Judicial transfer refusal: scope of administrative discretion and mandatory individualized analysis of statutory criteria under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.02.2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 2851 din 17.11.2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, aferentă etapei a II-a de transfer şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei de la Judecătoria Vaslui la Judecătoria Iaşi.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 611 alin. (7) Legea 303/2004, art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a arătat că prin actul administrativ emis, intimatul nu a analizat integral motivele invocate în contestaţia formulată şi nici nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 612 din Legea 303/2004, emiţând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.

Astfel, a susţinut că s-a reţinut şi contextul învederat prin Adresa nr. x C. pen./14.11.2022 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a arătat că vacantarea la acel moment a unui alt post de judecător nu este oportună, luând în considerare că un magistrat a înaintat cererea de eliberare din funcţie prin pensionare, începând cu data de 30.12.2022, că un magistrat se află în concediu medical postnatal şi va intra în concediu de creştere a copilului şi că judecătorul stagiar va intra în concediu de studii începând cu data de 16.12.2022.

Nu s-a reţinut însă faptul că la Judecătoria Vaslui urmează să revină o colegă din concediul pentru creşterea copilului în luna martie, în aceeaşi lună un post de judecător urmând să fie ocupat de un nou judecător, în urma susţinerii examenului de admitere în magistratură.

Astfel, secţia pentru Judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Vaslui va determina creşterea încărcăturii de dosare pe judecător, situaţie de natură să influenţeze negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi realizarea unui act de justiţie de calitate, motiv pentru care a respins cererea formulată de subsemnata.

Cu toate acestea, anterior cererii formulate de contestatoare, reţinându-se o situaţie statistică similară, a fost delegat şi imediat după, transferat la Tribunalul Vaslui un alt coleg, prin Hotărârea nr. 367 din 24.02.2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai mult, ulterior respingerii cererii de transfer formulate, la numai o lună distanţă, a fost dispusă delegarea unei colege de la Judecătoria Vaslui, începând cu data de 01.01.2023, pentru un an, în funcţia de Judecător de supraveghere a privării de libertate în cadrul Penitenciarului Vaslui.

Or, contestatoarea a fost singura care a formulat cerere de transfer de la Judecătoria Vaslui, în această sesiune, atât în etapa I cât şi în etapa a II-a, colegii săi nefiind interesaţi de un posibil transfer la acel moment.

În aceste condiţii, în opinia sa, este evidentă maniera diferită de apreciere a oportunităţii transferului unui judecător. Oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanţă - subordonată aparent doar criteriului prevăzut actualmente la art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004 , a fost apreciată în mod pozitiv într-o primă ipostază, iar într-o a doua situaţie este exclusă ab initio.

Acest aspect este de natură să producă incertitudine, chiar şi pentru un observator neutru, cu privire la gradul de transparenţă şi de previzibilitate în aplicarea criteriilor din Regulamentul privind procedura de transfer al judecătorilor.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză, nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiţii ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

În considerentele hotărârii adoptate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, nu există menţiuni cu privire la aspectele de ordin personal şi profesional indicate de contestatoare, actul administrativ astfel emis fiind lipsit de motivare şi cauzându-i un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilităţii de a combate în mod argumentat modalitatea (rămasă incertă) de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 612 din Legea nr. 303/2004.

În măsura în care soluţiile oferite de CSM cu ocazia analizării cererilor de transfer de la Judecătoria Vaslui, au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanţei, contestatoarea se regăseşte în postura persoanei afectate de aplicarea cu dublă măsură a unuia şi aceluiaşi criteriu.

Este inexplicabil cum se poate aprecia că un volum de activitate de 1446 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul unui judecător, respectiv delegarea altui judecător din cadrul Judecătoriei Vaslui, fără a afecta în vreun fel activitatea instanţei de provenienţă, iar în prezenta sesiune de transferuri, să motiveze respingerea cererii de transfer pe care a formulat-o, cu singurul argument - acela al aceluiaşi volum de activitate de 1446 cauze pe judecător, ce ar reflecta situaţia dificilă cu care se confruntă Judecătoria Vaslui.

A mai făcut trimitere cotestatoarea la decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale, arătând că intervenţia legiuitorului a fost în sensul indicării concrete a criteriilor în funcţie de care se poate acorda transferul, criterii care trebuie analizate atât individual, cât şi cumulativ, atât din perspectiva interesului public, cât şi din perspectiva interesului privat al magistratului în cauză.

Or, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, Consiliul veghează la buna gestionare a resursei umane la nivelul instanţelor şi urmăreşte echilibrarea schemelor de personal şi a volumului de activitate.

