Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4085/2023 AI generated

Judicial Inspection disciplinary complaint and unconstitutionality challenge dismissed on appeal

Case Number Decizia nr. 4085/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, leaving in force the Court of Appeal’s decision that rejected the complaint against the Judicial Inspection’s dismissal of disciplinary complaints and its inadmissibility ruling regarding the unconstitutionality challenge. The dispute involved a challenge to two resolutions by the Judicial Inspection (one dismissing a complaint against judges for alleged procedural and material law violations in prior criminal cases, and another dismissing the resulting appeal), where the appellant argued the decisions lacked motivation and violated constitutional and international human rights standards, specifically citing the Law No. 51/1995 and the European Convention on Human Rights. The appellate court upheld the lower instance's rejection, relying on the procedural requirement that a judgment must contain a clear logical-legal syllogism and respond to essential arguments, distinguishing this from mere nullity for procedural breaches, and concluding that the appellant failed to provide specific arguments demonstrating the erroneous application of material law or the non-appreciation of disciplinary violations, thereby rendering the appeal unfounded under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 107 din Legea nr. 51/1995, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Judicial Inspection disciplinary complaint and unconstitutionality challenge dismissed on appeal: Recurentul - reclamant a încadrat criticile sale în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
judicial inspection disciplinary dismissal violation of procedural rights criminal complaint human rights civil dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2054/02.07.2021 emisă în dosarul nr. x de Inspecţia Judiciară şi împotriva Rezoluţiei din lucrarea nr. C21-1554 din 01.10.2021 emisă de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, solicitând reevaluarea cererilor de probe formulate în plângerea adresată Inspecţiei Judiciare, a probelor administrate şi a reţinerilor din actele de constatare efectuate de pârâtă; a solicitat să se dispună constatarea încălcării normelor de drept material şi procedural de către judecătorii care au soluţionat pe fond şi în căile de atac dosarele penale nr. x/2017, nr. y/2021, nr. z/2021 ale Judecătoriei Bacău şi dosarul penal nr. x/2021 al Curţii de Apel Bacău.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei Inspecţia Judiciară să dispună sesizarea comisiei de disciplină pentru judecători în vederea atragerii răspunderii disciplinare a judecătorilor culpabili de încălcarea normelor de drept material şi procedural în procedurile judiciare în care a participat reclamantul şi aceştia din urmă s-au pronunţat.

Reclamantul a invocat la judecata pe fond a litigiului şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2), art. 25 alin. (3), art. 107 din Legea nr. 51/1995 republicată şi neconstituţionalitatea Legii nr. 51/1995, din toate formele, din conţinutul iniţial publicat în M.Of. din 9 iunie 1995, din conţinutul modificat prin Legea nr. 255/2004, modificat prin Legea nr. 270/2010, modificată prin Legea nr. 25/2017, respectiv din toate formele republicate.

A arătat că cererea de sesizare a Curtea Constituţionale a României este întemeiată pe art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, art. 1 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 2, 3, 10 şi 29, art. 11 alin. (1) lit. A). d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A solicitat să se aibă în vedere că aceste articole au legătură cu cauza dedusă judecăţii, că nu au fost declarate neconstituţionale până în prezent, că de soluţionarea favorabilă a excepţiei depinde dreptul reclamantului de a beneficia de revizuirea hotărârilor de condamnare dispuse în temeiul art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, fost art. 60 alin. (6) din lege.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1116 din 17 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamant, ca inadmisibilă; a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiată a contestaţiei.

Recurentul - reclamant a încadrat criticile sale în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susţinut că prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că nu a motivat fiecare capăt de cerere pe fiecare temei de drept invocat, raportat la fiecare element de probă cerut a fi administrat în susţinerea excepţiilor invocate, echivalând cu o nemotivare a sentinţei recurate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind exprimate lapidar, fără raportare la temeiurile de drept naţional şi internaţional invocate, iar motivele cuprinse sunt contradictorii, chiar şi străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut de către recurent că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care puterea judecătoreasca este obligată să aplice dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, având în vedere că articolele criticate pentru neconstituţionalitate sunt în mod clar şi fără echivoc împotriva dispoziţiilor din art. 10 alin. (1), art. 15 alin. (1), (2), (3), art. 7.1, art. 17 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), pentru care ceea ce a greşit legiuitorul este în măsură să corijeze instanţa constituţională.

