Judicial disciplinary liability for management college decisions on case reassignment and panel composition

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef din 23.02.2021 prin care a fost respinsă plângerea (nr. lucrare C21-265) şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3413/A din 30.10.2020 emisă în dosarul nr. x şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 244 din 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C., D., E., F., G. şi H., ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 244 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Apreciază recurenta-reclamantă că sentinţa recurată este nelegală, în cauză fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se poate constata cu uşurinţă, hotărârea primei instanţe fiind motivată superficial, fără o expunere a situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate şi fără a examina în concret toate motivele invocate, nefiind respectate aşadar prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ.

În primul rând, în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 din perspectiva măsurilor adoptate de Colegiul de conducere relativ la preluarea tuturor cauzelor unui complet de judecată, este evident că analiza care se impunea a fi făcută trebuia să aibă în vedere înţelesul complet al noţiunii de repartizare aleatorie a cauzelor şi care se referă la orice intervenţie care deviază parcursul legal al unui dosar, indiferent de stadiul în care această neregularitate intervine. Sunt avute astfel în vedere nu numai neregularităţile care pot apărea la momentul iniţial al înregistrării şi repartizării unei cauze ci şi alte incidente care au acelaşi efect cum ar fi chiar cazul concret al încălcării principiului continuităţii.

În al doilea rând, susţine recurenta reclamantă că judecătorul cauzei nu a analizat apărarea recurentei-reclamante în sensul că nu se putea dispune de către Colegiu preluarea definitivă a tuturor cauzelor unui complet decât în condiţiile prevăzute de art. 111 alin. (13) din ROIIJ şi care are ca unică situaţie premisă, prevăzută expres şi imperativ, faptul că judecătorul respectiv nu îşi mai desfăşoară cu caracter definitiv activitatea în cadrul secţiei sau al instanţei, fără nicio o altă excepţie. Totodată, nu a fost analizată nici apărarea recurentei-reclamante referitoare la distincţia care se impune a fi făcută între două instituţii separate, mai precis între modificarea compunerii completului, respectiv preluarea completului cu caracter definitiv.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, din întregul cuprins al argumentaţiei judecătorului de fond, se observă că a ocolit această problemă, viciind întreaga premisă a raţionamentului său.

În continuare relevă recurenta-reclamantă că nu poate fi reţinută nici interpretarea dată de judecătorul cauzei dispoziţiilor art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 în sensul că, pentru a se reţine această abatere trebuie să existe indiciile adoptării hotărârii respective de către toţi membrii colegiului de conducere în scopul încălcării intenţionate a dispoziţiilor referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor şi vătămării intereselor unor judecători sau favorizarea altora, fără să existe o justificare determinată de necesitatea unei bune organizări a activităţii instanţei.

În primul rând, acest text de lege nu este susceptibil de nicio interpretare, iar în al doilea rând, o astfel de interpretare adaugă la lege şi restrânge nejustificat câmpul de aplicare a dispoziţiei legale. Aceasta deoarece conţinutul constitutiv al acestei abateri nu impune o astfel de condiţie privind vinovăţia.

Nu în ultimul rând, se poate constata şi o interpretare greşită de către judecătorul de fond a dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. Astfel, în condiţiile în care se reţine faptul că, prin măsurile adoptate de colegiu, a avut loc o preluare nelegală a cauzelor unui complet, se reţine şi abaterea prevăzută la art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 constând în nerespectarea în mod nejustificat de către membrii Colegiului de conducere a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, respectiv obligaţia instituită de art. 53 din Legea nr. 303/2004 potrivit căruia cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege raportat la art. 111 alin. (13) ROIIJ.

În ceea ce priveşte aspectul sesizat referitor la necomunicarea unui răspuns la sesizarea care viza verificările care se impuneau în legătură cu modul de repartizare ciclică a cauzelor trimise spre rejudecare şi care aparţin unor complete desfiinţate de pe vechea secţie a VIII-a, se poate constata că prima instanţă nu a răspuns criticilor pe care le a formulat recurenta-reclamantă prin acţiune şi nici nu le-a înlăturat motivat.

Astfel, a arătat recurenta faptul că, potrivit art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ, colegiul de conducere stabileşte modul de repartizare a cauzelor în situaţia desfiinţării secţiilor sau a înfiinţării de noi secţii.

Faţă de această atribuţie, a apreciat că, în momentul în care colegiul este sesizat cu o problemă de repartizare, acesta are cel puţin obligaţia de a dispune verificări în acest sens. Aceasta cu atât mai mult cu cât colegiul de conducere şi-a exprimat opinia cu privire la modalitatea de repartizare a dosarelor în situaţia semnalată de recurenta-reclamantă, iar aceste verificări erau uşor de realizat, presupunând doar consultarea unor tabele de repartizare ciclică şi identificarea includerii în aceste tabele a completelor nou înfiinţate.