În opinia sa, nu există o explicaţie pentru care să îi fie imputabilă problema acută a deficitului de personal cu care se confruntă Judecătoria Vaslui, care nu poate fi invocată în mod sistematic drept temei al soluţiei de respingere a cererii de transfer, fiind poate necesară adoptarea unei politici mai eficiente de stimulare a ocupării posturilor vacante.

Deşi a solicitat a se avea în vedere motivele personale care au determinat-o să formuleze cererea de transfer, CSM, secţia pentru Judecători nici măcar nu a făcut referire la argumentele sale şi nici nu a oferit o explicaţie pertinentă.

Având în vedere toate acestea, a apreciat că CSM, secţia pentru judecători nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi nu a realizat o motivare legală şi convingătoare în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer.

Motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi câtuşi de puţin analizate în considerente.

Deoarece intimatul nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004, a emis în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, aşadar, nelegală.

Nu numai că nu au fost luate în considerare motivele de ordin personal cu caracter excepţional pe care le-a invocat, dar secţia pentru judecători a omis cu desăvârşire să le analizeze întrucât, în motivarea hotărârii nu se regăseşte niciun fel de referire - nici măcar sumară, la acestea.

Deşi a făcut toate menţiunile cu privire la situaţia sa profesională şi personală, indicând situaţia excepţională în care se regăseste în prezent, din punctul de vedere al sănătăţii sale şi a copiilor săi, astfel cum au fost expuse în cerere, depunând dovezi acte medicale, acte de stare civilă şi adeverinţe prin care a probat toate susţinerile, aceste argumente expuse au fost ignorate în mod inexplicabil, întrucât secţia pentru judecători a ales să cuprindă într-o singură frază motivarea respingerii tuturor aspectelor invocate în favoarea transferului, făcând referire doar la numărul de judecători ce activează în instanţă şi la volumul de activitate înregistrat. Or, lipsa referirilor în hotărâre la motivele de ordin personal cu caracter excepţional pe care le-a invocat echivalează cu nemotivarea acesteia.

Deşi normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, a apreciat contestatoarea că această vocaţie trebuie analizată în concret, fiind în sarcina secţiei pentru Judecători a C.S.M. să evalueze, pe baza tuturor criteriilor amintite, oportunitatea admiterii unei atare cereri, păstrând totodată o linie constantă şi previzibilă în aplicarea acestor criterii, întrucât ordinea prevăzută de legiuitor în articolul 612 din Legea 303/2004 nu stabileşte o ierarhie a criteriilor, fiind necesară o analiză coroborată a acestora pentru a stabili vocaţia pentru transfer.

Prin urmare, a considerat că hotărârea secţiei pentru Judecători a C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de transfer este una generică, tipizată şi lipsită de substanţă, în condiţiile în care respingerea unei cereri de transfer ar trebui să constituie o decizie obiectivă, luată în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public şi interesul privat al subsemnatei şi cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea 303/2004 privind transferul judecătorilor.

Judecătoria Iaşi a oferit un aviz favorabil transferului, aspect care evidenţiază oportunitatea transferului său, fiind tot o valenţă a ocrotirii interesului public. Însă s-a dat preferinţă doar avizului negativ înaintat de către Judecătoria Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secţia pentru judecători.

Aşadar, nu a fost avut în vedere avizul favorabil transferului acordat de către Judecătoria Iaşi, din care rezultă în mod evident că activitatea sa poate fi desfăşurată în această instanţă, atât pentru îndeplinirea corespunzătoare a actului de justiţie, cât şi pentru ocrotirea şi respectarea intereselor familiale, personale şi profesionale ale acesteia.

Analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 61 indice 2 din Legea 303/2004 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Deşi poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situaţia volumului de activitate de la instanţa de provenienţă şi de la instanţa de destinaţie, nu poate fi invocată în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicţii la transfer.

Şi cererile anterioare de tranfer pe care le-a formulat, au fost respinse de către intimat pe aceleaşi criterii, cu o motivare identică. Astfel, orice argumente personale ar aduce în cererea de transfer formulată, îi sunt respinse ab initio, fără a fi analizate, singurele criterii avute în vedere de intimat fiind independente de voinţa sa şi dependente de politica CSM. Astfel, a considerat că se află în situaţia în care i se interzice dreptul la transfer, deşi, în prezent, exercitarea profesiei în aceste condiţii devine extrem de dificil de realizat.

