Verification of Securitate status for public office eligibility: scope of CNSAS standing and ex officio review requirements

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 14 decembrie 2020, Curtea a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii CNSAS de a se constata calitatea sa de lucrător al Securităţii.

După ce a prezentat contextul litigiului şi cele arătate prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul-pârât a susţinut, referindu-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de fond nu a sesizat lipsa cauzei acţiunii introductive şi, astfel, i-a încălcat dreptul la o apărare efectivă, prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului.

Cauza acţiunii este reprezentată de situaţia de fapt calificată juridică de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a înţeles să invoce ca temei faţă de pârât cererea nr. x/14.03.2019 adresată de B., cerere prin care reclamantul nu a fost în niciun fel mandatat de persoana fizică să promoveze acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prima instanţă a schimbat în mod greşit cauza acţiunii, ignorând apărarea sa şi nu a verificat dacă se afla sau nu în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca verificarea calităţii sale de lucrător al fostei Securităţi să poată fi făcută şi din oficiu, ori că verificarea s-a făcut ca urmare a cererii concrete a unei persoane fizice.

Principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilităţii, ci trebuie să se armonizeze cu cererile părţilor în scopul stabilirii adevărului. Judecătorul poate da o altă calificare actelor şi faptelor deduse judecăţii de către părţi, însă nu va putea ca urmare a noii calificări să ignore ceea ce s-a dedus judecăţii, cu încălcarea principiului disponibilităţii, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa a schimbat cauza acţiunii introductive, a încălcat principiul disponibilităţii şi principiul rolului activ al judecătorului considerând că reclamantul CNSAS, prin raportare la cererea nr. x/14.03.2019 a lui B. şi la dispoziţiile art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, putea din oficiu să ceară constatarea calităţii sale de lucrător al Securităţii.

A mai arătat recurentul că instanţa a încălcat obligaţia judecătorului de a da calificarea juridică corectă faptelor deduse judecăţii, respectiv principiul iura novit curia, pentru că soluţia instanţei este rezultatul unei calificări juridice greşite a faptelor deduse judecăţii, deşi judecătorul avea dreptul şi chiar obligaţia să califice juridic în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, şi nu a avut în vedere argumentul că CNSAS şi-a depăşit competenţele când a extins verificările şi la persoana sa prin interpretarea greşită a conţinutului cererii formulate de persoana fizică B. .

În opinia recurentului, instanţa a aplicat greşit normele de procedură privind principiul rolului activ al judecătorului prin raportare la dreptul la un proces echitabil, pentru că judecătorul nu putea da o altă calificare cererii formulate de persoana fizică B. şi nu putea ignora apărările sale vizând lipsa mandatului CNSAS de a promova cererea de constatare şi depăşirea competenţelor acestuia.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile legale, neluând în considerare că nu erau incidente prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se sesiza din oficiu şi a putea astfel promova cererea de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, întrucât funcţia de secretar general al unui municipiu nu intră în categoria funcţiilor ce pot fi verificate din oficiu.

Nefiind în prezenţa unei verificări din oficiu şi nici a cererii unei persoane urmărite care să solicite verificarea calităţii de lucrător sau colaborator al celor care au instrumentat dosarul acelei persoane, acţiunea în constatare a CNSAS ar fi trebuit respinsă.

Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru că, deşi în dosarul petentului B. nu au fost identificate înscrisuri sau orice alte materiale referitoare la activitatea sa, care a activat în judeţul Harghita, reclamantul CNSAS a extins fără drept verificările şi cu privire la activitatea sa. Prin urmare, decizia atacată este nelegală şi pentru interpretarea greşită a normelor cu privire la limitele cererii petentului B., care nu putea solicita decât informaţii referitoare la propria persoană, nu ale unui terţ fără legătură directă.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 considerând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative vizând constatarea calităţii de lucrător al Securităţii. De o manieră generică şi fără referire concretă la conţinutul rapoartelor întocmite în dosarele x, instanţa a ajuns la concluzia eronată că această activitate nu ar avea legătură cu siguranţa naţională, că ar constitui acte de poliţie politică şi că ar fi produs consecinţe asupra drepturilor fundamentale ale lui C.. şi D.. .

