Exam scheduling refusal for Sabbath-observing trainee judge upheld as religious discrimination; CSM appeal rejected

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea formulată la data de 23.12.2021 şi înregistrată sub nr. x/2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, contestaţie împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din data de 18 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit organizarea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, la Bucureşti, în perioada 26.11.2021 - 07.04.2022, conform calendarului de desfăşurare a examenului propus de Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

1.2. Prin decizia nr. 3627 din 17.06.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din 18 noiembrie 2021 în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. La data de 11.02.2022, reclamanta A. a depus cerere de completare a acţiunii, prin care a solicitat obligarea CSM la respectarea dreptului s[u de a participa la examenul de capacitate ce se va desfăşura în viitor, cu menţinerea calităţii de judecător stagiar pe parcursul anului 2022, în cadrul Judecătoriei Suceava, fără aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

1.4. La data de 31.01.2023, prin note scrise, reclamanta a arătat că obiectul principal al acţiunii introductive este anularea actului administrativ individual cuprins în Hotărârea CSM nr. 182 din 18.11.2021, prin care i s-a refuzat cererea privind organizarea examenului de definitivat, proba scrisă, în altă zi decât cea de sâmbătă. În cadrul acţiunii iniţiale a formulat şi un petit pe cale de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat obligarea pârâtului la stabilirea unei date de desfăşurare a examenului de capacitate din perioada noiembrie 2021- aprilie 2022, respectiv a probei scrise la materia drept civil şi drept procesual civil, într-o altă zi decât cea de sâmbătă, în acord cu interesul său legitim, ca membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, de a participa la examen în aceleaşi condiţii în care au participat anterior la acest tip de examen, alţi judecători stagiari.

La data formulării notelor de şedinţă, a apreciat reclamanta că această din urmă cerere, formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, are un obiect care nu mai este în fiinţă, dat fiind că respectivul examen s-a încheiat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca devenit fără obiect, capătul de cerere formulat pe cale de ordonanţă preşedinţială, a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii Plenului CSM nr. 182/18.11.2021, a respins ca devenită fără obiect excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii la respectarea dreptului reclamantei de a participa la examenul de capacitate ce se va desfăşura în sesiunea 2021-2022, cu menţinerea calităţii de judecător stagiar, a admis în parte acţiunea completată şi precizată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi a anulat în parte, numai în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182/18.11.2021, respectiv refuzul pârâtului privitor la cererea reclamantei de stabilire a calendarului de desfăşurare a examenului de capacitate pentru probele scrise într-o altă zi săptămânală decât ziua de sâmbătă, obligând pârâtul să asigure reclamantei dreptul de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertăţii sale religioase.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 182 din data de 18 noiembrie 2021, cu consecinţa respingerii, ca inadmisibilă, a cereriiiar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Sunt invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului, arată că, prin sentinţă, s-a reţinut cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii că, raportat la finalitatea urmărită de reclamantă, actul dedus judecăţii (Hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021) a dobândit o semnificaţie de sine stătătoare având caracteristicile unui veritabil act administrativ, prin efectele juridice pe care le-a produs, constând în punerea reclamantei în imposibilitatea de a participa la examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a apreciat că acesta se impune a fi soluţionat prin aplicarea principiilor deduse din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. În acest context, s-a reţinut că CSM nu ar fi dovedit că a stabilit ziua de concurs - 26.02.2022 - zi de sâmbătă, ca urmare a unei nevoi reale, câtă vreme nu au fost formulate şi alte cereri, din partea altor candidaţi la examenul de capacitate, prin care să se solicite, tot în considerarea libertăţii religioase, să nu fie fixată desfăşurarea probelor de examen în anumite zile ale săptămânii.

S-a reţinut şi nedemonstrarea asigurării unei politici de neutralitate religioasă în mod coerent şi sistematic, precedentul administrativ infirmând argumentul înfăţişat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a hotărârii Plenului CSM nr. 182/18.11.2021, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii arată că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia, aplicând eronat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Inadmisibilitatea este determinată de împrejurarea că acţiunea nu priveşte un act administrativ, ci este îndreptată împotriva unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a examenului de capacitate 2021-2022, operaţiune nesusceptibilă de a produce efecte juridice prin ea însăşi.

