Admissibility of accessory intervention in disciplinary proceedings: requirement of direct personal interest over general status as enforcement party

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

La data de 08.06.2022, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, petentul A. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de d-nul A. în favoarea pârâtei Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii civile indicate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs petentul A..

Prin precizările la declaraţia de recurs depuse la data de 23.11.2022, recurentul a învederat că cererea de intervenţie este admisibilă, având în vedere că ar fi fost parte în mai multe dosare execuţionale şi este nemulţumit de faptul că executarea a fost uneori tergiversată, iar, în alte cazuri, unele cereri ale sale au fost respinse de către executor.

A mai arătat recurentul că procedura de judecată a cererii de intervenţie în discuţie este cea prevăzută de C. proc. civ. aflat în vigoare în anul 2016, anterior modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018, astfel că încheierea de respingere a cererii de intervenţie se comunica părţilor şi era susceptibilă de cale de atac, conform prevederilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ. în vigoare la data demarării procesului principal.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimatul-reclamant B. şi intimaţii-pârâţi Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România nu au depus întâmpinări.

Ulterior suspendării cauzei prin încheierea din data de 31.05.2023, intimatul - pârât Colegiul director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat, prin cererea de repunere pe rol inadmisibilitatea recursului, iar, din perspectiva fondului recursului formulat de petent, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 indice 1 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 3 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă in data de 31 mai 2023, Înalta Curte, constatând că părţile, deşi legal citate, nu s-au înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea cauzei conform prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Urmare formulării, de către intimatul - pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a unei cereri de repunere pe rol s-a stabilit termen, în vederea discutării acesteia, la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la criticile exprimate prin cererea de recurs, astfel cum a fost aceasta precizată, Înalta Curte constată că, deşi recurentul nu a indicat cazurile de casare pe care înţelege să le exhibe, acesta a invocat, în esenţă, încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 61, coroborat cu art. 63 şi art. 64 alin. (4) C. proc. civ., aspecte ce se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Examinând, din această perspectivă, argumentele expuse de recurent în calea de atac exercitată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 61 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii procesului de face obiectul dosarului nr. x/2016): (1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. Potrivit art. 63 din acelaşi cod: (1) Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător, (2) Intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac, iar conform art. 64 alin. (4) prima teză din acelaşi cod: încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de petentul A., apreciind, în esenţă, neîndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 61 C. proc. civ., întrucât nu a fost făcută dovada existenţei unui interes propriu în raport de obiectul dosarului nr. x/2016

Prin motivele de recurs se învederează că cererea de intervenţie a fost formulată cu justificarea unui interes propriu în a lua parte la rezolvarea litigiului, însă Înalta Curte apreciază susţinerile recurentului ca fiind nefondate.

Instanţa de control judiciar reţine că interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, indiferent de natura acesteia (cerere de intervenţie, cerere de chemare în judecată sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Această condiţie este reglementată atât de art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 C. proc. civ. (potrivit cărora una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile constă în justificarea unui interes), dar şi de art. 61 alin. (1) din acelaşi cod (cu incidenţă directă în materia analizată în cauza pendinte).

Din cuprinsul normelor legale menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu şi trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Pornind de la aceste premise, se observă că obiectul cauzei deduse judecăţii în dosarul principal cu nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a constat în contestaţia formulată de B. împotriva hotărârii nr. 8 din 30.10.2015 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a hotărârii nr. 2 din 15.01.2016 a Comisiei superioare de disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus excluderea numitului B. din profesia de executor judecătoresc.

Se reţine că părţi în procedura disciplinară sunt, în calitate de subiect activ, Ministerul justiţiei sau Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti (conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 şi art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000) şi executorului judecătoresc, în calitate de subiect pasiv.

De asemenea, din contestaţia depusă de numitul B., rezultă că procedura disciplinară a analizat faptele şi actele de executare efectuate şi dispuse cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 48/ex/2014, nr. 1515/ex/2014 şi nr. 190/ex/2015, iar, prin cererea de intervenţie voluntară accesorie, petentul A. nu a indicat că ar fi fost parte în aceste dosare de executare (din contestaţia formulată de B. rezultând că alta ar fi fost identitatea părţilor vizate de antereferitele dosare de executare).

În raport de astfel de aspecte, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie. Simpla calitate a petentului de parte în mai multe dosare execuţionale ori faptul că petentul a fost nemulţumit de potenţiale tergiversări ale unor astfel de dosare sau, în alte cazuri, de faptul că unele cereri ale sale au fost respinse de către executor, nu sunt suficiente pentru a justificat interesul petentului în a interveni în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, neexistând un folos concret pentru sine, urmare verificării legalităţii hotărârii nr. 8 din 30.10.2015 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi hotărârii nr. 2 din 15.01.2016 a Comisiei superioare de disciplină de pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-petent sunt nefondate, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 22 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.