Referitor la art. 488 alin. (2) C. proc. civ., acesta este aplicabil pentru că motivele prevăzute la alin. (1) deşi au fost invocate în fond în cursul judecării, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Aşadar, cere rejudecarea în recurs a cererilor, deoarece a fost aplicată greşit legea.

În ceea ce priveşte neconstitutionalitatea art. 14 lit. d) din Legea 51/1995, republicata, cere reevaluarea temeiurilor de drept invocate astfel cum sunt redate în cererea din dosarul de fond.

În temeiul Legii nr. 147/1992, de organizare şi funcţionare a CCR, cere admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstitutionalitate a următoarelor: art. 59 alin. (6), art. 14 lit. d), art. 107 alin. (1), (2) din Legea 51/1995 republicată.

Referitor la excepţia de nulitate a hotărârii recurate, recurentul - reclamant a susţinut că hotărârea este nelegală, deoarece nu conţine motivare în fapt şi în drept pe toate temeiurile de drept invocate şi probele cu înscrisuri administrate.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 din Lege nr. 47/1992 republicată care prevăd că instanţa trebuia să pronunţe o încheiere de şedinţă separată.

Cum nu a existat o asemenea încheiere, nici cerinţa semnării dispozitivului prevăzută de dispoziţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. nu a fost îndeplinită.

Procedând în această modalitate, instanţa a nesocotit legea, respectiv Legea nr. 47/1992 şi Decizia nr. XXXVI din 11.12.2006 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că încheierile de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale sunt supuse recursului.

Dispoziţiile criticate sunt în dezacord cu dispoziţiile din dreptul internaţional prevăzute de art. 1, art. 7.1, art. 10 (1), art. 15, pct. 1, 2, 3, art. 17, din Convenţia Europeană, care prevăd că părţile (statele) contractante nu au dreptul să deroge de la art. 7.1, nici în caz de război în privinţa restricţionării libertăţii de exprimare.

Restricţionarea libertăţii de exprimare în folosirea cuvintelor din denumirile de: barou, B., Uniunea Naţională a Barourilor din România, UNBR, prin introducerea art. 59 alin. (6) din Legea 51/1995 r, încalcă dispoziţiile din Constituţia României: art. 1 alin. (3) şi (5), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 51 alin. (1), (2), (4), art. 52 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi inclusiv dispoziţiile art. 75 C. civ., privind libertatea de exprimare.

Concomitent sunt mai multe organizaţii profesionale de tip UNBR, din care UNBR din str. x, Bucureşti nu deţine lege de reînfiinţare sau lege de înfiinţare prevăzute să fie reinfintate prin Comunicatul din 28-02-1990 al fostului Birou Executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională publicat în M.Of. nr. 32/28-02-1990, emis pentru interpretarea Decetului-lege nr. 90/28-02-1990.

În prezent sunt înregistrate trei organizaţii profesionale cu denumiri de Uniunea Naţională a Barourilor din România, UNBR, în care sunt înscrisi jurişti, motiv pentru care restrictionarea folosirii de astfel de denumiri nu este predictibilă, deoarece în lipsa reîniinţării B. prin lege astfel cum a fost înfîinţată pentru prima dată prin legea din 21.02.1923, iar apoi desfiinţată prin Legea nr. 3/1948, rezultă că liberalizarea acestei profesii nu trebuie să îngrădească dreptul niciunui jurist din celelalte organizaţii cu denumiri şi scop identic de activitate prin restricţionarea libertăţii de exprimare de folosire a denumirilor din organizaţia profesională prin care au fost înfiinţaţi cu acte constitutive, recunoscuţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, şi inregistraţi prin certificate de Înregistrare Fiscală eliberate legal de autorităţile statului.