În legătură cu necesitatea sesizării persoanei responsabile cu repartizarea aleatorie a cauzelor, a arătat recurenta-reclamantă că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) lit. g), art. 103 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) lit. 1 din ROIIJ, preşedintele instanţei şi preşedintele de secţie (în speţă, atât preşedintele instanţei, cât şi preşedintele secţiei a VIII-a veche de contencios administrativ fiind membri în colegiul de conducere al instanţei) au atribuţii în ceea ce priveşte organizarea şi coordonarea activităţii de repartizare aleatorie a cauzelor.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, oricare dintre cei doi puteau şi chiar aveau obligaţia ca, luând la cunoştinţă în cadrul şedinţei colegiului de conducere de aspectele pe care recurenta-reclamantă le-a prezentat, să se sesizeze şi să dispună efectuarea verificărilor în consecinţă. De altfel, colegiul, în ansamblul său, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în virtutea art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ, trebuia să sesizeze persoana/persoanele desemnate cu repartizarea aleatorie pentru efectuarea acestor verificări. Astfel, faţă de aceste considerente, apreciază recurenta-reclamantă că nu poate fi reţinută în niciun caz concluzia primei instanţe în sensul că membrii colegiului beneficiau de o marjă de apreciere în analizarea acestei sesizări, atribuţia colegiului prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. n) din ROIIJ obligând pe membrii acestuia să sesizeze persoana/persoanele desemnate cu repartizarea aleatorie pentru efectuarea acestor verificări.

Cu referire la incidenţa art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, apreciază recurenta-reclamantă că faptele sus menţionate dovedesc exercitarea funcţiei de către membrii colegiului de conducere cu vădită rea-credinţă. Neefectuarea de verificări şi necomunicarea situaţiei informatice conforme cu datele reale existente în sistemul informatic Ecris cu privire la activitatea profesională a recurentei-reclamante, astfel cum aceasta a cerut prin cererea de degrevare din 5.12.2019, reprezintă în mod real şi obiectiv un refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, prin prisma faptului că reprezintă o problemă generală de conducere a instanţei şi care se repercutează asupra modului în care se îndeplinesc în concret îndatoririle colegiului de conducere prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. a)-e). g - i. n şi o din ROIIJ.

Apărările formulate în cauză

Intimatele - pârâte Inspecţia Judiciară şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Faţă de primul motiv de casare invocat de către recurenta-reclamantă şi prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa reţine că se poate dispune casarea hotărârii doar în cazul în care judecătorul fondului nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

În cauza de faţă, acest motiv nu poate fi reţinut, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Or, rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând amplu soluţia pronunţată.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Instanţa fondului, în mod corect, a constatat că sesizarea recurentei-reclamante a vizat pe toţi membrii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, iar faptele, considerate abateri disciplinare sesizate Inspecţiei Judiciare, nu pot fi analizate decât în limitele atribuţiilor exercitate în calitate de membri în Colegiul de conducere. Acest organism emite hotărâri "pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti", iar regulamentul menţionat, deşi instituie, potrivit art. 19 lit. j) posibilitatea aprobării, în mod excepţional a schimbării membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în din motive obiective se impune aceasta, nu menţionează şi criteriile obiective la care face referire art. 52 din Legea nr. 304/2004.

Astfel, Colegiile de conducere adoptă hotărârile privind schimbarea membrilor completelor de judecată beneficiind de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte motivele obiective. Eventuala depăşire a limitelor rezonabile de apreciere se poate cenzura pe cale judecătorească, nu însă şi prin reţinerea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004, dacă nu există niciun indiciu că unul sau mai mulţi membri ai Colegiului de conducere şi-au exprimat votul cu rea-credinţă, în scopul vătămării intereselor unora dintre judecătorii instanţei.

Astfel, corect s-a reţinut că, în ceea ce priveşte contextul adoptării hotărârilor de colegiu şi premisele reţinute în analiza respectivelor hotărâri, acestea nu sunt relevante în speţă decât în măsura în care există o corelaţie evidentă cu modul în care membrii Colegiului de conducere şi-au exercitat atribuţiile în această calitate, care să facă posibilă o concluzie în sensul săvârşirii abaterilor disciplinare reclamate.