În raport de definiţia legală a actului administrativ, se constată că un astfel de act este hotărârea de validare a examenului adoptată de Plenul CSM, acesta fiind actul producător de efecte juridice, în timp ce toate celelalte hotărâri prin care se stabilesc măsuri de ordin organizatoric pentru desfăşurarea examenului sunt acte premergătoare, care pot fi supuse controlului judecătoresc numai odată cu hotărârea de validare.

În acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind menţionate, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1184/2016, nr. 1140/2016, nr. 3125/2016, nr. 1972/2015.

Ca atare, hotărârea nr. 182/2021 a Plenului CSM nu are caracteristicile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă un act premergător emiterii hotărârii de validare a rezultatelor examenului de capacitate, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuşi, respectiv ale cărui efecte sunt resorbite în totalitate de efectele pe care le produce actul final al autorităţii - hotărârea de validare a rezultatelor examenului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, prin hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021 nu i s-a respins reclamantei cererea de a participa la examenul de capacitate, aceasta având vocaţia de a participa la acest examen chiar şi după emiterea respectivei hotărâri.

Pentru aceste motive, soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii este nelegală.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că în mod eronat instanţa a admis în parte cererea reclamantei, anulând în parte hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât solicită să se constate că instanţa a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, prin aceea că şi-a depăşit în mod flagrant rolul activ şi a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, schimbând temeiul juridic al acţiunii şi analizând pretenţiile deduse judecăţii din prisma unor texte normative ce nu au fost invocate de reclamantă şi nu au fost puse în discuţia părţilor.

Recurentul-pârât arată că Directiva 2000/78 şi jurisprudenţa CJUE în interpretarea Directivei nu au fost invocate de către reclamantă. Aceasta şi-a întemeiat acţiunea pe art. 29 din Constituţie, art. 10 din CDFUE şi art. 9 din Convenţia EDO, care consacră dreptul la libertatea religioasă.

Or, instanţa a analizat acţiunea din perspectiva incidenţei principiilor care decurg din Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, fără a da posibilitatea pârâtului să formuleze apărări corespunzătoare.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurentului-pârât sunt în sensul că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează organizarea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, apreciind eronat că stabilirea probei scrise la disciplinele Drept civil şi Drept procesual civil într-o zi de sâmbătă ar fi condus la încălcarea libertăţii religioase a reclamantei.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 25 şi următoarele din Legea nr. 303/2004 şi la cele ale Regulamentului privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari, aprobat prin Hotărârea nr. 103/2019 a Plenului CSM, recurentul-pârât arată că Hotărârea nr. 182/2021 a fost adoptată cu respectarea întocmai a acestor dispoziţii, nefiind îngrădită libertatea religioasă şi de conştiinţă a reclamantei.

Reiterează că examenul de capacitate se desfăşoară o singură dată pe an, potrivit calendarului stabilit prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii şi că organizarea unui astfel de examen este atributul legal al autorităţii, exercitat cu respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare adoptate anterior.

Probele scrise au fost stabilite în zilele de sâmbătă şi duminică având în vedere numărul mare al judecătorilor şi procurorilor stagiari participanţi la examen, precum şi împrejurarea că pot apărea numeroase situaţii în care, din motive de ordin religios sau de orice altă natură, unii candidaţi ar solicita modificarea calendarului de examen. Or, în măsura în care asemenea situaţii ar fi admise ar fi perturbată în mod grav organizarea şi desfăşurarea examenului. Admiterea cererii reclamantei şi stabilirea unei alte zile de examen decât ziua de sâmbătă ar fi putut conduce la ivirea unor situaţii similare, în care alt/alţi candidaţi ce împărtăşesc altă credinţă religioasă (spre ex. cultele religioase care stabilesc ziua de repaos şi închinare ca fiind ziua de duminică) să formuleze cereri asemănătoare.

A da curs favorabil cererii reclamantei ar fi condus la o discriminare pozitivă prin raportare la alte persoane, cu atât mai mult cu cât cealaltă probă scrisă a examenului a fost stabilită într-o zi de duminică (zi de repaos pentru credincioşii de religie ortodoxă).

