Judicial eligibility for doctoral title allowance: domain mismatch between public order degree and legal function under Law 153/2017
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary cancellation petition filed by a judge, upholding the previous cassation decision that had rejected the plaintiff's claim for the monthly scientific title allowance; the dispute centered on whether the judicial activity performed by the plaintiff (specialized in organized crime and anticorruption) satisfied the requirement under Article 14(1) of Law No. 153/2017 to perform duties in the specific domain for which the doctoral degree in "Public Order and National Security" was awarded, a domain distinct from "Law" according to the applicable university study field nomenclature; the Court held that the alleged error in the lower court's reference to an abrogated governmental decree did not constitute a "material error" under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure, as it pertained to a substantive argument in the reasoning rather than a formal procedural defect, and thus the petition could not serve as a re-hearing of the merits or a "recurs against recurs."
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 508 din C. proc. civ, art. 402 din C. proc. civ; Judicial eligibility for doctoral title allowance: domain mismatch between public order degree and legal function under Law 153/2017: Împotriva sentinţei nr. 1199 din 27 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 mai 2023
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: (1) anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 573 din data de 06.02.2018, în sensul anulării poziţiei nr. 23 din tabelul Anexa nr. 1 a Ordinului 573/2018, referitoare la salarizarea acestuia; (2) obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare, în care să prevadă includerea în salariu şi a sumei de 950 RON reprezentând indemnizaţia lunară aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1777/28.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti.
În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să rectifice Ordinul 573/2018, în sensul modificării poziţiei nr. 23 din tabelul Anexa nr. 1 din ordin, referitoare la salarizarea reclamantului, prin includerea în salariu, în coloana referitoare la "Indemnizaţia lunară privind titlul ştiinţific de doctor", a sumei de 950 RON reprezentând indemnizaţia lunară aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 2533/12.09.2016, pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1777/28.09.2017 a Curţii de Apel Ploieşti. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea modificatoare, reclamantul a solicitat anularea parţială a OMJ nr. 3076/C/07.08.2018, în sensul anulării anexei nr. 25 referitoare la salarizarea sa, având în vedere că s-a schimbat ordinul cu privire la salarizarea sa. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare în care să se prevadă includerea în salariu şi a sumei de 950 RON reprezentând indemnizaţia aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept, iar în subsidiar rectificarea OMJ nr. 3076/C/07.08.2018, în sensul modificării anexei nr. 25, prin includerea în salariu a sumei de 950 RON reprezentând indemnizaţia aferentă titlului ştiinţific de doctor în drept.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1199 din 27 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;
A anulat în parte Anexa nr. 1 la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 573/C/06.02.2018, poziţia 53, în ceea ce priveşte rubrica corespunzătoare indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor;
A obligat pârâtul să emită un nou ordin de salarizare a reclamantului în care să includă indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 1199 din 27 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că susţinerea doctoratului în domeniul ordine publică şi siguranţă naţională este corespondentă atât domeniului Drept pentru studii universitare de licenţă, cât şi domeniului Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, specializarea Ordine şi siguranţă publică, având în vedere că potrivit Anexei 1-Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare la H.G. nr. 140/2017, domeniul fundamental de ierarhizare "Ştiinţe sociale" cuprinde ca ramuri: ştiinţe juridice; ştiinţe administrative; ştiinţe ale comunicării; sociologie; ştiinţe politice; ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică; ştiinţe economice şi psihologie şi ştiinţe comportamentale. Fiecărei ramuri îi corespunde unul sau mai multe domenii de studii universitare de doctorat/masterat, respectiv pentru ştiinţe juridice domeniul este drept; pentru sociologie domeniul este sociologie şi asistenţă socială; pentru ştiinţe militare, informaţii si ordine publică domeniile sunt informaţii şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, ştiinţe militare; pentru ştiinţe economice domeniile sunt administrarea afacerilor, cibernetică şi statistică, informatică economică, contabilitate, economie, finanţe, management, marketing, economie şi afaceri internaţionale.
A precizat că pentru ramura ştiinţe juridice, domeniul studiilor doctorale este drept şi domeniul de licenţă este tot drept, în timp ce pentru ramura ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, unul din domeniile studiilor doctorale este ordine publică şi siguranţă naţională, cu corespondentul studiilor de licenţă ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică.
Recurentul-pârât a arătat că dispoziţii identice se regăsesc şi în Anexa 1 din H.G. nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2013 - 2014, în vigoare la data obţinerii titlului de doctor de către reclamantul-intimat.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în raport de atribuţiile reclamantului, care ţin de protejarea informaţiilor clasificate, precum şi de specializarea acestuia în infracţiuni privind combaterea criminalităţii organizate şi terorism şi anticorupţie, titlul de doctor obţinut de acesta este în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară în domeniul pentru care deţine titlul, în condiţiile în care Legea nr. 153/2017 nu circumstanţiază condiţia pentru a beneficia de indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, stabilind doar obligativitatea de a desfăşura activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Prin urmare, în lipsa unor alte criterii, nu pot fi avute în vedere decât dispoziţiile legale din actul normativ care reglementează domeniile şi specializările/programele de studii universitare de doctorat/masterat, din acestea rezultând că domeniul în care îşi desfăşoară activitatea un magistrat este domeniul "drept", corespunzător ramurii de ştiinţă "ştiinţe juridice". În consecinţă, a considerat că drepturile salariate ale reclamantului-intimat au fost stabilite în mod corect prin OMJ nr. 573/C/06.02.2018, fără includerea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor.
