Pre-maturity of administrative damage claim contingent on merits review of insurance subrogation payment

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.03.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, să se constate existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 şi să se dispună obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispoziţiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat cerere adiţională - modificatoare prin care a solicitat în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Normei aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv suma de 1.429,16 RON, calculate până la data de 25.06.2021 şi în continuare până la data plăţii efective, şi, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1658 din 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi prescripţiei, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare; a admis excepţia de prematuritate a acţiunii, astfel cum a fost modificată, invocată din oficiu; a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prematur promovată; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost modificată.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt, că nelegalitatea hotărârii primei instanţe reiese din faptul că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, îndeplinind condiţiile prevăzute de acest text de lege, respectiv: să existe un act administrativ ilicit şi să fie introdusă în termen de 1 an de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, a susţinut că aceste condiţii au fost îndeplinite odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că în mod greşit a respins Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererea de plată a A., invocând depăşirea plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare, şi a fost obligat la soluţionarea pe fond a cererii. Prin urmare, în prezent există certitudinea existenţei unui act administrativ nelegal reprezentat de refuzul de plată.

În ceea ce priveşte prejudiciul a arătat că problema determinării acestuia este depăşită, deoarece, deşi nu este strict determinat, prejudiciul este uşor determinabil, cu atât mai mult cu cât sumele solicitate sunt sume pe care A. ar fi trebuit să le primească de la B. în temeiul dreptului de regres, iar potrivit prevederilor legale cererea de plată trebuie însoţită de documente doveditoare, în funcţie de natura acestora intervenind situaţii distincte.

O primă situaţie este aceea în care sumele solicitate de A. au fost stabilite deja prin hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu asiguratul falit, fiind ataşate cererii dosarul de daună deschis de A., în baza căruia a fost făcută plata către persoana prejudiciată, şi hotărârea judecătorească prin care a fost recunoscut dreptul A. împotriva B..

A doua situaţie este cea în care A. nu a reuşit să depună acţiune împotriva B., aceste sume fiind solicitate de la B. şi, ulterior, de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în baza dosarului de daună întocmit de A., aspectul comun ambelor situaţii, respectiv comun tuturor cererilor de plată, constând în faptul că pentru toate sumele solicitate de A. există un dosar de daună întocmit de asigurător, conform regulilor specifice aplicabile.

Faţă de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, citate în cuprinsul cererii de recurs, a conchis recurenta arătând faptul că rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor în analiza pe fond a cererilor de plată este pur formal, de vreme ce toate cererile de plată sunt deja însoţite de dosarele de daună deschise şi întocmite de asigurători cu respectarea normelor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare. Argumentul invocat de recurentă în sensul arătat constă în faptul că plăţile pe care Fondul a început să le facă ulterior soluţionării definitive a dosarului nr. x/2018, au corespuns sumelor solicitate de A., aşa încât este evident că în acest moment nu poate fi pus sub semnul întrebării caracterul determinabil şi cert al prejudiciului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 iulie 2022, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin intermediul cărora, în esenţă, a reluat susţinerile formulate prin cererea de recurs şi a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora a depus înscrisuri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi a apărărilor invocate de intimatul-pârât prin întâmpinările formulate în cauză, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauza de faţă, motivul de casare invocat nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În esenţă, criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greşită a cadrului legislativ incident în materie, respectiv dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, considerând că în mod greşit a reţinut prima instanţă neîndeplinirea în cauză a condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru promovarea unei acţiuni de acest tip, anume să existe un act administrativ ilicit şi acţiunea să fie introdusă în termen de 1 an de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut. Mai exact, a susţinut că aceste condiţii au fost îndeplinite odată cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că, în prezent, există certitudinea existenţei unui act administrativ nelegal constând în refuzul de plată. În plus, în ceea ce priveşte prejudiciul, a arătat că acesta, deşi nu este strict determinat, este uşor determinabil.

Aşadar, critica părţii se fundamentează pe argumentul conform căruia instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că intimatul-pârât a început să facă plăţi după soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi este real că la data de 29 octombrie 2021, deci ulterior soluţionării definitive a dosarului nr. x/2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a procedat la plata unor creanţe de asigurări către A., din probatoriul administrat în cauză nu rezultă dovezi certe în sensul că una dintre aceste plăţi este cea vizată de cererea ce face obiectul prezentei cauze. Prin urmare, nefiind susţinute de un suport probator corespunzător, alegaţiile recurentei-reclamante nu pot fi primite.

Pe de altă parte, este de observat că, în cadrul dosarului amintit, s-a dispus doar anularea deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost respinsă cererea de plată vizând pretinsa creanţă de asigurări solicitată de A., cu obligarea pârâtului la analiza pe fond a cererii respective de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase. Cum, în cauză, creanţa principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost confirmată, dar nici infirmată de către instanţa de judecată, iar Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată, nu i se poate imputa reclamantei omisiunea de a nu fi solicitat despăgubiri în forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale odată cu acţiunea în anularea deciziei nr. 14452/03.05.2018.

Prin urmare, nu se poate concluziona că reclamanta ar fi avut, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea prejudiciului pretins sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale încă de la data formulării acţiunii în anulare, devreme ce instanţa a fost învestită, în dosarul nr. x/2018, exclusiv cu anularea deciziei nr. 14452/03.05.2018, nu şi cu analiza pe fond a cererilor de plată a creanţelor de asigurări.

Recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 14452/03.05.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanţă de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind astfel că legătura de cauzalitate este în mod evident îndeplinită în cauză.

Din analiza acelei decizii rezultă însă că unicul motiv care a condus la respingerea cererii de plată este cel legat de interpretarea nelegală de către pârât a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind plafonul maxim al despăgubirilor de 450.000 RON.

Or, atât timp cât soluţionarea cauzei respective nu a vizat fondul cererilor de plată, ci depăşirea plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare, în interpretarea nelegală dată de pârât dispoziţiilor legale menţionate, nu se poate susţine cu suficient temei că ar fi îndeplinite în speţă condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existenţa unui act administrativ ilicit şi cunoaşterea sau posibilitatea cunoaşterii prejudiciului, urmarea soluţionării definitive a dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceasta, deoarece, efectul anulării deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise nelegal de pârâtul FGA nu este recunoaşterea dreptului pretins, ci obligarea acestuia la analizarea pe fond a cererii de plată, la verificarea concretă a dosarului de daună, pentru a vedea, în raport de prevederile legale aplicabile în materie, dacă reclamanta este îndreptăţită sau nu la suma solicitată.

La fond, din probatoriul administrat în dosar nu a rezultat însă că intimatul-pârât a soluţionat pe fond cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze şi a achitat suma pretinsă prin aceasta şi nici că ar fi emis o altă decizie de respingere totală sau parţială a pretenţiilor formulate prin cererea de plată în discuţie.

În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că dreptul reclamantei la despăgubirile pretinse sub forma penalităţilor de întârziere sau dobânzii legale nu a devenit actual prin anularea deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 14452/03.05.2018, acesta fiind condiţionat de modalitatea în care autoritatea pârâtă va analiza pe fond cererea de plată în îndeplinirea obligaţiei de executare a hotărârii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2018.

În recurs, intimatul - pârât a depus, odată cu întâmpinarea, Decizia nr. 44570/10.01.2022, prin care a respins cererea de plată nr. x/13.12.2016 ca fiind tardiv formulată.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat demersul judiciar iniţiat de recurenta-reclamantă, cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei atacate.

Pentru argumentele expuse, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 12 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.