Recovery of environmental funds: culpable loss of land eligibility during contract suspension overrides prior res judicata on administrative delays.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu anularea Deciziei Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 62/13048/DJ/08.10.2021, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamanta împotriva Deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, precum şi anularea Deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu; suspendarea executării actelor administrative unilaterale atacate până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 545/2022 din 15 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta; a anulat decizia nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 emisă de AFM Direcţia Juridică şi decizia nr. 196/DCD/29.6.2021 emisă de Comitetul Director al AFM; a dispus suspendarea executării deciziei nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 emisă de AFM Direcţia Juridică şi a deciziei nr. 196/DCD/29.6.2021 emisă de Comitetul Director al AFM până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea respectivelor acte.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 545/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, atât în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de anulare.

3.1. Cererea de recurs formulată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) cu privire la soluţia dată cererii cererii de suspendare

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a formulat recurs împotriva sentinţei, prin care a solicitat admiterea prezentului recurs, şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond în mod eronat a apreciat că argumentele menţionate de reclamantă sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice; îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal şi care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii. Or, în situaţia de faţă, reclamanta nu a probat motive temeinice şi o pagubă iminentă în patrimoniul său.

Raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a prezentat motive temeinice pentru suspendare cauzei. Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere că a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională. Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu conduc la premisa existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, chiar Înalta Curte reţinând în jurisprudenţa sa câteva situaţii de "caz bine justificat", respectiv emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent, nemotivarea actului sau emiterea sa în temeiul unor dispoziţii legale abrogate ori neconstituţionale.

Astfel, deşi a prezentat instanţei de fond toate aceste aspecte, aceasta le-a ignorat complet, apreciind, în mod eronat, că simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul.

Reclamanta-intimată nu a suferit/va suferi niciun prejudiciu asupra veniturilor sale, deoarece banii încasaţi de către reclamantă prin cererile de tragere anterior menţionate nu au fost utilizati pentru implementarea proiectului, atât timp cât aceasta însăşi a recunoscut faptul că terenul pe care urma să fie implementat, a primit o altă destinaţie. În speţa de faţă, instanţa de fond nu a procedat la efectuarea verificărilor necesare pentru a se stabili dacă executarea deciziei ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului reclamantei-intimate sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă situaţiei reclamantei, caz în care ar fi constatat că aceasta nu suferă, în fapt, de nicio diminuare a patrimoniului său.

Astfel, pe de o parte, la nivel de aparenţă, actul administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, a fost întocmit în conformitate cu cerinţele legale, şi, pe de altă parte, nu se creează contribuabilului un prejudiciu iremediabil prin actul contestat, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 483, 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ.

3.2. Cererea de recurs formulată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la soluţia dată cererii de anulare

Pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In ceea ce priveşte analiza instanţei de fond referitoare la_nemotivarea actelor, recurenta a arătat că precizările AFM nu aveau un caracter ambiguu, în mod cert aspectele supuse judecăţii în cauza de faţă sunt diferite faţă de cele analizate şi soluţionate de către instanţa de judecată în dosarul nr. x/2017. Decizia AFM nr. 196/DCD/29.06.202I a fost emisă ca urmare a unor circumstanţe noi, intervenite ulterior pronunţării sentinţei civile anterior menţionate, astfel încât aceste circumstanţe nu au fost supuse analizei instanţei de judecată în soluţionarea dosarului nr. x.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 2796/03.07.2017 pronunţata de Curtea de Ape! Bucureşti în dosarul nr. x/2017. rămasă definitivă prin Decizia nr. 6520 03.12.2020 a ÎCCJ, instanţa a admis în parte cererea principală formulată de Consiliul Judeţean Suceava, având ca obiect anulare act administrativ, a anulat în parte procesul-verbal al şedinţei Comitetului Director al AFM din data de 09.09.2016, respectiv în ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la reclamantă. Astfel, la momentul respectiv, aspectele care au fost analizate de instanţă în dosarul anterior menţionat, nu mai au nicio relevanţă, iar situaţia curentă era aceea că amplasamentul de 24.028,45 mp ce a făcut obiectul investiţiei a fost transmis în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 33/2018. Rezultă aşadar faptul că din anul 2018 intimata nu mai deţine nicio calitate în ceea ce priveşte suprafaţa de teren care a fost pusă la dispoziţie pentru implementarea proiectului. Acestea fiind spuse, proiectul nu mai poate fi finalizat, sumele încasate de către reclamantă având caracterul unor încasări necuvenite, nemafiind posibila utilizarea lor pentru scopul pentru care au fost acordate.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului mediului nr. 1489/12.12.2017 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comitetului Director al Adminstraţiei Fondului pentru Mediu, "deciziile Comitetului Director sunt considerate acte administrative, in sensul Legii contenciosului administrat ir nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, prevederile legii fiind incidente in cazul acestora".

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin adresa nr. x/08.04.2021, Administraţia Fondului pentru Mediu a informat intimata- reclamantă cu privire la faptul că, urmare a deciziei instanţei de judecată din dosarul nr. x/2017, contractul de finanţare nerambursabilă urmează a fi repus în vigoare, solicitând în acest sens acesteia o propunere de grafic de finanţare şi dovada contribuţiei proprii, in temeiul art. 5 pct. 5.7 din Contractul de finanţare, referitor la obligaţiile beneficiarului. După cum a menţionat şi anterior, intimata - reclamantă a răspuns în sensul că amplasamentul nu mai este disponibil, proiectul tehnic nu mai poate fi aplicat în forma în care a fost aprobat, contractul de execuţie lucrări nu mai este valabil, astfel încât nu mai sunt întrunite condiţiile pentru realizarea proiectului. Ca urmare a acestui fapt, intimata reclamantă nu mai deţine calitatea solicitată prin Ghidul de finanţare aferent sesiunii de depunere.

Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 prin care s-a aprobat recuperarea sumei finanţate de către Administraţia Fondului pentru Mediu, în baza contractului de finanţare nr. x/31.05.2011 şi a dobânzii aferente în conformitate cu prevederile contractuale, a fost dată ca urmare a nerespectării de către reclamantă a obligaţiilor asumate prin contract, iar potrivit art. 14.1 din contractul de finanţare "Prezentul contract este titlu executoriu potrivit art. 13 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 196/2005 cu modificările şi completările ulterioare, fiind întocmit, interpretat şi executat confonn legislaţiei române şi guvernat de aceasta. ".

Decizia emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu contestată de intimata -reclamantă respectă întocmai condiţiile de valabilitate impuse de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia instanţei de fond fiind data cu încălcarea dispoziţiilor actelor normative anterior menţionate.

Obiectul contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între recurenta şi reclamantă îl reprezenta "înfiinţare parc agrement la intersecţia Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, judeţul Suceava". Prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, reclamanta i-a informat că amplasamentul de 24.028.45 mp ce a făcut obiectul investiţiei a fost transmis in administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţa "Sfântul Ioan cel Son" prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 33/2018; în aceste condiţii, contractul a rămas fără obiect, iar sumele virale de către recurenta către reclamantă au caracterul unei plăţi nedatorate.

În ceea ce priveşte analiza instanţei referitoare la netemeinicia actelor, se arată că instanţa a reţinut caracterul neîntemeiat al cererilor AFM privind restituirea sumelor doar raportat la situaţia de fapt supusa analizei în dosarul respectiv. Ulterior pronunţării acelei sentinţe, contractul a fost repus în vigoare, astfel încât orice nouă nerespectare a obligaţiilor contractuale urma să fie sancţionată potrivit dispoziţiilor contractuale. Consideră faptul că transmiterea amplasamentului în administrarea unei terţe entităţi, în timpul derulării contractului, fapt ce a dus la imposibilitatea beneficiarului de a finaliza proiectul, constituie o culpă a beneficiarului. Sentinţa civilă nr. 2796/03.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas definitivă prin Decizia nr. 6520/03.12.2020 a ÎCCJ, iar amplasamentul a fost transmis prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 33/2018, deci anterior tranşării definitive a litigiului dintre intimata -reclamantă şi recurenta.

Mai reţine instanţa de fond că, în ceea ce priveşte neexecutarea culpabilă, considerentele sentinţei in dosarul nr. x/2017 privind imposibilitatea invocării propriei culpe a AFM se menţin întrucât sub acest aspect nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt: la data respectivului litigiu, AFM a întârziat soluţionarea cererii de decontare nr. x încălcând art. 4.3 din contractul de finanţare; in prezent, situaţia de fapt nu s-a modificat in acest sens. Or, aceste aspecte au fost analizate în cadrul dosarului anterior menţionat, fiind tranşate definitiv, situaţia care a dus la emiterea Deciziei nr. 196 a Comitetului Director fiind practic aceea că, datorită transmiterii amplasamentului in administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou", proiectul nu mai poate fi finalizat.

In aceste condiţii, o soluţie favorabilă intimatei - reclamante, ar avea drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv repunerea contractului în vigoare, în vederea finalizării proiectului. Acest lucru este imposibil a fi pus în practică având în vedere ieşirea din valabilitate a contractului de execuţie încheiat pentru realizarea obiectivului de investiţii. Continuarea proiectului ar presupune un nou contract de execuţie, respectiv o nouă procedură de achiziţie publică, un nou amplasament pentru implementarea proiectului, precum şi o nouă sesiune de analiză, ceea ce nu este posibil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Întâmpinarea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Suceava la recursul cu privire la soluţia de admitere a capătului de cerere privind suspendarea

Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Suceava a formulat întâmpinare la recursul declarat de către Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la soluţia de admitere a capătului de cerere privind suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea respectivelor acte, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

O chestiune prealabilă este cea a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs formulată de către recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu în lumina prevederilor imperative ale art. 489 C. proc. civ.. Întrucât criticile aduse de către recurentă nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 alin. (1), în cauză este invocată nulitatea recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 489 C. proc. civ.

Intimata a mai invocat şi tardivitatea formulării recursului, având în vedere că sentinţa civilă nr. 545/15.03.2022 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată intimatei la data de 15.04.2022, ceea ce naşte presupunerea că aceasta a fost comunicată pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu la aceeaşi dată şi cum termenul de recurs în ceea ce priveşte soluţia suspendării este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, recursul a fost formulat şi depus tardiv.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sentinţa recurată fiind legală, urmând a fi menţinută de către instanţa de control judiciar. Prin întâmpinarea depusă la instanţa fondului, pârâta A.F.M. nu a formulat nicio apărare, nu a adus niciun argument pentru care capătul de cerere vizând suspendarea executării actelor administrative atacate ar fi neîntemeiat, astfel că în mod total greşit aceasta afirmă prin cererea de recurs că prima instanţă nu ar fi analizat aspectele învederate. Referindu-se la cele câteva situaţii de "caz bine justificat", reţinute în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care face trimitere recurenta cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, însăşi aceasta face trimitere la nemotivarea actului administrativ care oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului. Or, în speţă, instanţa fondului a reţinut printre altele nemotivarea actelor administrative contestate, situaţie în care devine incident în mod evident "cazul bine justificat".

