter neîntrerupt. Altfel spus, în cazul în care un operator de transport a deservit un anumit traseu mai multe intervale de timp fragmentate, vechimea nu va fi stabilită prin însumarea tuturor intervalelor de timp ci, se va avea în vedere doar intervalul cel mai lung în care operatorul de transport a deservit neîntrerupt un anumit traseu.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 21 din 10 aprilie 1996 privind legea concurenţei, dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public maior.

Or, prin prevederile Ordinului contestat se încalcă concurenţa, în sensul că se creează un avantaj nejustificat operatorului care are o vechime neîntrerupă pe acel traseu, pe care are loc atribuirea. Acest aspect l-a constatat instanţa de fond ca fiind nelegal, ducând la afectarea mediului concurenţial.

În drept, au fost invocate prevederile art. 490 şi 453 din C. proc. civ.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

Prin pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor şi a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean s-a stabilit printre criteriile de evaluare şi punctajele care se acordă în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, "vechimea neîntreruptă pe traseu", urmând ca participanţii la procedura de atribuire să primească pentru: 8 ani sau mai mult - 12 puncte; 7 ani - 11 puncte; 6 ani - 10 puncte; 5 ani - 8 puncte; 4 ani - 6 puncte; 3 ani - 4 puncte; 2 ani - 2 puncte; 1 an, mai mult de 6 luni - 1 punct.

Pct. 5 din Anexa 1 la Ordinul nr. 240/1614/2012 - Metodologia de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, prevede următoarele:

"La punctul 4 din anexa nr. 2 la ordin se acordă puncte astfel: Se vor lua în considerare ziua, luna şi anul de când operatorul de transport rutier a deţinut neîntrerupt licenţa de traseu pentru traseul respectiv până la data de referinţă. În cazul grupelor de trasee se acordă puncte pentru vechimea neîntreruptă pe fiecare traseu în parte."

Plângerea prealabilă formulată de reclamante împotriva pct. 4 din Anexa 2 a fost respinsă.

5.2. Analiza motivelor de recurs invocate de către recurentul-pârât şi a apărărilor intimatelor-reclamante

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a criticat sentinţa atacată atât prin prisma soluţiei date excepţiei lipsei de interes, invocată prin întâmpinarea de la fond şi respinsă ca nefondată de prima instanţă, cât şi din perspectiva soluţiei date pe fondul cererii de chemare în judecată.

Din perspectiva soluţiei date excepţiei lipsei de interes, se constată că recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Constatând că soluţionarea unei excepţii procesuale reprezintă o aplicare a unei norme de drept procesual, Înalta Curte reţine implicit că toate criticile referitoare la soluţia dată excepţiei lipsei interesului pot fi încadrate exclusiv în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Cu privire la această excepţie, prima instanţă a reţinut că, deşi prin art. VI lit. b) din Legea nr. 328/2018 a fost abrogat expres Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor şi a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, cu modificările ulterioare, reclamantele justifică un interes în formularea acţiunii întrucât pretind că au fost vătămate de actul normativ în perioada cât acesta a fost în vigoare şi a produs efecte juridice.

Recurentul a criticat respingerea excepţiei lipsei de interes din perspectiva abrogării prin Legea nr. 328/2018 a ordinului contestat.

Recurentul a reiterat aspectele invocate în faţa primei instanţe, în sensul că, din probatoriul administrat nu rezultă ca reclamantele ar fi participat la vreo licitaţie în care respectivul criteriu le este opozabil şi le-a prejudiciat, nefiind suficientă explicaţia reclamantelor, în sensul că sunt operatori de transport care licitează în mod obişnuit pentru atribuirea unor trasee judeţene, intrajudeţene.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii procesuale.

Sfera noţiunii de "interes legitim" în contenciosul administrativ include atât "interesul legitim public" în promovarea acţiunii în contencios obiectiv, cât şi "interesul legitim privat" în declanşarea acţiunii în contencios subiectiv.

Caracterul subiectiv al contenciosului administrativ constă în aceea că el poate fi promovat numai de persoana al cărei drept (interes legitim) a fost lezat prin activitatea ilicită a administraţiei publice.

