Judicial compulsion to resolve pending taxpayer petitions and enforce statutory response deadlines under administrative and tax procedure codes.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 01.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili, obligarea DGAMC să soluţioneze cererile formulate de A. în perioada 16.02.2021 -18.02.2022 şi să procedeze la emiterea actelor şi efectuarea operaţiunilor administrative solicitate de A., cu finalitatea reglării situaţiei fiscale şi a fişei pe plătitor a Societăţii, în coordonatele descrise de A., respectiv: Cererea nr. x/16.02.2021; Cererea nr. x/23.02.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021; Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . . x/02.04.2021; Notificarea intenţiei de mediere înregistrată la DGAMC în data de 12.04.2021; Cererea de audienţă înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/04.10.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/03.11.2021; Cererea nr. x/10.11.2021; Notificarea intenţiei de a depune scrisoare de garanţie bancară nr. x/22.12.2021; Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/18.02.2022; Notificarea intenţiei de mediere înregistrată la DGAMC cu nr. x/18.02.2022; stabilirea, prin dispozitiv, a obligaţiei DGAMC de a emite actele şi de a efectua operaţiunile solicitate prin capătul 1 de cerere, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunile prevăzute de art. 18 alin. (5) şi alin. (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/20. Cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 210 de la data de 27 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili.

A fost obligată pârâta Direcţia Generală de Administrare a Mariilor Contribuabili să soluţioneze în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, sub sancţiunile prevăzute de art. 18 alin. (5) şi (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, următoarele cereri formulate de reclamantă:

- Cererea nr. x/16.02.2021;

- Cerere a nr. 352/23.02.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021;

- Cererea înregistrată pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . .x/02.04.2021;

- Notificarea intenţiei de mediere înregistrată la DGAMC în data de 12.04.2021;

- Cererea de audienţă înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021;

- Cererea înregistrată la DGAMC cu nr. x/03.11.2021;

- Cererea nr. x/10.11.2021;

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20.776,31 cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 210 de la data de 27 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termenul legal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac şi respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte greşita reţinere a primei instanţe referitoare la cererea nr. x/16.02.2021 si la cererea MC_x/02.04.2021, prin care A. a solicitat DGAMC reevaluarea clasei de risc fiscal în care era încadrată din punct de vedere al TVA, cu aplicabilitatea prevederilor art. XI raportat la art. XII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020 si rambursarea taxei pe valoare adăugata, a precizat că societatea nu putea fi încadrata in categoria de risc fiscal mic in ceea ce priveşte rambursarea de TVA, deoarece aceasta nu îndeplinea condiţiile prevăzute de O.P.A.N.A.F. nr. 3699/2015 pentru aprobarea procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare si pentru aprobarea modelului si conţinutului unor formulare modificat si completat prin OPANAF nr. 1232/2017.

Referitor la cererea societăţii înregistrata la DGAMC sub nr. x/02.04.2021/18.02.2021 si la AIF sub nr. x/05.04.2021, prin care societatea solicita organului fiscal aplicarea in cazul A. a prevederilor art. XI raportat la art. XII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 19/2021, rambursarea taxei pe valoarea adăugata solicitata la rambursare prin deconturile cu suma negativa de taxa pe valoare adăugata cu opţiune de rambursare, cu control ulterior, aceasta a fost soluţionată de organul fiscal potrivit documentelor existente la dosar şi care au fost comunicate intimatei si contestate de către aceasta in termen legal.

A menţionat că prima instanţă a reţinut greşit că cererea societăţii intimate nr. 5437/10.11.2021 nu a fost soluţionată în condiţiile în care societatea a fost informata conform celor consemnate in Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/17.01.2022 si in răspunsul la punctul de vedere formulat de Societate cu privire la aceste servicii, răspuns inserat in Raportul de inspecţie Fiscala menţionat anterior, primit si contestat de Societate.