Aşa cum rezultă din motivarea sentinţei recurate, considerentele instanţei care au stat la baza analizei cererii privind anularea actelor atacate oferă elemente suficiente pentru întrunirea condiţiei "cazului bine justificat".

Referitor la condiţia pagubei iminente, este fără putinţă de tăgadă faptul că sumele decontate de către A.F.M. aferente cererilor de tragere nr. x/03.10.2011, nr. y/16.08.2012 şi nr. 3/18.09.2014 au fost plătite către executantul lucrărilor A. S.R.L. în baza facturilor emise pentru lucrările executate la obiectivul de investiţii pentru care s-a încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011. Potrivit art. 4.3. din Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, A.F.M. avea obligaţia contractuală de a credita contul achizitorului în termen de 15 zile de la întocmirea notei de control, obligaţie pe care A.F.M. nu a respectat-o, astfel că decontarea cu întârzieri semnificative de către A.F.M. a cererilor de tragere nr. x şi 3 a condus la suspendarea executării lucrărilor de către executantul S.C. A. S.R.L. şi a fost sursa unor litigii pe care intimata le-a avut cu executantul lucrărilor, ce au împiedicat finalizarea proiectului.

Culpa recurentei-pârâte A.F.M. rezultând din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale care îi reveneau şi care a condus la imposibilitatea finalizării proiectului pentru care s-a încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 2796/03.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucurcşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6520/03.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. În acest context contractual, este evident faptul că recurenta este vinovată pentru conduita sa contractuală, iar emiterea în speţă a unor noi decizii de recuperare a sumei finanţate în legătură cu care există o hotărâre judecătorească definitivă este fără îndoială prejudiciabilă pentru beneficiar. Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa fondului cu privire la condiţia pagubei iminente, că aceasta este îndeplinită.

In drept, au fost invocate prevederile art. 489 şi ale art. 494 C. proc. civ., precum şi ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

4.2. Întâmpinarea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Suceava la recursul cu privire la soluţia de admitere a capătului de cerere privind suspendarea

Intimata Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Suceava a formulat întâmpinare la recursul declarat de către Administraţia Fondului pentru Mediu (A.F.M.) împotriva sentinţei civile nr. 545/15.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2021 prin care a fost admisă acţiunea, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Similar primei întâmpinări, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că niciuna din criticile aduse de către recurentă nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute expres de art. 488 alin. (1), în cauză este dată nulitatea recursului, fiind incidente dispoziţiile art. 489 C. proc. civ.. Intimata a mai invocat şi tardivitatea formulării recursului, având în vedere că sentinţa civilă nr. 545/15.03.2022 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comunicată intimatei la data de 15.04.2022, ceea ce naşte presupunerea că aceasta a fost comunicată pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu la aceeaşi dată şi cum termenul de recurs în ceea ce priveşte soluţia suspendării este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, recursul a fost formulat şi depus tardiv.

Referitor la soluţia instanţei fondului cu privire la nemotivarea actelor administrative contestate în cauză, nu există o motivare a deciziilor emise şi nici nu se indică în drept temeiurile care au stat la baza emiterii acestora, aşa cum corect a reţinut instanţa fondului.

Referitor la amplasamentul terenului ce a făcut obiectul investiţiei a cărei durată realizare şi de utilizare a finanţării potrivit Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 2557N/31.05.2011 a expirat la data de 01.07.2016, se arată că nu are nicio relevanţă situaţia actuală a amplasamentului terenului pe care ar fi trebuit să se realizeze investiţia care nu s-a putut materializa în termenul contractual convenit din culpa finanţatorului pârât.

Prin adresa instituţiei nr. x/15.04.2021 s-a prezentat situaţia actuală a amplasamentului terenului pe care trebuia să se realizeze investiţia pentru care s-a încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 şi Contractul de lucrări nr. x/07.03.2012. Situaţia amplasamentului descrisă în adresa indicată este ulterioară încetării valabilităţii Contractului de lucrări nr. x/07.03.2012 (30.11.2014), a expirării duratei de realizare a proiectului şi de utilizare a finanţării aferentă Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 (01.07.2016), a Deciziei Comitetului Director al A.F.M. din data de 09.05.2016, care nu a aprobat prelungirea suspendării contractului de finanţare, a Deciziei Comitetului Director al A.F.M. din data de 09.09.2016 privind rezilierea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 şi recuperarea sumelor finanţate aferente cererilor de tragere decontate nr. 1, 2 şi 3, astfel încât nu poate avea nicio înrâurire situaţia actuală a terenului asupra unui proiect a cărei durată de implementare s-a împlinit demult, iar voinţa finanţatorului privind sistarea finanţării şi neprelungirea duratei de realizare a proiectului şi de utilizare a finanţării a fost ferm exprimată încă înainte de expirarea acestora.

