Judicial transfer refusal upheld; administrative appeal dismissed for failure to demonstrate excess of power

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.03.2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat revocarea acestei hotărâri şi emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună transferul contestatorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a arătat că motivează contestaţia pe faptul că, la momentul adoptării acestei hotărâri, au fost avute în vedere, în afara criteriului de vechime în funcţie şi avizul parchetului unde a solicitat transferul, şi încărcătura dosarelor din semestrul I al anului 2022.

În aceste condiţii se observă că, în semestrul I al anului 2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea încărcătura dosarelor este mai mare decât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Astfel, în primul semestru al anului 2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, încărcătura pe procuror a fost de 1622 de dosare, comparativ cu media naţională de 1333 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 1532 de dosare, comparativ cu media naţională de 996 de dosare.

În aceeaşi perioadă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului I Bucureşti, încărcătura pe procuror a fost de 1435 de dosare, comparativ cu media naţională de 1333 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 1241 de dosare, comparativ cu media naţională de 996 de dosare.

De asemenea, s-a reţinut că domnul procuror B. îşi desfăşoară deja activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde este delegat începând cu data de 01.10.2022 şi, implicit, a fost analizat şi criteriul referitor la emiterea unui aviz favorabil consultativ de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cu privire la această condiţie analizată de secţia pentru procurori contestatorul a observat că nu este prevăzută printre criteriile expres prevăzute de lege, mai precis de dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (dispoziţii legale în vigoare la momentul respectiv).

În aceste condiţii, în opinia sa, Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 1846 din 13.12.2022 nu este dată în conformitate cu dispoziţiile legale deoarece creează o inechitate evidentă între procurorii care intenţionează să funcţioneze la parchetele ierarhic superioare, conform gradului dobândit anterior, prin procedura transferului şi procurorii care întâi sunt delegaţi şi apoi solicită transferul la aceeaşi unitate de parchet unde sunt deja delegaţi. Aşadar, sunt favorizaţi prin emiterea avizului consultativ motivat prevăzut la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii care sunt deja delegaţi la unităţile de parchet care emit acest aviz.

De asemenea, procurorul care doreşte să îşi desfăşoare activitatea la o unitate de parchet superioară (cum este şi cazul său) direct prin procedura transferului, fără să afecteze activitatea unităţii de parchet unde funcţionează prin procedura delegării la unitatea de parchet superioară, raportat la volumul de activitate al unităţii de unde provin, sunt discriminati din această perspectivă.

Totodată, în hotărârea atacată s-a menţionat că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sunt ocupate toate cele 37 de posturi de procuror prevăzute în schema de personal, 3 posturi de conducere şi 34 posturi de execuţie), precum şi cele 5 posturi temporar vacante pentru care s-a aprobat ocuparea, pe perioadă nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004.

În Hotărârea nr. 1848 din 13.12.2022 privind transferul domnului procuror B. s-a menţionat că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, unitatea de parchet de unde provine acesta, sunt ocupate cele 18 posturi prevăzute în schema (2 posturi de conducere şi 16 posturi de execuţie). De asemenea, s-a menţionat că nu era ocupat 1 post temporar vacant pentru care s-a aprobat ocuparea, pe perioadă nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 303/2004, iar de la această unitate de parchet sunt delegaţi 3 procurori la alte unităţi de parchet.

Raportat la situaţia posturilor, astfel cum a fost reţinută de către secţia pentru procurori în cele două hotărâri, se observă că deşi posturile la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea nu erau integral ocupate, în condiţiile în care posturile la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti erau ocupate efectiv, s-a aprobat totuşi transferul domnului procuror B..

De asemenea, deşi nu este un criteriu prevăzut de dispoziţiile legale pe care secţia pentru procurori şi-a întemeiat hotărârea atacată, a arătat că a formulat 5 cereri de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, toate acestea fiind respinse (Hotărârile nr. 531/23.10.2018, 310/18.04.2019, 297/01.03.2022, 537/22.03.2022 şi 1846/13.12.2022), iar în cazul domnului procuror B. cererea acestuia a fost admisă, deşi era prima cerere de transfer pe care a formulat-o la această unitate de parchet.

În concluzie, a apreciat că prin emiterea hotărârii atacate i-a fost afectat dreptul de a fi transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin adoptarea unei hotărâri de către secţia pentru procurori, fără luarea în considerare a criteriilor succinct prezentate.

Cu titlu de practică judiciară, a făcut trimitere la faptul că secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat într-o cauză similară referitoare la contestaţia formulată de doamna judecător C. din cadrul Judecătoriei Timişoara împotriva Hotărârii nr. 402 din 24.02.2022 a secţiei pentru judecători prin care i-a fost respinsă cererea de transfer la Tribunalul Timiş pentru aceleaşi motive (decizia nr. 4731 din 18.10.2022 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, pusă în executare prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 2337 din 03.11.2022 în sensul dispunerii transferului la Tribunalul Timiş).

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

A susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este legală, în considerentele actului administrativ fiind expuse informatii privind traseul profesional al solicitantului, vechimea în funcţie de judecător şi cea de la instanţa de unde se solicită transferul, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedură de transfer, dar şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, aşa încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru procurori atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Contrar criticilor contestatorului, au fost analizate criteriile în discuţie în mod obiectiv şi coroborat, raportat la situaţia celor două unităţi de parchet implicate în procedura de transfer.

