Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2532/2023 AI generated

Illegal recovery of prefinancing due to unverified justification of reimbursement claims

Case Number Decizia nr. 2532/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed the appeal by the Ministry of Finance regarding procedural standing and admitted the appeal by the Ministry of Investments and European Projects, ordering the cassation of the lower court’s judgment and remanding the case to the Court of Appeal for retrial. The dispute concerned the annulment of two administrative decisions ordering the recovery of unjustified prefinancing from an intermediate beneficiary under the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development, based on the claim that the beneficiary’s reimbursement requests had not been properly justified. The decisive legal basis for the remand was the violation of procedural rules under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, specifically the failure of the trial court to fulfill its active duty under Article 22(2) to clarify essential facts regarding whether the prefinancing was justified by submitted reimbursement requests, resulting in an incomplete evidentiary record that prevented a proper assessment of the legality of the contested decisions under O.G. 64/2009.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009; Illegal recovery of prefinancing due to unverified justification of reimbursement claims: The dispute concerned the annulment of two administrative decisions ordering the recovery of unjustified prefinancing from an intermediate beneficiary under the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development, based on the claim that the beneficiary’s reimbursement requests had not been properly justified. The decisive legal basis for the remand was the violation of procedural rules under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, specifically the failure of the trial court to fulfill its active duty under Article 22(2) to clarify essential facts regarding whether the prefinancing was justified by submitted reimbursement requests, resulting in an incomplete evidentiary record that prevented a proper assessment of the legality of the contested decisions under O.G. 64/2009.

Keywords

AI generated
violation of procedural rules Civil Procedure Code civil annulment evidentiary orders standing to appeal fraudulent obtaining of a benefit

Cited Legislation

AI generated
art. 22 C. proc. civ
În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
2382 din 07 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
267 din 22 septembrie 2021, au formulat cereri de recurs atât recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, cât şi recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
Pe de altă parte, subliniază faptul că Ministerul Finanţelor nu a refuzat emiterea unui act administrativ ori a unui răspuns la o solicitare primită, pentru a ne afla în situaţia unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, nu se justifică menţinerea acestuia în cauză, instanţa de fond reţinând în mod eronat calitatea de pârât a Ministerului Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în prezenta cauză.
art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009
(3) şi art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009), dar a şi verificat dacă deciziile de restituire a prefinanţării ce au făcut obiectul contestaţiei, emise de OIPOSDRU, în calitate de organ de verificare, au fost emise cu îndeplinirea condiţiilor legale menţionate în aceste texte legale.
art. 451 alin. (2) C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului declarat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, pentru considerentele ce urmează:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

The main ground for admitting the appeal and cassating the judgment, establishing that the lower court violated procedural rules by failing to fully establish the state of facts.

art. 497 C. proc. civ.

The procedural provision cited in the dispositive as the legal basis for the decision to admit the appeal and order cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.02.2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 11.03.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 şi a Deciziei nr. x/24.08.2015, ambele emise de OIPOSDRU - MECS, precum şi suspendarea celor două decizii până la soluţionarea acţiunii în anulare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea depusă la dosar la data de 02.06.2016, reclamanta A. a solicitat extinderea cadrului procesual din perspectiva părţilor prezentului litigiu, înţelegând să formuleze cererea şi în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar, din perspectiva obiectului litigiului, reclamanta a arătat că înţelege să solicite anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente.

2. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2382 din 07 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată din oficiu; a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă; a admis excepţia nulităţii cererii precizatoare depuse la data de 02.06.2016, invocată din oficiu; a anulat cererea precizatoare pentru lipsa obiectului; a respins, în rest, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare pe fond, în sensul anulării Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 şi a Deciziei nr. x/24.08.2015 emise de OI POSDRU, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii şi a tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea instanţei de recurs pronunţată în primul ciclu procesual

Prin Decizia nr. 3586 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a constatat că nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esenţială în soluţionarea cauzei şi anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanţării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili pe baza probatoriului administrat dacă este îndeplinită una dintre condiţiile legale de restituire a prefinanţării, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei de casare că, în ceea ce priveşte cererea precizatoare, aceasta a vizat atât extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a unui nou pârât, cât şi formularea unor noi cereri constând în anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente, iar, cu privire la această cerere, Înalta Curte a reţinut că, deşi a anulat pentru lipsa obiectului cererea precizatoare, instanţa de fond a dispus totuşi citarea în cauză a pârâtului indicat prin această cerere, soluţionând acţiunea şi în contradictoriu cu acesta.