În aceste condiţii, terenul menţionat nu putea fi blocat la nesfârşit, fără nicio bază legala. Este suficient faptul că s-a stabilit odată în mod definitiv de către o instanţa de judecată că instituţia nu poate fi obligată la returnarea sumelor finanţate în cadrul Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 pentru motivele ivite în decursul executării contractului din culpa finanţatorului pârât şi care au împiedicat finalizarea proiectului.

Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Suceava, căruia i s-a transmis în administrare terenul dat fiind faptul că se află situat în imediata vecinătate a spitalului a finalizat din fonduri proprii obiectul Fântână arteziană din cadrul obiectivului de investiţii "înfiinţare parc agrement la intersecţia Bulevardului 1 decembrie 1918 cu Calea x în municipiul Suceava" pentru realizarea căruia a fost încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 între Consiliul Judeţean Suceava şi Administraţia Fondului pentru Mediu, a cărui durată de implementare şi de utilizare a finanţării a expirat la 01.07.2016. De asemenea, Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfanţul Ioan cel Nou" Suceava a implementat obiectivul de investiţii "amenajare parcare cu 45 de locuri", obiectiv de investiţii ce s-a construit pe o parte a amplasamentului ce a făcut obiectul investiţiei anterior menţionate şi care nu a putut fi finalizată în termeni contractuali din culpa finanţatorului A.F.M. aşa cum s-a statuat în mod definitiv de către instanţa de judecată.

Consideră intimata că activităţile de dezvoltare economico-socială a judeţului nu pot fi blocate sau constrânse de situaţii viitoare incerte, atâta vreme cât a existat certitudinea nefinalizării proiectului aferent Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 din culpa finanţatorului A.F.M., culpă care a condus la împiedicarea finalizării proiectului aşa cum s-a reţinut în mod definitiv de către Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 2796/03.07.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În mod contractual, recuperarea sumei finanţate ar fi fost consecinţa rezilierii contractului din culpa beneficiarului care nu este incidenţă în speţă, prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 a Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu dispunându-se doar recuperarea sumei finanţate, nu şi rezilierea contractului din culpa beneficiarului, în privinţa căreia există autoritate de lucru judecat. Cu alte cuvinte, nu se invocă şi nu se face dovada existenţa unei culpe a beneficiarului în termenii contractuali indicaţi care să justifice aplicarea clauzelor contractuale menţionate. De asemenea, nu poate fi vorba nicidecum de restituirea unei plăţi nedatorate/necuvenite atâta vreme cât lucrările decontate au fost real executate şi justificate la plată, fapt consemnai şi în notele de control întocmite de reprezentanţii A.F.M. la amplasamentul obiectivului de investiţii.

In ceea ce priveşte reiterarea de către recurentă în etapa procesuală a recursului a prevederilor clauzei 8 din Contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, instanţa fondului a analizat minuţios pretinsa incidenţă a acestei clauze şi a reţinut corect neaplicarea acesteia. Faţă de considerentele instanţei fondului, niciuna dintre cele două situaţii (art. 8.1. lit. c) şi art. 8.2. lit. a) din contractul de finanţare), nu este incidentă în speţă şi acestea nici nu ar putea fi incidente în mod cumulativ cum pretinde recurenta, deoarece se exclud reciproc.

Astfel, art. 8.1. lit. c) prevede încetarea de drept a contractului la iniţiativa Beneficiarului, respectiv "în cazul imposibilităţii obiective a Beneficiarului de a realiza Proiectul, prin renunţare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile"; in speţă, nu este dată situaţia prevăzută de această clauză, nefiind vorba de renunţarea beneficiarului la realizarea Proiectului în termenul contractual prevăzut şi comunicată finanţatorului A.F.M. cu respectarea cerinţelor clauzei indicate. Adresa instituţiei nr. 9827 din 15.04.2021 nu reprezintă o notificare de renunţare în sensul art. 8.1. lit. c) din contractul de finanţare, ci doar o prezentare a situaţiei de fapt cu privire la amplasament.

În orice caz, în situaţiile de încetare de drept a contractului prevăzute de art. 8.1. din Contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 nu se prevede faptul că Beneficiarul este obligat la returnarea sumelor finanţate aşa cum prevede art. 8.3. din contract în caz de reziliere a contractului din culpa Beneficiarului. Dacă ar fi considerat că a încetat de drept contractul pentru incidenţa clauzei 8.1. lit. c) din contractul de finanţare, atunci cu siguranţă recurenta-pârâtă A.F.M. nu ar mai fi menţionat în Decizia contestată nr. 196/DCD/29.06.2021 faptul că se avizează ulterior recuperării sumei finanţate şi încheierea unui Acord de încetare a Contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011.

Art. 8.2. lit. a) prevede încetarea contractului prin reziliere la iniţiativa A.F.M., în cazul în care beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract. Nici această situaţie nu este incidenţă în cauză, atâta vreme cât nu este în discuţie rezilierea contractului din culpa Beneficiarului, asupra acestei chestiuni existând o hotărâre definitivă pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti. Mai mult, prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021 contestată în prezenta cauză, A.F.M. nu a dispus rezilierea contractului din culpa Beneficiarului, fiind conştientă pârâta că sancţiunea rezilierii cu consecinţa recuperării sumei finanţate a fost tranşată definitiv în Dosarul nr. x/2017.

