Judicial assistant salary framing: effective seniority bonus vs. statutory 5-year cap under equalization principles

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 decembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, a solicitat:

(i) anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/2020, emis de Ministerul Justiţiei, precum şi anularea în parte a Ordinului MJ nr. 3344/C/2020;

(ii) obligarea la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare de încadrare în raport de tranşa de vechime efectivă în funcţie de peste 7 ani, gradaţia 4 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, cu plata diferenţelor salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda penalizatoare de la data scadenţei la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta invocă prevederile art. 16 alin. (1) din Cap. VII, Secţiunea a 3-a din Legea nr. 284/2010 şi art. 16 şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, raportat la considerentele deciziei nr. 82/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învederând că, prin ordinul contestat, pârâtul a stabilit drepturile salariale prin raportare la o vechime în funcţie de 3-5 ani, deşi recurenta-reclamantă avea vechime în funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti de peste 8 ani. Învederează că, atât timp cât prin hotărâri judecătoreşti s-a recunoscut în beneficiul unor asistenţi judiciari dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la vechimea efectivă în funcţie, acest calcul ce trebuie aplicat şi în cazul recurentei-reclamante, în temeiul principiului nediscriminării, prevăzut şi în cuprinsul Legii nr. 153/2017.

Susţine recurenta-reclamantă că legile succesive în materia salarizării bugetarilor (pe care le indică în ordine cronologică, începând cu Legea nr. 71/2015) nu au exclus asistenţii judiciari de la acordarea sportului de fidelitate (vechimea efectivă în funcţie).

Solicită a fi avute în vedere şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, precum şi cele ale Deciziei nr. 36/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care au statuat asupra principiului egalizării indemnizaţiilor de încadrare în raport de drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti altor magistraţi ori membri ai personalului auxiliar, în contextul în care venitul salarial al altor asistenţi judiciar este superior celui acordat recurentei-reclamante, întrucât acestora li s-a recunoscut dreptul la vechimea efectivă în funcţie prin hotărâri judecătoreşti.

Recurenta-reclamantă invocă şi dispoziţiile art. 55 şi 111 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 426 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că hotărârile judecătoreşti se redactează în proporţie egală de judecători şi asistenţii judiciari, astfel că, în raport de activitatea desfăşurată şi de principiile nediscriminării şi egalităţii, indemnizaţia de încadrare lunară trebuie calculată în raport de vechimea în muncă şi în funcţie, astfel cum se calculează în cazul celorlalte categorii profesionale din sistemul judiciar şi sistemul public.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti, a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020, prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, reclamanta susţinând că, în ceea ce o priveşte, aceste drepturi au fost stabilite în mod greşit prin raportare la vechimea de 3-5 ani, iar nu la vechimea efectivă în funcţie, de peste 8 ani.

Atât în faţa instanţei de fond, cât şi în recurs, reclamanta a susţinut aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenţilor judiciari, astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 71/2015 şi prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016, în contextul existenţei mai multor hotărâri judecătoreşti prin care altor persoane care ocupă funcţii similare le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcţie. A invocat, totodată, şi încălcarea principiului nediscriminării, atât în raport cu alţi asistenţi judiciari care sunt salarizaţi conform vechimii efective în funcţie, cât şi în raport de categoria profesională a judecătorilor.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate, reţinând că prima instanţă a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept incidente cauzei.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" - la Legea nr. 284/2010, asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din această anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

Această soluţie legislativă a fost preluată şi în prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, sub imperiul cărora a fost emis OMJ nr. 3344/C/2020, contestat în cauză.

Rezultă, din prevederile legale amintite că, pentru categoria profesională în care se regăseşte recurenta-reclamantă, legiuitorul nu a prevăzut dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de vechimea efectivă în funcţie nici prin Legea nr. 153/2017 şi nici conform legislaţiei anterioare în materia salarizării.

În privinţa chestiunii litigioase vizând dreptul asistenţilor judiciari de a fi salarizaţi în raport de vechimea efectivă în funcţie, Înalta Curte are în vedere soluţia şi considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în cursul jduecării prezentului recurs, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (l3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani."

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt relevante următoarele considerente din decizia interpretativă:

"160. Este de observat, în acest sens, faptul că în cea de-a doua orientare jurisprudenţială, instanţele care au dispus egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale aferente unei perioade începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, au avut în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2008-2009, care vizau situaţii juridice deduse judecăţii anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-a recunoscut, sub forma despăgubirilor decurgând din discriminare (pe temeiul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în beneficiul unei părţi din categoria asistenţilor judiciari, a dreptului la majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea în funcţie (aşa-numitul "spor de fidelitate"), prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ipotezele juridice fiind diferite.

161. Or, la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, din perspectiva dreptului salarial supus examinării nu existau diferenţe de salarizare în interiorul categoriei profesionale a asistenţilor judiciari care să fie izvorâte din acte normative cu valoare de lege, adoptate de legiuitorul originar sau delegat, în materia salarizării acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, împrejurare care se deduce în chip limpede din expunerea istoricului şi evoluţiei legislaţiei salariale incidente.

162. Pe de altă parte, nu existau nici inegalităţi salariale care să fie izvorâte din hotărâri judecătoreşti, prin care să fi fost stabilite sau recunoscute atare drepturi salariale şi care să fie producătoare de efecte juridice la 9 aprilie 2015, când s-a născut dreptul asistenţilor judiciari şi obligaţia corelativă a ordonatorului de credite de a egaliza salarizarea la nivel maxim.