Instanţa nu a înţeles faptul că el nu a făcut decât propuneri, fără vreo consecinţă gravă, care nu echivalează cu o activitate de poliţie politică şi nu înseamnă săvârşire de fapte de suprimare a drepturilor şi libertăţilor celor doi cetăţeni etnici maghiari. De altfel, cele două persoane fizice, C.. şi D., nu au formulat cereri de verificare a activităţii sale în cele două dosare. Trebuie reţinut că avea statut de militar activ, primea ordine şi îşi desfăşura activitatea strict în limitele regulamentelor militare şi jurământului depus, fără ca activitatea specifică a fostei Securităţi să fi fost declarată nelegală de către legiuitor.

Instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală, deşi se referă la vătămarea drepturilor şi libertăţilor unor persoane urmărite care însă nu au formulat nicio cerere de identificare a lucrătorilor Securităţii care au contribuit la urmărirea lor şi nici de verificare a calităţii sale de lucrător al Securităţii.

Din interpretarea art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane, cum este cazul lui B. . Niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu extinde verificarea calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Astfel, trebuie avut în vedere că acţiunea în constatare a vizat activitatea sa ca lucrător al Securităţii în instrumentarea unor dosare în judeţul Harghita, fără vreo legătură cu activitatea petentului B. din judeţul Gorj, ce vizau urmărirea unor persoane ce nu au formulat cerere pentru aflarea identităţii lucrătorilor Securităţii şi nici verificarea calităţii sale de lucrător al Securităţii, iar CNSAS nu putea extinde verificările la alte persoane urmărite, dacă nu au fost formulate cereri de către acele persoane.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că sentinţa atacată încalcă standardul de motivare al hotărârilor judecătoreşti, pentru că, cu privire la cererea reclamantului CNSAS, instanţa nu a analizat, în concret şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, îndeplinirea sau nu a condiţiilor cumulative necesare pentru promovarea şi admiterea unei cereri de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii, motivând lapidar şi generic şi înlăturând apărările sale fără a argumenta în fapt şi în drept. Astfel, se poate trage concluzia că hotărârea recurată este nemotivată.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin a le aprecia (CEDO, cauza Achina c. României, cauza Gheorghe c. României).

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate şi cu apărările intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât privind nemotivarea sentinţei recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Recurentul-pârât susţine că instanţa nu ar fi analizat în concret şi prin raportare la dispoziţiile legale îndeplinirea sau nu a condiţiilor cumulative pentru promovarea unei cereri de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii şi că ar fi motivat lapidar şi generic.

Contrar aprecierilor recurentului, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului şi argumentele părţii, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii acţiunii, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa şi a atribuţiile CNSAS de sesizare a instanţei cu acţiunea în constatare, reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub imperiul acestei norme de drept se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Recurentul-reclamant nu a indicat ce normă de procedură ar fi încălcat instanţa în adoptarea soluţiei, întreaga sa argumentaţie vizând, după cum s-a consemnat la pct. I.3 al prezentei decizii, faptul că instanţa ar fi schimbat cauza acţiunii, că nu ar fi verificat dacă se afla în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca verificarea calităţii sale de lucrător al fostei Securităţi să poată fi făcută din oficiu, şi că reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi-a depăşit competenţele când a extins verificare asupra sa, pentru că autorul cererii nr. x/14.03.2019, B., nu putea solicita decât informaţii cu referire la propria persoană.

Or, analizând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, în mod temeinic, faptul că demararea verificării pârâtului A. a avut loc, urmare a cererii nr. x/14.03.2019 formulate de B. cu privire la anumite persoane care ocupau o funcţie publică (printre care şi pârâtul A.), iar, la momentul formulării cererii, pârâtul ocupa funcţia de Secretar al Municipiului Târgu Jiu, funcţie care era inclusă în categoria funcţiilor publice de conducere pentru a căror exercitare legea impunea/impune condiţia ca persoana vizată să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică/să nu fi fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

Această condiţie era impusă de art. 54 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în vigoare în perioada de referinţă, conform căruia, printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a ocupa o funcţie publică, este şi aceea ca aceasta să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică. De altfel, această condiţie a fost preluată şi în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la art. 465 alin. (1) lit. k).

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu şi-a depăşit competenţele, ci, în raport cu funcţia publică de conducere ocupată de pârât, sesizat fiind în condiţiile O.U.G. nr. 24/2008 şi regăsind documente relevante în arhiva sa sub aspectul desfăşurării de activitate de poliţie politică, a sesizat instanţa de judecată care a soluţionat cauza în limitele competenţelor sale.

Prin urmare, nu sunt fondate alegaţiile recurentului în sensul că instanţa ar fi calificat juridic eronat faptele deduse judecăţii sau că ar fi încălcat principiul disponibilităţii şi al rolului activ al judecătorului.

