Enforcement of Administrative Jurisdiction Decisions: Inapplicability of Special Administrative Contention Penalty Procedure to CNSC Orders

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, astfel cum a fost precizată, creditoarea A. S.A. în contradictoriu cu debitoarea Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să stabilească penalităţile de întârziere datorate de debitoare, în cuantum de 1%/zi de întârziere, din suma de 305.288.920 RON, fără TVA, respectiv 3.052.889,2 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea obligaţiei de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021, respectiv finalizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama 18 m cu podea total coborâtă" şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere astfel stabilite, începând cu data de 21.05.2021, data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

În motivare a arătat că prin Decizia nr. 359/75/C5/19.02.2021, pronunţată de C.N.S.C ("Decizia C.N.S.C." sau "Titlul executoriu"), s-a dispus obligarea debitoarei la continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea documentaţiei de atribuire, a legislaţiei incidente şi a celor reţinute în motivare, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. Astfel, debitoarea este obligată să finalizeze procedura de atribuire a contractului de achiziţie sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama de 1 8m cu podea total coborâtă".

Decizia C.N.S.C. a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 4206/05.09.2022, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că, în cauză, instanţa de executare în sensul art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 este Curtea de apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, întrucât soluţionând plângerea împotriva deciziei nr. 359/75/C5/19.02.2021, pronunţată de C.N.S.C., prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, a analizat fondul litigiului de contencios administrativ, pronunţând o decizie în primă şi ultimă instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 28.10.2022.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2321 din data de 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării întâmpinării de către debitoarea Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. şi a constatat că debitoarea este decăzută din dreptul de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

A respins cererea de suspendare a judecăţii formulate în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

A respins excepţia de inadmisibilitate invocată prin raportare la dosarul nr. x/2022, ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea Societatea de Transport Bucureşti STB S.A., ca inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2321 din data de 12 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A. invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 (art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.)

Ca urmare a unei aplicări şi interpretări greşite a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de stabilire a penalităţilor împotriva STB, pentru următoarele motive.

În primul rând, în mod greşit a reţinut prima instanţă că Decizia CNSC nu ar putea fi pusă în executare în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în considerentele sentinţe nr. 2321, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut:

"Având în vedere situaţia de fapt mai sus expusă, Curtea reţine că cererea de aplicare a penalităţilor în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 apare ca inadmisibilă, având în vedere împrejurarea că titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească a unei instanţe de contencios administrativ în sensul art. 24 alin. (1) corob. cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci de o hotărâre a unui organ administrativ cu activitate jurisdicţională, situaţie în care executarea silită se realizează în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ.. Astfel, Curtea constată că, obligaţia de a face a cărei executare silită se urmăreşte de către creditor, nu a fost stabilită prin decizia Curţii de Apel, ci prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel încât titlul executoriu îl constituie decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, iar nu decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a procedat doar la respingerea plângerii formulate împotriva deciziei CNSC, fără a se stabili prin dispozitiv obligaţii de a face în sarcina debitorului. În aceste condiţii, Curtea constată că executarea silită a obligaţiei de a face nu se poate realiza pe calea contenciosului administrativ."

Contrar celor afirmate de prima instanţă, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, faptul că obligaţia a cărei executare se urmăreşte a fost stabilită prin Decizia CNSC nu poate constitui un motiv pentru respingerea cererii întemeiate pe art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004:

"(1)Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, [...] reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.."

De asemenea, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc."

Aşadar, art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura executării silite a unei obligaţii de a face ce incumbă unei autorităţi publice, prevederea legală făcând referire la "hotărâri (rămase) definitive".

În cauza de faţă, se discută tocmai despre o hotărâre (Decizia CNSC), rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 969/20.04.2021 emisă de Curtea de Apel Bucureşti. Or, atât timp cât art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu face distincţie, simplul fapt că hotărârea respectivă a fost emisă de CNSC (iar nu de o instanţă de judecată) nu poate conduce la concluzia că executarea silită urmează a se efectua în temeiul C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 24 din Legii nr. 554/2004.

De altfel, art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu exclude hotărârile emise de CNSC din categoria hotărârilor (rămase) definitive care pot fi puse în executare pe cale administrativă.

Sentinţa nr. 2321 încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 08.07.2022 (art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.)

În ipoteza în care s-ar aprecia că încheierea din 08.07.2022 are autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 2321, atunci aceasta din urmă încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al încheierii respective, fiind încălcate prevederile art. 430 şi urm. C. proc. civ. privitoare la efectele autorităţii de lucru judecat.

Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Prin încheierea din 08.07.2022 (definitivă conform art. 906 alin. (2) C. proc. civ.), instanţa a reţinut că executarea silită a Deciziei CNSC se realizează în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar nu în condiţiile C. proc. civ.:

"în consecinţă, întrucât creditoarea avea obligaţia de a urma procedura specială prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 359/C5/75 din data de 19.02.2021, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 969/20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021 şi a solicita penalităţi pentru neexecutare, instanţa, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată."

Cu toate acestea, potrivit sentinţei nr. 2321, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut tocmai invers, respectiv că executarea silită a Deciziei CNSC se realizează în condiţiile C. proc. civ., ignorând aşadar efectele autorităţii de lucru judecat ale încheierii definitive din 08.07.2022.

Astfel, prin pronunţarea sentinţei nr. 2321 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a încheierii din 08.07.2022, prin intermediul celei din urmă stabilindu-se că procedura de urmat de către EVFU pentru stabilirea penalităţilor de întârziere în sarcina STB este cea prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi nu cea a dreptului comun, cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.