Din 1 martie 1990 avocatura a fost scoasă din subordinea Ministerului de Justiţie, declarată profesie liberală, şi în vederea realizării acestui principiu s-a prevăzut să se reînfiinţeze B..

"În continuarea ordinii de zi, biroul executiv a examinat şi adoptat Decretul-lege privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România, care, pornind de la principiul democratic al garantării exercitării dreptului la apărare, stabileşte statutul de profesie liberă pe care avocatura trebuie să-l aibă prin însăşi natura sa şi, în consecinţă, dispune scoaterea acesteia din subordonarea faţă de Ministerul Justiţiei. În vederea realizării acestui principiu se prevede reînfiinţarea B. şi a consiliului uniunii, care preiau atribuţiile Ministerului Justiţiei cu privire la conducerea activităţii acestei profesii." (Comunicat 28-02-1990 emis de Biroului Executiv al CPUN, în vigoare.)

În continuare, recurentul - reclamant a prezentat motivele pentru neconstituţionalitatea art. 59 alin. (6), art. 14 lit. d) şi art. 107 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

În final, recurentul a menţionat că prin decizia CCR nr. 648 din 19 oct 2021, dosar nr. x/2018, în paragraful 55 al acesteia s-a elucidat de către CCR că problema reînfiinţării B., respectiv a C. este de competenţa instanţei de contencios administrativ, urmare căreia a fost schimbată paradigma potrivit căreia ar fi fost înfiinţate prin lege.

Prin sentinţa civila nr. 2425/2013 din 16 decembrie 2013, definitivă, dosar nr. x/2012 al Tribunalului Bacău, secţia de contencios administrativ si fiscal, s-a constatat pe calea de contencios administrativ că: Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Cabinet decan avocat doctor - Baroul Bacău-Uniunea Naţională a Barourilor din România, Mediator, funcţionează în mod legal, atribuindu-li-se coduri de înregistrare fiscală, actele de înfiinţare nefiind anulate.

Din acest motiv, cât timp nu este înfiinţată prin lege niciuna din aceste entităţi, nu trebuie să existe lacuna legislativă care lase loc de interpretare de către instanţe, care creează ambiguitate în interpretare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-pârâtă a arătat că argumentele recurentului în sprijinul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privesc faptul că instanţa nu ar fi "motivat fiecare capăt de cerere pe fiecare temei de drept invocat, raportat la fiecare element de probă cerut a fi administrat în susţinerea excepţiilor invocate, echivalând cu o nemotivare a sentinţei recurate".

Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine în condiţiile în care instanţa a nesocotit dispoziţiile legale, iar această nesocotire atrage nulitatea hotărârii. Or, prin cererea formulată, recurentul nu a adus argumente care să susţină, cu probe, faptul că instanţa de fond ar fi procedat la îndeplinirea defectuoasă a actelor de procedură, activitate ce să ducă, eventual, la anularea hotărârii pronunţate.

În considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează că instanţa de fond a îndeplinit actele de procedură în mod legal şi judicios, a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod temeinic cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a precizat faptul că deşi acesta evocă trei ipoteze, vizează de fapt aceeaşi chestiune - nemotivarea hotărârii, întrucât formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare.

De asemenea, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale pârtilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Rezultă, aşadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată, atât atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Totodată, motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. Astfel că hotărârea poate fi casată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fie în situaţia în care judecătorul fondului a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluţiile adoptate, fie atunci când sentinţa cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, fie în ipoteza în care există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Or, în speţă, nu suntem în prezenţa unor astfel de ipoteze.

Astfel, se poate constata că sentinţa recurată a fost motivată, în cuprinsul sentinţei fiind reţinute susţinerile părţilor, a fost expusă situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, cât şi motivele pentru care instanţa a pronunţat această soluţie, având în vedere dispoziţiile legale în materia contenciosului administrativ, respectiv a celor privind atribuţiile şi competenţele Inspecţiei Judiciare.

