Audit authority's appeal rejected; partial annulment of auditor's sanction for unreasoned penalty upheld.

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.06.2020, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, a solicitat anularea Ordinului nr. 75/31.01.2020 emis de Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar şi suspendarea măsurilor de sancţionare administrativă dispuse prin Ordinul nr. 75/31.01.2020 până la soluţionarea acţiunii în anulare.

2. Hotărârile instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2020, prima instanţă a respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, pentru motivele arătate în partea introductivă a încheierii şi a amânat pronunţarea asupra fondului cauzei, la data de 2 decembrie 2020.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1401 din data de 23 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar şi a anulat în parte Ordinul nr. 75/31.01.2020 emis de către Preşedintele ASPAAS în ceea ce priveşte constatările cuprinse în articolul 1 (săvârşirea unei abateri administrative grave) şi articolul 2 privind sancţiunea aplicată reclamantului. Totodată, a obligat autoritatea pârâtă să procedeze la reindividualizarea sancţiunii administrative aplicate reclamantului în conformitate cu art. 41 raportat la art. 40 alin. (4) lit. a)-c) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1401 din data de 23 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind tardiv formulată şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că excepţia tardivităţii formulării cererii a invocat-o în faţa instanţei de fond prin raportare la dispoziţiile art. 84 alin. (7) din Legea nr. 162/2017, conform cărora ordinele de soluţionare a sesizărilor disciplinare se pot contesta în termen de 30 de zile de la data comunicării, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile.

Ordinul Preşedintelui ASPAAS nr. 75/2020 a fost comunicat reclamantului la data de 21.04.2020, iar acesta a sesizat instanţa la data de 16.06.2020, cu depăşirea termenului de decădere anterior menţionat.

Prin încheierea din 18.11.2020, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării cererii, reţinând că ordinul a fost comunicat reclamantului la 21.04.2020, însă curgerea termenul de 30 de zile a fost întreruptă până la data de 15.05.2020, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

De la data de 15.05.2020 a început să curgă un nou termen de 30 de zile.

De asemenea, instanţa a avut în vedere decizia nr. 45/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de care a considerat că cererea transmisă prin email în ultima zi a termenului, chiar după ora la are activitatea instanţei încetează, este socotită a fi depusă în termen

Încheierea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 182 din C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-CDCD.

Astfel, argumentarea reţinută pentru respingerea excepţiei tardivităţii ignoră considerentul esenţial din paragraful 120 al deciziei nr. 45/2020, potrivit căruia actul de procedură trebuie recepţionat până la ora 24 a ultimei zile a termenului procedural.

În cauză, această ultimă zi a fost 15.06.2021, iar cererea putea fi depusă până la ora 23:59:59 a zilei respective. Însă, contestaţia reclamantului a fost recepţionată la data de 16.06.2020 ora 00:00, reieşind astfel că a fost formulată cu depăşirea termenului procedural prevăzut de art. 84 alin. (7) din Legea nr. 162/2017.

În privinţa sentinţei, este invocat mai întâi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arătând că sentinţa este act subsecvent încheierii premergătoare recurate, iar nulitatea încheierii atrage nulitatea sentinţei.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că sentinţa a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40 şi 41 din Legea nr. 162/2017.

Din coroborarea acestor prevederi rezultă că, atâta vreme cât se ţine cont de circumstanţele relevante enumerate la art. 41 alin. (1) din lege, nu există obligaţia autorităţii de a aplica iniţial o sancţiune mai puţin severă, astfel cum în mod greşit a concluzionat instanţa de fond.

Sancţiunea aplicată nu a fost cea mai severă dintre cele prevăzute de art. 40 din Legea nr. 162/2017 şi a fost corelată cu numărul abaterilor constatate cu ocazia inspecţiei efectuate de ASPAAS. Astfel, inspecţia a relevat neîndeplinirea tuturor obligaţiilor administrative de către auditorul financiar reclamant, în relaţia cu ASPAAS, în perioada ulterioară încheierii delegării de drept a unor atribuţii către CAFR, respectiv după 15.07.2018.