1.4. Hotărârea contestată
Prin Decizia nr. 5089 din 27 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1199 din 27 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
S-a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
2. Contestaţia în anulare
2.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 noiembrie 2022 reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5089 din data de 27.10.2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A considerat contestatorul că decizia Înaltei Curţi este rezultatul unei grave erori materiale întrucât actul normativ care stă la baza admiterii cererii de recurs l-a reprezentat Hotărârea de Guvern nr. 394/2013, act care este abrogat din anul 2014, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
A arătat contestatorul că din data de 01.05.2004 activează la Curtea de Apel Galaţi, secţia Penala ca judecător specializat în judecarea cauzelor de combatere a criminalităţii organizate si terorismului, începând cu data de 25.08.2005, ca judecător specializat în judecarea cauzelor de anticorupţie, astfel că este îndeplinită condiţia legăturii dintre domeniul de activitate şi domeniul în care deţine titlul de doctor.
Legalitatea dreptului contestatorului de a primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor a făcut obiectul cauzei civile nr. 2533/2016 a Tribunalului Prahova în dosarul civil x/2015, operand autoritatea de lucru judecat.
Totodată, prin sentinţa civilă nr. 1188/2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul civil x/2020 instanţa a apreciat faptul ca cererea contestatorului este întemeiată.
Raportarea instanţei de recurs la sintagma "domeniu" în care este obţinut titlul ştiinţific de doctor la Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare- H.G. nr. 493/2013 este o raportare nelegală, întrucât aceasta hotărâre de guvern era abrogată din anul 2014, un act normativ abrogat neputând produce niciun efect juridic, potrivit legii 24/2000.
A arătat că însăşi Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat în considerentele deciziei 26/2020 că practica instanţelor este aceea de acordare a acestor drepturi prin raportare la sfera atribuţiilor de serviciu a persoanei ce deţine titlul ştiinţific de doctor, fără a exista o raportare la acest nomenclator la care instanţa de recurs face referire. Dat fiind faptul că este îndreptăţit la acordarea sporului pentru acest titlul ştiinţific de doctor în baza sentinţei civile 2533/2016, a considerat contestatorul că raportarea instanţei la H.G. nr. 493/2013 este una nelegala, în contradicţie cu considerentele deciziei nr. 26/2020.
S-a arătat că H.G. nr. 140/2017 conţine sintagma "domeniul de licenţă" şi nu sintagma "domeniul pentru care deţine titlul", neregăsind în acest act normativ o sintagmă aplicabilă cauzei.
Instanţa a dat dovada de un formalism excesiv, rezumându-se la a-si însuşi argumentele unei alte instanţe de judecată care vizau un alt act administrativ, instanţa suprema lăsând fără efecte o hotărâre definitivă, anume sentinţa civilă nr. 2533/2016 prin care sporul i-a fost acordat.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare desfiinţarea deciziei contestate si, rejudecând cererea de recurs, respingerea acesteia, cu consecinţa menţinerii sentinţei civile 1199/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosar civil x/2018
2.2 Întâmpinarea formulată în cauză.
Intimatul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, apreciind că niciunul dintre argumentele formulate nu poate fi încadrat în cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
3.1. Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.:
"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:(...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;"
În accepţiunea textului de lege menţionat, motivul de contestaţie referitor la săvârşirea unei greşeli materiale în dezlegarea recursului are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau nul, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În speţa dedusă judecăţii, contestatorul reclamă împrejurarea că instanţa de recurs în cuprinsul deciziei atacate a reţinut ca temei al soluţiei pronunţate, dispoziţii din Hotărârea de Guvern nr. 493/2013 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2013-2014, care era abrogată din anul 2014.
Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.
Semnificaţia conceputului de "greşeală materială" a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestator în prezenta cauză nu priveşte o greşeală materială a instanţei de recurs, în sensul cerut de lege, ci vizează un argument reţinut de instanţă în considerentele hotărârii atacate, iar nu temeiul de drept al admiterii recursului, care a vizat modalitatea de aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.
Reţine Înalta Curte că în jurisprudenţa CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.
În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate de instanţa de recurs cu privire la împrejurarea dacă domeniul pentru care a fost acordat titlul ştiinţific de doctor prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 377 din 15.07.2014, respectiv domeniul ordine publică şi siguranţă naţională este în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară intimatul-reclamantul, din perspectiva dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.
Această eroare invocată de contestator nu poate forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.
În lipsa unor circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate şi dezlegate de instanţa de recurs.
3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.
Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5089 din 27 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.