Au fost avute în vedere şi considerentele hotărârii nr. 878/16.12.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a decis că respingerea solicitării de reprogramare a unei probe a concursului de admitere la INM nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, având o justificare obiectivă în raport de anvergura concursului şi costurile generate de organizarea acestuia, respectiv de resursele şi logistica implicate, faţă de care reprogramarea unei probe ar reprezenta o sarcină disproporţionată impusă autorităţii.

Această hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost menţinută de instanţele de contencios administrativ, iar argumentele care au determinat adoptarea ei sunt pe deplin aplicabile şi în situaţia de faţă, prin prisma anvergurii şi mizei examenului de capacitate, precum şi a necesităţii respectării atât a termenului regresiv de 90 de zile stabilit de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cât şi a unui termen optim pentru finalizarea examenului de capacitate, cu toate etapele sale.

Argumentele primei instanţe în sensul că cele două situaţii nu sunt comparabile întrucât intimata-reclamanta a formulat cererea anterior fixării calendarului de examen, iar la acesta participă un număr mult mai mic de candidaţi decât la un examen de admitere la INM nu pot fi reţinute, fiind eronate. Chestiunea litigioasă este identică şi anume măsura în care credinţa religioasă a unui candidat poate influenţa modalitatea de derulare a unui concurs/examen complex, a cărui organizare este reglementată în mod detaliat în cuprinsul unor acte normative.

Nu poate fi reţinut nici argumentul instanţei potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii nu ar fi dovedit că stabilirea altei date calendaristice ar fi produs consecinţe nefavorabile, din perspectiva interesului public. Este cunoscut că INM nu dispune de un sediu care să permită desfăşurarea unui astfel de examen, care se susţine în alte locaţii, de regulă în sedii ale unor universităţi particulare. În astfel de locaţii, de luni până vineri de desfăşoară activităţile proprii universităţilor, aşa încât pentru examenul de capacitate care impune două zile diferite pentru susţinerea probelor scrise cea mai bună opţiune identificată este aceea ca probele să fie susţinute în zile de sâmbătă şi duminică.

De asemenea, nu trebuie omis că organizarea examenului presupune constituirea mai multor comisii, din componenţa cărora face parte personal încadrat în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, al Institutului Naţional al Magistraturii, dar şi personal din cadrul sistemului judiciar, toţi aceştia fiind angrenaţi în propriile activităţi profesionale în timpul săptămânii.

Prin urmare, există o justificare obiectivă a respingerii cererii reclamantei de mutare a datelor de examen în zile de duminică şi luni, aceasta fiind reprezentată de anticiparea unor dificultăţi semnificative în constituirea comisiilor de concurs şi asigurarea locaţiei.

Imposibilitatea stabilirii zilei de examen în funcţie de orientarea religioasă a intimatei-reclamante trebuie privită ca având un scop legitim, justificat într-o societate democratică, o justificare obiectivă şi rezonabilă, care respectă raportul de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Cât priveşte practica administrativă anterioară a Consiliului Superior al Magistraturii, recurentul-pârât arată că un reviriment de practică poate fi întâlnit în orice domeniu al vieţii juridice a unui stat democratic. Acest reviriment s-a bazat în cazul de faţă pe practica recentă a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a instanţelor de judecată în legătură cu un alt concurs organizat în condiţii similare.

O altă critică este aceea că prima instanţă a aplicat în mod eronat jurisprudenţa CJUE din cauzele conexate C 804/18 şi C 341/19.

Contrar celor reţinute, din hotărârea CJUE menţionată, rezultă că un tratament identic al tuturor lucrătorilor unei întreprinderi impune în mod general şi nediferenţiat, printre altele, o neutralitate vestimentară, care se opune purtării unor semne vizibile prin care se exprimă convingeri politice, filozofice sau religioase la locul de muncă.

Or, aceasta este situaţia şi în contextul litigios de faţă întrucât în mod tradiţional probele scrise ale examenului de capacitate s-au desfăşurat în zilele de sâmbătă şi duminică, aspect care este de notorietate pentru judecătorii şi procurorii stagiari. De asemenea, această modalitate de organizare a examenului s-a aplicat în mod nediferenţiat tuturor candidaţilor, indiferent de religia acestora.