Totodată, instanţa de casare a constatat că nu s-a dispus de către instanţa de fond, la termenul de judecată din 02.06.2016, obligarea autorităţii emitente a actelor administrative atacate să depună la dosar, în integralitate, documentaţia care a stat la baza emiterii acestora, astfel că, în aceste condiţii, soluţia de anulare a cererii precizatoare a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Instanţa de control judiciar, analizând criticile formulate de recurentă, încadrate în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că acestea au în vedere şi o neanalizare de către prima instanţă a tuturor argumentelor din cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului, la care se face trimitere în cererea de recurs, fiind vorba despre incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Înalta Curte, prin decizia de casare a stabilit ca, la rejudecare, instanţa să solicite "completarea probatoriului, prin depunerea în integralitate a documentaţiei care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, precum şi a unui punct de vedere scris al autorităţii publice pârâte privind situaţia actuală a soluţionării cererilor de rambursare 4 şi 5, pe baza acestor înscrisuri urmând să se stabilească în mod clar situaţia cererilor de rambursare 4 şi 5 şi dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanţării prin cererile de rambursare, fiind necesar să se procedeze la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, ulterior depunerii documentaţiei menţionate şi a exprimării de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită, se va aprecia asupra obiectului cererii precizatoare".

După trimiterea spre rejudecare, la data de 14 octombrie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a - contencios administrativ şi fiscal dosarul nr. x/2016.

5. Hotărârea instanţei de fond pronunţată în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 267 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) Bucureşti, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, a anulat Deciziile nr. OI/1539/01.10.2015 şi nr. x/24.08.2015, a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata sumei de 9.620 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

6. Calea de atac exercitată în cauză (în al doilea ciclu procesual)

Împotriva sentinţei civile nr. 267 din 22 septembrie 2021, au formulat cereri de recurs atât recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, cât şi recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.1. Prin recursul declarat în cauză, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor critică hotărârea instanţei de fond ca fiind dată (în parte) cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât solicită instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea recursului promovat, casarea în parte a sentinţei civile nr. 267/22.09.2021 şi, pe cale de consecinţă, admiterea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.

În motivarea recursului arată că este adevărat că instituţia a asigurat până la un moment dat (27.07.2018) reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în faţa instanţelor de contencios administrativ, însă aceasta nu implică perpetuarea calităţii sale de reprezentant până la soluţionarea definitivă a litigiilor şi cu atât mai puţin menţinerea sa în aceste cauze în calitate de pârât.

În susţinerea poziţiei sale, arată că, pe de-o parte, instanţa de fond a reţinut faptul că Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice este emitentul actelor administrative contestate (Decizia nr. OI/1539/01.10.2015, Decizia nr. x/24.08.2015), iar nu Ministerul Finanţelor.

Pe de altă parte, subliniază faptul că Ministerul Finanţelor nu a refuzat emiterea unui act administrativ ori a unui răspuns la o solicitare primită, pentru a ne afla în situaţia unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia recurentului, atâta vreme cât între acesta şi A. nu a existat nici un raport juridic care să dea naştere, să modifice, să stingă drepturi sau obligaţii în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, nu se justifică menţinerea acestuia în cauză, instanţa de fond reţinând în mod eronat calitatea de pârât a Ministerului Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene în prezenta cauză.

Mai arată recurentul că instanţa de judecată s-a aflat în eroare permanentă, transformând mandatarul legal al unuia dintre pârâţi în pârât, schimbând întru totul raportul juridic care a generat litigiul.

Aceasta întrucât în prezenta cauză, Ministerul Finanţelor a avut o singură calitate, aceea de mandatar legal al Ministerului Fondurilor Europene, în temeiul art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative (în continuare, "O.U.G. nr. 6/2013").

