Reconstruction of titular link between historical ecclesiastical school owner and current parish for property restitution under UG 94/2000

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.04.2022 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara (una şi aceeaşi cu Vicariatul Ortodox Sârb din România), în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, a solicitat anularea Deciziei nr. 10075/27.01.2022, emise de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

- constatarea calităţii Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p., situat în satul Dejan, nr. 96, comuna Moraviţa, judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa, (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x;

- obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să fie soluţionată cererea reclamantei, în sensul retrocedării Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan a imobilului compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p., situat în satul Dejan, nr. 96, comuna Moraviţa, judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa. (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 566 din 16 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 432 din data de 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

A dispus anularea Deciziei nr. 10075/27.01.2022, emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

A respins cererile reclamantei având ca obiect:

- constatarea calităţii Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p. situat în satul Dejan, nr. 96. comuna Moraviţa. judeţul Timiş. înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa, (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x;

- obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să fie soluţionată cererea reclamantei în sensul retrocedării Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan a imobilului compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p. situat în satul Dejan, nr. 96, comuna Moraviţa. judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa. (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x;

A obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 432 din data de 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este nelegală, întrucât instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi H.G. nr. 1164/17.10.2002, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

În temeiul O.U.G. nr. 94/2000, prin cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan prin Vicariatul Ortodox Sârb din România a solicitat restituirea imobilului, casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p., în prezent folosit ca şcoala, situat în judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. x a localităţii Dejan, nr. top. x.

Invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 13 lit. a) din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă acest drept la data preluării abuzive, prin adresa nr. x/25.08.2020, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat titularei cererii de retrocedare acte din care să reiasă legătura dintre proprietarul tabular al imobilului identificat cu nr. top. x înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dejan, "Şcoala comunei bisericeşti neunite din Dejan" şi solicitanta cererii de retrocedare, Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan.

Arată că din analiza documentelor transmise de Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan, prin adresa înregistrată la Comisia specială de retrocedare sub nr. x/16.12.2020 nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului identificat cu nr. top. x, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dejan, "Şcoala comunei bisericeşti neunite din Dejan" şi solicitanta cererii de retrocedare, Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan, astfel că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În acest sens, invocă prevederile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 32 din Legea nr. 165/2013 şi arată că solicitanţa cererii de retrocedare nu a transmis: acte din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular al imobilului şi solicitanta cererii de retrocedare; declaraţie notarială din partea solicitantei din care să reiasă faptul că pentru imobilul din speţă nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament sau pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparator.

Prin adresa menţionată anterior, Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a stipulat că, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care se pot depune înscrisurile solicitate, termenul curgând de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii, precum şi faptul că părţile au posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă prelungirea termenului de 240 de zile pentru o perioadă de 120 de zile, dacă face dovada efectuării unor.

De asemenea, arată, contrar celor susţinute de către reclamantă prin cererea introductivă, că la dosarul de retrocedare s-a aflat o singură în traducere din limba maghiară a C.F. nr. x a localităţii Dejan, din care rezultă faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top xa fost "Şcoala comunei bisericeşti greco neunite din Dejan" având casa cu nr. x şi spaţiul curţii în suprafaţă de 800 stânjeni pătraţi.

Cu privire la considerentele instanţei privind faptul că imobilul figurează în registrul cadastral al localităţii Dejan ca Şcoală confesională ortodoxă Sârbă Dejan încă din anul 1490, coroborat cu faptul că imobilul nu a fost vreodată înstrăinat de la momentul intabulării în Cartea funciară în anul 1940 şi până la momentul preluării sale de către Statul Român în anul 1949, precum şi cu faptul că este menţionat în cartea funciară nr. x un reprezentant al "Comunei bisericeşti neunite din Dejan", consideră că aceste aspecte nu fac dovada că proprietarul tabular din cartea funciară nr. x Dejan - "Comuna bisericească neunită din Dejan" este aceeaşi persoană cu solicitanta imobilului din cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan, câtă vreme potrivit art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate se face prin înscrisuri oficiale, neechivoce, şi nu prin probabilităţi.

Mai mult, chiar dacă se dovedeşte că şcoala a fost condusă de un preot local, aceasta nu face dovada faptului că imobilul a aparţinut solicitantei cererii de retrocedare, respectiv că acesta s-a aflat în proprietatea cultului religios.

Cu privire la traducerea depusă de către reclamantă în faţa instanţei de fond, arată că aceasta nu s-a aflat la momentul soluţionării cererii de către A.. în dosarul de retrocedare nr. x/25.01.2006.

