Scope of cancellation of tax accessories: whether administrative regulation limiting cancellation to unpaid debts violates the enabling emergency ordinance and principle of equality

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iulie 2021, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 4 august 2021, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat anularea art. 4 alin. (14) lit. b) din Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii aprobată prin OMFP nr. 2100/2020, anularea Deciziei nr. 740035/13.07.2021, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului atacat, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 198 din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 198 din 3 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Susţin recurenţii-reclamanţi că prima instanţă a făcut o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (14) lit. b) din Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, aprobată prin OMFP nr. 2100/2020, raportat la art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, reţinând eronat că prevederile ordinului respectă dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, interpretarea instanţei de fond cu privire la dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 69/2020 adaugă la lege, câtă vreme, din cuprinsul textului de lege, rezultă că pot face obiectul anulării şi, ulterior, restituirii, şi creanţele fiscale accesorii stinse până la data de 31.03.2020, accesorii ale unor obligaţii bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv şi stinse până la această dată. Or, prin dispoziţiile art. 4 alin. (14) lit. b) din OMFP nr. 2100/2020 se limitează în mod nelegal, din punct de vedere temporal, obligaţiile bugetare în legătură cu care se dispune anularea la accesoriile nestinse după data de 31.03.2020.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că o astfel de interpretare conduce la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, generând o discriminare între persoanele care au achitat obligaţiile fiscale principale şi au stins toate accesoriile până la data de 31.03.2020 şi cele care au achitat obligaţiile fiscale principale până la data de 31.03.2020, dar nu au achitat/stins accesoriile aferente până la acest termen.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

5.1. Prin cererea înregistrată în dosarul instanţei de recurs la data de 12 mai 2023, recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, apreciate a fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

5.2. Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost constituit dosarul asociat nr. x/2021, conform dispoziţiilor art. 104 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Cererea de suspendare a judecăţii recursului

Recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au solicitat suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a soluţionării cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest text de lege reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.

În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, pronunţată prin încheierea din 28 iunie 2023, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării unei căi extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluţionării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurenţii-reclamanţi.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanţă, recurenţii-reclamanţi au solicitat anularea art. 4 alin. (14) lit. b) din Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii aprobată prin OMFP nr. 2100/2020, susţinând că aceste dispoziţii sunt contrare art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, în aplicarea căruia a fost adoptat articolul contestat.

Pentru o mai bună înţelegere a chestiunii de drept disputate în cauză, Înalta Curte consideră necesară redarea conţinutului celor două texte normative.

Dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, denumit "Anularea accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această dată", statuează că:

"Dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv şi stinse până la această dată se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ şi în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. IX lit. b)-d)."

Prevederile art. 4 alin. (14) lit. b) din Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii aprobată prin OMFP nr. 2100/2020 au următoarea redactare:

"În aplicarea prevederilor art. XI din ordonanţa de urgenţă, pentru obligaţiile accesorii aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 martie 2020 şi stinse până la această dată, pentru care organul fiscal a emis, dar nu a comunicat decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii sau aceasta nu a fost emisă, acesta nu mai comunică decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii sau nu mai emite această decizie, după caz, iar obligaţiile accesorii se scad din evidenţa analitică pe plătitor pe bază de borderou de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale. Obligaţiile de plată accesorii ce pot face obiectul anulării sunt:

a) cele aferente obligaţiilor bugetare principale al căror termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită conform Codului de procedură fiscală nu s-a împlinit;

b) cele datorate şi nestinse la data de 31 martie 2020 inclusiv."

În esenţă, recurenţii-reclamanţi susţin că prima instanţă a aplicat şi interpretat greşit textele normative anterior menţionate, prin prisma prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, considerând că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii prin reglementarea unui tratament diferenţiat între subiecţii de drept fiscal care au achitat obligaţiile fiscale principale până la data de 31 martie 2020, dar nu au achitat şi accesoriile aferente până la această dată şi care beneficiază de facilitatea fiscală a anulării accesoriilor neachitate, pe de-o parte şi, pe de altă parte, cei care au achitat atât obligaţiile fiscale principale, cât şi accesoriile aferente până la data de 31 martie 2020 şi care nu beneficiază de anularea debitelor accesorii.

Înalta Curte constată că criticile recurenţilor-reclamanţi sunt nefondate, instanţa de fond concluzionând în mod corect că textul art. 4 alin. (14) lit. b) din Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii aprobată prin OMFP nr. 2100/2020 respectă dispoziţiile art. XI din O.U.G. nr. 69/2020.

Astfel, art. XI din O.U.G. nr. 69/2020 prevede că dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile se anulează, dacă sunt aferente obligaţiilor bugetare principale stinse până la data de 31 martie 2020, iar împrejurarea că se referă la obligaţiile accesorii nestinse (neachitate până la termenul menţionat) este confirmată de măsura de anulare pentru care a optat legiuitorul; în caz contrar, textul ar fi trebuit să dispună şi/sau restituirea sumelor achitate cu acest titlu, nu doar anularea accesoriilor.

În aplicarea acestui text de lege, lit. b) a art. 4 alin. (14) din OMFP nr. 2100/2020 a prevăzut că obligaţiile de plată accesorii ce pot face obiectul anulării sunt cele datorate şi nestinse la data de 31 martie 2020 inclusiv, existând, aşadar, o concordonaţă completă cu textul art. XI din O.U.G. nr. 69/2020, în aplicarea căruia a fost elaborat.

Argumentele de nelegalitate expuse de recurenţii-reclamanţi reprezintă, în realitate, critici referitoare la modalitatea de legiferare a unui pretins tratament diferenţiat între diverşi subiecţi fiscali, însă aceste critici nu privesc dispoziţiile OMFP nr. 2100/2020, ci însuşi textul O.U.G. nr. 69/2020, care operează cu distincţiile amintite şi ale cărui prevederi fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate înaintată de instanţa de recurs spre soluţionare Curţii Constituţionale.

În concluzie, în speţă nu se constată o încălcare a principiilor ierarhiei actelor normative şi forţei juridice a actelor normative, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că soluţia instanţei de fond este legală, fiind întemeiată pe corecta aplicare şi interpretare a art. 4 alin. (14) lit. b) din OMFP nr. 2100/2020 raportat la art. XI din O.U.G. nr. 69/2020.

În consecinţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 198 din 3 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.