Art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea contenciosului administrativ prevede că "interesul public" reprezintă "interesul care vizează ordinea de drept4 şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice".

În ce priveşte "interesul legitim privat", aceeaşi lege prevede, în art. 2 alin. (1) lit. p), că acesta reprezintă "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".

În mod similar, noţiunea juridică "interesul de a acţiona" reprezintă o condiţie de admisibilitate (exercitare) a acţiunii civile, fiind definită ca reprezentând folosul practic material sau moral pe care-l urmăreşte cel ce promovează acţiunea.

Această noţiune juridică îşi are sediul legal în C. proc. civ., care prevede, în alin. (1) al art. 32 intitulat "Condiţiile de exercitare a acţiunii civile", că "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifică un interes".

Noţiunea juridică este denumită explicit în art. 33 din C. proc. civ., intitulat "Interesul de a acţiona", având următorul conţinut:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Analizând reglementările legale care consacră cele două noţiuni juridice, în interpretarea lor sistematică şi în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că dispoziţiile acesteia se completează cu dispoziţiile compatibile din dreptul comun, rezultă că dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ. privind cerinţele interesului de a acţiona în procesul civil se aplică şi în cazul interesului de a promova acţiunea în contencios administrativ, la care face referire art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004, în sensul că acest interes trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În contenciosul administrativ subiectiv se face distincţie între condiţia existenţei unui drept al reclamantului şi condiţia existenţei unui interes legitim al acestuia lezat prin actul administrativ atacat. Oricare dintre aceste condiţii trebuie să existe la momentul promovării acţiunii, cu precizarea că, în cazul interesului legitim, reclamantul nu are un drept născut şi actual, ci un drept potenţial, viitor, invocând în favoarea sa posibilitatea prevăzută de lege de a i se constitui acel drept.

Prin urmare, pentru a aprecia asupra admisibilităţii acţiunii, judecătorul de contencios administrativ subiectiv trebuie să verifice cu prioritate dacă există dreptul invocat de reclamant sau, după caz, posibilitatea legală de realizare a lui.

Însă, în ambele tipuri de acţiuni în contencios administrativ subiectiv, reclamantul trebuie să justifice şi "interesul de a acţiona" în sensul procedurii (legii) civile, reprezentând folosul material sau moral (direct sau indirect) pe care acesta l-ar putea obţine în cazul admiterii acţiunii.

În cauza de faţă, acţiunea în contencios administrativ subiectiv, întemeiată pe lezarea unui interes legitim privat, nu poate fi respinsă pentru lipsa interesului deoarece, la data promovării acţiunii, reclamantele au făcut dovada existenţei posibilităţii legale de a li se refuza dreptul invocat în acţiune, în baza actului administrativ invocat.

Faptul că, drept urmare a abrogării ordinului, acesta nu mai poate fi aplicat în forma respectivă de la data abrogării nu exclude ipoteza producerii unor efecte vătămătoare în dauna terţilor până la data abrogării sale; faţă de dispoziţiile de principiu ale art. 52 alin. (1) din Constituţie, care garantează dreptul particularilor de a obţine repararea pagubei în cazul în care sunt vătămaţi, într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ, principiu constituţional preluat de Legea nr. 554/2004, care reglementează procedura de soluţionare a cererilor în despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite de actele administrative de autoritate nelegale, se reţine existenţa interesului formulării acţiunii în contencios administrativ subiectiv de către reclamante şi deci, caracterul nefondat al criticilor din recurs pe acest aspect.

Pe de altă parte, intimatele-reclamante au fost titularele acţiunilor în anulare cu privire la rezultatele şedinţelor de atribuire ce au urmat criteriilor de evaluare impuse de pct. 4 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 240/1614/2012 (în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi, în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi).