Nu s-a avut în vedere faptul că transferul său către o instanţă din localitatea de domiciliu i-ar da efectiv posibilitatea de a avea o viaţă de familie normală, de a se putea ocupa în mod efectiv de problemele medicale ale copiilor săi şi ale sale, aspect imposibil de îndeplinit având în vedere timpul alocat suplimentar pentru naveta zilnică, şi nici nu s-a ţinut cont de împrejurarea că singura posibilitate pentru a restabili un echilibru în viaţa sa şi în familia sa ar fi transferarea sa la Judecătoria Iaşi, prin această modalitate aceasta, soţul şi copiii ar fi în măsură să convieţuiască ca o familie normală, nefiind obligată să renunţe constant la timpul petrecut în interesul familiei, în favoarea timpului suplimentar programului de muncă, pe care este nevoită să îl aloce zilnic navetei.

Sintetizând, a solicitat ca, în baza documentelor ataşate şi a susţinerilor, să se aibă în vedere, în primul rând, că pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător sarcinile de serviciu, este necesar să beneficieze de un minim de condiţii care să-i permită o stare de sănătate corespunzătoare. Pentru aceasta, înlăturarea navetei zilnice i-ar putea permite să se poată ocupa de sănătatea sa şi a copiilor, fără a sacrifica viaţa de familie în maniera în care o sacrifică în prezent. De asemenea, înlăturarea navetei i-ar permite să performeze profesional, atât la locul de muncă, dar şi din punct de vedere academic.

Pentru toate aceste motive, exercitarea profesiei în cadrul Judecătoriei Iaşi, ar însemna rezolvarea tuturor problemelor care în prezent îi cauzează un grav dezechilibru din punctul de vedere al sănătăţii, al vieţii de familie, al exercitării profesiei şi al evoluţiei profesionale.

Având în vedere cele ce preced, a apreciat că secţia pentru judecători nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispoziţiilor legale în materie, astfel încât nu a realizat o motivare legală şi reală în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer, dovedind o încălcare a legii şi o inconsecvenţă jurisprudenţială nejustificată, invocând, cu titlu de jurisprudenţa a Înaltei Curţi, Hotărârea nr. 4449/05.10.2022 pronunţată în cauza nr. x/2022, Hotărârea nr. 5111/02.11.2022 pronunţată în cauza nr. x/2022.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

A susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este legală, în considerentele actului administrativ fiind expuse informatii privind traseul profesional al solicitantei şi situaţia personală a acesteia, vechimea în funcţie de judecător şi cea de la instanţa de unde se solicită transferul, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedură de transfer, dar şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

Astfel, gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, aşa încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

Dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Contrar criticilor contestatoarei, au fost analizate criteriile în discuţie în mod obiectiv şi coroborat, raportat la situaţia celor două instanţe implicate în procedura de transfer.

A mai arătat intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost adoptată în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

A concluzionat că instanţa de judecată nu poate cenzura actele administrative emise de autoritatea publică în exercitarea dreptului său de apreciere decât dacă actul a fost adoptat cu exces de putere, situaţie neregăsită în speţă, întrucât respingerea cererii de transfer a contestatorului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 - art. 606 din Legea nr. 303/2004, iar actul administrativ contestat este temeinic motivat. Soluţionarea cererii de transfer s-a realizat cu respectarea justului echilibru între interesul individual al solicitanţilor şi interesul general al instanţelor implicate în procedură, iar motivele avute în vedere la respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu reflectă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nici al proporţionalităţii între interesul public şi interesul privat.

2. Răspunsul la întâmpinare

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care, în esenţă, a reiterat aspectele prezentate prin contestaţie.

3. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 8 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

S-au depus la dosar înscrisuri de către ambele părţi litigante. S-au depus, de asemenea, note scrise de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii şi concluzii scrise de către contestatoare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor formulate de petenta/contestatoare, a apărărilor intimatului, a actelor dosarului şi a prevederilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 61 indice 1 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, raportat la conţinutul actului atacat, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 60, art. 61 indice 1 şi art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel cum a fost modificat în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale.

Astfel, conform cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Prealabil prezentării, în concret, a argumentelor pe care îşi întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor petentei, Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 2851/2022 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost în mod exhaustiv şi adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 61 indice 1, precum şi ale art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentei referitoare la pretinsa contradicţie în raţionamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate şi legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de petentă, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În consecinţă, în condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererea formulată, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizele emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererii de transfer a contestatoarei.

Sub aspectul conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Astfel, se constată că secţia pentru judecători a reţinut avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Iaşi şi Judecătoria Vaslui, precum şi situaţia existentă la acel moment la Judecătoria Vaslui, instanţă la care existau 4 posturi efectiv vacante de judecător, în condiţiile în care încărcătura de dosare pe judecător se situa semnificativ peste media naţională.