În drept, au fost invocate prevederile art. 489 şi ale art. 494 C. proc. civ., precum şi ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă la recurs, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor invocate de aceasta.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, recurenta a arătat că a indicat motivele de nelegalitate ale sentinţei criticând hotărârea prin indicarea punctuală a motivelor care impun casarea acesteia, raportându-se la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea hotărârii.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, a arătat că sentinţa civilă nr. 545/2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti i-a fost comunicata în data de 18.04.2022, iar nu în data de 15.04.2022, cum în mod greşit presupune intimata. Având în vedere că termenul imperativ pentru formularea recursului este de 15 zile, înseamnă că data limită pentru formularea recursului a fost 04.05.2022, dată la care recurenta a transmis recursul către instanţă, atât prin poşta electronică, dar şi prin intermediul Poştei Române, cu serviciul recomandat. Astfel, din analiza confirmării de primire, reiese în mod cert faptul că recursul s-a transmis în data de 04.05.2022, ajungând la Tribunalul Bucureşti în data de 06.05.2022.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Aspecte procesuale

La termenul de azi, 26 septembrie 2023, Înalta Curte a luat act de renunţarea intimatei-reclamante de a mai invoca tardivitatea celor două recursuri.

La acelaşi termen, Înalta Curte a respins ca nefondată excepţia nulităţii celor două recursuri formulate de către recurenta-pârâtă, excepţie invocată de intimata-reclamantă, cu motivarea cuprinsă în practicaua prezentei decizii.

6.2. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

6.2.1. Situaţia de fapt anterioară emiterii actelor atacate în litigiu. Dosarul nr. x/2017

Administraţia Fondului pentru Mediu a încheiat cu Consiliul Judeţean Suceava Contractul de finanţare nerambursabilă nr. 256/31.05.2011 în valoare de 1.780.000 RON, reprezentând 91,98 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă contribuţia proprie a beneficiarului de 155.140 RON, pentru implementarea proiectului intitulat "înfiinţare parc agrement la intersecţia Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, jud. Suceava."

În cadrul executării Contractului, Administraţiei Fondului pentru Mediu a finanţat 3 (trei) cereri de tragere în valoare de 306.460,38 RON:

- pentru cererea de tragere nr. x/03.10.2011 a fost finanţată valoarea de 55.501,65 RON;

- pentru cererea de tragere nr. x/16.08.2012 a fost finanţată valoarea de 147.923,09 RON;

- pentru cererea de tragere nr. x/18.09.2014 a fost finanţată valoarea de 103.035,64 RON.

În şedinţa din data de 09.09.2016, Comitetul Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu a decis,sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului de finanţare cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti (invocat de ambele părţi în acest litigiu), soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2796/03.07.2017, definitivă prin Decizia nr. 6520/03.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut ca obiect cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul U.A.T. Judeţul Suceava, prin Consiliul Judeţean Suceava, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, privind anularea măsurii de reziliere a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, dispusă prin Decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016; anularea în parte a procesului-verbal al şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, numai în ceea ce priveşte Judeţul Suceava, şi pe cale de consecinţă a măsurilor comunicate prin adresa AFM nr. x/07.10.2016; suspendarea măsurii de reziliere a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011, dispusă prin Decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, până la soluţionarea acţiunii; cererea reconvenţională formulată de AFM privind constatarea rezilierii de drept a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011 încheiat cu reclamantul, obligarea reclamantului la plata sumei de 323.594,37 RON compusă din 306.460,38 RON, reprezentând valoarea de recuperat decontată la cererile de tragere 1,2 şi 3 şi suma de 17.133,72 RON dobânda aferentă sumei de recuperat, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, calculată la nivelul ratei dobânzii Băncii Naţionale a României, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2796/03.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă; a admis în parte cererea principală formulată de reclamant; a anulat în parte procesul-verbal al şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016, respectiv în ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la reclamantul Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava; a dispus suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal al şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 09.09.2016 cu privire la reclamantul Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze; a respins celelalte cereri ale reclamantului şi a respins cererea reconvenţională ca nefondată. Prin decizia nr. 6520/3.12.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea recursului AFM împotriva sentinţei din cauza nr. x/2017.

6.2.2. Actele atacate - obiect al litigiului

Prin adresa nr. x/08.04.2021, AFM a informat Consiliul Judeţean Suceava cu privire la repunerea în vigoare a contractului pentru finanţare nerambursabilă şi totodată i-a solicitat să furnizeze o propunere de grafic de finanţare şi dovada contribuţiei proprii pentru realizarea proiectului conform contractului de finanţare nerambursabilă.

Prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, Consiliul Judeţean Suceava a comunicat următoarele:

- "amplasamentul de 24.028,45 mp ce a făcut obiectul investiţiei a fost transmis în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 33/2018;

- proiectul tehnic nu mai poate fi aplicat în forma în care a fost aprobat la data promovării obiectivului de investiţii;

- contractul de execuţie lucrări încheiat pentru realizarea obiectivului de investiţii "înfiinţare parc agrement la intersecţia Bd. x cu Calea x, în municipiul Suceava, jud. Suceava " şi-a încetat valabilitatea;

- (...) considerăm că la această dată nu mai sunt întrunite condiţiile tehnice de realizare a parcului pe acest amplasament şi ca atare contractul de finanţare nerambursabilă nu mai poate fi repus în vigoare ".

Prin Decizia nr. 196/DCD/29.06.2021, Comitetul Director al AFM a decis recuperarea sumei finanţate de către Administraţia Fondului pentru Mediu împreună cu dobânda legală şi ulterior încheierea unui Acord de încetare a contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011.