Din cuprinsul ordinului reiese că sancţiunea aplicată s-a raportat la numărul şi gravitatea abaterilor săvârşite de reclamant, respectiv: nedepunerea raportului de activitate pe platforma ASPAAS până la data de 31.01.2020 şi nesolicitarea vizei de practică; nedepunerea declaraţiei anuale pe proprie răspundere privind respectarea criteriilor de bună reputaţie în anul 2019; neîndeplinirea obligaţiilor de formare profesională continuă aferente anilor 2018 şi 2019.

Un alt considerent al sentinţei criticat este cel potrivit căruia pârâta, în virtutea cooperării loiale specifice unui corp profesional, ar fi trebuit să ceară clarificări reclamantului referitoare la formarea profesională urmată. Un astfel de motiv de nelegalitate a ordinului nu putea fi reţinut câtă vreme reclamantul nu a produs nicio dovadă că, dacă aceste clarificări ar fi fost cerute, ar fi putut demonstra o situaţie diferită de cea reţinută de către autoritatea pârâtă.

Astfel, raţionamentul primei instanţe este incomplet întrucât o nulitate relativă este condiţionată de dovedirea unei vătămări, iar intimatul-reclamant nu a produs nicio dovadă că o eventuală solicitare de clarificări ar fi putut conduce la prezentarea din partea sa a declaraţiilor anuale privind formarea profesională continuă. Reclamantul nu a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţia de formare profesională continuă, aşa încât motivul de nelegalitate a ordinului a fost greşit reţinut.

O a treia critică priveşte argumentul din sentinţă potrivit căruia stabilirea sancţiunii disciplinare ar fi avut loc arbitrar, fără o aplicare riguroasă şi cumulativă a criteriilor prevăzute de lege.

Susţinerile primei instanţe sunt greşite. Comisia de disciplină a ASPAAS a constatat prin raportul nr. x/2020 că faptele constituie abateri disciplinare grave, în sensul art. 40 alin. (6) din Legea nr. 162/2017. Reclamantul a încălcat în mod repetat dispoziţiile legii, săvârşind numeroase abateri administrative, în sensul art. 40 alin. (2) din legea mai sus arătată.

Recurenta-pârâtă evidenţiază din nou abaterile disciplinare pentru care sancţiunea a fost aplicată şi atitudinea intimatului-reclamant, care minimalizează importanţa respectării obligaţiilor profesionale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile îndreptate împotriva încheierii din 18.11.2020, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin încheierea menţionată, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, reţinând că ordinul atacat nr. 75/31.01.2020 a fost comunicat reclamantului la 21.04.2020, iar termenul de contestare prevăzut de art. 84 alin. (7) din Legea nr. 162/2017, de 30 de zile de la data comunicării, a fost întrerupt potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României. De la data de 15.05.2020, potrivit decretului menţionat, a început să curgă un nou termen de 30 de zile. Reclamantul a sesizat instanţa de judecată în ultima zi a termenului, depunând cererea chemare în judecată pe cale electronică în intervalul orar prevăzut de dispoziţiile art. 182-183 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., în interpretarea dată acestora prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - CDCD.

Criticile recurentei-pârâte se limitează la nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 182 şi 183 C. proc. civ., în interpretarea dată acestora prin decizia nr. 45/2020 a ÎCCJ-CDCD, recurenta arătând că cererea de chemare în judecată a fost primită nu în data de 15.06.2020, până la ora 24:00, aşa cum prevede paragraful 120 al deciziei nr. 45/2020, ci în data de 16.06.2020 ora 00:00.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat la o corectă aplicare a dispoziţiilor legale anterior amintite, referitoare la calculul termenelor procedurale, aşa cum au fost acestea au fost interpretate prin decizia obligatorie nr. 45/2020, având în vedere că actul de procedură recepţionat pe cale electronică în data de 16.06.2020, ora 00:00 trebuie socotit îndeplinit în data de 15.05.2020 ora 24:00.