Cu privire la cererea de audienta a Societăţii din data de 07.05.2021, a precizat că AJFP Timiş a fost entitatea fiscala care a întocmit Decizia de impunere nr. x/21.09.2020 si RIF x/21.09.2020.

Referitor la cererile si notificarea depuse în perioada februarie - aprilie 2021, chiar daca nu au fost înregistrate la organul fiscal, acestea au fost soluţionate prin întocmirea rapoartelor de inspecţie fiscala pentru perioadele verificate.

A arătat că instanţa de fond a reţinut greşit situaţia fiscala a societăţii şi, totodată, nu a analizat întreg materialul probator depus la dosarul cauzei de către intimata-reclamanta A..

A precizat că este prematur capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cheltuielile de judecată, a arătat că DGAMC nu se afla in culpa procesuala, neprimind cererile reclamantei, motiv pentru care se impune exonerarea acesteia obligaţia de achitare a cheltuielilor ocazionate de proces.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentinţei si, rejudecând fondul, sa se dispună respingerea in tot a cererii de chemare in judecata, ca neîntemeiata.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind obligarea la plata de daune materiale şi la plata unei amenzi, ca neîntemeiată, respingerea cererii de recurs, ca nefondate, şi obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării de la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. adresată instanţei de contencios administrativ aceasta a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, la soluţionarea unui număr de 13 cereri adresate pârâtei - autoritate fiscală în perioada 16.02.2021-18.02.2022 şi la care reclamanta nu a primit răspuns.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea acţiunii a admis în parte pretenţia formulată de către reclamantă şi a dispus obligarea pârâtei la soluţionarea cererii nr. x/16.02.2021; cererii nr. x/23.02.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. x/24.03.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. x/02.04.2021; cererii înregistrate pe rolul DGAMC cu nr. MC . . . . . . . . . .x/02.04.2021; notificării intenţiei de mediere înregistrate la DGAMC în data de 12.04.2021; cererii de audienţă înregistrată la DGAMC în data de 07.05.2021; cererii înregistrate la DGAMC cu nr. x/03.11.2021 şi cererii nr. x/10.11.2021, pentru restul pretenţiilor, acţiunea fiind respinsă.

În motivarea acestei soluţii de admitere în parte a acţiunii, după ce a procedat la analiza fiecărei cereri în parte, prima instanţă a constatat că pentru un număr de 4 cereri formulate de reclamantă, până la emiterea soluţiei pe fond, organul fiscal a formulat un răspuns.

Nemulţumită de soluţia asupra fondului cauzei pronunţată de prima instanţă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea fiscală - pârâtă în cauză a formulat cerere de recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac cu consecinţa casării sentinţei civile recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Analizând criticile formulate din perspectiva motivului de casare vizând aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte normele de drept reţinute şi de prima instanţă ca fiind incidente cauzei, Înalta Curte apreciază necesar a aminti:

Art. 1. din Legea nr. 554/2004

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Art. 8 din Legea nr. 554/2004

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.

Art. 18 din Legea nr. 554/2004

(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) …

(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

Art. 77 din Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015)

(1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, este necesară administrarea de probe suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării probei şi data obţinerii acesteia, dar nu mai mult de:

a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul solicitant;

b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi sau instituţii publice ori de la terţe persoane din România;

c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi fiscale din alte state, potrivit legii.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii.".

Instanţa de control judiciar, din analiza dispoziţiilor legale anterior expuse şi prin raportare la ansamblul probator existent la dosarul cauzei, constată că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că din cele 13 cereri adresate autorităţii pârâte doar un număr de 4 cereri au fost soluţionate în conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Codul de procedură fiscală anterior citat care prevede obligaţia organului fiscal de a oferi un răspuns contribuabilului care i-a adresat o cerere.

Prin urmare, în contextul neexecutării obligaţiei impuse de lege organului fiscal, care a răspuns la un număr de patru cereri din toate cele pe care intimata-reclamantă i le adresase, prima instanţă a apreciat că se impune admiterea în parte a acţiunii şi obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea fiecăreia dintre solicitările care nu au primit răspuns în acest sens fiind şi menţiunile din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate.

