Damage claim against Guarantee Fund inadmissible for lack of prior annulment; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/04.04.2017, constând în:

1) în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,1%/zi de întârziere, potrivit Ordinului CSA 14/2011, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective, acestea fiind în cuantum de 37782.28 până la data de 6.09.2021;

2) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 464 din 8 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile inadmisibilităţii;

A respins excepţia de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 464 din 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţei şi trimiterea cauzei spre judecare pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, iar în rejudecare, admiterea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că faţă de susţinerile FGA în sensul că cererea de plată în legătură cu care A. S.A. a formulat prezenta acţiune ar fi fost respinsă prin Decizia FGA 16.517/27.08.2018, pe care A. S.A. nu a contestat-o, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a respectivei decizii, prin care FGA a respins cererile de plată formulate de A. S.A., invocând prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora plata de către FGA a creanţelor de asigurare se poate face în limita unui plafon de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Astfel, FGA a apreciat că plafonul trebuie aplicat pe creditor de asigurare, iar nu pe creanţă de asigurare, interpretare vădit nelegală, astfel cum rezultă din aspectele dezlegate cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 29/02.03.2020, pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Pe cale de consecinţă, susţine că Decizia nr. 16157/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, iar în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă ar fi trebuit să constate nelegalitatea acesteia, admiţând excepţia de nelegalitate, însă instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Deciziei 16517/27.08.2018, raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, reţinând că decizia cu privire la care a fost invocată excepţia reprezintă un act administrativ individual a cărui legalitatea poate fi verificată doar pe calea acţiunii principale, iar nu şi pe cale incidentală, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă consideră că soluţia este nelegală din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acest text de lege consacrând posibilitatea de a verifica legalitatea unui act administrativ individual pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, oricând şi indiferent de emitentul actului, svând în vedere că acolo unde legea nu distinge sau nu impune condiţii suplimentare, nu se pot distinge sau impune restricţii suplimentare.

În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 426 din 10 aprilie 2008, prin care s-a statuat că:

"excepţia de nelegalitate priveşte un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative sau dispozitive ale legii, şi nu o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, constitutivă de drepturi. Principiul securităţii juridice este periclitat în situaţia repunerii în discuţie a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătoreşti emise în numele legii, şi nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii. Prin urmare, procedura invocării excepţiei de nelegalitate nu este contrară, ci vine chiar în ideea restabilirii echităţii, justiţiei şi legalităţii ce trebuie sa stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept, iar un astfel de mijloc procedural nu poate fi contrar exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la justiţie."

Prin urmare, susţine că şi dacă Decizia nr. 16517/27.08.2018 poate fi atacată şi pe calea acţiunii principale, instanţa putea şi trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, soluţia de respingere fiind contrară regulilor de procedură ce consacră posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate. Prin respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de nelegalitate, pentru motivul că decizia ce face obiectul deciziei poate fi atacată cu acţiune directă, prima instanţă a încalcat o alternativă procedurală pe care chiar legea o oferă.

Consideră că în acest mod i-a fost încălcat liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, deşi prima instanţă a susţinut că legalitatea Deciziei nr. 16517/2018 nu poate fi verificată pe cale incidentală, prima instanţă nu a indicat care sunt argumentele juridice, respectiv raţionamentele logico-juridice care stau la baza unei astfel de soluţii.

Astfel, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, iar în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, motivarea ar trebui să evidenţieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţialele care i-au fost prezentate; obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Or, analizând hotărârea instanţei cu privire la excepţia de nelegalitate precum şi argumentele reţinute în sprijinul acesteia, susţine că motivarea nu corespunde cerinţelor legale, aşa cum au fost ele dezvoltate prin jurisprudenţa instanţelor naţionale şi a CJUE, câtă vreme prima instanţă a considerat doar că legalitatea Deciziei nr. 16517/2018 nu poate fi verificată decât pe calea acţiunii principale, neoferind însă niciun argument în sprijinul acestei reţineri.

Recurenta-reclamantă mai arată că prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Susţine că prezenta acţiune tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru repararea prejudiciului produs A. S.A. prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor şi lipsa A. S.A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită.

Pentru obligarea FGA la plata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv să existe o faptă ilicită - care în acest caz este un act administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu, între efectele actului şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate şi autoritatea să fi fost în culpă.

Arată că în speţă, prima instanţă a reţinut că, de vreme ce Decizia nr. 16517/2018 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acţiunea în despăgubiri este inadmisibilă, instanţa invocând şi prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul soluţionării cererii în anularea actului, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În realitate, însă, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar în speţă, actul administrativ nelegal este refuzul FGA de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A. S.A., aşa cum a fost el exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018.

Susţine că în speţă, în condiţiile pronunţării şi publicării deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16517/2018 este evident. Mai mult, prin invocarea excepţiei de nelegalitate, chiar prima instanţă a fost investită cu verificarea pe cale incidentală a legalităţii Deciziei nr. 16517/2018 şi ar fi trebuit să procedeze la analizarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate.

Totodată, arată că refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de către FGA şi prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, ce conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată menţionate în anexa 2 şi care a fost atacată şi desfiinţată, ca nelegală, prin hotărârea pronunţată de ÎCCJ la data de 19.11.2021 în dosarul nr. x/2021.