Cu alte cuvinte, dacă nu se va schimba soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 2321, deşi are dreptul să primească penalităţi de întârziere potrivit legii, ar exista riscul ca EVFU să nu poată efectiv să aplice acest drept, dat fiind că (i) încheierea din 08.07.2022, pronunţată în procedura de drept comun, îndrumă cu titlu definitiv Electroputere să se adreseze instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi (ii) sentinţa nr. 2321, pronunţată în procedura de contencios administrativ, instanţa investită conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 îndrumă Electroputere să se adreseze instanţei de drept comun.

Propriu-zis, în ipoteza în care sentinţa nr. 2321 ar rămâne neschimbată, ar exista riscul ca EVFU să nu aibă vreo cale procesuală de remediere a acestei situaţii, fapt ce ar îngrădi liberul acces la justiţie şi care ar fi incompatibil cu principiul legalităţii dreptului procesual civil prevăzut de art. 7 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat stabilirea unor penalităţi de întârziere datorate de debitoare, în cuantum de 1%/zi de întârziere, din suma de 305.288.920 RON, fără TVA, respectiv 3.052.889,2 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea obligaţiei de a face prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021, respectiv finalizarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie sectorială, având ca obiect "Tramvaie noi din gama 18 m cu podea total coborâtă" şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere astfel stabilite, începând cu data de 21.05.2021, data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că, cererea de aplicare a penalităţilor în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 apare ca inadmisibilă, având în vedere împrejurarea că titlul executoriu Decizia C.N.S.C. nr. 359/75/C5/19.02.2021 nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească a unei instanţe de contencios administrativ în sensul art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci de o hotărâre a unui organ administrativ cu activitatea jurisdicţională, situaţie în care executarea silită se realizează în temeiul dispoziţiilor C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin prima critică a motivelor de recurs se susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, în privinţa penalităţilor împotriva STB - motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, încălcarea dreptului la apărare, lipsa dezbaterilor pe fond etc.

Or, în cauza de faţă, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu arată modalitatea în care instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ci a invocat încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, critici ce se înscriu în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect în raport de care, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat.

Referitor la încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004 - caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Conform art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004:

"(1)Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, [...] reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.."

Aşadar, art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura executării silite a unei obligaţii de a face ce incumbă unei autorităţi publice, prevederea legală făcând referire la "hotărâri (rămase) definitive".

Însă, în cauza de faţă, se discută despre o hotărâre - Decizia nr. 359/75/C5/19.02.2021 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, lege care reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din legea sus-citată, menţionează că prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, iar alin. (3) menţionează că scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a uzat de procedura accelerată de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva intimatei-pârâte şi în urma soluţionării acesteia, CNSC a anulat Hotărârea nr. 190774/31.12.2020, adresa nr. x/31.12.2020 şi a obligat entitatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, să continue procedura de atribuire, cu respectarea documentaţiei de atribuire, a legislaţiei şi a celor reţinute în motivare.

Faptul că, Decizia nr. 359/C5/75/19.02.2021 a CNSC a rămas definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de Societatea de Transport Bucureşti S.A., de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 969/20.04.2021, în dosarul nr. x/2021, nu poate fi interpretat în sensul că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre pronunţată de o instanţă de judecată cât timp dispoziţia Curţii de Apel nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că, obligaţia de a face a cărei executare silită se urmăreşte de către creditor, nu a fost stabilită prin decizia Curţii de Apel, ci prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel încât titlul executoriu îl constituie decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 101/2016 referitoare la calea de atac împotriva deciziilor Consiliului menţionează în mod expres că:

"Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate", iar art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ menţionează că, "Decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei", însă împrejurarea că prin încheierea din data de 08.07.2022 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de aplicare a penalităţilor de întârziere în condiţiile art. 906 C. proc. civ., nu este de natură să atragă, implicit, incidenţa procedurii speciale de executare silită reglementată de art. 24 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care situaţia premisă pentru aplicabilitatea acestei proceduri, respectiv existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă de contencios administrativ prin care s-a stabilit în sarcina debitorului o obligaţie de a face, nu este îndeplinită în cauză.

Cu privire la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc. ", Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că atât timp cât prin Decizia nr. 969/20.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, nu s-au stabilit drepturi/obligaţii în sarcina părţilor litigante, ci s-a respins plângerea formulată de Societatea de Transport Bucureşti S.A., ca nefondată, rezultă că instanţa de judecată nu a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, iar această hotărâre nu este susceptibilă de executare.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se susţine încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii din data de 08.07.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Înalta Curte constată că şi acest aspect a fost soluţionat în mod corect de Curtea de Apel.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de cauză, prevăzută de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că, deşi în cadrul ambelor dosare se solicită obligarea debitoarei la plata penalităţilor de întârziere în scopul constrângerii la executarea obligaţiei de a face stabilite în sarcina sa prin decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, temeiul juridic (cauza juridică) a celor două cereri este diferit, respectiv în cadrul dosarului nr. x/2022 temeiul juridic este C. proc. civ., în timp ce în prezenta cauză, temeiul juridic invocat de creditoare este Legea nr. 554/2004, context în care, atât timp cât, calea procedurală aleasă în cele două dosare este diferită, nu se poate reţine identitatea de cauză şi, pe cale de consecinţă nici incidenţa excepţie autorităţii de lucru judecat.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, societatea creditoare are posibilitatea de a urma căile procedurale reglementate de C. proc. civ., pentru a obţine soluţionarea pe fond a cererii sale de acordare a penalităţilor de întârziere pentru constrângerea debitorului la executarea obligaţiei de a face stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de decizia CNSC nr. 359/75/C5/19.02.2021, în interiorul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, iar cererea de faţă prin care se solicită penalităţi de întârziere este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, neputându-se realiza pe calea contenciosului administrativ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2321 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.