Failure to prove differential treatment: limits of discrimination claims for delayed occupational safety training not translated

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 470/22.07.2019 pronunţate de CNCD prin care Societatea a fost sancţionată cu avertisment scris şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

La data de 17.01.2020 pârâtul CNCD a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă pentru lipsa coparticipării procesuale pasive.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pârâţii - intervenienţi B. şi C. şi a fost anulată Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de pârât.

Prin încheierea de şedinţă din 17.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi forţaţi, a persoanelor semnatare a petiţiei adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv B. şi C..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 161 Legea 554/2004 şi art. 78 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Enunţând dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că, prin încheierea de şedinţă din 17.11.2020, din proprie iniţiativă, judecătorul fondului a dispus introducerea în cauză a persoanelor (cetăţeni finlandezi) care au formulat petiţia la CNCD. Or, în opinia sa, instanţa are posibilitatea doar să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părţile se opun nu se poate schimba cadrul procesual.

A mai susţinut că sentinţa este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 16, 18 alin. (1) şi 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, întrucât, din coroborarea acestor texte legale cu art. 1 din O.G. nr. 137/2000, rezultă că CNCD, ca garant al respectării şi aplicării principiului discriminării, are competenţă absolută de a verifica respectarea şi aplicarea principiului nediscriminării şi al tratamentului egal către orice persoană fizică şi juridică şi sancţionare acestora în cazul constatării unor neconformităţi cu principiile enunţate.

Astfel, raportat la obiectul cauzei, contrar reţinerilor primei instanţe, în urma sesizării petenţilor, cu privire la netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaţilor societăţii angajatoare privind siguranţa şi securitatea în muncă şi protecţia incendiilor, a procedat la verificarea respectării şi aplicării de către societate a principiilor nediscriminării şi al tratamentului egal în ceea ce priveşte angajaţii săi.

De asemenea, în opinia sa, a fost aplicat greşit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, de la data angajării în muncă a petentilor la societate - noiembrie 2015, ianuarie 2016 - şi până la data de 08.11.2016, când angajatorul susţine că le-ar fi comunicat instructajele în limba engleză, prin e-mail, petenţii nu ar fi beneficiat de niciun fel de instructaj, societatea încălcând prevederile art. 6 alin. (1) şi art. 13 h) din Legea nr. 319/2006.

Din înscrisurile din dosarul administrativ nr. x/2017, rezultă că de la data angajării până la data de 08.11.2016, când angajatorul susţine că le-a comunicat instructajele în limba engleză, petenţii nu au beneficiat de niciun fel de instructaj, angajatorul încălcând prevederile legale.

Ceea ce omite instanţa este că, într-adevăr CNCD nu are competente să se pronunţe asupra domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă, însă fapta sesizată de petenti este netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaţilor societăţii angajatoare privind siguranţa şi sănătatea în muncă şi protecţia împotriva incendiilor, care ar fi condus la un tratament cu potenţial caracter nediscriminator la adresa acestora, pe criteriu de naţionalitate.

Din dosarul nr. x/2017 rezultă că CNCD a ajuns la concluzia că angajatorul avea obligaţia legală de a efectua instruirea tuturor angajaţilor, obligaţie neîndeplinită până la 08.11.2016, iar petenţii nu au beneficiat de instruire într-o limbă cunoscută lor de la data angajării până la 08.11.2016, acest lucru producând efecte discriminatorii în mod continuu la adresa petenţilor.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat note scrise, prin care a solicitat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a încheierii din 17.02.2020, cu consecinţa respingerii criticilor împotriva acesteia pentru autoritate de lucru judecat, recurentul nu a atacat această încheiere, care are caracter interlocutoriu, tranşând un incident procedural asupra căruia nu se poate reveni.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului; cu cheltuieli de judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată succesiv pentru citarea în cauză a curatorului numit pentru intimatul-intervenient B., respectiv faţă de înlocuirea curatorului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa şi încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Înalta Curte va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii din data de 17.02.2020 invocată de intimata-reclamantă, constatând că, deşi recurenta nu a menţionat expres că înţelege să recureze şi această hotărâre, a formulat critici concrete cu privire la legalitatea acesteia.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2017, a fost soluţionată petiţia nr. 5993/10.11.2017 prin care pârâţii B. şi C. au sesizat fapte de discriminare pe criteriul naţionalităţii săvârşite de angajatorul societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. constând în neîndeplinirea obligaţiei de a efectua instructajele în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi apărarea împotriva incendiilor într-o limbă pe care aceştia să o înţeleagă (limba engleză). De asemenea, s-a mai arătat în cuprinsul petiţiei că a existat o discriminare şi prin metoda în care angajatorul a desfăşurat investigaţia pornită la sesizarea petenţilor, întrucât în urma investigaţiilor nu s-a soluţionat problema, impresia generală fiind aceea că se evită soluţionarea notificării profitându-se de faptul că petenţii nu cunosc limba română.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 470/22.07.2019 pronunţate de CNCD prin care societatea a fost sancţionată cu avertisment scris şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin încheierea de şedinţă din 17.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienţi forţaţi, a persoanelor semnatare a petiţiei adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă fiind anulată Hotărârea nr. 470/22.07.2019 pronunţată de CNCD, pârâtul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării formulând recurs atât împotriva sentinţei, cât şi a încheierii din data de 17.02.2020, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile aduse de recurent cu privire la încheierea din data de 17.02.2020.

În mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 78 C. proc. civ., "(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe."

Art. 161 din Legea nr. 554/2004 prevede: "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond."

Susţinerile recurentului privind aplicarea greşită a acestora, în sensul că instanţa a schimbat cadrul procesual în condiţiile în care părţile s-au opus, deşi potrivit C. proc. civ. avea posibilitatea doar să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, sunt nefondate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că ulterior şedinţei de judecată din data de 20.01.2020, când instanţa de fond a pus în discuţie lărgirea cadrului procesual, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ., şi a amânat cauza pentru a se depune puncte de vedere privind introducerea în cauză a titularilor sesizării, reclamanta a depus note scrise prin care a solicitat întroducerea în cauză a acestora.

Referitor la criticile aduse sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că şi acestea sunt nefondate.

În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, se constată că pârâtul CNCD, prin hotărârea contestată, a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi a sancţionat societatea reclamantă în prezenta cauză cu avertisment, stabilind totodată recomandarea ca pe viitor să aibă în vedere ca instructajele referitoare la siguranţa şi sănătatea în muncă şi cele privind protecţia împotriva incendiilor să fie aduse la cunoştinţa tuturor angajaţilor prin utilizarea unei limbi de circulaţie internaţională, cunoscută de toţi angajaţii societăţii.

În motivarea Hotărârii contestate, pârâtul CNCD a analizat fapta reclamantei de a nu traduce în limba engleză documente care privesc instruirea tuturor angajaţilor societăţii privind siguranţa şi sănătatea în muncă şi protecţia împotriva incendiilor şi a constatat, pe de o parte, că aspectele semnalate se circumscriu unei situaţii de încălcare a legislaţiei aplicabile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a legislaţiei incendiilor. Pe de altă parte, pârâtul a mai reţinut că petenţii au ataşat documente doveditoare cu privire la necomunicarea documentelor ce reprezintă instructaje în domeniile SSM şi PSI, iar societatea angajatoare nu a transmis niciun document care ar putea demonstra primirea de către petenţi a instructajelor sus-amintite în limba engleză. Pentru aceste motive, pârâtul a reţinut existenţa unei fapte de discriminare pe criteriul de naţionalitate şi limbă.

Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede următoarele:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din aceeaşi Ordonanţă:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei."

Prin petiţia înregistrată de pârâtul CNCD la data de 10.11.2017, pârâţii B. şi C. au susţinut că instructajele periodice prevăzute de lege le-au fost transmise pentru prima dată în limba engleză la data de 08.11.2016. Această stare de fapt a fost susţinută inclusiv de societatea reclamantă, atât în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale, cât şi în prezentul litigiu, fiind ataşate în acest sens în dosarul de fond înscrisuri care atestă comunicarea în limba engleză a instruirii periodice SSM .

Înalta Curte constată că reclamanta a arătat în notele scrise adresate pârâtului faptul că petiţia formulată se referă la fapte petrecute cu peste un an în urmă şi, ţinând cont că hotărârea contestată a fost pronunţată de pârât în temeiul dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000, apreciază că în mod corect prima instanţă a considerat că Hotărârea nr. 470/22.07.2019 emisă de pârât nu a putut analiza decât fapte petrecute în intervalul 10.11.2016-10.11.2017. Această soluţie se impune şi în considerarea faptului că hotărârea contestată nu cuprinde o descriere corespunzătoare a pretinselor fapte de discriminare ce ar fi fost săvârşite de reclamantă, în calitate de angajator. În acest sens se reţine că, deşi pârâtul redă pe larg dispoziţii din Legea nr. 319/2006 privind protecţia şi securitatea în muncă şi din Legea nr. 307/2006 privind protecţia împotriva incendiilor, nu identifică în concret care sunt acele fapte ale angajatorului pe care le consideră acte de discriminare şi când s-au petrecut acestea, CNCD enunţând modul general "necomunicarea documentelor ce reprezintă instructaje în domeniile SSM şi PSI". Or, conform dispoziţiilor legale redate chiar în cuprinsul hotărârii contestate, aceste instructaje sunt de mai multe tipuri şi au loc la diferite intervale, iar stabilirea cu exactitate a faptelor de discriminare este esenţială atât pentru garantarea dreptului la apărare al persoanei reclamate, cât şi pentru a se stabili dacă petiţia a fost formulată în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a analizat cerinţele existenţei unei fapte de discriminare în perioada 10.11.2016-10.11.2017.

În aceste condiţii, Înalta Curte aminteşte că, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind discriminatorie, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile); existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că prima condiţie este aceea a existenţei a unui tratament diferenţiat, adică persoane aflate în situaţii comparabile să fie tratate în mod diferit.