Contrar celor reţinute de instanţă, nu este relevant că, în concret, nu au fost formulate alte cereri din partea altor candidaţi, prin care să se fi solicitat, în considerarea libertăţii lor religioase, fixarea altor zile de examen. Nu poate fi imputată celorlalţi candidaţi conduita de conformare la practica administrativă constantă, în sensul organizării probelor scrise în zilele de sâmbătă şi duminică spre a se asigura desfăşurarea în condiţii optime a examenului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că excepţia inadmisibilităţii cererii a fost în mod corect respinsă, fiind neîntemeiat motivul de casare întemeiat de recurentul-pârât pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea nr. 182/2021 este un act administrativ unilateral, cu caracter individual, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, pentru executarea în concret a legii, aşa cum prevede art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, această hotărâre este act administrativ individual în partea prin care se soluţionează cererea intimatei-reclamante referitoare la fixarea examenului de capacitate în altă zi decât cea de sâmbătă. În această privinţă, hotărârea produce efecte juridice directe, prin ea însăşi limitând reclamantei posibilitatea de a exercita dreptul pretins, acela de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertăţii de conştiinţă, în acelaşi mod în care Consiliul Superior al Magistraturii a conferit acest drept altor judecători stagiari membrii ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Intimata-reclamantă invocă, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 1088/2006 a ÎCCJ-SCAF, în care s-a reţinut că o hotărâre similară a Consiliului Superior al Magistraturii este act mixt. Această decizie este invocată, cu titlu de precedent judiciar, şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Nefondat este şi motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la încălcarea principiului contradictorialităţii. Pârâtului i-a fost comunicat punctul de vedere nr. 6035/14.11.2022 emis de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în interpretarea şi aplicarea O.G. nr. 137/2000, faţă de care a putut formula apărări.

Prevederile Directivei nr. 78/2000 au fost evocate de către instanţa de fond în considerarea cauzei juridice pe care s-a întemeiat cererea, respectiv invocarea unei situaţii de discriminare indirectă. Directiva menţionată reglementează cadrul general pentru asigurarea tratamentului egal în caz de angajare şi ocupare a forţei de muncă, având ca scop combaterea discriminării pe motive religioase, dizabilitate, vârstă ori orientare sexuală.

În acest context, instanţa a ţinut seama că îi revine obligaţia de a interpreta legea internă într-un sens în care aceasta este compatibilă cu directiva.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nici acestea nu sunt întemeiate, în raport de circumstanţele cauzei. Nu se invocă o interpretare sau aplicare greşită a anumitor dispoziţii de drept material, iar susţinerile recurentului-pârât sunt o reiterare a apărărilor formulate în fond.

Intimata-reclamantă are un interes legitim reprezentat de vocaţia sa recunoscută de Constituţie şi de legile statului român de a fi tratată în acelaşi mod în care a fost tratată anterior judecătoarea stagiară B., căreia Consiliul Superior al Magistraturii, în aceeaşi componenţă şi pe baza unei cereri identice, prin hotărârea nr. 1013/01.11.2018 i-a aprobat cererea de stabilire a datei de examen în altă zi decât sâmbăta, având în vedere că persoana aparţinea aceluiaşi cult creştin adventist de ziua a şaptea.

Intimata-reclamantă trimite şi la opinia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care are calitatea de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării.

Cât priveşte invocarea de către recurentul-pârât a hotărârii CNCD nr. 878/2020, se arată că aceasta a avut în vedere circumstanţe diferite de cele din cauza de faţă. Astfel, reclamanta a formulat o cerere de programare a probelor examenului în altă zi decât sâmbăta cu 5 luni înainte de fixarea calendarului de examen, iar nu o cerere de reprogramare a unei date deja stabilite. De asemenea, cauza de faţă se referă la un examen de capacitate la care participă aproximativ 200 de candidaţi, pe când prin hotărârea nr. 878/2020 s-a respins o cerere de reprogramare a concursului de admitere la INM, la care se înscriu aproximativ 2000-4000 de candidaţi.