De aceea, păstrarea în cauză şi, implicit, stabilirea, de către instanţa de fond, a faptului că Ministerul Finanţelor s-ar număra printre pârâţi este, în opinia recurentului, nu numai contrară normelor de drept procedural, dar şi a celor de drept material.

Precizează recurentul că, anterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti în prezenta cauză, a survenit o modificare legislativă, ce a constat în preluarea, prin O.U.G. nr. 9/2014, de către Ministerul Fondurilor Europene, de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, situaţie care, în faţa instanţelor judecătoreşti, a determinat transmisiunea calităţii procesuale pasive, de la Ministerul Muncii Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la Ministerul Fondurilor Europene.

Astfel, era cât se poate de clar că, în cauză, alături de pârâtul OIRPOSDRU MECS se afla şi pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, iar asigurarea reprezentării în cauză, de către Ministerul Finanţelor Publice, a Ministerului Fondurilor Europene, nu era de natură să conducă la modificarea cadrului procesual prin crearea unui alt pârât în cauză în persoana Ministerului Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

Arată recurentul că, potrivit principiului disponibilităţii, manifestat de reclamantă în faţa instanţei de fond, coroborat cu modificările legislative aduse la cunoştinţa instanţei de recurs pe parcursul soluţionării litigiului şi reiterate mai sus, pârâţii din cauză erau următorii doi:

1. Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (cu menţiunea că acesta a fost reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice până la data de 27.07.2018);

2. Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Se mai subliniază în motivele de recurs că instanţa de fond a reţinut conduita pârâtului OIPOSDRU-MECS ca fiind cea vătămătoare pentru reclamantă, prin emiterea actelor administrative, şi nicidecum a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

Prin urmare, raportul juridic care a general litigiul în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti anterioare a avut loc între A., pe de o parte, respectiv OIPOSDRU-MECS, pe de altă parte.

În acest context, este inadmisibil, din perspectiva normelor de drept procesual, respectiv a celor de drept material, ca mandatarul legal al Ministerului Fondurilor Europene (avocatul acestei părţi) să fie considerat pârât, doar în acest mod ajungându-se ca atât Ministerul Fondurilor Europene, cât şi Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, să figureze în cuprinsul, respectiv dispozitivul, sentinţei civile nr. 267/22.09.2021, ca şi pârâţi.

Punctează recurentul că, dacă nu ar fi avut calitatea de mandatar legal al Ministerului Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor ar fi fost total străin de acest litigiu, ceea ce dovedeşte o dată în plus faptul că stabilirea/menţinerea, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, a faptului că Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, ar avea calitatea de pârât, este vădit nelegală.

Solicită Înaltei Curţi să constate că, fiind o cauză al cărei obiect îl constituie anularea unor acte administrative emise de o altă entitate decât Ministerul Finanţelor, este evident că această instituţie nu poate avea calitatea procesuală în prezenta cauză şi nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, întrucât reclamanta nu a formulat nici o pretenţie concretă în contradictoriu cu aceasta.

6.2. Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene critică hotărârea instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cele ale art. 17 alin. (3) şi art. 171 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 64/2009, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii actelor contestate ca fiind temeinice şi legale.

În susţinerea recursului declarat se arată că instanţa de fond a motivat anularea celor două acte administrative bazându-se pe o ipoteză greşită, reţinând că, în ceea ce priveşte "cea de a treia condiţie, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumelor acordate reclamantei cu titlu de prefinanţare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse".

Arată recurentul că instanţa de fond a reţinut în motivare şi o presupusă contradictorialitate, în sensul că "pe de o parte, i-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum şi la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluţionarea de către Serviciul Juridic de Constatare şi Stabilire Nereguli a sesizării sus menţionate".

Apreciază recurentul că Decizia nr. OI/1539/01.10.2015 şi Decizia nr. x/24.08.2015 se impuneau a fi analizate de instanţa de fond din perspectiva unui control de legalitate şi nu a unui control de oportunitate, nefiind indicată de către instanţă o prevedere legală sau contractuală care să fi fost încălcată de instituţia emitentă a actelor aministrative ce au făcut obiectul acţiunii.

În opinia recurentului, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (3) şi art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009, respectiv: există sume acordate intimatei-reclamante cu titlu de prefinanţare; utilizarea acestora nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse; a fost emisă o notificare comunicată intimatei (în calitate de beneficiar); beneficiarul nu a restituit suma indicată în notificare în termen de 15 zile de la comunicarea notificării.