Consideră că nu i se poate imputa nicio culpă procesuală, întrucât a întreprins toate demersurile necesare pentru completarea dosarului administrativ, în vederea clarificării calităţii de persoană îndreptăţită.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că acţiunea a fost admisă în parte, iar conform art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., pârâta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată decât în proporţia în care a fost admisă acţiunea.

Susţine că exonerarea sau reducerea sumei solicitată de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat, sens în care invocă dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa putea, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Mai arată că prin reducerea onorariului avocaţial nu se intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate, iar pe de altă parte, trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată de avocat şi onorariu, sens în care invocă cele statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 492/08.06.2006, prin care s-a reţinut că prerogativele instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionatităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Totodată, în subsidiar, în cazul în care contestaţia reclamantei va fi admisă, solicităm instanţei să prevadă în dispozitivul hotărârii un termen de executare mai mare, aceasta fiind necesar pentru obţinerea înscrisurilor suplimentare de la instituţiile publice competente.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală.

În esenţă, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, precum şi faptul că reclamanta este îndreptăţită la retrocedarea imobilului solicitat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 10075/27.01.2022, emise de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; constatarea calităţii Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul solicitat a-i fi retrocedat; obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să fie soluţionată cererea reclamantei, în sensul retrocedării către Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan a imobilului compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p., situat în satul Dejan, nr. 96, comuna Moraviţa, judeţul Timiş, înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa. (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; a dispus anularea Deciziei nr. 10075/27.01.2022, emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; a respins cererile reclamantei având ca obiect: constatarea calităţii Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul compus din casă cu grădină şi curte în suprafaţă de 800 m.p. situat în satul Dejan, nr. 96. comuna Moraviţa. judeţul Timiş. înscris în C.F. nr. x a localităţii Moraviţa, (nr. C.F. vechi x Dejan), nr. top. x; obligării pârâtei să emită o nouă decizie prin care să fie soluţionată cererea reclamantei în sensul retrocedării Parohiei Ortodoxe Sârbă Dejan a imobilului solicitat; a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fapt, prin cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, Vicariatul Ortodox Sârb din România a solicitat, pentru Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan, restituirea imobilului compus din casă cu gradină şi curte, în suprafaţă de 800 mp, imobil situat în satul Dejan, nr. 96, comuna Moraviţa, intabulat în Cartea Funciară nr. x Dejan, având nr. topografic x.

Prin Decizia nr. 10075/27.01.2022, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, motivat de faptul că din actele depuse nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului identificat cu nr. top. x înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dejan ("Şcoala comunei bisericeşti neunite din Dejan") şi solicitanta cererii de retrocedare, Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan, deşi Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Ortodoxe Sârbe din Dejan solicitase anterior intimatei-reclamante să transmită înscrisuri din care să reiasă calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la retrocedare, astfel că, în lipsa înscrisurilor suplimentare solicitate, a apreciat că Parohia Ortodoxă Sârbă din Dejan nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000:

"imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, se impun a fi reţinute şi prevederile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora:

"13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate);

d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale."

Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de către instanţa de fond, că intimata-reclamantă este îndreptăţită la retrocedarea imobilului solicitat, în cauză fiind făcută dovada legăturii între solicitantul cererii de retrocedare şi proprietarul tabular al imobilului identificat cu nr. top. x înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dejan, "Şcoala comunei bisericeşti neunite din Dejan".

Examinând înscrisurile de la dosar, se constată că imobilul a fost înscris în Cartea funciară veche nr. 89 Dejan, cu drept de proprietate în favoarea Statului Român, dobândit în urma Decretului nr. 176/1948 (astfel cum se menţionează în respectivul extras CF), preluat în CF nr. x Moraviţa, cu adresa x loc. Dejan nr. 96, jud. Timiş.

La dosarul Tribunalului Timiş se regăseşte traducerea autorizază a denumirii instituţiei de învăţământ, aceasta fiind "Şcoala comunei bisericeşti greco ne-unite din Dejan", înscris ce se impunea a fi interpretat coroborat cu celelalte documente de la dosar, respectiv cu din răspunsul Primăriei Comunei Moraviţa (adresa nr. x/6.12.2006, depusă la dosarul Tribunalului Timiş), rezultă că în anul 1940 în registrul cadastral al localităţii Dejan imobilul figurează ca şi Şcoală confesională ortodoxă sârbă Dejan, ceea ce conduce la concluzia că Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan deţinea proprietatea asupra respectivului imobil, aspect reţinut în mod corect de către instanţa de fond.