În raport de o astfel de situaţie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a apreciat că sarcina organizatorului concursului de a reprograma unele dintre probe ar fi disproporţionată, în raport cu resursele şi logistica implicate în organizarea şi desfăşurarea unui astfel de examen.

Intimata-reclamantă se referă şi la rămânerea definitivă a sentinţei nr. 54/2022 a Curţii de Apel Suceava, a cărei autoritate de lucru judecat, în efectul său pozitiv, o invocă. Arată că prin respectiva sentinţă s-au reţinut împrejurări legate de starea de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat.

De asemenea, invocă precedentul generat de hotărârea nr. 1013/01.11.2018, prin care, într-o situaţie similară, Plenul CSM a admis cererea judecătoarei B.. Astfel, prin acest precedent, s-a născut interesul legitim al reclamantei de a pretinde aceeaşi conduită Plenului CSM, respectiv fixarea unei date de examen în altă zi decât cea de sâmbătă pentru realizarea uniui drept subiectiv viitor, previzibil şi prefigurat al reclamantei, şi anume posibilitatea de a participa la examenul de capacitate cu respectarea libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii religioase.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 30 mai 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică de nelegalitate a hotărârii, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., priveşte respingerea de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anularea hotărârii nr. 182/18.11.2021 a Plenului CSM.

Prin recursul declarat, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii reiterează susţinerile potrivit cărora hotărârea menţionată are caracterului unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului de validare a examenului de capacitate, nefiind susceptibilă de a produce efecte juridice prin ea însăşi.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât susţine nefondat că ar fi avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin prisma calificării de către instanţa de fond a hotărârii menţionate ca fiind act administrativ individual, în măsura în care cuprinde soluţia dată cererii reclamantei.

Aceasta, în calitate de judecător stagiar, a solicitat să se stabilească un calendar al examenului de capacitate la care urma să participe astfel încât datele de examen să nu fie în ziua de sâmbătă, pentru a-i permite să susţină examenul în acord cu statutul bisericii de care aparţine, care interzice orice activitate lucrativă, inclusiv susţinerea unui examen, într-o zi de sâmbătă, considerată ziua de odihnă şi de închinare.

Din perspectiva dispoziţiilor sale referitoare la aprobarea organizării examenului de capacitate din perioada noiembrie 2021- aprilie 2022, a tematicii şi bibliografiei pentru examen, a componenţei comisiei de organizare a examenului, hotărârea atacată este act premergător adoptării hotărârii finale de validare a rezultatelor examenului.

Însă, din perspectiva soluţionării cererii reclamantei înregistrate la data de 03.06.2021, hotărârea reprezintă act administrativ individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind expresia raportului juridic de drept administrativ născut prin adresarea de către reclamantă a cererii de fixare a unui calendar care să excludă ziua de sâmbătă. Hotărârea atacată soluţionează această cerere şi produce, astfel, efecte juridice specifice.

Astfel, în ceea ce priveşte răspunsul la cererea reclamantei, nu hotărârea de validare a examenului, adoptată de Plenul CSM ulterior, este actul administrativ producător de efecte juridice. Această hotărâre reprezintă actul final al procedurii numai cu referire desfăşurarea examenului de capacitate.

Ca atare, instanţa de fond a stabilit, cu aplicarea corectă a legii, că hotărârea Plenului CSM nr. 182/2021, în măsura în care respinge cererea reclamantei, conţine manifestarea univocă a voinţei autorităţii, exprimată în regim de putere publică, de a nu da curs solicitării de fixare a calendarului de examen cu omiterea zilei de sâmbătă, aptă să producă efecte juridice de îndată, iar nu sub condiţia validării examenului de capacitate.

Criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate, neputându-se decela în cauză încălcarea principiului contradictorialităţii sau a dreptului la apărare al pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Recurentul-pârât susţine că a avut loc respectiva încălcare prin referirile din motivarea sentinţei la Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Arată recurentul că reclamanta nu a invocat directiva în motivarea cererii sale şi că, în lipsa punerii în discuţia părţilor a acestui temei de drept, este atrasă incidenţa motivului de casare anterior indicat.