În ceea ce priveşte obligaţia instituită în sarcina pârâtei, de plată a sumei de 9.620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte, recurentul arată că se impunea ca instanţa de fond să facă aplicarea principiului proporţionalităţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate diminua din oficiu cheltuielile de judecată referitoare la onorariul avocaţilor, în cazul în care acesta este disproporţionat raportat la complexitatea cauzei.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor şi a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Finanţelor ca fiind, în principal, inadmisibil, iar, în subsidiar, nefondat, precum şi respingerea recursului formulat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ca fiind nefondat, şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Ulterior, în şedinţă publică, intimata-reclamantă, prin reprezentant, a precizat că nu mai susţine această excepţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv invocat de recurentul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, intimata-reclamantă arată că instanţa de fond a indicat temeiurile de drept pe care şi-a bazat hotărârea (în principal, art. 17 alin. (3) şi art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009), dar a şi verificat dacă deciziile de restituire a prefinanţării ce au făcut obiectul contestaţiei, emise de OIPOSDRU, în calitate de organ de verificare, au fost emise cu îndeplinirea condiţiilor legale menţionate în aceste texte legale.

În acest sens, instanţa de fond a analizat, în baza probatoriului administrat în cauză, dacă OIPOSDRU a emis Deciziile de restituire a prefinanţării cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, sens în care a verificat dacă deciziile de restituire a prefinanţării au fost emise doar după ce s-a verificat, în prealabil, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 17 alin. (3) şi art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009.

În consecinţă, în opinia intimatei-reclamante, în mod corect a statuat instanţa de fond faptul că apare ca fiind prematur emisă şi implicit nelegală Decizia de restituire a prefinanţării nr. OI/1539/01.10.2015, impunându-se anularea acesteia şi a Deciziei de soluţionare nr. x/24.08.2015.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererile de recurs formulate, raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor este nefondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului declarat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză de Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că acesta vizează soluţia pronunţată de instanţa de fond faţă de Ministerul Finanţelor Publice, recurentul invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive, în raport de faptul că acesta a figurat în dosar ca reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, iar nu ca persoană chemată în judecată.

Astfel, în motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că este adevărat că instituţia a asigurat până la un moment dat (27.07.2018) reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în faţa instanţelor de contencios administrativ, însă aceasta nu implică perpetuarea calităţii sale de reprezentant până la soluţionarea definitivă a litigiilor şi cu atât mai puţin menţinerea sa în aceste cauze în calitate de pârât.

De aceea, păstrarea în cauză şi, implicit, stabilirea, de către instanţa de fond, a faptului că Ministerul Finanţelor s-ar număra printre pârâţi este, în opinia recurentului, nu numai contrară normelor de drept procedural, dar şi a celor de drept material.

A subliniat recurentul că asigurarea reprezentării în cauză, de către Ministerul Finanţelor Publice, a Ministerului Fondurilor Europene, nu era de natură să conducă la modificarea cadrului procesual prin crearea unui alt pârât în cauză în persoana Ministerului Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

În opinia recurentului, este inadmisibil, din perspectiva normelor de drept procesual, respectiv a celor de drept material, ca mandatarul legal al Ministerului Fondurilor Europene (avocatul acestei părţi) să fie considerat pârât, doar în acest mod ajungându-se ca atât Ministerul Fondurilor Europene, cât şi Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, să figureze în cuprinsul, respectiv dispozitivul, sentinţei civile nr. 267/22.09.2021, ca şi pârâţi.

Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că aspectul invocat ţine de modalitatea de realizare a procedurii de citare înainte de primul termen de judecată în faţa instanţei de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, respectiv în al doilea ciclu procesual.

Recurentul a invocat faptul că instanţa de judecată s-a aflat în eroare permanentă, transformând mandatarul legal al unuia dintre pârâţi în pârât, schimbând întru totul raportul juridic care a generat litigiul.

Or, aşa cum reiese din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, reprezentanţii Ministerului Finanţelor au semnat procesele-verbale de înmânare a procedurii de citare pe tot parcursul judecăţii cauzei la fond, în al doilea ciclu procesual, iar Ministerul Finanţelor nu a cerut rectificarea citativului, în sensul eliminării sale din citativ.