Aşadar, la o analiză a argumentelor prezentate de judecătorul fondului în motivarea sentinţei civile atacate, prin raportare la textele legale anterior amintite, Înalta Curte reţine că acesta nu a încălcat normele de drept material ci, dimpotrivă, cu o interpretare şi o aplicare corectă a legii a procedat la obligarea organului fiscal la emiterea unui răspuns pentru fiecare din cererile nesoluţionate ale reclamantei.

Totodată, în mod corect, prima instanţă a dat eficienţă normei legale de la art. 18 alin. (5) şi (6) raportat la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - individualizarea concretă a eventualelor sancţiuni urmând a fi realizată de către instanţa de executare - în condiţiile art. 25 din Legea 554/2004, în procedura expres reglementată prin art. 24 din aceeaşi lege.

Cu privire la aspectul relevat anterior, Înalta Curte apreciază necesară înlăturarea criticii recurentei - pârâte care a invocat prematuritatea capătului de cerere privind obligarea la plata de daune materiale şi plata unei amenzi, cu motivarea că, în realitate, cererea intimatei -reclamante nu a vizat obligarea la plata unor daune/amenzi ci doar executarea de către autoritatea pârâtă a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă executorie într-un anumit termen. În condiţiile în care executarea obligaţiilor stabilite în sarcina recurentei - pârâte nu s-ar fi realizat în termenul stipulat în sentinţa civilă atacată în prezenta cauză, abia atunci aceasta ar fi putut fi acţionată în temeiul art. 24 din legea nr. 554/2004 şi obligată la plata de daune materiale/amenzi.

Prin urmare, critica vizând prematuritatea unui capăt al cererii de chemare în judecată nu are susţinere şi va fi înlăturată de instanţa de control judiciar.

Mai mult decât atât, în cuprinsul căii de atac se dezvoltă de către recurenta - pârâtă o serie de critici relative la aprecierea probelor de către prima instanţă însă, din perspectiva modului de reglementare oferit de legiuitor căii de atac extraordinare a recursului, rezultă că motivele de casare sunt expres şi limitativ indicate de C. proc. civ. şi vizează strict critici de nelegalitate ale hotărârii primei instanţe. Pe cale de consecinţă, prin intermediul recursului, partea declarantă a acestei căi de atac nu poate pretinde o reanalizare a situaţiei de fapt expuse la fondul cauzei şi nicio reapreciere a probelor administrate în dosar, acesta fiind atributul exclusiv al primei instanţe de judecată.

În contextul argumentelor anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de recurs formulată de recurenta -pârâtă în raport de faptul că motivele invocate de aceasta nu sunt de natură a conduce la înlăturarea argumentaţiei expuse de prima instanţă care este rezultatul identificării corecte a situaţiei de fapt, a analizării înscrisurilor existente la dosar, în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei.

În continuare, referitor la solicitarea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentei cai de atac, Înalta Curte reţine că, partea a precizat cuantumul acestora (18.520,59lei) şi în ce constau (onorariu de avocat), depunând şi dovezi ale efectuării acestora la filele x şi urm. ale dosarului de recurs.

Conform înscrisurilor aflate la dosar la fila x şi urm. şi în acord cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluţionare a cererii de recurs, care urmează a fi respinsă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, întrucât aceasta este partea care a câştigat procesul, în accepţiunea normelor legale în materie, recurenta fiind partea care a căzut în pretenţii, se impune obligarea acesteia din urmă la cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus, către partea intimată-reclamantă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a avut în vedere complexitatea cauzei de faţă, prin raportare la activitatea desfăşurată de apărătorul ales al intimatei în cadrul recursului, precum şi parcursul procesual al dosarului, care a fost soluţionat definitiv la unicul termen acordat de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 210 din 27 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi dispune obligarea recurentei la plata sumei de 10.000lei către intimată, cu titlu de onorariu avocaţial redus.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2023.