Din perspectiva soluţiei date pe fondul cererii de chemare în judecată, recurentul a invocat atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că prima instanţă a încălcat regulile de procedură şi principiul rolului activ al judecătorului, deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă de instanţă, depăşindu-şi limitele cererii cu care a fost investit. Astfel, deşi reclamantele au solicitat anularea parţială a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, prima instanţă a dispus anularea integrală a punctului 4 din anexa 2 din Ordinul comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a motivat această soluţie prin aceea că nu poate proceda la îndepărtarea doar a cuvântului "neîntreruptă" din cerinţa "vechimii neîntrerupte pe traseu", întrucât ar intra în sfera atribuţiilor legiuitorului, singurul în măsură să legifereze în sensul înlocuirii unei dispoziţii nelegale cu alta legală care să permită valorificarea vechimii participantului la procedura de atribuire.

Înalta Curte constată că principiul disponibilităţii şi al rolului activ, consacrate de regulile de procedură din C. proc. civ. trebuie înţelese, în lumina art. 28 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu soluţiile procedurale ce pot fi date de instanţa de contencios administrativ; or, în evaluarea soluţiei prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ, care permite instanţei, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, este evident că trebuie aleasă acea soluţie care produce efectele avute în vedere de reclamant, dar fără să depăşească limitele atribuţiilor instanţei.

Ca urmare, raţionamentul primei instanţe este corect, deoarece eliminarea exclusiv a sintagmei "neîntreruptă" ar fi condus la denaturarea criteriului şi modificarea voinţei legiuitorului, singura soluţie din această perspectivă fiind anularea integrală, ceea ce conducea la obligarea legiuitorului implicit la legiferare pentru acoperirea vidului legislativ.

Deci, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu se identifică niciun viciu procedural de natură să conducă la anularea sentinţei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitor la fondul cauzei, Înalta Curte reţine corecta aplicare a legii de către prima instanţă.

În mod corect a reţinut prima instanţă caracterul restrictiv al cerinţei referitoare la vechime neîntreruptă pe traseu, introdusă prin pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012, fapt ce contravine Legii nr. 21/1996. Prin adoptarea pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012, ce prevede vechimea neîntreruptă pe traseu ca şi criteriu de evaluare a punctajului în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, se aduce atingere concurenţei, creându-se un avantaj nejustificat operatorului care are o vechime neîntreruptă pe traseul pentru care se realizează atribuirea.

Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, exprimat prin adresa nr. x/16.12.2021, deşi nu are forţă juridică, este relevant din perspectiva corectitudinii interpretării regulilor concurenţiale, ca autoritate specializată în materie; argumentul în sensul că cele 12 puncte primite în eventualitatea deţinerii neîntrerupte a licenţei pe 8 sau mai mulţi ani reprezintă un avantaj substanţial pentru un operator de transport cu vechime pe traseul respectiv şi îi consolidează prezenţa pe acel traseu, atât în raport cu alt operator care, deşi are experienţă, a activat pe altă rută, cât şi cu un operator nou intrat în această activitate, este relevant şi de neînlăturat din această perspectivă.

În plus, opţiunea ulterioară a legiuitorului, prin art. 23 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 (Legea serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale), prin care s-a solicitat condiţia vechimii pe traseu în ultimii 3 ani (vechimea pe un anumit interval de timp anterior procedurii, fără nicio condiţionare în privinţa desfăşurării neîntrerupte a activităţii pe traseu), este de asemenea un argument relevant. Aşadar, în prezent se valorifică în proceduri de atribuire.

În consecinţă, în mod corect a apreciat prima instanţă că vechimea pe traseu poate reprezenta un criteriu de evaluare pentru stabilirea punctajului în cadrul unei proceduri de atribuire, însă prin introducerea cerinţei ca această vechime să fie neîntreruptă pe traseul respectiv se creează un avantaj nejustificat în favoarea deţinătorilor de licenţă pe traseul respectiv, fapt ce duce la afectarea mediului concurenţial.

În fine, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu prezintă relevanţă apărările pârâtelor privind respectarea procedurii de transparenţă decizională la adoptarea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1614/2012 şi posibilitatea reclamantelor de a depune punct de vedere anterior adoptării ordinului, întrucât reclamantele pot contesta un act vătămător, necondiţionat de utilizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva sentinţei civile nr. 152 din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 octombrie 2023.