Constatând că partea interesată - deşi legal citată - nu a invocat, nici la primul termen de judecată şi nici pe parcursul judecării cauzei, în al doilea ciclu procesual, viciile legate de modalitatea de realizare a citativului în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondate aceste critici implicit legate de nelegala conceptare a Ministerului Finanţelor Publice în calitate de pârât, deşi a fost doar reprezentantul pârâtului Ministerului Fondurilor Europene şi, implicit, de lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

1.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru considerentele ce urmează:

1.2.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.02.2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 11.03.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 şi a Deciziei nr. x/24.08.2015, ambele emise de OIPOSDRU - MECS, precum şi suspendarea celor două decizii până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În fapt, în cauză, prin două scrisori standard de informare a beneficiarului, nr. x/19.12.2014 şi respectiv nr. x/19.12.2014, OIPOSDRU-MECT a informat reclamanta că cererile de rambursare nr. x şi nr. 5 au fost respinse, întrucât nu au putut fi validate valorile raportate privind realizarea indicatorilor şi grupului ţintă; cu ocazia vizitei de verificare la faţa locului, derulată în perioada 28.02. - 4.03.2014, s-au constatat inadvertenţe cu privire la documentele justificative ale grupului ţintă raportat, motiv pentru care a fost emisă o sesizare de neregulă; având în vedere imposibilitatea aprobării din punct de vedere tehnic, toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x şi respectiv nr. 5 au fost invalidate.

Prin Decizia de recuperare a prefinanţării nr. x/24.08.2015, în conformitate cu art. 6 alin. (3) şi (5) din contractul de finanţare nr. AMPOSDRU 127/03.12.2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 171 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a restitui prefinanţarea nejustificată în cuantum de 3.793.465,71 RON.

Pentru a dispune această măsură, s-au reţinut aspectele semnalate în sesizarea de neregulă x/11.03.2015, faptul că la data de 24.12.2008 beneficiarului i s-a plătit suma de 1.826.000,45 RON prin OP nr. x şi 119 şi la data de 10.11.2010 suma de 3.581.986,15 RON reprezentând prefinanţare, iar din cererile de rambursare s-a procedat la deducerea prefinanţării astfel: la CR 1 - 146.339,89 RON, la CR 2 - 1.201.932,01 RON, la CR 3 - 266.248,99 RON, CR 4 şi CR 5 fiind respinse administrativ, valoarea totală a prefinanţării recuperate fiind de 1.614.520,89 RON. De asemenea, s-a reţinut că reclamantei i-a fost comunicată notificarea nr. x/12.02.2015 pentru suma de 3.793.465,71 RON, sumă care, însă, nu a fost achitată.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. x/01.10.2015, a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză.

1.2.2. În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 2382 din 07 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată din oficiu; a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă; a admis excepţia nulităţii cererii precizatoare depuse la data de 02.06.2016, invocată din oficiu; a anulat cererea precizatoare pentru lipsa obiectului; a respins, în rest, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare pe fond, în sensul anulării Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 şi a Deciziei nr. x/24.08.2015 emise de OI POSDRU, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii şi a tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată.

1.2.3. Prin Decizia nr. 3586 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele aspecte relevante, care au stat la baza adoptării soluţiei de casare cu trimitere spre rejudecare:

- instanţa de fond a procedat la analizarea îndeplinirii condiţiilor reglementate de dispoziţiile legale incidente "pentru a se putea dispune recuperarea prefinanţării, dar, aşa cum a evidenţiat recurenta, această analiză este una formală, care nu este de natură a soluţiona fondul litigiului dedus judecăţii.

Astfel, cu privire la condiţia constând în nejustificarea utilizării prefinanţării prin cererile de rambursare depuse, instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită, deşi înscrisurile aflate la dosar nu lămuresc această împrejurare de fapt esenţială în dezlegarea cauzei.";

- "instanţa de fond nu a avut în vedere şi conţinutul adreselor de răspuns la contestaţiile formulate de reclamantă împotriva celor două scrisori, din care rezultă că nu este lămurită situaţia respectivelor cheltuieli, întrucât, pe de o parte, i s-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum şi la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluţionarea de către Serviciul Juridic de Constatare şi Stabilire Nereguli a sesizării sus menţionate.