A mai arătat intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost adoptată în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

A concluzionat intimatul că instanţa de judecată nu poate cenzura actele administrative emise de autoritatea publică în exercitarea dreptului său de apreciere decât dacă actul a fost adoptat cu exces de putere, situaţie neregăsită în speţă, întrucât respingerea cererii de transfer a contestatorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 - art. 606 din Legea nr. 303/2004, iar actul administrativ contestat este temeinic motivat. Soluţionarea cererii de transfer s-a realizat cu respectarea justului echilibru între interesul individual al solicitanţilor şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatorului nu reflectă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici al proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat, în cauză neregăsindu-se nici o situaţie de discriminare astfel cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 8 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

S-au depus la dosar înscrisuri de către ambele părţi litigante.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. Hotărârii nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, raportat la conţinutul actului atacat, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 60, art. 61 indice 1 şi art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel cum a fost modificat în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale.

Astfel, conform cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şî procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatorului, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1846/2022 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum şi ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentului referitoare la pretinsa contradicţie în raţionamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate şi legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de petent, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În consecinţă, în condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizele emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de parchetele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatorului.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru Procurori a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petent, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe procuror şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Astfel, s-a reţinut că din analiza traseului profesional, rezultă că domnul procuror A. are o vechime de 9 ani şi 6 luni în funcţia de procuror, o vechime de 5 ani şi 8 luni la unitatea de parchet de la care solicită transferul şi o vechime de 3 ani şi 11 luni în grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unitatea de parchet de la care s-a solicitat transferul, sunt ocupate toate cele 37 de posturi de procuror prevăzute în schema de personal (3 posturi de conducere şi 34 de posturi de execuţie), precum şi cele 5 posturi temporar vacante pentru care s-a aprobat ocuparea, pe perioadă nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În primul semestru al anului 2022, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, încărcătura pe procuror a fost de 1435 de dosare, comparativ cu media naţională de 1333 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 1241 de dosare, comparativ cu media naţională de 996 de dosare.

Conform evidenţelor aceleiaşi direcţii, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unitate de parchet la care s-a solicitat de asemenea transferul, dintre cele 69 de posturi prevăzute în schemă (8 posturi de conducere şi 61 de posturi de execuţie), sunt ocupate 6 posturi de conducere şi toate posturile de execuţie. Totodată, sunt neocupate 9 posturi temporar vacante dintre cele 12 posturi pentru care s-a aprobat ocuparea, pe perioadă nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, 3 procurori sunt delegaţi la alte unităţi de parchet şi 3 procurori sunt delegaţi în funcţii de conducere în cadrul parchetului, 1 procuror este delegat în funcţie de conducere la alt parchet, 8 procurori sunt delegaţi în funcţii de execuţie la alte unităţi de parchet, 7 procurori sunt detaşaţi la alte instituţii, în timp ce 5 procurori sunt delegaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti de la alte unităţi de parchet.

Secţia pentru procurori reţine că, în prima etapă a prezentei sesiuni de transferuri, s-a aprobat transferul unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În primul semestru al anului 2022, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, încărcătura pe procuror a fost de 265 de dosare, comparativ cu media naţională de 183 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 242 de dosare, comparativ cu media naţională de 124 de dosare.

Astfel, se constată că secţia pentru Procurori a reţinut avizul nefavorabil comunicat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi faptul că solicitantul are o vechime de 9 ani şi 6 luni în funcţia de procuror, mai mică în raport cu domnul procuror B. (15 ani şi o lună), pentru care acelaşi parchet a transmis aviz favorabil şi a cărui cerere a fost apreciată ca prioritară, în această sesiune de transfer.

Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

De altfel, art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru Procurori atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Astfel, contrar susţinerilor contestatorului, se constată că la soluţionarea cererii de transfer formulate, secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal şi profesional invocate în cerere.

Aspectele menţionate în avizele consultative exprimate de instanţele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare şi cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante şi temporar vacante la aceste instanţe, precum şi gradul de încărcare al lor.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului.

Prin urmare, la soluţionarea cererilor de transfer prevalează interesele parchetelor în discuţie, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Astfel, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a contestatorului dispusă de secţia pentru Procurori este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile contestatorului referitoare la comportamentul intimatului, care a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeaşi sesiune, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentului, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Cu privire la criticarea de către contestator a reţinerii intimatului în sensul că domnul procuror B. îşi desfăşoară deja activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde este delegat începând cu data de 01.10.2022, prin care acesta a susţinut că secţia pentru procurori a analizat această condiţie deşi nu este prevăzută printre criteriile expres reglementate de dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (dispoziţii legale în vigoare la momentul respectiv), Înalta Curte constată că acest aspect a fost avut în vedere de secţie din perspectiva critreriului prevăzut de art. 612 lit. b) din Lege, măsura transferului asigurând în acest caz stabilitatea personalului în cadrul parchetului unde acesta era delegat şi echilibrarea volumului de muncă.

Astfel, intimatul a analizat toate cererile de transfer prin raportare la aceleaşi criterii legale, iar stabilirea caracterului determinant al anumitor criterii este consecinţa faptului că fiecare se analizează în funcţie de circumstanţele sale concrete, în scopul gestionării corecte a resurselor umane.

În acest context, contrar susţinerilor contestatorului, în speţă nu sunt întrunite nici condiţiile existenţei unei discriminări aşa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, întrucât pe de o parte nu a existat o restrângere, o înlăturare a recunoaşterii folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale reclamantului, în condiţiile în care nu este reglementat niciun drept al acestuia de transfer, iar, pe de altă parte, din cuprinsul hotărârii contestate rezultă motivele determinante care au condus la respingerea cererii de transfer, respectiv vechimea în funcţie, avizul unităţii de parchet la care s-a solicitat transferul, echilibrarea schemei de personal şi volumul de activitate de la Parchetul de pe lângă Juedcătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de contestator, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1846 din 13 decembrie 2022 a secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.