Taxpayer’s appeal over clawback contribution notice rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.09.2018 şi precizată la data de 13.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate:

- anularea notificării nr. x/07.05.2018, prin care C.N.A.S. a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului I 2018.

- anularea adresei nr. x/05.06.2018 reprezentând răspunsul dat de pârâtă contestaţiei formulate împotriva notificării;

- aularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018 privind procentul "p" de 24,13;

- obligarea pârâtei la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei în trimestrul I 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. civilă nr. 1935 din 05 iunie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins excepţia inadmisibilităţii actiunii în anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018 şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra elementului de nelegalitate privind nemotivarea notificării. Considerentele sentinţei dovedesc neanalizarea amplelor argumente expuse de reclamantă cu privire la lipsa de transparenţă a modalităţii în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

În acest sens, recurenta a amintit considerentele deciziei Î.C.CJ. nr. 6469/2019, prin care s-a reţinut că modalitatea în care C.N.A.S. face aplicarea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv modul în care sunt comunicate contribuabilului informaţiile necesare plăţii contribuţiei, nu îi dă acestuia posibilitatea să verifice corectitudinea datelor. Considerente similare se regăsesc şi în cuprinsul deciziei Î.C.C.J. - SCAF nr. 190/2016, în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti (sentinţele civile nr. 2137/2014, 2335/2014, 430/2014) şi în jurisprudenţa C.E.D.O. (hotărârea nr. 39766 Serkov c. Ucrainei).

Conform jurisprudenţei naţionale şi europene invocate, recurenta a apreciat că, în prezenţa unei notificări nemotivate, care nu-i permite să verifice informaţiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparenţă în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum.

Întrucât C.N.A.S. sugerează indirect faptul că eventuala problemă de transparenţă ar avea drept sursă legislaţia secundară ce reglementează modalitatea de colectare a datelor privind consumul, recurenta arătat că nu are niciun motiv pentru a contesta sistemul de raportare instituit de art. 5 alin. (4), alin. (6) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, pentru simplul motiv că nu este destinatara acestor norme. Practic, în baza acestor norrne juridice primare, C.N.A.S. a adoptat un cadru juridic secundar destinat entităţilor care consumă medicamente (spitale, farmacii, centre de dializă), prin care să se facă raportarea consumului şi a tuturor datelor legate de acesta. Destinatarii acestor norme nu sunt deţinătorii de A.P.P., astfel încât nu se pune problema atacării lor. Problema apare atunci când C.N.A.S., fie nu realizează o astfel de metodologie care să permită raportarea unui flux de informaţii eficient, care să permită deţinătorului de A.P.P. să înţeleagă efectiv cum propriile sale decizii de afaceri afectează consumul şi, implicit, valoarea contribuţiei clawback pe care trebuie s-o plătească, fie adoptă o metodologie, dar nu transmite aceste date mai departe către deţinătorul de A.P.P.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanta contestă sistemul de raportare, deşi ceea ce se invocă este faptul că pârâta C.N.A.S. nu permite accesul, prin comunicarea unor date adecvate, la modalitatea în care se construieşte consumul de medicamente într-un trimestru.

A mai arătat recurenta că a primit de la C.N.A.S. un set minimal de informaţii care, presupunând că i-ar permite să calculeze pur matematic valoarea contribuţiei, nu îi oferă nicio pârghie de control. Altfel spus, deşi notificarea este motivată formal în drept, nu există şi o motivare în fapt a acesteia. În acest sens, trebuie reţinut că dreptul de a contesta datele comunicate de către C.N.A.S. devine efectiv doar dacă contestatorul are posibilitatea reală de a verifica modul de calcul utilizat, deoarece plătitorul contribuţiei este cel care trebuie să stabilească, calculeze şi declare contribuţia.

În opinia recurentei, intimata C.N.A.S. deţine toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere raportările pe care farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă susţine că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deţinătorilor de APP, ci doar a celor care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raţionamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

De asemenea, intimata are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru plata contribuţiei, iar recurenta nu are altă posibilitate decât pe aceea de a accepta datele comunicate de C.N.A.S., fără a primi vreo explicaţie cu privire la sursele efective ale consumurilor respective, pe canalele de eliberare a medicamentelor.

Un alt set de critici a vizat soluţia de respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care s-a aprobat procentul "p" aferent trimestrului I 2018.