(...) Înalta Curte apreciază că nu se poate considera ca fiind lipsită de relevanţă în dezlegarea cauzei modalitatea de soluţionare a cererilor de rambursare 4 şi 5, din moment ce prevederile legale anterior citate stabilesc că se dispune restituirea prefinanţării acordate în cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acesteia.

Or, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă dacă reclamanta a justificat sau nu, prin cele două cereri de rambursare în discuţie, utilizarea prefinanţării a cărei restituire se solicită.

De altfel, în cererea de chemare în judecată se arată că, în ce priveşte respingerea acestor cereri de rambursare, pârâta a avut o atitudine contradictorie făcând referire atât la respingerea cererilor, cât şi la suspendarea cheltuielilor până la soluţionarea sesizării de nereguli. Mai mult, reclamanta precizează că, dacă este vorba despre o suspendare a acestor cheltuieli, în mod evident că respingerea cererilor de rambursare şi, respectiv, decizia de recuperare a prefinanţării au fost emise prematur, fiind necesară soluţionarea sesizării de nereguli înainte de emiterea acestor acte.

Instanţa de fond nu a analizat aceste susţineri ale reclamantei, ci s-a limitat să constate că este îndeplinită condiţia vizând nejustificarea prin cereri de rambursare a utilizării prefinanţării, întrucât pârâta a comunicat reclamantei respingerea cererilor de rambursare 4 şi 5, cu consecinţa invalidării cheltuielilor solicitate la rambursare prin aceste cereri."

În consecinţă, instanţa de recurs a constatat că nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esenţială în soluţionarea cauzei şi anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanţării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili pe baza probatoriului administrat dacă este îndeplinită una dintre condiţiile legale de restituire a prefinanţării, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei de casare că, în ceea ce priveşte cererea precizatoare, aceasta a vizat atât extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a unui nou pârât, cât şi formularea unor noi cereri constând în anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente, iar, cu privire la această cerere, Înalta Curte a reţinut că, deşi a anulat pentru lipsa obiectului cererea precizatoare, instanţa de fond a dispus totuşi citarea în cauză a pârâtului indicat prin această cerere, soluţionând acţiunea şi în contradictoriu cu acesta.

Totodată, instanţa de casare a reţinut că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, depunerea în integralitate la dosar a documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, documentaţie care i-ar fi oferit posibilitatea să individualizeze actele a căror anulare a solicitat-o, iar, la termenul de judecată din 2.06.2016, reclamanta, observând că pârâtul nu a depus această documentaţie, astfel cum i s-a pus în vedere, a solicitat revenirea cu adresă în acest sens, dar instanţa a pus în vedere reclamantei să depună înscrisurile contestate la dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanţa să fie legal învestită prin cererea precizatoare.

În acest context, instanţa de control judiciar a constatat că nu s-a dispus de către instanţa de fond, la termenul de judecată din 02.06.2016, obligarea autorităţii emitente a actelor administrative atacate să depună la dosar, în integralitate, documentaţia care a stat la baza emiterii acestora, astfel că, în aceste condiţii, soluţia de anulare a cererii precizatoare a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Instanţa de control judiciar, analizând criticile formulate de recurentă, încadrate de aceasta în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că acestea au în vedere şi o neanalizare de către prima instanţă a tuturor argumentelor din cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului, la care se face trimitere în cererea de recurs, fiind vorba despre incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare care are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Drept urmare, instanţa de control judiciar a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, stabilind, prin decizia de casare ca, la rejudecare, instanţa să solicite "completarea probatoriului, prin depunerea în integralitate a documentaţiei care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, precum şi a unui punct de vedere scris al autorităţii publice pârâte privind situaţia actuală a soluţionării cererilor de rambursare 4 şi 5, pe baza acestor înscrisuri urmând să se stabilească în mod clar situaţia cererilor de rambursare 4 şi 5 şi dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanţării prin cererile de rambursare, fiind necesar să se procedeze la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, ulterior depunerii documentaţiei menţionate şi a exprimării de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită, se va aprecia asupra obiectului cererii precizatoare".