163. Aceasta întrucât, hotărârile judecătoreşti invocate drept termen de comparaţie şi-au încetat efectele cel mai târziu la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, astfel că, din perspectiva normei de egalizare, situaţia juridică premisă este asimilabilă inexistenţei vreunei diferenţe salariale izvorâte fie din legislaţia salarială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice, fie din hotărâri judecătoreşti prin care sunt stabilite sau recunoscute drepturi salariale.

164. Aşadar, nu se poate reţine existenta unei inechităţi salariale şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi raţional admis argumentul nesocotirii sau golirii de substanţă a principiului egalităţii de tratament.

(...)

167. Aşadar, în cazul asistenţilor judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizaţia de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din anexa la lege, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară şi nici posibilă aplicarea altor coeficienţi de ierarhizare, prevăzuţi de lege pentru alte categorii profesionale.

168. Aceasta întrucât, includerea în indemnizaţia de încadrare a asistenţilor judiciari a unui element salarial echivalent cu majorarea indemnizaţiei de încadrare numai în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţii de judecători, procurori, personal asimilat acestora şi magistraţi-asistenţi, prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ar echivala cu modificarea mecanismului de stabilire a drepturilor salariale aşa cum a fost acesta reglementat de legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, în pofida faptului că prin acestea s-a prevăzut expres că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de aceste legi.

169. Or, soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia."

Este de observat că, deşi decizia nr. 12/2022 priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor din acte normative anterioare Legii nr. 153/2017, considerentele sale se impun şi în raport de actele de salarizare emise în temeiul acestei legi, câtă vreme, astfel cum s-a arătat anterior, în materia salarizării asistenţilor judiciari soluţia legislativă a fost constantă, prevederile din Legea nr. 284/2010 fiind preluate în cuprinsul art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar decizia interpretativă dezleagă problema referitoare la modul de calcul al indemnizaţiilor de încadrare ale asistenţilor juridiciari, în raport de tranşele de vechime prevăzute de legiuitor.

Aşadar, potrivit acestei decizii, obligatorii conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani, astfel cum în mod corect a stabilit recurentul-pârât prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.

Considerentele deciziei interpretative determină caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea principiilor constituţionale ale nediscriminării şi egalităţii de drepturi, raportat la drepturile obţinute de alţi asistenţi judiciari prin hotărâri judecătoreşti. Astfel cum s-a reţinut în considerentul nr. 169 din decizie, anterior citat, soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia. Mai exact, nu se poate trece peste dispoziţia concretă a legii pentru a da eficienţă unui principiu juridic, aceasta fiind o problemă de legiferare, iar nu de interpretare a legii.

Invocarea de către recurenta-reclamantă a principiului egalizării indemnizaţiilor de încadrare, prevăzut de Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015 şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, nu poate conduce la o altă soluţie, contrarie deciziei interpretative nr. 12/2022.

Pe de-o parte, aceste soluţii normative/jurisprudenţiale referitoare la egalizarea indemnizaţiilor de încadrare privesc o altă componentă salarială, respectiv valoarea de referinţă sectorială, iar nu sporul pentru vechimea efectivă în funcţie şi nu pot fi extinse în privinţa altor elemente ale sistemului de salarizare. Principiul egalităţii în faţa legii, căruia i se subsumează soluţia egalizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate în considerarea majorărilor (indexărilor) stabilite prin hotărâri judecătoreşti, care trebuie să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de legea-cadru de salarizare, nu poate justifica aplicarea unor elemente ale sistemului de salarizare specifice altei categorii profesionale, chiar dacă aceasta aparţine aceleiaşi familii ocupaţionale.

Pe de altă parte, pe calea egalizării la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, nu se poate ajunge la completarea legii şi crearea unei terţe soluţii normative care nu este în litera şi spiritul legii. Practic, egalizarea la nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare prin luarea în considerare a drepturilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu poate constitui temei pentru modificarea, în privinţa asistenţilor judiciari, a elementelor sistemului de salarizare. Existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care unor reclamanţi le-a fost recunoscut un nivel de salarizare corespunzător tranşelor de vechime în funcţie superioare vechimii de 5 ani, nu constituie un temei suficient pentru aplicarea acestui nivel întregii categorii profesionale a asistenţilor judiciari, deoarece ar echivala cu incursiunea instanţelor judecătoreşti în atribuţiile puterii legislative, contrar deciziilor nr. 818 - 821/2008 ale Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Înalta Curte nu va reţine nici criticile recurentei-reclamante referitoare la diferenţa de tratament juridic sesizată în materia salarizării asistenţilor judiciară faţă de categoria profesională a judecătorilor. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul verificării de neconstituţionalitate, iar prin decizia nr. 458 din 1 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând la pct. 21-23 din decizie următoarele aspecte:

"21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.

22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante, prima instanţă reţinând în mod corect inexistenţa dreptului reclamantei de a beneficia de sporul de fidelitate recunoscut prin hotărâri judecătoreşti în favoarea altor asistenţi judiciari şi inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015 şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, toate acestea în raport de cadrul normativ incident în materia salarizării.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va espinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1623 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.