Securitate collaborator status upheld for minor reporting on banned radio listeners; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 aprilie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii, în ceea ce-l priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1822 din 7 decembrie 2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 8 august 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;

(ii) a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.;

(iii) a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1822 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea în fond a cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prin respingerea cererii sale de administrare a probei testimoniale, i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 din C. proc. civ.. În speţă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 255 C. proc. civ., proba solicitată având aptitudinea de a conduce la soluţionarea procesului, fiind verosimilă, pertinentă şi concludentă. Astfel, audierea martorilor propuşi era o probă de natură a lămuri aspectele referitoare la constrângerea morală a recurentului-pârât în furnizarea notelor informative, în condiţiile în care acesta era minor la momentul primei note informative, putând fi uşor constrâns să procedeze împotriva voinţei sale.

Circumscris cazului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică greşita aplicare şi interpretare a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte prima condiţie reglementată de textul de lege amintit, arată recurentul-pârât că prin sentinţa recurată au fost identificate trei note informative, date la 09.10.1978, 23.01.1979 şi 27.12.2019, în raport de care s-a stabilit calitatea sa de colaborator al Securităţii.

Informaţiile din ultimele două note nu sunt apte să atragă constatarea calităţii de colaborator al securităţii, întrucât evidenţiază doar elemente favorabile sau neutre regimului comunist, iar nu acţiuni sau atitudini potrivnice.

Pe de altă parte, în privinţa primei note informative, faptul că un elev a aflat de la postul de radio B. informaţii despre generalul C. nu reprezintă neapărat o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, câtă vreme acest elev nu şi-a manifestat vreo intenţie de a părăsi fraudulos ţara sau de a trece la anumite activităţi îndreptate împotriva autorităţilor comuniste şi nici nu a aprobat acţiunile generalului C.. Aceste informaţii sunt ambigue, astfel încât comportamentul persoanei la care se referă nu poate fi caracterizat exclusiv ca reprezentând o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Mai susţine recurentul că lipsa unei acţiuni contrare regimului este evidenţiată şi de nota ofiţerului, care solicită continuarea discuţiilor cu aceşti elevi pentru a se verifica dacă acţiunile lor sunt îndreptate împotriva sistemului politic comunist, ceea ce demonstrează că notele informative nu sunt apte să genereze această concluzie.

Referitor la a doua condiţie legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât susţine că nu a existat factorul volitiv al intenţiei de a îngrădi drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor în cauză, cerinţă prevăzută de textul de lege. Instanţa de fond a omis împrejurarea că, la data redactării primelor două note informative, recurentul era minor, elev în cadrul Liceului Industrial Călan, ipoteză în care nu este dovedită latura subiectivă din care să rezulte în mod neechivoc intenţia de a denunţa activităţi potrivnice regimului totalitar.

În concluzie, apreciază recurentul-pârât, colaborarea sa cu organele de Securitate a fost una formală, realizată în condiţii de constrângere morală, urmărind să creeze aparenţa că aduce la cunoştinţa ofiţerului informaţii, însă, în acelaşi timp, să nu producă consecinţe negative faţă de persoanele vizate prin aceste informaţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.". Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul CNSAS.

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut nelegalitatea respingerii cererii privind administrarea probei testimoniale, în dovedirea constrângerii morale sub care a întocmit notele informative pentru organele de Securitate.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, instanţa de fond reţinând în mod corect că proba propusă spre administrare nu are aptitudinea de a duce la soluţionarea procesului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, este de observat că aspectele ce urmau a fi declarate de martorii propuşi rezultau din conversaţiile purtate cu pârâtul, după cum a învederat avocatul acestuia în faţa instanţei de fond. Aşadar, proba nu este concludentă, câtă vreme martorii nu erau chemaţi să declare cu privire la aspecte constatate direct, personal şi nemijlocit cu privire la pretinsa constrângere morală sub care se susţine că ar fi acţionat pârâtul, ci să reproducă declaraţiile şi informaţiile comunicate de acesta.