Înalta Curte constată că reclamanta a invocat confesiunea sa religioasă şi admiterea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unei cereri a altui judecător stagiar, adresată pentru un alt examen de capacitate, în condiţii de fapt şi de drept identice. De asemenea, s-a adresat CNCD pentru expunerea unui punct de vedere asupra chestiunii discriminării, ce a fost comunicat CSM pe parcursul judecăţii în fond.

Deci, CSM a cunoscut că anularea parţială a Hotărârii nr. 182/2021 este cerută şi pentru motivul că reclamanta nu ar trebui să sufere un dezavantaj pe criteriul apartenenţei religioase, în sensul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Faţă de aceasta, nu se poate considera că trimiterile din motivarea sentinţei la dispoziţiile Directivei 2000/78, în contextul aplicării dispoziţiilor naţionale anterior menţionate în acord cu scopurile directivei, ar fi un aspect nou, nesupus dezbaterii părţilor, în raport de care să se constate o încălcare a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

Judecătorul fondului aplică dreptul la situaţia dedusă judecăţii, aşa încât nemenţionarea unui temei de drept în cererea reclamantului nu face ca o hotărâre care evocă un astfel de temei de drept, aplicabil judecăţii din perspectiva motivelor invocate prin cerere, să contureze o situaţie de încălcare a regulilor procedurale anterior enunţate.

Cele din urmă critici ale recurentului-pârât privesc soluţia dată fondului litigiului şi sunt formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează organizarea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, apreciind eronat că stabilirea probei scrise la disciplinele drept civil şi drept procesual civil într-o zi de sâmbătă ar fi condus la încălcarea libertăţii religioase a reclamantei.

Recurentul-pârât susţine că, potrivit Legii nr. 303/2004 şi Regulamentului privind examenul de capacitate aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 103/2019, atributul stabilirii calendarului de desfăşurare a examenului revine în exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii .

Înalta Curte constată că acest aspect este indubitabil, însă nerelevant în soluţionarea cauzei de faţă.

Instanţa de fond a reţinut următoarele argumente pentru admiterea în parte a cererii reclamantei: reclamanta a adresat cererea sa de programare a datelor de examen în altă zi a săptămânii decât cea de sâmbătă cu 5 luni înainte de perioada de desfăşurare a respectivului examen (deci cererea reclamantei se distinge de una de reprogramare a unei probe cu dată deja stabilită); Consiliul Superior al Magistraturii a acţionat diferit în cazul reclamantei faţă de cererea similară adresată de un alt judecător stagiar în sesiunea de examen de capacitate 2018-2019; situaţia creată este una de discriminare indirectă, iar măsura adoptată de CSM nu respectă cerinţa proporţionalităţii; argumentul neutralităţii religioase, folosit de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a respinge cererea, nu este real.

Instanţa a avut în vedere şi consecinţele grave pe care le produce faţă de reclamantă decizia de respingere a cererii şi lipsa pentru aceasta a oricărei opţiuni.

De asemenea, nu a luat în considerare justificarea Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia, dată fiind anvergura examenului, acesta nu se putea organiza decât în zilele consecutive de sâmbătă şi duminică, reţinând că o astfel de justificare nu se regăseşte în hotărârea atacată.

Cât priveşte acest ultim considerent, apreciat de Înalta Curte a fi hotărâtor, prin recursul său, Consiliul Superior al Magistraturii reiterează că fixarea altor zilele de examen decât sâmbăta şi duminica (pentru probele scrise) ar produce consecinţe disproporţionate, de natură să afecteze interesul public din perspectiva utilizării resurselor şi logisticii implicate în organizarea şi desfăşurarea unui astfel de examen, care nu poate avea loc decât în locaţii închiriate, cu respectarea cerinţelor de asigurare a participării comisiilor de examen, a personalului de supraveghere şi a unui cadru netulburat de alte activităţi.

Aceste aserţiuni se subscriu protejării interesului public, autoritatea publică arătând că respingerea cererii reclamantei a urmărit un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare au fost adecvate şi necesare.