Practic cele două momente temporale sunt echivalente, ora 24:00 a zilei curente fiind în acelaşi timp ora 00:00 a zilei următoare.

Prin referirea la ora 24:00 a ultimei zile a termenului procedural, atât art. 182 alin. (1) din C. proc. civ. cât şi decizia nr. 45/2020 includ ora 24:00, iar nu o exclud, aşa cum susţine recurenta-pârâtă când afirmă că ora recepţionării ar fi trebuit să fie cel mai târziu 23:59:59 a zilei de 15.06.2020.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 18.11.2020, ca nefondat.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi reţinute nici criticile îndreptate împotriva sentinţei, ca act subsecvent încheierii de şedinţă din 18.11.2020, întemeiate pe acelaşi caz de casare.

Trecând la analiza motivelor de recurs îndreptate împotriva sentinţei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă a anulat în parte Ordinul nr. 75/2020 al preşedintelui ASPAAS, de sancţionare administrativă a reclamantului, respectiv în ceea ce priveşte constatarea săvârşirii unei abateri administrative grave şi a sancţiunii aplicate reclamantului, obligând autoritatea pârâtă să procedeze la reindividualizarea sancţiunii în conformitate cu art. 41 raportat la art. 40 alin. (4) lit. a)-c) din Legea nr. 162/2017.

Hotărârea se întemeiază pe următoarele considerente:

- autoritatea pârâtă nu a arătat în concret circumstanţele care ar justifica, potrivit art. 41 din Legea nr. 162/2017, aplicarea direct a sancţiunii interdicţiei de a efectua audituri financiare şi de a semna rapoarte, în condiţiile în care intensitatea/gravitatea sancţiunilor care pot fi aplicate conform legii este graduală;

- autoritatea pârâtă nu a demonstrat aplicarea măsurilor de ordin preventiv prevăzute de art. 39 din lege, respectiv adresarea recomandării scrise auditorului reclamant, de a pune capăt comportamentului neadecvat şi de a se abţine de la repetarea acestuia;

- autoritatea pârâtă nu a demonstrat că reclamantul ar mai fi făcut obiectul altor cercetări disciplinare, deşi ordinul este întemeiat şi pe afirmaţia potrivit căreia auditorul a încălcat în mod repetat dispoziţiile Legii nr. 162/2017;

- afirmaţiile din ordinul atacat referitoare la încălcarea principiilor de etică profesională au caracter generic, neindicându-se anume acţiuni ale reclamantului prin care acesta nu ar fi respectat standardele profesionale;

- nemotivată este şi susţinerea autorităţii pârâte referitoare la încălcarea standardelor profesionale;

- reclamantului nu i-au fost solicitate clarificări referitoare la eventuala formare profesională destructurată sau echivalată, deşi a fost reţinută abaterea disciplinară a neparticipării la programe de formare continuă; astfel de clarificări s-ar fi impus având în vedere şi dispoziţiile tranzitorii din art. 12 din lege;

- reclamatului nu i-au fost solicitate clarificări cu privire la motivele nefinalizării operaţiunii de depunere a raportului de activitate pe 2018;

- ordinul nu cuprinde o motivare referitoare la vinovăţia reclamantului în comiterea faptelor imputate;

- sancţiunea aplicată nu respectă riguros şi cumulativ criteriile prevăzute de lege, respectiv nu există o justă corelare a sancţiunii cu gravitatea faptei.

O primă critică din recurs este aceea prin care recurenta-pârâtă susţine că nu avea obligaţia de a aplica o sancţiune mai puţin severă, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 şi 41 din Legea nr. 162/2017.

Înalta Curte constată că această critică nu se raportează concret la motivarea sentinţei prin care se reţin o seamă de argumente care au justificat concluzia potrivit căreia sancţiunea trebuia să fie mai puţin severă decât cea aplicată. Instanţa de fond a reţinut anumite nereguli ale evaluării din cadrul cercetării abaterilor, care au determinat-o să concluzioneze asupra caracterului arbitrar al sancţiunii.