Prin decizia nr. 62/13048/DJ/8.10.2021, AFM a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021.

6.3. Analiza motivelor de casare formulate de recurentă cu privire la soluţia dată cererii de anulare

Un prim motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă se referă la greşita aplicare a legii de către prima instanţă atunci când a reţinut că atât decizia nr. 196/DCD/29.06.2021, cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 sunt viciate în ceea ce priveşte cerinţa de legalitate a motivării.

Instanţa de control judiciar apreciază, în dezacord cu judecătorul fondului, că actele administrative contestate respectă rigorile de motivare impuse unui act administrativ cu caracter individual, astfel că acest motiv de casare este fondat.

În speţă, din analiza deciziei nr. 196/DCD/29.06.2021, rezultă că, potrivit acestui act Comitetul Director al AFM a decis recuperarea sumei finanţate de către Administraţia Fondului pentru Mediu împreună cu dobânda legală şi ulterior încheierea unui Acord de încetare a contractului pentru finanţare nerambursabilă nr. 256/N/31.05.2011.

Este de semnalat, aşa cum s-a mai reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, că nu pot fi pretinse actului administrativ exigenţe similare în privinţa motivării cu cele solicitate hotărârilor judecătoreşti, pentru că nu se poate face abstracţie de caracterul său de act juridic unilateral, de faptul că emiterea lui este rezultatul valorificării raporturilor de putere publică a emitentului în raport de destinatarii lor, că în procedura de emitere a acestuia contenciosul îşi pierde din intensitate, chiar dacă legiuitorul a instituit obligaţia parcurgerii recursului graţios ori ierarhic.

Motivarea unui act administrativ are două laturi esenţiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situaţiei date, precum şi, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reţinut aplicabilitatea acelor texte legale.

În privinţa obligaţiei autorităţilor administrative de a-şi motiva deciziile, instanţa observă că, potrivit art. 31 alin. (2) din Constituţia României, "autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal."

Motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Date fiind aceste obligaţii, absenţa motivării actului administrativ constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare şi a încălcare a obligaţiei constituţionale a autorităţilor administrative de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

Or, aplicând aceste principii în speţa de faţă, Înalta Curte constată că pentru a se reţine absenţa motivării, partea trebuie să se afle în necunoaştere absolută sau într-o necunoaştere într-o măsură esenţială a raţiunilor ce au fost avute în vedere de către autoritate la emiterea ctului adminsitrativ criticat ca fiind vătămător.

Or, dincolo de aspectele efectiv conţinute de decizia de recuperare nr. 196/DCD/29.06.2021 care făceau menţiune cu privire la recuperarea finanţării şi încheierea unui acord de încetare a contractului ca urmare a analizei documentelor prezentate în cadrul şedinţei din 29.06.2021 a Comitetului Director al AFM, reclamanta a purtat, anterior emiterii acesteia, o corespondenţă detaliată şi îndelungată cu autoritatea emitentă, suficient de revelatoare pentru a înţelege raţiunile deciziei comunicate. Pe de altă parte, reclamanta nu era împiedicată să ceară comunicarea înscrisurilor ce au stat la baza Deciziei din 29.06.2021 a Comitetului Director al AFM, pentru detalii suplimentare, pasivitatea sa neputând constitui temei pentru anularea acestei decizii.

Tocmai faptul că în preambulul deciziei atacate se menţionează în fapt că decizia a avut la bază o analiză a "documentelor prezentate", putea declanşa un comportament diligent al reclamantei în sensul amintit anterior; faptul că în preambulul deciziei nr. 196/2021 nu se face nicio referire la adresa nr. x/8.4.2021 prin care AFM informează reclamanta cu privire la repunerea în vigoare a contractului de finanţare nerambursabilă nu este de natură să conducă la o vătămare de neînlăturat, cât timp reclamanta nu a invocat că nu ar fi primit această adresă şi deci avea cunoştinţă de contextul faptic anterior emiterii deciziei atacate.

În ceea ce priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte nu poate menţine considerentele sentinţei nici pe acest aspect. Cât timp, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu se poate constata o nemotivare a deciziei de recuperare a sumelor, nu se mai poate considera că decizia de soluţionare a contestaţiei administrative conţine pentru prima dată posibilele raţiuni pentru care pârâta a emis decizia de recuperare; ca urmare, se vor înlătura consideraţiile referitoare la imposibilitatea suplinirii prin acte ulterioare (decizia emisă în soluţionarea contestaţiei, întâmpinare sau alte acte de procedură în faţa instanţei) a motivării deciziei de recuperare, deoarece nu se poate reţine o asemenea ipoteză.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut existenţa viciilor motivării, în sensul că deşi la pag. 5-6 din decizie se referă la culpa beneficiarului (reclamanta) în ce priveşte nerespectarea ghidului de finanţare, dar şi în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor contractuale, pentru neimplementarea proiectului în termenul maxim de finalizare prevăzut în contract, context în care pârâta face trimitere la art. 23 alin. (9) din Ordinul nr. 1107/2009 care prevede rezilierea contractului şi constituirea de debite şi accesorii pentru sumele plătite până la momentul rezilierii, pentru nerespectarea de către beneficiar a clauzelor contractuale şi a termenelor de finalizare, în acelaşi timp, în aceeaşi decizie de soluţionare a contestaţiei, pârâta invocă şi art. 8 alin. (8).1. lit. c) din contract, potrivit căruia contractul încetează de drept în cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, iar potrivit art. 8.3 pct. 1 beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecinţele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la iniţiativa sa. Prin urmare, prima instanţă a reţinut că nu poate identifica dacă la baza deciziei nr. 196/2021 a stat culpa reclamantei sau imposibilitatea obiectivă de executare.