Astfel, motivarea este contradictorie, întrucât pe de-o parte, instanţa acceptă că ordinul în cauză este lipsit de orice formă de transparenţă pentru destinatarii săi, acestia fiind puşi în imposibilitatea de a verifica, în concret, temeinicia datelor ce stau la baza calculului procentului "p", iar pe de altă parte, instanţa respinge capătul de cerere, arătând că "realizarea unei transparenţe totale, prin comunicarea către fiecare contribuabil a tuturor datelor şi documentelor financiar-contabile ce atestă data eliberării tuturor medicamentelor din România, de către fiecare canal de eliberare şi raportare, este practic imposibilă din cauza volumului foarte mare de documente ce ar trebui întocmite".

Dificultatea demersului de transparentizare nu poate fi reţinută drept un argument pentru inaplicabilitatea acesteia. După cum chiar instanţa admite, ordinul nu oferă nicio posibilitate de a înţelege cum anumite medicamente puse pe piaţă, în privinţa cărora reclamanta are o anumită imagine privind consumul, imagine construită pe baza informaţiilor oferite de studiile de piaţă, se regăsesc în valori de consum atât de ridicate. Mai important este însă faptul că ordinul amintit nu conţine nicio garanţie în sensul că datele respective, în baza cărora se stabileşte obligaţia de achitare a contribuţiei clawback, sunt conforme cu realitatea.

În concluzie, ordinul prin care a fost stabilit procentul "p" nu cuprinde nicio explicaţie pentru care valoarea consumului de medicamente reprezintă o anumită sumă, această situaţie contravenind principiul transparenţei fiscale, în baza căruia contribuabilului trebuie să i se ofere posibilitatea de a cunoaşte şi înţelege modul de constituie a bazei de calcul pentru taxa, impozitul sau contribuţia pe care acesta trebuie să o plătească.

Recurenta a criticat şi respingerea de către instanţă a motivului de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

Arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond şi-a întemeiat argumentaţia pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniu, fără a avea în vedere că aceasta tratează norma legală din perspectivă constituţională, iar nu sub aspectul legalităţii modului de raportare a valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor. Modul de calcul al taxei încalcă atât dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci şi la veniturile altor entităţi aflate în lanţul de comercializare a medicamentelor (farmacii şi distribuitori). În consecinţă, cumulând adaosurile de pe lanţul de distribuţie, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la preţul de producător, respectiv la preţul maximal încasat de A.P.P.

În opinia recurentei-reclamante, este greşit modul de calcul al contribuţiei prin raportare la valoarea de compensare, care include atât preţul medicamentului, cât şi toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea de compensare suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă a indicat decizii de practică judiciară ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale Curţii Constituţionale a României.

O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deţinătorilor de A.P.P., stabilită de C.N.A.S. nu doar în funcţie de veniturile obţinute de acestea, ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitori şi farmacii), astfel încât, deşi distribuitorii şi farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuţie, sarcina fiscală fiind preluată de deţinătorii de A.P.P.

Prin modalitatea de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv prin suportarea de către deţinătorii de A.P.P. a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entităţi fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocoteşte principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deţinătorii de A.P.P. ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entităţi, în condiţiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori şi farmacii, se poate ajunge la o marjă de până la 41% aplicată la preţul maxim al procătorului, încasat de D.A.P.P.

Specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deţinătorii de A.P.P. nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecinţă a acestui specific, deţinătorul de A.P.P. plăteşte contribuţia, indiferent dacă doreşte ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât şi medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuţiei clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deţinătorii de A.P.P. nu încheie niciun contract cu C.N.A.S., această autoritate nu decontează valoarea compensată din preţul medicamentelor către deţinătorii de A.P.P., ci către farmacii şi spitale, deţinătorul de A.P.P. neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

Totodată, distribuitorii şi farmaciile sunt cei care intră în relaţie contractuală directă cu casele judeţene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuşi în lanţul de distribuţie, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziţionate de la deţinătorul de A.P.P. intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deţinătorii de A.P.P. vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării preţului medicamentelor, depinzând de plăţile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În concluzie, farmaciile şi distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat şi deţinătorilor de A.P.P.

Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că deţinătorii de A.P.P. nu au posibilitatea de a influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii, astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuţiei clawback. Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, recurenta-reclamantă apreciază că această obligaţie are un caracter neproporţional.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantă, dar a formulat concluzii scrise, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa primei instanţe, Înalta Curte reţine că acestea se subsumează următoarelor motive:

- greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

- neanalizarea motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării prin care pârâta a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului I 2018;

- nelegala respingere a capătului de cerere privind anularea Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care s-a aprobat procentul "p" aferent trimestrului I 2018.