Prin sentinţă nu se susţine că sancţiunea care a fost efectiv aplicată nu era îngăduită de lege în raport cu abaterile constatate, ci se susţine că dozarea sancţiunii nu reflectă o justă corelare a acesteia cu gravitatea faptelor reţinute.

A mai arătat recurenta că nesolicitarea clarificărilor la care se referă instanţa de fond nu poate fi considerată motiv de nelegalitate a ordinului contestat câtă vreme nu s-a dovedit o vătămare concretă, respectiv reclamantul nu a susţinut că, dacă aceste clarificări i-ar fi fost solicitate, ar fi dat răspunsuri de natură a modifica situaţia factuală pe care se bazează reţinerea abaterilor de la îndatoririle profesionale.

Argumentul recurentei este principial corect, în sensul că nulitatea actului administrativ nu poate fi reţinută fără dovedirea producerii unei vătămări, aşa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Însă, în cauză, trebuie ţinut seama de ansamblul motivelor de nulitate reţinute, dintre care aspectul referitor la nesolicitarea clarificărilor reprezintă numai unul dintre motive. De asemenea, trebuie avută în vedere soluţia pronunţată, care nu este una de anulare în tot a ordinului, ci una de anulare în parte, cu obligarea autorităţii să procedeze la reindividualizarea sancţiunii administrative aplicate, cu luarea în considerare a cerinţei legale de a solicita respectivele clarificări.

Cu alte cuvinte, aspectul menţionat nu a fost reţinut ca motiv de nulitate de fond, ci ca neregulă procedurală aptă să conducă la anularea parţială a actului administrativ, cu obligarea autorităţii de a relua cercetarea administrativă a abaterilor, cu respectarea dispoziţiei de ordin procedural prevăzute de Legea nr. 162/2017, de a solicita clarificări auditorului.

Cea de-al treilea rând de critici din recurs este îndreptat împotriva considerentelor sentinţei potrivit cărora sancţiunea ar fi fost aplicată în mod arbitrar.

Unul dintre argumentele care au întemeiat soluţia instanţei de fond a fost acela că nu a fost dovedită în concret de către autoritatea pârâtă încălcarea în mod repetat a dispoziţiilor Legii nr. 162/2017, aşa cum s-a pretins prin ordinul contestat.

Deşi recurenta-pârâtă reia susţinerile din ordinul contestat, potrivit cărora reclamantul a săvârşit repetate abateri disciplinare, reiese din ansamblul argumentelor că recurenta nu se referă la abateri precedente, ci strict la abaterile (multiple) constatate prin ordinul atacat. Or, în această situaţie, considerentul amintit al sentinţei este corect reţinut, neefiind evocate abateri anterioare de la legislaţia în domeniul auditului statutar de care s-ar face vinovat auditorul financiar reclamant, în sensul art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 162/2017.

A mai făcut referire recurenta la atitudinea subiectivă a reclamantului faţă de faptele încadrate ca abateri de la îndatoririle profesionale, însă o astfel de circumstanţă este nerelevantă în limitele analizei întreprinse de instanţa de fond şi a soluţiei dispuse, de reluare a procedurii cu reindividualizarea sancţiunii administrative.

În concluzie, deşi recurenta-pârâtă susţine că numărul şi gravitatea abaterilor constatate justifică sancţiunea aplicată, Înalta Curte constată că fie recurenta nu a criticat unele dintre argumentele instanţei de fond, fie criticile se dovedesc nefondate, aşa cum s-a arătat în precedent. Drept urmare, motivul de recurs prin care se susţine proporţionalitatea sancţiunii, în raport de dispoziţiile art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 162/2017, nu poate fi reţinut.

Pentru toate aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar împotriva încheierii din data de 18 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1401 din data de 23 decembrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.