Apreciază, aşadar, că argumentele privind incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. nu pot fi primite.

Cu referire la pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept", se impune precizarea că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată şi ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deşi se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Or, în cauza de faţă hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar dacă instanţa ar fi aplicat o normă generală nesocotind existenţa normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor - norme speciale în materie disciplinară); dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidenţă în speţă (ipoteză exclusă faţă de natura actului contestat); dacă, în fine, s-ar fi dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt (ipoteză, de asemenea, exclusă, raportat la obiectul cauzei şi la motivarea sentinţei).

În mod temeinic şi corect Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa pronunţată, a constatat că sesizarea a fost analizată în fond, raportat la textele de lege corespunzătoare descrierii, iar concluzia a fost unică, respectiv că nu există indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare.

Astfel, se poate observa că instanţa de fond a analizat sistematic fiecare critică adusă rezoluţiilor contestate, fiind astfel dezvoltate motivele pentru care soluţia dispusă de inspectorul judiciar este una corectă.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că reclamantul a urmărit, în fapt, exercitarea de către Inspecţia Judiciară a unui drept de (re)apreciere asupra procesului penal, precum şi faptul că procedura desfăşurată de Inspecţie, criticată, nu poate viza judecarea propriu-zisă a cauzei penale şi nici nu constituie un mijloc procedural prin care se realizează un (nou) examen al soluţiei judecătorului, cât timp încălcarea normelor nu poate fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare şi care a avut consecinţe deosebit de grave.

În mod temeinic a reţinut instanţa că, în recurgerea la mecanismul răspunderii disciplinare, niciunul dintre textele de lege ce au susţinut sesizarea reclamantului la Inspecţia Judiciară nu prevede sancţionarea judecătorului pentru modul în care interpretează şi aplică legea, îşi expune considerentele de fapt şi de drept, ci reglementează ca abateri disciplinare nerespectarea de către acesta a unor obligaţii impuse de lege.

Legea nr. 303/2004 nu conferă Inspecţiei Judiciare nicio atribuţie similară aceleia deţinute de o instanţă de control judiciar, respectiv de a verifica legalitatea şi temeinicia activităţii judiciare prin analizarea modului în care a fost aplicat şi interpretat dreptul penal în desfăşurarea în concret a judecăţii în dosarul ce l-a vizat pe reclamant.

Prin urmare, instanţa a constată că, punând de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile, inspectorii judiciari au analizat, în mod corect, materialul documentar disponibil, raportându-se la conţinutul sesizării formulate de către reclamant.

Astfel, motivele invocate nu au fost susceptibile de a atrage anularea rezoluţiei de clasare nr. 2054/02.07.2021 emisă în lucrarea nr. x de Inspecţia Judiciară şi împotriva rezoluţiei din lucrarea nr. C21-1554 din 01.10.2021 emisă de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, motiv pentru care cererea a fost respinsă, soluţie pe care o apreciem temeinică şi legală.

Cu referire la cererea de recurs formulată împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a solicitat instanţei respingerea acesteia ca tardiv formulată.

5. Alte aspecte procesuale

Cererea de intervenţie accesorie formulată de recurentul-reclamant cu privire la UNBR şi Baroul Bucureşti a fost respinsă de către instanţă, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

De asemenea, în privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 lit. d), art. 107 alin. (1) şi art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, s-a dispus formarea unui dosar asociat - nr. x/2023, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificat şi completat, dosar în cadrul căruia va fi soluţionată cererea.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 26 septembrie 2023 pronunţată în dosar nr. x/2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. d), art. 107 alin. (1) şi art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, ca inadmisibilă.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Aspecte de fapt relevante

În fapt, sesizarea petentului A. a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători, la data de 04.05.2021 sub nr. x.

La data de 22.06.2021 a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară o altă sesizare a aceluiaşi petent ce viza aspecte similare, fiind ataşată la sesizarea înregistrată sub nr. x-1751.