1.2.4. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 267 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) Bucureşti, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, a anulat Deciziile nr. OI/1539/01.10.2015 şi nr. x/24.08.2015, a respins în rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata sumei de 9.620 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii, criticând legalitatea sentinţei civile nr. 267/22.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, întrucât hotărârea ar fi fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cele ale art. 17 alin. (3) şi art. 171 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă.

Din oficiu, prealabil discutării pe fond a chestiunilor privind recursurile declarate, Înalta Curte a recalificat argumentele expuse în recursul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene ca fondându-se pe ipoteza normativă descrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a pus în discuţia părţilor această recalificare, urmând a lua în examinare recursul din această perspectivă.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţile procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare, principiul dreptului la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Încălcarea unor norme de procedură, în speţă dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.:

"În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul."

Modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare.

Indicaţiile Înaltei Curţi pentru rejudecare au vizat, în esenţă, obligaţia de a stabili situaţia de fapt dedusă judecăţii, analiza probatoriul propus spre administrare în faţa instanţei de fond şi analiza textelor legale aplicabile speţei în raport de apărările tuturor părţilor.

În hotărârea pronunţată în fond în al doilea ciclu procesual, instanţa a menţionat că:

"în acord cu cele reţinute în cuprinsul deciziei de casare, în vederea lămuririi situaţiei de fapt, Curtea a dispus depunerea întregii documentaţii care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză respectiv Decizia nr. OI/1539/01.10.2015 şi nr. x/24.08.2015, precum şi un punct de vedere referitor la stadiul de soluţionare al cererilor de rambursare nr. x şi 5.

Cu referire la acestea din urmă, pârâta a arătat că cele două cereri de rambursare sunt respinse conform scrisorilor de informare iniţiale în care au fost menţionate motivele de respingere iar până la data formulării răspunsului, 30.06.2021, nu s-a schimbat stadiul de soluţionare al acestora.

Prin raportare la disp. art. 17 alin. (3), art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009, trebuie verificate dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate în aceste texte de lege pentru a se dispune restituirea prefinanţării, respectiv: există sume acordate reclamantei cu titlu de prefinanţare; utilizarea acesteia nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse; a fost emisă o notificare comunicată beneficiarului; beneficiarul nu a restituit suma indicată în notificare în termen de 15 zile de la comunicarea notificării.

Cu referire la cea de a treia condiţie, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumele acordate reclamantei cu titlu de prefinanţare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse.

Într-adevăr, se remarcă poziţia contradictorie a pârâtei care pe de o parte, i-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum şi la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluţionarea de către Serviciul Juridic de Constatare şi Stabilire Nereguli a sesizării sus menţionate.

Prin urmare situaţia cheltuielilor în discuţie nu a fost lămurită nici în prezent, acestea fiind în continuare suspendate până la soluţionarea de către Serviciul Juridic de Constatare şi Stabilire Nereguli a sesizării de neregulă înregistrate cu nr. x/6.06.2014.

Această situaţie face să fie neîndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune restituirea prefinanţării şi anume ca beneficiarii să nu justifice prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, nesoluţionarea adecvată a cererilor de rambursare nefiind culpa reclamantei, ci a pârâtei.

Într-adevăr, prin această modalitate, reclamanta se află în imposibilitatea de a cunoaşte motivele concrete care au dus la respingerea administrativă respectiv suspendarea soluţionării cererilor de rambursare nr. x şi 5 şi implicit nu a putut deduce motivele de nelegalitate relativ la acest aspect.

Corelativ, nici instanţa de judecată nu poate deduce din actele contestate respectiv din documentaţia pusă la dispoziţie de autoritatea pârâtă

Pe cale de consecinţă, apare ca fiind prematur emis şi implicit nelegală Decizia de restituire a prefinanţării nr. x/24.08.2015 impunându-se anularea acesteia şi a Deciziei de soluţionare nr. OI/1539/01.10.2015.

