Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4292/2023 AI generated

Administrative action for compelled response to petition denied; appeal rejected as unfounded, prior dismissal upheld

Case Number Decizia nr. 4292/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as unfounded, upholding the first-instance judgment that had dismissed the claimant's administrative action; the appeal against the trial court's decision remains dismissed and the original ruling stands. The dispute arose from a claimant seeking, under Romania's administrative litigation law (Law No. 554/2004) and the petitions regulation (Government Ordinance No. 27/2002), an order compelling the Ministry of Education to respond to a 2021 petition and to validate a merit distinction allegedly awarded to his deceased wife in 2001, which the ministry had denied. The decisive legal basis was that the ministry had indeed provided a substantive response to the petition—even if not accompanied by the requested documents—and the claimant's failure to obtain the desired reply did not amount to an absence of a response; the court also held that challenges regarding the merits-gradation's non-award fell outside the scope of the petition-based claim, and it reclassified the appeal's grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, rejecting the respondent's plea of nullity.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Administrative action for compelled response to petition denied; appeal rejected as unfounded, prior dismissal upheld: The dispute arose from a claimant seeking, under Romania's administrative litigation law (Law No. 554/2004) and the petitions regulation (Government Ordinance No. 27/2002), an order compelling the Ministry of Education to respond to a 2021 petition and to validate a merit distinction allegedly awarded to his deceased wife in 2001, which the ministry had denied. The decisive legal basis was that the ministry had indeed provided a substantive response to the petition—even if not accompanied by the requested documents—and the claimant's failure to obtain the desired reply did not amount to an absence of a response; the court also held that challenges regarding the merits-gradation's non-award fell outside the scope of the petition-based claim, and it reclassified the appeal's grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, rejecting the respondent's plea of nullity.

Keywords

AI generated
administrative dismissal standing to appeal grounds for cassation plea of nullity civil dispute action by staff

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Basis for the ruling on the appeal in administrative litigation, as the court decided to dismiss the appeal as unfounded.

Art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedural grounds for rejecting the appeal as unfounded, based on the cassation ground of incorrect application of law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a solicitat obligarea pârâtului să-i comunice răspunsul la petiţia din data de 1.02.2021 şi ordinul ministrului, anexă la Ordinul nr. 4129/12.07.2001 privind confirmarea acordării gradaţiei de merit în 2001 defunctei sale soţii, B., fostă profesoară de limba franceză.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, a calificat excepţia lipsei de obiect a cererii invocată de pârât ca fiind o apărare de fond şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei la validarea gradaţiei de merit acordate profesoarei B. prin hotărârea Consiliului de Administrare a Inspectoratului Şcolar Teleorman şi la emiterea unei anexe la Ordinul Ministrului nr. 4129/12.07.2001, în care să fie nominalizată soţia reclamantului, ca titulară a drepturilor conferite de această gradaţie de merit.

În motivarea recursului, arată că instanţa în mod greşit a admis excepţia lipsei obiectului cererii pe care autoritatea pârâtă a invocat-o. De asemenea, instanţa nu a observat că adresa de răspuns nr. x/25.05.2021 a Ministerului Educaţiei nu a fost însoţită de copii ale documentelor solicitate de către reclamat.

Din aceste motive, solicită rejudecarea cauzei, urmând să se constate că soţia sa decedată, B., a fost beneficiara gradaţiei de merit acordate prin concurs în anul 2001, regăsindu-se în lista propunerilor Inspectoratului Şcolar al judeţului Teleorman aprobată la 13.04.2001.

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului şcolar judeţeanTeleorman, în şedinţa din 21.06.2001, a hotărât aprobarea unei liste de numai 128 de beneficiari ai gradaţiei, alcătuită însă aleatoriu, fără reanalizarea după criterii obiective a listei iniţiale de 182 profesori, întocmită la 13.04.2001. Soţia recurentului-reclamant, B. nu s-a mai regăsit în lista restrânsă, fiind victima unei discriminări.

Deşi alte persoane aflate în situaţii similare au fost înscrise în anii următori pentru acordarea gradaţiei de merit, ca o recunoaştere publică a profesionalismului lor, B. nu a obţinut această gradaţie nici în perioada următoare, fiind victima unei a doua discriminări, deşi a fost informată că este un drept legal obţinut, care nu a fost retras, ci doar s-a prorogat data acordării drepturilor salariale cuvenite.

Gradaţia de merit este un bun şi poate fi revendicat oricând, nu numai de către titularul dreptului, ci şi de către succesorii în drepturi ai acestuia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, arată că deşi recurentul îşi întemeiază cererea pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile pe care le formulează vizează temeinicia hotărârii, aspecte care nu pot fi invocate pe calea recursului.

Motivarea în drept a recursului nu înseamnă doar indicarea evazivă a unui motiv de recurs, ci încadrarea efectivă a motivelor de recurs în punctele art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, cu precizarea că excepţia lipsei de obiect pe care a invocat-o prin întâmpinare a fost calificată de instanţa de fond ca apărare de fond, arată că, aşa cum s-a reţinut prin sentinţă, a răspuns petiţiei reclamantului cu adresa nr. x/25.05.2021, însoţită de copii ale documentelor solicitate. Prin urmare, reclamantul s-a plâns fără motiv de lipsa răspunsului, cererea sa fiind în mod corect respinsă, ca neîntemeiată.