În cuprinsul sesizărilor, petentul a criticat aspecte ce ţin de modul de instrumentare a dosarelor nr. x/2017, nr. y/2021, nr. z/2021 şi nr. 138/32/2021 ale Judecătoriei Bacău şi ale Curţii de Apel Bacău.

Verificările determinate de sesizarea formulată de petent au fost finalizate la data de 02.07.2021 prin Rezoluţia nr. 2054/A/2021 în lucrarea nr. x prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 217/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru a dispune astfel, inspectorul judiciar a reţinut că verificările prealabile s-au circumscris determinării indiciilor de săvârşire a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. o), lit. i) teza I, lit. h) teza I, lit. t) şi lit. m) teza a II - a din Legea nr. 303/2004 şi au relevat inexistenţa indiciilor de săvârşire a acestor abateri disciplinare.

Împotriva acestei rezoluţii de clasare, reclamantul a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Plângerea astfel formulată a fost respinsă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin Rezoluţia dată în lucrarea nr. C21-1554 din data de 01.10.2021. Acesta a constatat că Rezoluţia nr. 2054/02.07.2021 este îndestulător motivată, răspunzându-se, punctual şi în detaliu, tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionare, precum şi faptul că aceasta cuprinde - cu expunerea necesară şi suficientă - argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale şi speciale în materie şi a Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare dată în lucrarea nr. C21-1554 din 01.10.2021 şi împotriva rezoluţiei nr. 2054/A din 02.07.2021.

6.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant şi a apărărilor intimatei-pârâte

6.2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va constata că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionat prin Decizia nr. 1733/28.03.2023, pronunţată de ÎCCJ-SCAF, în dosarul nr. x/2021.

Astfel, în prezenta cauză vor fi analizate exclusiv motivele de casare referitoare la soluţia dată pe fondul cauzei.

6.2.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - reclamant a invocat excepţia de nulitate a sentinţei recurate, deoarece instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că nu a motivat fiecare capăt de cerere pe fiecare temei de drept invocat, raportat la fiecare element de probă cerut a fi administrat în susţinerea excepţiilor invocate, echivalând cu o nemotivare a sentinţei recurate.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale, iar dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteza de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea - ca sancţiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.

Din această perspectivă, invocarea aspectelor legate de nemotivarea sentinţei nu se încadrează în acest motiv de casare, ci în cel de la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind o nulitate procedurală de drept comun, ci una subsumată unei reguli speciale ce urmează a fi analizată în cele de mai jos.

6.2.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind exprimate lapidar, fara raportare la temeiurile pe care se întemeiază, fiind exprimate lapidar, fără raportare la temeiurile de drept naţional şi internaţional invocate, iar motivele cuprinse sunt contradictorii, chiar şi străine de natura cauzei.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti. Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă, nemotivarea sau contradcitorialitatea motivării nu pot fi reţinute raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Astfel, motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pcxt. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

6.2.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauza de faţă, Înalta Curte poate răspunde doar acelor critici care se referă la soluţia dată pe fondul cauzei, iar nu la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cât timp acestea, aşa cum s-a precizat la punctul 6.2.1. din prezentele considerente, au fost soluţionate prin altă deciziei în cadrul unui dosar separat înregistrat.

Or, din cercetarea integrală a cererii de recurs, Înalta Curte nu a identificat critici concrete referitoare la greşita aplicare a legii de către prima instanţă cu ocazia soluţionării fondului; recurentul a prezentat motivele pentru neconstituţionalitatea art. 59 alin. (6), art. 14 lit. d) şi art. 107 alin. (1), (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Astfel, recurentul nu a indicat în recurs nicio critică referitoare la greşita aplicare a legii de către prima instanţă prin nereţinerea abaterilor disciplinare analizate sau la actele materiale invocate prin contestaţie, astfel că instanţa de recurs nu are ce analiza din perspectiva controlului său de legalitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionat prin Decizia nr. 1733/28.03.2023, pronunţată de ÎCCJ-SCAF, în dosarul nr. x/2021.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 17 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.