Prin urmare, eventualele motive de nelegalitate a actelor adoptate de Colegiul de conducere în exercitarea atribuţiilor prevăzute în lege şi în Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, pot fi analizate numai în cadrul unei proceduri judiciare comune, de către instanţa de contencios.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susţine că membrii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, ar fi încălcat dispoziţiile legale şi regulamentare cu privire la preluarea cauzelor unui complet de judecată, respectiv dispoziţiile privind distribuirea aleatorie a cauzelor şi principiului continuităţii, susţinând incidenţa prevederilor art. 99 lit. m) şi lit. o) din Legea nr. 303/2004. Însă, trebuie reţinut că pentru votul exercitat în cadrul şedinţelor colegiului prin care s-au adoptat hotărârile ce au nemulţumit-o pe recurenta-reclamantă, atât timp cât nu există niciun indiciu că vreunul dintre cei vizaţi şi-a exercitat dreptul de vot cu rea-credinţă, cu depăşirea limitelor exercitării atribuţiilor conferite de lege şi Regulamentul de ordine interioară, eventuala opinie contrară modului de aplicare a dispoziţiilor legale sau regulamentare în privinţa hotărârilor adoptate, nu constituie un temei suficient pentru continuarea/completarea verificărilor prealabile.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2003, instanţa fondului în mod judicios a reţinut că dispoziţiile respective, pe de o parte, nu sunt convergente cu acuzaţiile formulate, iar pe de altă parte, nerespectarea unei hotărâri de colegiu anterioare sau a unei practici administrative anterioare nu poate constitui abaterea disciplinară menţionată cu atât mai mult cu cât, în temeiul art. 19 lit. j) din Regulamentul de ordine interioară, în absenţa unei reglementări specifice a motivelor obiective în baza cărora se poate aproba, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată, Colegiul de conducere beneficiază de o marjă de apreciere în limitele căreia poate aprecia asupra unor schimbări ce ar fi în avantajul bunei funcţionări a instanţei, iar eventualul exces de putere poate fi cenzurat de o instanţă de judecată sesizată cu o cerere în anulare.

În continuare recurenta-reclamantă critică rezoluţiile comunicate de Inspecţia Judiciară şi cu privire la aspectele sesizate relativ la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) şi lit. t) din Legea nr. 303/2004, ce ar consta în necomunicarea unui răspuns la sesizarea pe care a adresat-o Colegiului de conducere cu privire la verificările ce se impuneau în legătură cu modul de repartizare ciclică a cauzelor trimise spre rejudecare şi care aparţin unor completuri desfiinţate din vechea secţie a VIII a.

Or, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a arătat în mod just că, prin Hotărârea de Colegiu nr. 216/30.07.2019 au fost respinse solicitările reclamantei formulate prin cererea din 27.06.2019, cu motivarea că solicitarea privind repartizarea cauzelor trimise spre rejudecare, şi care provin de la completuri desfiinţate din cadrul secţiei a Vlll-a veche, către toate completurile nou înfiinţate, nu este de competenţa Colegiului de conducere, constatând totodată că reclamanta nici nu ar fi invocat faptul că, după înfiinţarea celor 8 completuri, s-ar fi procedat contrar solicitării sale.

Instanţa de fond în mod corect a arătat că nu există nici indiciile săvârşirii abaterii disciplinare constând în refuzul nejustificat de îndeplinire a unei atribuţii de serviciu în condiţiile în care membrii Colegiului de conducere, în exercitarea acestei calităţi, au atribuţiile prevăzute de lege şi Regulamentul de ordine interioară şi au analizat solicitările reclamantei în limitele acestor prevederi, adoptând Hotărârea nr. 216/30.07.2019, îndeplinindu-şi, astfel, atribuţiile ce le reveneau potrivit legii.

În ceea ce priveşte faptul că nu s-a dispus de către Colegiul de conducere sesizarea persoanei cu atribuţii de repartizare aleatorie a cauzelor, nu se pot reţine indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 având în vedere faptul că sesizarea de către Colegiul de conducere a chestiunilor respective nu reprezinta o îndatorire de serviciu espres reglementată.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu există indiciile exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă întrucât membrii Colegiului de conducere desfăşoară o activitate cu caracter non jurisdicţional.

În mod judicios a reţinut instanţa fondului că, în ceea ce priveşte indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. f) şi lit. t) din Legea nr. 303/2003, prin pretinsa comunicare în legătură cu dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2020, a unei situaţii incomplete, deşi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cunoştea situaţia din cererea de degrevare pe care recurenta reclamantă a formulat-o în data 05.12.2019, se constată că neefectuarea de verificări şi necomunicarea unei situaţii informatice din sistemul Ecris cu privire la activitatea d-lui judecător I., care din ianuarie 2020 nu mai face parte din niciun complet de achiziţii publice, nu sunt întrunite condiţiile pentru continuarea/completarea verificărilor prealabile.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 trebuie reţinut că, în calitate de organism colegial, Colegiul de conducere nu are activitate ori secretariat permanent. Prin urmare, Colegiul de conducere, prin natura atribuţiilor sale, chiar dacă este parte a raporturilor de drept în cadrul dosarelor în care se dezbate legalitatea unor hotărâri de colegiu, nu se întruneşte şi nu decide asupra informaţiilor sau înscrisurilor ce pot fi furnizate instanţelor de judecată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 21 septembrie 2023.