Or, Înalta Curte nu poate susţine această concluzie. Cu excepţia invocării prev. art. 8 alin. (8).1. lit. c) din contract, potrivit căruia contractul încetează de drept în cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, întreaga motivare a deciziei de soluţionare a contestaţiei se referă la noţiunea de culpă a beneficiarului, care este reiterată şi punctată în mod repetat de către emitentul deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Cu atât mai mult, referirea din finalul deciziei nr. 62/13048/DJ/8.10.2021 la intervenirea de împrejurări noi nu putea fi înţeleasă decât în contextul motivării anterioare, care avea în vedere în mod evident culpa beneficiarului. Faptul că AFM citează în conţinutul deciziei justificarea reclamantei privind încetarea valabilităţii contractului de execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii parc agrement nu conduce la concluzia că autoritatea a şi acceptat susţinerile beneficiarului, ci doar a prezentat poziţia exprimată de acesta în mod oficial. Decizia a fost întemeiată de autoritate pe documentaţia avută la momentul emiterii, aşa cum se menţionează în preambulul deciziei de recuperare, iar nu pe recunoaşterea sau îmbrăţişarea apărărilor beneficiarului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare referitor la greşita reţinere de către prima instanţă a nemotivării actelor administrative atacate.

Într-o a doua susţinere, recurenta-pârâtă a invocat faptul că în mod greşit a reţinut prima instanţă puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei definitive din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prima instanţă a reţinut sub acest aspect că se menţin considerentele sentinţei în dosarul nr. x/2017 privind imposibilitatea invocării propriei culpe a AFM, întrucât sub acest aspect nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt: la data respectivului litigiu, AFM a întârziat soluţionarea cererii de decontare nr. x încălcând art. 4.3 din contractul de finanţare; în prezent, situaţia de fapt nu s-a modificat sub acest aspect, deoarece AFM nu şi-a îndeplinit în termen obligaţia de decontare cu privire la cererea nr. 2.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut şi din această perspectivă o greşită aplicare a legii.

Astfel, ca urmare a câştigării definitive a procesului de către reclamantă, prin adresa nr. x/08.04.2021, AFM a informat Consiliul Judeţean Suceava cu privire la faptul că contractul pentru finanţare nerambursabilă urmează a fi pus în vigoare şi totodată i-a solicitat să furnizeze o propunere de grafic de finanţare şi dovada contribuţiei proprii pentru realizarea proiectului conform contractului de finanţare nerambursabilă.

Or, prin adresa nr. x/15.04.2021, înregistrată la AFM sub nr. x/22.04.2021, Consiliul Judeţean Suceava a comunicat în esenţă că acest contract de finanţare nerambursabilă nu mai poate fi repus în vigoare, pentru motivele arătate în adresa de răspuns. Este evident că decizia de recuperare din 29.06.2021 a avut în vedere împrejurări de fapt noi, aşa cum reiese din cele motivate mai sus, iar nu acelaşi aspect al soluţionării cu întârziere a cererii de rambursare nr. x, aspect ce fusese depăşit prin anularea actelor emise de către pârâtă.

Ca urmare nu sunt întrunite condiţiile existenţei puterii de lucru judecat în sensul art. 431 din C. proc. civ., neexistând identitatea de obiect şi cauză între cele două situaţii litigioase.

Mai departe, prima instanţă a reţinut că pârâta invocă rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor reclamantei şi recuperarea sumelor; totuşi, în decizia nr. 196/DCD/29.6.2021 pârâta a evitat să amintească rezilierea contractuală, ci a dispus direct recuperarea sumelor şi deci, a avut o poziţie contradictorie. În actul primar, pârâta a dispus direct recuperarea sumelor, măsură care nu putea fi dispusă în lipsa rezilierii contractului; restituirea sumelor este o consecinţă a rezilierii contractului, neputând fi dispusă restituirea prestaţiilor în lipsa declaraţiei de reziliere, adică în cazul unui contract în derulare, textul legal menţionând expres restituirea sumelor achitate ca şi consecinţă implicită a rezilierii.

Or, Înalta Curte constată că prima chestiune de drept ce trebuie lămurită prin prezenta decizie este aceea care se referă la natura contractului de finanţare (numit sau nenumit), la natura sancţiunii aplicabile în caz de neexecutare (rezoluţiune sau reziliere) şi la consecinţele acestor calificări.

Decizia de sistare a contractului a fost întemeiată pe prevederile art. 8.3 din contractul de finanţare, potrivit cu care "În caz de reziliere, Beneficiarul este obligat la plata de daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţare, la care se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Băncii Naţionale a României."

Totodată, art. 7.3. din contract stabileşte că "AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă şi, în cazul în care deficienţele menţionate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere şi fără nicio altă formalitate prealabilă:

a) sistarea temporară a utilizării finanţării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b) sistarea definitivă şi rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condiţiile Codului de procedură fiscală."

Conform art. 1552 alin. (1) C. civ. (Rezoluţiunea unilaterală), "Rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere", iar la alin. (4) se prevede că "Declaraţia de rezoluţiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1)."