Referitor la setul de critici vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei, Înalta Curte reţine că, în esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, date fiind prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către C.N.A.S. sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), dar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale a României, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă C.N.A.S. ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei CCR nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituţională a României a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele deciziei CCR nr. 249 din 21.05.2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, se constată că în mod corect intimata-pârâtă C.N.A.S. a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu.

În privinţa susţinerilor vizând neanalizarea motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ contestat, subsumate de către recurentă cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că, într-adevăr, în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate nu se regăsesc argumentele instanţei asupra acestui motiv de nelegalitate.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că hotărârea respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., instanţa de fond arătând, în mod expres, motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate. De altfel, instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, astfel cum s-a statuat în prg. 20 al deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României.

Realizând, însă, propria analiză a motivului de nelegalitate invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că prin notificarea nr. x/07.05.2018 intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului I 2018, conform anexei la notificare.

Astfel, dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 stabilesc cuprinsul notificării emise de CNAS, respectiv "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7), iar "Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)." (art. 3 alin. (3). Ca atare, conţinutul notificării fiind cel stabilit prin normele juridice incidente anterior citate, nu se poate susţine că actul este afectat de viciul nemotivării ori motivării insuficiente, în condiţiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte şi să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează contribuţia trimestrială.

Înalta Curte mai constată şi faptul că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa motivării actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă C.N.A.S., prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că nu are nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback. Aceste argumente se circumscriu, însă, unor critici de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă, certitudine şi predictibilitate fiscală a legii şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului contestat, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea C.N.A.S. respectă întocmai conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Deşi pretinde că ceea ce critică este maniera de aplicare de către C.N.A.S. a prevederilor legale incidente, este evident că recurenta-reclamantă contestă însuşi sistemul de raportare stabilit de legiuitor, care nu obligă intimata-pârâtă să-i pună la dispoziţie informaţiile şi datele pe care recurenta le consideră relevante pentru verificarea corectitudinii impunerii. Câtă vreme legea nu dispune ca intimata C.N.A.S. să comunice alte date decât valoarea procentului "p" pentru trimestrul în discuţie şi valoarea consumului centralizat de medicamente, nu se poate susţine că actul administrativ atacat este afectat de o cauză de nelegalitate, iar nemulţumirile recurentei-reclamante pot face doar obiectul unui eventual control de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti indicate de recurenta-reclamantă, care, în opinia acesteia, susţin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării emise de C.N.A.S., Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudenţială unitară a Înaltei Curţi în acest sens. Contrar hotărârilor judecătoreşti invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020, 4067/2020 şi 4404/2022, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privinţa caracterului motivat al notificărilor emise de C.N.A.S., în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, nu trebuie omis şi că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de C.N.A.S. decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condiţiile în care legislaţia incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deşi s-a invocat existenţa unei similarităţi la nivelul conţinutul notificărilor, instanţa din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca şi instanţa de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislaţia incidentă la data emiterii (mai 2018), iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor vizând soluţia de respingere a cererii de anulare a Ordinului C.N.A.S. nr. 913/07.05.2018, prin care recurenta invocă pretinse considerente contradictorii şi reia argumente referitoare la lipsa de transparenţă a elementelor din formula de calcul a contribuţiei datorate, invocate şi în privinţa notificării contestate.

Prima instanţă a examinat susţinerile reclamantei şi a apreciat, în mod just, că deficienţele semnalate ţin de însuşi conţinutul reglementării, iar nu de modul de ei de aplicare. De asemenea, din analiza ordinului atacat nu rezultă că în cuprinsul acestuia ar fi fost inserate alte menţiuni, în afara celor obligatorii prevăzute de textul de lege.

Prin intermediul Ordinului nr. 913/07.05.2018, nu se determină valori ale unor componente ale formulei de calcul, necesar a fi justificate de întocmirea unui "raport", respectiv a unei "documentaţii în acest sens", date fiind prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora " (6) Casele de asigurări de sănătate raportează lunar consumul centralizat de medicamente către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în baza metodologiei şi a formatului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate". Aşadar, nu C.N.A.S., prin ordinul atacat, este autoritatea care stabileşte valoarea consumului centralizat, aceasta este comunicată de casele judeţene, intimata-pârâtă având doar obligaţia centralizării acestor date.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalite şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1935 din 05 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 26 ianuarie 2023.