Intimatul-pârât reiterează că gradaţia de merit se acordă numai pentru un procent din numărul posturilor didactice existenţe la nivelul fiecărui inspectorat şcolar şi că Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a avut responsabilitatea întocmirii listei nominale pentru acordarea gradaţiei de merit începând cu anul 2001 cu încadrarea în procentul prevăzut de lege. Aceasta a presupus refacerea listei iniţiale de 182 de persoane într-una de 128 de persoane beneficiare, printre care nu s-a mai numărat soţia reclamantului.

Inspectoratului i-a revenit responsabilitatea nu numai pentru întocmirea listei beneficiarilor gradaţiei, ci şi pentru organizarea şi desfăşurarea concursului prealabil, Ministerul Educaţiei având doar responsabilitatea verificării calculului numărului maxim de gradaţii de merit ce pot fi acordate într-un an şi a validării listelor transmise de inspectoratele şcolare.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, constatând că recurentul-reclamant a formulat o critică de nelegalitate la adresa sentinţei care poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Aceasta se referă la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în contextul reţinerii comunicării unui răspuns la petiţia adresată de reclamant Ministerului Educaţiei, răspuns cuprins în adresa nr. x/25.05.2021.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a dat în mod nelegal valenţă apărărilor pârâtului Ministerul Educaţiei care a susţinut că a răspuns petiţiei, câtă vreme adresa menţionată nu a fost însoţită de copiile documentelor pe care reclamantul le-a solicitat.

Urmând să analizeze aceste critici din perspectiva cazului de casare anterior enunţat şi constatând că indicarea greşită a unui alt caz de casare, respectiv a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi sancţionată cu nulitatea recursului, Înalta Curte va respinge excepţia şi va proceda la soluţionarea pe fond a recursului, în limitele criticilor de nelegalitate care pot fi decelate din cuprinsul cererii recurentului-reclamant.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare arătat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut prin sentinţa recurată că reclamantul a adresat autorităţii pârâte la data de 01.02.2021 o scrisoare/petiţie, prin care i-a solicitat să-i comunice ordinul ministrului Educaţiei prin care a fost confirmată gradaţia de merit acordată soţiei decedate a reclamantului, pe baza concursului promovat în anul 2001.

Analizând existenţa/inexistenţa răspunsului la petiţie, instanţa a arătat că ministerul a răspuns reclamantului cu adresa nr. x/25.05.2021, comunicându-i motivele pentru care în anul 2001 nu a fost emis pentru soţia acestuia ordinul de acordare a gradaţiei de merit, ataşând acestui răspuns şi documentele care explicitează situaţia din 2001.

Recurentul-reclamant critică sentinţa, susţinând că instanţa în mod greşit a reţinut că s-a răspuns petiţiei, neobservând că adresa anterior menţionată n-a fost însoţită de copii ale documentelor pe care reclamantul le-a solicitat.

Înalta Curte constată că prin sentinţă s-a reţinut cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile O.G. nr. 27/2002 că petiţia reclamantului a primit un răspuns, prin care Ministerul Educaţiei a dat explicaţii complete cu privire la situaţia la care se referă petiţia.

Adresa de răspuns nr. x/25.05.2021 nu face referire la anexarea unor documente, însă aspectul reţinut greşit - însoţirea adresei de răspuns de unele documente care susţin răspunsul - nu este de natură a constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât înscrisurile pe care răspunsul menţionat se bazează se regăsesc la dosarul cauzei şi sunt cunoscute de recurentul-reclamant, fapt care rezultă chiar din petiţia adresată Ministerului Educaţiei. În esenţă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a transmis Ministerului Educaţiei în luna iunie 2001 lista cu propunerile finale de acordare a gradaţiilor de merit, în limitele procentului prevăzut de lege din numărul posturilor didactice din propria reţea şcolară, listă în care nu s-a regăsit numele soţiei reclamantului.

Toate celelalte motive reiterate de recurentul-reclamant nu constituie veritabile critici de nelegalitate a sentinţei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât se referă la neacordarea gradaţiei de merit soţiei reclamantului în anul 2001.

Or, obiectul cauzei, aşa cum a fost reţinut de către instanţa de fond şi se impune şi în cadrul procesual al recursului, nefiind formulate critici din această perspectivă prin cererea de recurs, îl reprezintă cenzurarea lipsei răspunsului la petiţia reclamantului din februarie 2021.

Aspectele legate de discriminarea soţiei reclamantului prin neacordarea gradaţiei de merit, conform listei restrânse întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman în luna iunie 2001, fără aplicarea unor criterii obiective aşa cum susţine reclamantul, nu reprezintă chestiuni care să poată fi analizate în cadrul procesual de faţă.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, împrejurarea că reclamantul nu a primit răspunsul dorit, nu echivalează cu lipsa răspunsului la cererea adresată pe cale administrativă.

Pentru considerentele arătate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educaţiei.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.