Status of displaced person: sufficiency of witness testimony over incomplete official records to prove ethnic persecution.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pensions House, leaving the Court of Appeal’s judgment in force, which annulled the administrative decision and ordered the pension authority to grant the claimant the status of a displaced person under Article 1(lit. c) of Law No. 189/2000. The dispute concerned whether the claimant, a Romanian citizen who fled her residence in Cluj County to Timișoara in autumn 1944 due to ethnic persecution by the Horthy regime, was entitled to compensation under emergency legislation for victims of ethnic persecution. The court held that while Article 61 of the governing law permits proof by official documents or other legal means, the official records from the National Archives were insufficient to overturn the factual finding of displacement established by the sworn testimony of three witnesses; the court reasoned that the official refugee registers were incomplete and therefore could not definitively negate the testimony proving the ethnic persecution and displacement during the relevant period (September 6, 1940, to March 6, 1945).
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990; Status of displaced person: sufficiency of witness testimony over incomplete official records to prove ethnic persecution: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta B.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timișoara, solicitând anularea hotărârii nr. 8622 din 5 ianuarie 2004 și obligarea pârâtei de a-i stabili calitatea de persoană strămutată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că din motive etnice s-a refugiat din localitatea de domiciliu (sat Buteni, comuna Margau, județul Cluj), din motive de persecuție etnică, pentru prima dată în anul 1943, la Timișoara, întrucât soțului său, concentrat din 1939, i s-a interzis întoarcerea la domiciliu și a doua oară în vara-toamna anului 1944, datorită persecuțiilor hortyste.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 162/CA din 16 martie 2004, a admis acțiunea formulată, a anulat hotărârea nr. 8622 din 5 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, obligând această autoritate să emită reclamantei, o nouă decizie prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a dovedit condiția dreptului vătămat conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, prin declarațiile martorilor B.G., C.I. și F.M. potrivit acestor declarații, reclamanta împreună cu fiica sa s-au refugiat din localitatea Buteni, județul Cluj, în orașul Turda și apoi în orașul Timișoara, în toamna anului 1994, datorită persecuției pe motive etnice exercitată de regimul hortyst în Ardealul de Nord și nu s-au mai întors în localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate, întrucât din adresa Casei Județene de Pensii Timiș nr. C/1965 din 6 noiembrie 2003, emisă de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Timiș, rezultă că familia reclamanților nu a fost persecutată etnic, iar declarațiile autentificate ale martorilor nu reflectă realitatea.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.
Potrivit dispozițiilor art. 61 din aceeași lege, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, reclamanta a făcut dovada persecuției etnice cu declarațiile autentificate ale martorilor B.G., C.I. și F.M., potrivit cărora reclamanta împreună cu fiica sa s-au refugiat din localitatea Buteni, județul Cluj, în orașul Turda și apoi în orașul Timișoara, în toamna anului 1944.
Înscrisul emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Timiș nu poate răsturna situația de fapt stabilită prin declarațiile martorilor, ținând cont că evidența oficială a refugiaților este incompletă.
Pentru considerentele expuse și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 162/CA din 16 martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.