Prin urmare, nelegalitatea refuzului de a dat curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanţă putea să reţină ca îndeplinită această condiţie, fie în baza soluţiei pronunţate de ICCJ în dosarul nr. x/2019, fie prin analizarea şi admiterea excepţiei de nelegalitate împotriva Deciziei 16517/27.08.2018.

Condiţionând admisibilitatea acţiunii strict de anularea Deciziei nr. 16517/2018 printr-o hotărâre anterioară, apreciază că prima instanţă a încălcat normele de drept materiale ce stabilesc condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinwerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Arată că, în raport cu dispoziţiile art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada naşterii în patrimoniul său a unui drept recunoscut de lege de a pretinde repararea prejudiciului în contencios administrativ, exercitarea acestui drept fiind condiţionată de constatarea nelegalităţii actului administrativ pretins vătămător.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administratv şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/04.04.2017, constând în: în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,1%/zi de întârziere, potrivit Ordinului CSA 14/2011, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective, acestea fiind în cuantum de 37782.28 până la data de 6.09.2021; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanţă a admis excepţiile inadmisibilităţii; a respins excepţia de nelegalitate a deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a criticat soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16.517/27.08.2018, pe care A. S.A. nu a contestat-o.

Prin decizia de mai sus, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a achitat către A. S.A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menţionate în Borderoul nr. 1, până la o valoare totală a acestora de 450.000 RON, celelalte cereri, menţionate explicit în Borderoul nr. 2, fiind respinse pentru depăşirea plafonului legal de 450.000 RON, în baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, fără a fi analizate pe fond.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu ori la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

Analizând condiţia impusă prin alin. (2) al articolului anterior redat, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, că nu este îndeplinită condiţia ca de actul administrativ cu caracter individual ce face obiectul excepţiei de nelegalitate, să depindă soluţionarea litigiului pe fond.

Cererea ce face obiectul dosarului de faţă vizează acordarea de despăgubiri întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind o cerere distinctă, a cărei soluţionare nu depinde de constatarea ca nelegală a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, emise de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Cu alte cuvinte, soluţionarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar nu este împiedicată de nesoluţionarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 şi nu are relevanţă în prezentul litigiu.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că urmare a excepţiei de nelegalitate nu va fi lămurită pe fond situaţia juridică a despăgubirilor pretinse de reclamantă în lumina deciziei ICCJ nr. 29/2020, din moment ce, în baza excepţiei de nelegalitate instanţa de judecată nu poate dispune obligarea FGA la soluţionarea pe fond a cererii de plată, cu atât mai puţin direct la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum; prin urmare, chiar dacă ar stabili în considerente nelegalitatea refuzului FGA de a analiza pe fond în integralitate cererea reclamantei de despăgubiri (deci nu de a acorda despăgubiri), urmare unui refuz al FGA anterior deciziei ICCJ nr. 29/2020 emis de plano în situaţiile în care cererea de despăgubire depăşea plafonul de 450.000 RON pe care FGA îl interpreta ca fiind aplicabil pe creditor de asigurare, iar nu pe creanţă de asigurare, excepţia de nelegalitate nu ar genera nicio relaţie de dependenţă cu litigiul principal întrucât instanţa nu ar putea dispune obligarea FGA la soluţionarea pe fond a cererii de despăgubire.

Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a pornit de la premisa că un refuz de analiză pe fond a unei cereri de despăgubire privind debitul principal determină naşterea dreptului reclamantei la accesorii (penalităţi/dobânzi) pentru debitul refuzat, or, acest raţionament conduce la concluzia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate prin lipsa dependenţei litigiului de faţă, privind accesoriile, de soluţionarea acestei excepţii.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta-reclamantă a susţinut prin cererea de recurs că prima instanţă nu a indicat care sunt argumentele juridice, respectiv raţionamentele logico-juridice care stau la baza soluţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, emise de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a argumentat detaliat respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, aceasta reţinând, printre altele, că soluţionarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar nu este împiedicată de nesoluţionarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 şi nu are relevanţă în prezentul litigiu, întrucât urmare a excepţiei de nelegalitate nu va fi lămurită pe fond situaţia juridică a despăgubirilor pretinse de reclamantă în lumina deciziei ICCJ nr. 29/2020, din moment ce, în baza excepţiei de nelegalitate instanţa de judecată nu poate dispune obligarea FGA la soluţionarea pe fond a cererii de plată, cu atât mai puţin direct la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se poate susţine, cu suficient temei, că soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Din pespectiva acestui motiv de casare, este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, în acest sens, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat critici cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, susţinând că prima instanţă a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Înalta Curte constată că acţiunea introductivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Astfel, se reţine că, în cadrul prezentului litigiu, se solicită despăgubiri sub forma daunelor interese moratorii aplicate sumei de bani solicitate prin cererea adresată FGA referitoare la despăgubiri.

Înalta Curte are în vedere că acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Întreaga reglementare a acţiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acţiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut că actul nelegal este reprezentat de Decizia nr. 16517/27.08.2018, emisă de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au fost respinse mai multe cereri de plată, între care şi cea pentru care se solicită despăgubiri în dosarul de faţă, însă nelegalitatea actului invocat trebuie să fi fost anterior constatată de către o instanţă judecătorească pentru a putea sta la baza acordării despăgubirilor reglementate prin art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Or, în speţă, decizia anterior evocată nu a fost contestată în instanţă de către recurenta-reclamantă, astfel că nu a fost anulată în urma controlului judecătoresc, motiv petru care acest act administrativ se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 464 din 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 464 din 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.