Înalta Curte constată, însă, că hotărârea CSM atacată nu este motivată în concret astfel şi, drept urmare, apărările autorităţii emitente a actului în mod corect nu au fost cercetate pe fond, neputând fi analizate nici în recurs câtă vreme nu constituie raţionamentul pe care se întemeiază actul. CSM a reţinut că pot apărea tot felul de situaţii de ordin religios sau de orice altă natură care pot determina pe unii dintre candidaţi să solicite modificarea calendarului de examen, iar în măsura în care astfel de solicitări ar fi admise, ar putea conduce la nesocotirea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente în materia examenului de capacitate şi ar fi perturbată în mod grav organizarea şi desfăşurarea acestuia. Candidaţi care împărtăşesc convingeri religioase diferite ar putea să invoce imposibilitatea de susţinere a unei probe în diferite zile ale săptămânii sau chiar în fiecare zi a săptămânii, ceea ce ar conduce la un adevărat blocaj.

Acestea au fost considerentele actului atacat, lor adăugându-li-se trimiterea la hotărârea nr. 878/2020 a CNCD.

Faţă de considerentul sentinţei referitor la practica administrativă anterioară de rezolvare favorabilă a unor cereri asemănătoare cu cea adresată de reclamantă, Consiliul Superior al Magistraturii invocă revirimentul practicii proprii, prin prisma hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 878/16.12.2020. A adăugat recurentul că această hotărâre a CNCD a fost confirmată definitiv de instanţele de contencios administrativ.

Este de menţionat că hotărârea CNCD antereferită priveşte concursul de admitere la INM, diferit de examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, prin prisma numărului mult mai mare de participanţi şi, de asemenea, este emisă pe baza unei situaţii de fapt în care s-a cerut intempestiv reprogramarea unei probe de concurs.

CNCD, prin punctul de vedere nr. 6035/14.11.2022, exprimat în cauză în temeiul dispoziţiilor art. 16 şi 18 din O.G. nr. 137/2000, a arătat că, într-o situaţie precum cea în care s-a găsit reclamanta, practica sa jurisdicţională a fost şi a rămas în sensul constatării unei discriminări pe criteriul confesiunii religioase.

Ca atare, nu se poate reţine apărarea recurentului-pârât în sensul revirimentului practicii proprii, bazat pe schimbarea de viziune a CNCD asupra chestiunii referitoare la existenţa sau nu a unei situaţii de discriminare.

În fine, Înalta Curte reţine că CNCD a avut în vedere, prin hotărârea sa nr. 878/16.12.2020, un interes public clar exprimat de către CSM în motivarea refuzului de reprogramare a probei de concurs, în vreme ce prin hotărârea atacată în cauză acest interes public, ţinând de resursele implicate şi de nevoia obiectivă de desfăşurare a probelor în zilele de repaos săptămânal, propice bunei organizări a examenului, nu a fost exprimat în mod concret în cuprinsul hotărârii atacate, raportat la circumstanţele desfăşurării examenului.

Înalta Curte, având în vedere că acest interes public nu a fost articulat în hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, consideră că argumentele din recurs corespondente nu pot fi avute în vedere.

În ceea ce priveşte raţionamentul pe care s-a întemeiat hotărârea atacată, instanţa de fond a subliniat corect lipsa de predictibilitate a practicii administrative a CSM şi a dat prevalenţă protejării drepturilor şi intereselor intimatei-reclamante, faţă de motivele pe care s-a bazat respingerea cererii acesteia.

Intimata-reclamantă se expune, datorită neparticipării la examenul de capacitate, sancţiunii eliberării din funcţie (măsură deja dispusă, dar ale cărei efecte au fost suspendate), precum şi consecinţelor de ordin pecuniar ale părăsirii funcţiei înaintea împlinirii unei perioade minime ca judecator, după şcolarizarea în cadrul INM.

Este adevărat că un tratament mai puţin favorabil bazat indirect pe motive de apartenenţă religioasă poate fi justificat prin voinţa autorităţii de a asigura o neutralitate religioasă, însă în cauză nu s-a relevat ca CSM să se fi confruntat cu mai multe cereri de felul celei adresate de reclamantă, care să pună autoritatea în situaţia unei nevoi reale de a respinge cererea, spre a evita consecinţele defavorabile, invocate la nivel teoretic.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare susţinute, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 8 din data de 14 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.