Pe de altă parte, textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede, drept cauză exoneratoare pentru fapta de colaborare cu organele Securităţii, ca recurentul-pârât să fi acţionat sub imperiul constrângerii morale de felul celei invocate în cauză (aspect asupra căruia vom reveni în cuprinsul prezentei decizii), astfel că administrarea probei cu martori nu era de natură a duce la soluţionarea cauzei.

Cât priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, argumentele din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondate.

În cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse notele informative din 09.10.1978, 23.01.1979 şi 27.12.1979, prin primele două note recurentul-pârât comunicând informaţii despre elevii R şi U.V. ai Liceului Industrial Călan, care au ascultat postul de radio B., iar prin cea de-a treia notă comunicând că un fost elev al liceului industrial a fost semnalat cu ascultarea aceluiaşi post radio. Atât în fond, cât şi în recurs, pârâtul a susţinut că cele trei note informative nu au avut aptitudinea de a atrage consecinţe negative asupra persoanelor vizate, întrucât aspectele declarate nu prezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci evidenţiază doar elemente favorabile sau neutre regimului comunist.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte constată că informaţiile comunicate de recurentul-pârât fac parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertăţii de exprimare. Ascultarea ştirilor transmise de posturile de radio interzise, care cuprindeau comentarii şi critici la adresa regimului comunist, erau considerate atitudini potrivnice, iar aceste acţiuni puteau atrage persecuţii din partea organelor represive ale regimului comunist.

De altfel, pe baza informaţiilor furnizate de recurentul-pârât, ofiţerul din cadrul Securităţii a trasat sarcina continuării discuţiilor cu cei doi elevi "pentru a cunoaşte dacă discută tendenţios la adresa orânduirii noastre sociale". Faţă de acest aspect, recurentul-pârât a încercat să acrediteze teza conform căreia informaţiile din cuprinsul notelor dovedeau lipsa unei acţiuni contrare regimului comunist, ipoteză ce nu poate fi reţinută, câtă vreme persoanele care ascultau postul de radio B. erau prezumate ca având atitudini potrivnice regimului dictatorial, astfel că ofiţerul de Securitate a considerat necesară continuarea supravegherii informative a celor doi elevi ai liceului.

Chiar dacă, astfel cum a susţinut recurentul-pârât, prin forma de expunere a informaţiilor acesta a încercat să prezinte elemente favorabile persoanelor vizate, fapta de colaborare cu organele Securităţii nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speţă prima instanţă a reţinut în mod corect existenţa primei condiţii prevăzute de textul de lege amintit.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, şi anume ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii era aptă să afecteze dreptul la viaţă privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din acelaşi pact şi de art. 28 din Constituţia României de la 1965, astfel cum a susţinut şi Consiliul reclamant şi a confirmat instanţa de fond, iar recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanelor denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale.

Recurentul-pârât s-a prevalat de existenţa stării de minoritate la data întocmirii primelor două note informative, precum şi de lipsa factorului volitiv, susţinând că a acţionat sub imperiul constrângerii morale exercitate de organele de Securitate.

Înalta Curte constată că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speţă:

"Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.". Astfel, recurentul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative şi nici nu era condamnat pentru motive politice, declaraţiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când recurentul-pârât avea 17 ani împliniţi la data primelor două note, respectiv era major la data celei de-a treia note, astfel că nu poate beneficia de excepţia reglementată de lege.

Cât priveşte lipsa factorului voliţional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-şi poate exprima un consimţământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale şi puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informaţii despre alte persoane. Recurentul-pârât a susţinut existenţa constrângerii morale exercitată asupra sa de organele de Securitate, însă nu în sensul prevăzut de normă, aşa încât proba testimonial propusă în acest sens nu era concludentă.

În aceste condiţii, în speţă este demonstrată şi cea de-a doua condiţie legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului A., astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 1822 din 7 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.