Or, în realitate, ceea ce au semnalat pârâţii prin petiţie a fost aplicarea unui tratament identic, deşi se aflau într-o situaţie diferită faţă de angajaţii români şi care ar fi impus luarea unor măsuri diferenţiate.

CNCD a susţinut că tratamentul discriminatoriu a constat în neîndeplinirea obligaţiei reclamantei de a comunica pârâţilor persoane fizice instructajele în domeniile SSM şi PSI în limba engleză. Totuşi, pentru a ajunge la această concluzie, pârâtul nu a analizat modalitatea în care reclamanta şi-a îndeplinit aceleaşi obligaţii faţă de angajaţii români, din moment ce tratamentul diferenţiat presupune două categorii distincte.

De asemenea, se observă că pârâtul a omis să analizeze şi să înlăture susţinerile reclamantei din cadrul notelor scrise şi înscrisurile care le însoţesc, privind comunicarea instructajelor către pârâţi în limba pe care aceştia o înţeleg, (engleză) atât în luna noiembrie 2016, cât şi în luna mai 2017, astfel că sunt lipsite de suport susţinerile recurentului din memoriul de recurs în sensul că fapta sesizată de petenti este netraducerea în limba engleză a documentelor care privesc instruirea tuturor angajaţilor societăţii angajatoare privind siguranţa şi sănătatea în muncă şi protecţia împotriva incendiilor, care ar fi condus la un tratament cu potenţial caracter nediscriminator la adresa acestora, pe criteriu de naţionalitate.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a apreciat că îndeplinirea cu întârziere faţă de pârâţi de către reclamantă a obligaţiilor stabilite de Legea nr. 319/2006 privind protecţia şi securitatea în muncă şi de Legea nr. 307/2006 privind protecţia împotriva incendiilor (aspecte care nu fac obiect de analiză în prezenta cauză) nu constituie în sine o faptă de discriminare, dacă aceeaşi conduită a fost adoptată de reclamantă inclusiv faţă de angajaţii români, în perioada relevantă (10.11.2016-10.11.2017).

Analiza pârâtului asupra situaţiei de fapt nu s-a realizat din această perspectivă, acesta limitându-se să constate o neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute de lege în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al prevenirii incendiilor, deşi competenţa CNCD este strict limitată la prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000.

Consideraţiile pârâtului relativ la sarcina probei nu conduc la altă soluţie în prezenta cauză, întrucât ele nu au fost aplicate la situaţia concretă dedusă soluţionării, din care rezultă că petiţia nr. 5993/10.11.2017 nu prezintă suficiente elemente care să permită prezumţia unui tratament diferenţiat. Suplimentar, reclamanta a făcut dovada contrară prin înscrisurile depuse în dosarul administrativ.

Conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000:

"(6) Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament.".

Se constată că societatea reclamantă a depus în dosarul administrativ instructajul comunicat pârâţilor pe email la data de 8.11.2016 în limba engleză (aspect recunoscut de aceştia), precum şi un alt instructaj periodic comunicat acestora în luna mai 2017, aspecte evidenţiate prin notele scrise depuse de reclamantă la 9.02.2018 şi reluate prin cererea de chemare în judecată.

Din moment ce pârâtul nu putea fi sesizat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 307/2006 şi a Legii nr. 319/2006, întrucât nu are în competenţă verificarea respectării acestor obligaţii legale, astfel cum însuşi recurentul recunoaşte prin memoriul de recurs, analiza CNCD trebuia să se rezume la îndeplinirea condiţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 referitor la existenţa unei fapte de discriminare, primul element fiind tratamentul diferenţiat/mai favorabil aplicat altor persoane.

Or, niciun înscris aflat în dosarul administrativ nu reflectă un asemenea tratament diferenţiat şi, în plus, reclamanta a dovedit situaţia contrară prin înscrisurile depuse, respectiv că a efectuat instructajele prevăzute de lege faţă de pârâţi în limba engleză, nerezultând, aşadar, că cetăţenii români ar fi beneficiat de instructajul în discuţie la momentul angajării. Neefectuarea acestora în termenele prevăzute de legile speciale excedează competenţa pârâtului de a constata ori sancţiona, iar faptul că faţă de angajaţii români aceste instructaje ar fi avut loc chiar la datele prevăzute de lege nu a fost susţinut şi dovedit în cauză, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurentului cu privire la încălcarea dispoziţiilor care prevăd competenţa acestuia, în sensul invocat prin memoriul de recurs.

Prin urmare, în mod corect s-a concluzionat de prima instanţă în sensul constatării nelegalităţii Hotărârii nr. 470/22.07.2019 a CNCD, nefiind întrunite condiţiile pentru existenţa unei fapte de discriminare, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acestei soluţii.

În raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, coroborat cu art. 451 din acelaşi cod, potrivit cu care "(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (...)", Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON reprezentând onorariu curator special numit de instanţă pentru pârâtul-intervenient B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 C. proc. civ., va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii din data de 17.02.2020 invocată de intimata-reclamantă, va respinge recursul formulat de pârât ca nefondat şi va obliga recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii din data de 17.02.2020 invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 196 din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.