În acelaşi context, se impune a se reţine şi faptul că de la momentul intabulării în Cartea funciară, în anul 1940, şi până la momentul preluării sale de către Statul Român în anul 1949, imobilul nu a fost vreodată înstrăinat, ceea ce conturează ideea că situaţia de carte funciară a intimatei-reclamante nu a suferit vreo schimbare de natură să determine o concluzie diferită.

Având în vedere că în respectivul imobil a funcţionat o unitate de învăţământ ce a ţinut de Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan până la apariţia Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional, în vigoare de la 03 august 1948, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 03 august 1948, acest imobil s-a supus dispoziţiilor decretului, care la art. I şi II prevedea că:

"Art. I.

Pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de Stat şi pentru lărgirea şi democratizarea învăţământului, toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor religioase, asociaţiilor particulare, cu sau fără scop lucrativ, şi, în general, particularilor, persoane fizice sau juridice şi au servit funcţionării şcolilor de învăţământ trecute, conform art. 35 din legea învăţământului public la Stat, trec în proprietatea Statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului Public, care le va întrebuinţa pentru nevoile învăţământului.

Bunurile imobile intrând în prevederile alineatului precedent, sunt stabilite în tabela anexă, care face parte integrantă din prezenta lege.

Bunurile mobile, de orice fel, se vor prelua pe bază de inventar, de către delegaţii desemnaţi de Ministerul Învăţământului Public.

Se consideră bunuri mobile şi imobile, intrând în prevederile acestui articol, toate bunurile ce au servit funcţionării, întreţinerii sau sprijinirii şcolilor, internatelor, căminelor sau cantinelor la data de 1 ianuarie 1948, precum şi acelea ce au fost dobândite ulterior în acest scop.

Art. II. -

Intră în prevederile articolului precedent, chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexă, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcţionarea şcolilor de învăţământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinţa corpului didactic sau a personalului administrativ şi pentru internatele, căminele şi cantinele destinate elevilor sau studenţilor şcolilor de orice fel.

De asemenea intră în prevederi1e articolului precedent cota parte din fondurile cu destinaţie de întreţinere sau sprijinire a învăţământului şi din fermele sau orice alte exploatări care au servit la întreţinerea şi funcţionarea şcolilor, internatelor, căminelor, cantinelor sau personalului didactic ori administrativ."

Tot în mod corect a reţinut instanţa de fond că în scopul identificării "Comunei bisericeşti neunite din Dejan", menţionată ca proprietar în C.F. nr. x Dejan, se impune a se reţine că în respectiva Carte funciară este indicat numele preotului reprezentant al acestei Comune bisericeşti, respectiv preotul B., iar această menţiune trebuie coroborată cu extrasul din registrul deceselor deţinut de Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan, din care rezultă că B. era preot al Comunei bisericeşti neunite din Dejan, confirmând susţinerea reclamantei că Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan este una şi aceeaşi persoană cu proprietarul tabular din C.F. nr. x Dejan - "Comuna bisericească neunită" din localitate.

De asemenea, din adresa nr. x/14.12.2020, emisă de Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara, reiese că în localitatea Dejan, comuna Moraviţa, jud. Timiş, conform evidenţelor casatrale ale acestei entităţi, la nr. top. x figurează Biserica Ortodoxă Sârbă Dejan, iar denumirile Comuna Bisericească Neunită din Dejan sau Biserica Greco-Neunită din Dejan sunt una şi aceeaşi cu Parohia Ortodoxă Sârbă Dejan, preotul vremii fiind B..

Ultima critică formulată de recurenta-pârâtă vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, solicitând reducerea acestora conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma stabilită de prima instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată este prea mare în raport cu circumstanţele cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

O asemenea opinie a fost împărtăşită şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, care prin Decizia nr. 3/2020 a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

De asemenea, nu este fondat nici argumentul conform căruia, întrucât acţiunea a fost admisă în parte, conform art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., pârâta nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată decât în proporţia în care a fost admisă acţiunea.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ.:

"Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

Or, contrar celor susţinute de către recurenta-pârâtă, textul de lege de mai sus nu instituie o obligaţie în sarcina instanţei care a admis în parte acţiunea, ci doar o posibilitate, astfel că susţinerile recurentei nu sunt fondate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 432 din data de 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca parte care a pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 432 din data de 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedarea unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România la plata către intimata-reclamantă Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în reprezentarea Parohiei Ortodoxe Sârbe Dejan, a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.