Raportat la cererea precizatoare, se constată că deşi s-a depus în integralitate la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, documentaţie care i-ar fi oferit posibilitatea să individualizeze actele a căror anulare o solicită, reclamanta nu a realizat acest lucru. Prin urmare cu referire la solicitarea de "anulare a actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente" instanţa nu deţine toate elementele pentru a se putea pronunţa iar prin cererea de chemare în judecată au fost deduse motive de nelegalitate exclusiv cu privire la cele două decizii antemenţionate.

Pentru aceste motive, Curtea de apel va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula ca nelegală Decizia de restituire a prefinanţării nr. x/24.08.2015 şi Decizia de soluţionare nr. OI/1539/01.10.2015, ambele emise de OIPOSDRU MECS, urmând a respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată."

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, în al doilea ciclu procesual, a procedat la completarea doar parţială a probatoriului în sensul celor stabilite prin decizia de casare, încălcând în continuare dreptul la un proces echitabil, precum şi principiul contradictorialităţii.

În raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, nici în al doilea ciclu procesual nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Minima motivare a instanţei de fond în sensul că nu poate deduce din actele contestate, respectiv din documentaţia pusă la dispoziţie de autoritatea pârâtă, motivele de nelegalitate a actelor contestate, apare ca fiind insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impuneau a fi clarificate în speţa de faţă.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât nici în al doilea ciclu procesual nu a lămurit situaţia de fapt, pronunţând o hotărâre nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanţa de trimitere urmează să procedeze la respectarea tuturor măsurilor dispuse prin prima decizie de casare, respectiv să solicite completarea probatoriului în vederea lămuririi situaţiei de fapt, având în vedere că instanţa de fond a motivat anularea celor două acte administrative bazându-se pe o ipoteză greşită, reţinând că, în ceea ce priveşte "cea de a treia condiţie, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumelor acordate reclamantei cu titlu de prefinanţare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse".

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, situaţia cheltuielilor în discuţie nu a fost lămurită nici în prezent, acestea fiind în continuare suspendate până la soluţionarea de către Serviciul Juridic de Constatare şi Stabilire Nereguli a sesizării de neregulă înregistrate cu nr. x/6.06.2014, situaţie care face să nu fie îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune restituirea prefinanţării şi anume aceea ca beneficiarii să nu justifice prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, nesoluţionarea adecvată a cererilor de rambursare nefiind culpa reclamantei, ci a pârâtei. Astfel, instanţa de fond a manifestat o poziţie contradictorie, fără a lămuri situaţia dacă au fost sau nu utilizate sumele primite ca refinanţare.

Această situaţie trebuie lămurită prin suplimentarea probatoriului, chiar instanţa de fond reţinând în sentinţa recurată că, "prin această modalitate, reclamanta se află în imposibilitatea de a cunoaşte motivele concrete care au dus la respingerea administrativă respectiv suspendarea soluţionării cererilor de rambursare nr. x şi 5 şi implicit nu a putut deduce motivele de nelegalitate relativ la acest aspect. Corelativ, nici instanţa de judecată nu poate deduce din actele contestate respectiv din documentaţia pusă la dispoziţie de autoritatea pârâtă".

Înalta Curte constată, astfel, că nici în al doilea ciclu procesual nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esenţială în soluţionarea cauzei şi anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanţării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili, pe baza probatoriului administrat în cele două cicluri procesuale, dacă este îndeplinită una dintre condiţiile legale de restituire a prefinanţării, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

Totodată, instanţa de fond trebuie să procedeze la analizarea obiectului cererii precizatoare după exprimarea de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită şi a motivelor de nelegalitate a acestora.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi a cererii precizatoare cu care a fost învestită.

Nu în ultimul rând, se va ţine seama, cu ocazia rejudecării, de prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Cu privire la soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Înalta Curte aminteşte Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu nr. 79/2022, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 25 ianuarie 2023, care a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă."

Având în vedere că prin reţinerea cauzei spre rejudecare Înalta Curte ar fi fost pusă în situaţia de a proceda la analiza stării de fapt, nelămurită de prima instanţă în al doilea ciclu procesual, administrând sau completând probele administrate, se apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 498 C. proc. civ., singura soluţie posibilă este rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurentul-pârât, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond la rejudecarea cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se conforma dispoziţiilor statuate în calea controlului judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 267 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 267 din 22 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2023.