De asemenea, secţia pentru judecători a reţinut că prin adresa nr. x C. pen./14.11.2022 a Judecătoriei Vaslui s-a arătat că vacantarea la acel moment a unui alt post de judecător nu era oportună, luând în considerare că un magistrat înaintase cerere de eliberare din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 30.12.2022, iar completul său în materie penală urma a fi desfiinţat şi dosarele împărţite între ceilalţi doi judecători care judecau dosare penale. S-a relevat faptul că şi în materie civilă exista un complet ce era condus prin rotaţie de magistraţii care judecau în această materie (care soluţionau şi cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi), dat fiind că titularul acelui post se afla în concediu medical postnatal şi urma să intre în concediu de creştere a copilului. Totodată, s-a mai arătat că judecătorul stagiar care funcţiona la acel moment la Judecătoria Vaslui urma să intre în concediu de studii, începând cu data de 16.12.2022, şi înştiinţase conducerea instanţei că după finalizarea examenului de capacitate nu va opta pentru continuarea activităţii în cadrul acestei judecătorii.

Astfel, luând în considerare situaţia de personal prezentată prin raportare la volumul foarte ridicat de activitate, secţia pentru judecători a apreciat că vacantarea unui alt post la Judecătoria Vaslui ar fi determinat creşterea şi mai mult a încărcăturii de dosare pe judecător, situaţie de natură să influenţeze negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi realizarea unui act de justiţie de calitate.

Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.

De altfel, art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, se constată că la soluţionarea cererii de transfer formulate, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal şi profesional invocate în cerere, în cauza de faţă fiind însă determinante numărul posturilor efectiv ocupate în cadrul Judecătoriei Vaslui şi volumul de activitate al acestei instanţe, aspect relevat inclusiv în avizul nefavorabil transmis de Judecătoria Vaslui.

Referitor la criticile contestatoarei potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererii sale de transfer motivelor personale şi profesionale invocate în susţinerea acesteia, acest argument nu poate fi reţinut, întrucât chiar din considerentele hotărârii rezultă că cererea de transfer a fost analizată în raport de toate motivele invocate, (inclusiv cele personale şi profesionale) şi de avizele instanţelor implicate în procedura transferului.

Astfel, secţia a reţinut că reclamanta avea o vechime de 4 ani şi 2 luni în funcţia de judecător şi la instanţă. Totodată, după cum se poate observa, secţia a reţinut în considerentele hotărârii solicitarea contestatoarei, a expus datele statistice şi cele referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedura de transfer care constituie criterii legale, a indicat argumentele pentru care a dat prevalentă unor criterii şi a argumentat aplicarea acestora la soluţionarea cererii de transfer a reclamantei, având în vedere inclusiv motivele familiale şi profesionale invocate de aceasta şi avizele instanţelor implicate.

De asemenea, contrar susţinerilor contestatoarei referitoare la perioada în care a fost nevoită să efectueze naveta zilnică între Vaslui şi Iaşi, în avizul emis de către Judecătoria Vaslui s-a arătat că doamna judecător a fost numită în funcţie la Judecătoria Vaslui prin Decretul Preşedintelui nr. 666/06.08.2018, iar începând cu data de 01.07.2018 aceasta a intrat în concediu de odihnă, urmat de concediu medical, concediu prenatal şi concediu postnatal până la data de 24.02.2020, dată la care a intrat în concediu pentru creştere copil, până la 01.12.2021. Astfel, potrivit avizului antereferit, de la data numirii în magistratură şi până la data avizului, doamna judecător A. se aflase efectiv în activitate la instanţa de la care solicită transferul pentru o perioadă de aproximativ 19 luni.

Secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv şi aceste aspecte invocate care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe, apreciind că motivele de ordin personal şi profesional invocate de reclamantă în susţinerea cererilor de transfer nu reprezentau situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat.

În acest sens, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, după cum rezultă inclusiv din practica instanţei supreme.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, aceasta este motivată într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii. Argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora, din cuprinsul acesteia reieşind că au fost analizate prin coroborare criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004. Totodată, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Totodată, aspectele menţionate în avizele consultative exprimate de instanţele implicate în procedura de transfer au fost analizate prin coroborare şi cu alte criterii relevante, respectiv numărul posturilor vacante şi temporar vacante la aceste instanţe, precum şi gradul de încărcare al lor.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petentă în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor în discuţie, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Astfel, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

În fine, Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile petentei referitoare la comportamentul intimatului, care a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeaşi sesiune, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de petentă, actul administrativ atacat fiind emis în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2851 din 17 noiembrie 2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.