De asemenea, nu prezintă relevanţă jurisprudenţa depusă la dosar de către recurentul-pârât, odată cu notele de şedinţă, pentru că circumstanţele de fapt nu sunt aceleaşi. După cum s-a precizat, CNSAS a extins verificarea sa în virtutea funcţiei publice de conducere pe care o deţinea, pentru care legea impunea/impune în mod expres condiţia să nu fi fost lucrător al Securităţii, în decizia de speţă depusă la dosar de recurent nefiind identificată o situaţie similară. De altfel, fiecare cauză este analizată de către instanţa de judecată legal învestită în raport de elementele de fapt şi de drept specifice.

Nici criticile recurentului-pârât pe care le-a circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Argumentele sale se referă, în esenţă, la aspectele reţinute anterior, apreciind că instanţa ar fi aplicat greşit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru că funcţia de secretar general al unui municipiu nu intră în categoria celor ce pot fi verificate din oficiu, şi că prima instanţă a interpretat greşit art. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, pentru că în dosarul petentului B. nu au fost identificate înscrisuri referitoare la activitatea sa, verificările CNSAS vizând activitatea pe care a desfăşurat-o fără legătură cu persoana petentului.

Or, după cum s-a subliniat, verificarea sa nu s-a făcut în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, ci ca urmare a funcţiei pe care o deţinea, funcţie care era verificabilă şi pentru care legea impunea condiţia de a nu fi fost lucrător/colaborator al Securităţii, astfel că nu prezintă relevanţă alegaţiile recurentului că ar fi desfăşurat activitatea în alt judeţ decât cel în care se afla petentul B., fără nicio legătură cu acesta.

Recurentul mai susţine că sentinţa este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

Înalta Curte constată că prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, aspect neconstatat, acesta a avut gradul de locotenent (1988) şi locotenent major (1988, 1989) în cadrul Inspectoratului Judeţean Harghita, Serviciul 1 Securitate Oraş Topliţa.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în cuprinsul hotărârii de fond a fost redat, pe larg, conţinutul documentelor din cuprinsul dosarelor de urmărire informativă x-titular C.. şi x-titular D.. şi măsurile dispuse de pârât.

Instanţa de fond a făcut referire la reglementarea convenţională şi constituţională, în vigoare la momentul evenimentelor, a dreptului la viaţă privată şi de familie, la inviolabilitatea corespondenţei, la libertatea de opinie, a conştiinţei şi a religiei şi la libertatea de exprimare, norme pe care pârâtul, în calitatea pe care o avea, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Înalta Curte nu va mai relua considerentele hotărârii recurate, urmând a se raporta la criticile formulate prin recurs.

Recurentul-pârât apreciază că instanţa nu a înţeles că nu a făcut decât propuneri, ceea ce nu echivalează cu activitate de poliţie politică, însă nu a combătut argumentele avute în vedere de prima instanţă, în ceea ce priveşte suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin acţiunile sale relevate în dosarele respective.

Recurentul mai susţine că nu putea să fie verificat de către CNSAS şi că hotărârea este nelegală pentru că se referă la vătămarea drepturilor şi libertăţilor unor persoane urmărite care nu au formulat nicio cerere de identificare a lucrătorilor Securităţii. Astfel, acţiunea în constatare a vizat activitatea sa ca lucrător al Securităţii în instrumentarea unor dosare din judeţul Harghita fără vreo legătură cu activitatea petentului B. din judeţul Gorj, iar CNSAS nu putea extinde verificările la alte persoane urmărite.

Însă, această critică, vizând, în esenţă, lipsa de competenţă a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în extinderea verificărilor în privinţa unor persoane urmărite care nu au formulat cerere pentru aflarea identităţii lucrătorilor Securităţii, a mai fost invocată de recurent, fiind analizată deja de instanţa de control judiciar la motivul de casare pe care recurentul l-a subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, nu prezintă relevanţă aspectul că activitatea sa nu l-a vizat pe autorul cererii adresate CNSAS, ci pe alte persoane care nu au formulat cerere pentru aflarea identităţii lucrătorilor Securităţii ce le-au instrumentat dosarele, pentru că verificarea sub aspectul calităţii recurentului-pârât de lucrător al fostei Securităţi s-a efectuat în condiţiile în care funcţia publică de conducere pe care o deţinea (secretar general de municipiu) impunea o asemenea verificare, de vreme ce CNSAS a fost sesizat în privinţa sa.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurent, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.