De asemenea, potrivit art. 1553 alin. (1) C. civ. (Pactul comisoriu):

"Pactul comisoriu produce efecte dacă prevede, în mod expres, obligaţiile a căror neexecutare atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului."

Înalta Curte constată că Decizia de recuperare valorifică dispoziţiile art. 1550 alin. (1) şi art. 1552 din C. civ., care reglementează rezilierea unilaterală a contractului de către persoana îndreptăţită, ce poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit în acest mod. Prin urmare, se constată că dreptul autorităţii pârâte de a dispune rezilierea unilaterală a contractului de finanţare se întemeiază pe dispoziţiile art. 1550 alin. (1) din C. civ., iar în conformitate cu art. 1552 alin. (1) din C. civ., clauza înserată la art. 8.2 din contractul de finanţare prevede posibilitatea rezilierii unilaterale prin notificare scrisă adresată debitorului.

Or, decizia de recuperare reprezintă o punere în aplicare a acestor prevederi contractuale, prin aceasta avizându-se recuperarea sumei finanţate şi ulterior încheierea acordului de încetare a contractului.

Ca urmare, nu există niciun viciu legat de nedispunerea rezilierii, faţă de calificările juridice avansate anterior.

Aşa cum s-a statuat deja cu ocazia analizării criticii referitoare la nemotivarea actelor, decizia de recuperare a fost întemeiată pe culpa beneficiarului.

Ca urmare, toate considerentele sentinţei referitoare la ipoteza rezilierii pentru imposibilitate obiectivă de continuare a contractului nu mai au relevanţă, iar instanţa de recurs nu le va mai analiza ca atare.

În ceea ce priveşte neexecutarea culpabilă, în mod evident, ca urmare a solicitării recurentei de reactivare a contractului de finanţare din necesitatea respectării hotărârii definitive obţinute de către reclamantă în dosarul anterior, reclamanta a refuzat această solicitare, cu motivarea că din anul 2018 intimata nu mai deţine nicio calitate în ceea ce priveşte suprafaţa de teren care a fost pusă la dispoziţie pentru implementarea proiectului.

Recurenta-pârâtă a considerat că această împrejurare de fapt reprezintă o conduită culpabilă a reclamantei, care trebuia să se asigure de posibilitatea continuării contractului.

Reclamanta invocă această împrejurare ca o chestiune de natură obiectivă capabilă să înlăture responsabilitatea continuării proiectului şi de natură să atragă o imposibilitate obiectivă de executare.

Înalta Curte a constatat deja că în cauză, decizia de recuperare nu a fost emisă ca urmare a constatării unei situaţii de imposibilitate obiectivă, situaţie care ar fi necesitat urmarea unei anumite conduite prescrise contractual, pe care chiar reclamanta a invocat că nu a urmat-o. Prin urmare, Înalta Curte trebuie să verifice doar dacă prima instanţă a reţinut cu corecta sau greşita aplicare a legii inexistenţa culpei în sarcina reclamantei.

Din această perspectivă, instanţa de recurs constată că sunt fondate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă. Orice nouă nerespectare a obligaţiilor contractuale poate să fie sancţionată potrivit dispoziţiilor contractuale, iar transmiterea amplasamentului în administrarea unei terţe entităţi, în timpul derulării contractului, fapt ce a dus la imposibilitatea beneficiarului de a finaliza proiectul, constituie o culpă a beneficiarului. Sentinţa civilă nr. 2796/03.07.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas definitivă prin Decizia nr. 6520/03.12.2020 a ÎCCJ, iar amplasamentul a fost transmis prin Hotărârea Consiliului Judeţean Suceava nr. 33/2018, deci anterior tranşării definitive a litigiului dintre intimata -reclamantă şi recurenta.

După cum s-a menţionat şi anterior, intimata - reclamantă a răspuns în sensul că amplasamentul nu mai este disponibil, proiectul tehnic nu mai poate fi aplicat în forma în care a fost aprobat, contractul de execuţie lucrări nu mai este valabil, astfel încât nu mai sunt întrunite condiţiile pentru realizarea proiectului. Ca urmare a acestui fapt, intimata reclamantă nu mai deţine calitatea solicitată prin Ghidul de finanţare aferent sesiunii de depunere.

Această imposibilitate de continuare a contractului nu este una obiectivă, cât timp reclamanta era titulara demersului în justiţie din dosarul nr. x/2017 ce avea ca obiectiv tocmai reactivarea contractului de finanţare; or, un comportament diligent şi previzibil al beneficiarului era acela de a-şi păstra calitatea solicitată prin Ghidul de finanţare aferent sesiunii de depunere, cât timp dorea continuarea acestui contract.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, prin reţinerea lipsei culpei reclamantei raportat la emiterea deciziei de recuperare a finanţării.

6.4. Analiza motivelor de casare formulate de recurentă cu privire la soluţia dată cererii de suspendare

Având în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune până la soluţionarea definitivă a cauzei, soluţionare care a avut loc concomitent cu soluţionarea recursului împotriva soluţiei privind cererea de suspendare, Înalta Curte constată că nu se mai justifică din punct de vedere al folosului practic analiza pe fond a acestui din urmă recurs, astfel că se impune admiterea şi a acestui recurs şi respingerea cererii de suspendare, ca rămasă fără obiect.

6.5. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 545/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge cererea de anulare, ca nefondată şi va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 545/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge cererea de anulare, ca nefondată.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.