Scope of Judicial Inspectorate Review: Exclusion of Judicial Reasoning and Evidence Interpretation from Disciplinary Sanctions

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare date în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal Respinge excepţia inadmisibilităţii, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă A., solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea sentinţei atacate, ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, sens în care invocă art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 97-100 C. proc. civ., art. 6 din CEDO.

Solicită a se stabili dacă judecătorul/procurorul au încălcat cu bună ştiinţă o normă de drept material, cauzând în acest mod prejudicierea sa ori au săvârşit o încălcare gravă şi evidentă căreia să îi lipsească orice justificare.

Susţine că aceste fapte nu au fost verificate în amânunţime de către Inspecţia Judiciară.

Arată că s-a adresat cu petiţie CSM - Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat efectuarea de verificări şi luarea măsurilor legale împotriva judecătorului B. de la Judecătoria Craiova pentru modalitatea de soluţionare a cauzei înregistrate sub nr. x/2020, iar prin Rezoluţia nr. 2937/05.11.2021, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere, înregistrată la data de 06.12.2021, sub nr. C21-1892.

Critică faptul că prin sentinţa recurată, instanţa a reţin3ut că nu au fost evidenţiate încălcări ale responsabilităţilor profesionale de natură a pune în discuţie săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Recurenta-reclamantă arată că problema principală supusă atenţiei judecătorului de cameră preliminară a fost aceea de a analiza autenticitatea autorizaţiei de construcţie nr. 19984, autorizaţie care, fiind examinată criminalistic de către un expert criminalist autorizat de Ministerul Justiţiei, acesta a stabilit că este un înscris contrafăcut, falsificat.

Consideră că luarea în considerare a acestui raport se impunea pentru stabilirea adevărului.

Susţine că nu au fost respectate prevederile art. 6 din CEDO în ceea ce o priveşte, pe tot parcursul procesului penal.

Mai arată că judecătorul B. de la Judecătoria Craiova nu putea şi nu avea dreptul să se pronunţe pe actul aflat la dosar, iar judecătorul şi inspectorul judiciar nu s-au pronunţat deloc cu privire la expertiza criminalistică aflată la dosar, care a constat în examinarea celor două autorizaţii.

Arată că prin sentinţa recurată s-a reţinut că din cuprinsul încheierii criticate nu rezultă că ar fi fost formulată o solicitare pentru efectuarea unei expertize grafoscopice de către judecătorul de cameră preliminară, deşi recurenta-reclamantă solicitase această probă.

Precizează că în măsura în care nu există prevederi legale speciale privind probatoriul, judecătorul va respecta legile logicii, legile materiale şi legile empirice; că judecătorul nu are voie să confere valoare absolută de probă unui înscris, dacă acesta este doar un indiciu dintr-un anumit act concret, sens în care invocă dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească.

De asemenea, arată că în sentinţă se face referire la acte emise de către Primăria Municipiului Craiova şi care sunt în posesia pârâţilor.

Astfel, arată că Primăria Municipiului Craiova a eliberat pârâţilor copie de pe autorizaţia de construcţie nr. 19984, falsă, fără a exista un original al acesteia în dosarul nr. x/2018, în care se judecă cu aceleaşi persoane, iar acestea au prezentat aceeaşi autorizaţie de conctrucţie, iar judecătorul învestit cu soluţionarea acelei cauze, a solicitat pârâţilor să prezinte originalul, menţionând că actul prezintă suspiciuni, modificări, ştersături.

Cum pârâţii nu deţineau actul original, procesul a fost suspendat.

Susţine că autorizaţia de construcţie falsă a apărut în momentul în care au apărut cumpărătorii de drepturi succesorale, ea neexistând în 2012, când recurenta-reclamantă s-a judecat cu sora sa.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pentru motivul că acesta nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

6.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă A., invocată de către intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

De asemenea, a prezentat starea de fapt şi a arătat motivele pentru care apreciază că, în raport cu circumstanţele cauzei, instanţa de fond a dat o interpretare greşită normelor de drept material incidente.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

6.2. Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, acţiunea formulată de către reclamantă, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosar, a fost formulată împotriva rezoluţiei nr. 2937/5.11.2021, prin care Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători a dispus clasarea sesizării, precum şi împotriva rezoluţiei din 13.12.2021, emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluţiei de clasare.

De asemenea, acţiunea formulată în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară vizează reţinerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 faţă de judecătorul de cameră preliminară care a soluţionat dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: (...)

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

De asemenea, se impun a fi reţinute şi dispoziţile art. 991 din acelaşi act normativ, potrivit cărora:

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat aspecte ce ţin de soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, precum şi de aprecierea probatoriului de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, respectiv de raţionamentul logico-juridic al judecătorilor, cât şi de administrarea şi interpretarea probelor de la dosar.

Altfel spus, recurenta-reclamantă a criticat raţionamentul logico-juridic al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară, modalitatea de administrare a probelor, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, toate acestea fiind operaţiuni specifice activităţii de judecată, ce fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Prin urmare, elementele esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative care se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

De asemenea, Înalta Curte constată că remediul pus la dispoziţie de legiuitor pentru partea nemulţumită de soluţia dispusă de magistrat este reprezentat de căile de atac prevăzute de lege în general, iar nu sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru că, nici pârâta şi nici instanţa de contencios administrativ nu au competenţa legală de a verifica soluţiile pronunţate în alte cauze ori modalitatea de interpretare a probatoriului, cum sunt cele menţionate de către recurenta-reclaamntă.

Aceasta pentru că în procedura verificărilor derulate conform Legii nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară nu poate realiza o reinterpretare a probatoriului stabilind veridicitatea unor înscrisuri utilizate în procedura de judecată sau o apreciere proprie asupra modalităţii de aplicare a unor dispoziţii legale.

Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Cu alte cuvinte, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural ori interpretarea şi administrarea probatoriului. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, astfel încât prin această încălcare să se contureze indiciile săvârşirii unei dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, operaţiuni de administrare şi interpretare a probatoriului, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului, fără a se face dovada încălcării cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane ori nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Astfel fiind, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe, în condiţiile în care interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

În concluzie, aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Prin urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

Întrucât argumentele recurentei-reclamante vizează administrarea probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară, precum şi soluţia pronunţată în raport cu starea de fapt reţinută în speţă şi tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator şi la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, o asemenea cerere este incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A., invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 940 din data de 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023.