Broadcaster's appeal rejected: insulting on-air language during COVID segment upheld as sanctionable under audiovisual rules.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 519 din 8 septembrie 2020 şi anularea sancţiunii dispuse, respectiv a Somaţiei publice de intrare în legalitate aplicată societăţii în temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1077 din data de 6 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1077 din data de 6 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Deciziei CNA nr. 519 din 08.08.2020.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Faţă de aspectele reţinute de instanţa de fond, arată că libertatea presei este esenţială într-o societate democratică, iar presa are obligaţia să relateze ceea ce este de actualitate, să fie obiectivă şi să prezinte aceste date prin cercetarea surselor şi verificarea informaţiilor la un nivel cât mai exigent. Chiar din titlurile afişate în legătură cu această ştire, conform raportului de monitorizare al autorităţii şi preluat şi de instanţa de fond, se observă că postul de televiziune B. doar a redat informaţiile şi comunicatele autorităţilor dintr-o perioadă excepţională din punct de vedere al sănătăţii publice:

"COVID-19/România a trecut de 60 000 de cazuri, Regizorul C. şochează la TIFF. Nu a vrut să poarte mască. Încă 1350 de cazuri 43 de morţi. Medicii condamnă gestul lui C. de a nu purta mască la C., mesaj şocant:

"Să stai cu mască 200 de minute e inuman"/Medicii condamnă atitudinea regizorului, D.: E trist şi dureros îndemnul lui C.."

Arată că în contextul infecţiei cu Coronavirus (COVID-19), începând cu data de 8 august 2020, ora 00:00, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă - CJSU Cluj a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie pe întreg teritoriul judeţului Cluj, iar "vocile publice" aveau obligaţia morală de a susţine măsurile luate de autorităţi pentru depăşirea situaţiei.

Mai arată că în Cauza Dalban c. României, asa cum a arătat şi instanţa de fond, CEDO a stabilit că pentru a aprecia dacă a existat o încălcare a libertăţii de exprimare, trebuie să se tină cont inclusiv de rolul esenţial jucat de presă într-o societate democratică, respectiv dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general., iar libertatea în domeniul presei scrise include şi recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare, întrucât marja de apreciere a autorităţilor naţionale se circumscrie interesului unei societăţi democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de "câine de pază" şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general.

Susţine că inclusiv medicii de specialitate au dezaprobat mesajul regizorului C..

În ceea ce priveşte starea de fapt, arată că înainte de proiecţia filmului, regizorul C. a făcut anumite comentarii legate de obligativitatea purtării măştii la rularea filmului său, de 200 minute, susţinând că filmul a rulat în Franţa, în săli de cinema, fără distanţare socială şi fără mască.

În acest context, prezentatorul emisiunii de ştiri l-a contactat telefonic pe domnul E. şi i-a solicitat părerea în legătură cu aceste comentarii, iar acesta a susţinut că declaraţia domnului C. era mult mai amplă decât cea redată, în partea ce nu a fost prezentată iniţial fiind făcută o comparaţie cu perioada dictaturii comuniste şi arătându-se că în prezent puterea instalată tratează oamenii ca pe nişte vite.

Având în vedere întregul discurs, şi nu doar fragmentul redat de postul B., domnul E. a avut o intervenţie pe postul de televiziune, în care acesta a opinat în sensul că domnul C. a făcut o măgărie agitatorică menită să-i promoveze filmul, în caz contrar apreciind că acesta ar fi de-a dreptul idiot; că nu se poate face comparaţie între dictatura lui F. şi regulile de purtare a măştii şi de distanţare fizică cerute de Guvern pe baza indicaţiilor autorităţilor medicale; că domnul C. a îndemnat practic la revoluţie, în contextul în care numărul de morţi şi de infectaţi pe zi creşte înspăimântător în România, iar pentru ceea ce a făcut acesta este nesimţit; că medicii stau cu masca pe figură în spitalele COVID zilnic, iar alţi oameni la serviciu; că domnul C. ştia foarte clar când a venit la TIFF care sunt condiţiile, iar dacă nu dorea să le accepte, putea să nu aducă filmul la festival.

Recurenta-reclamantă susţine că, privind intervenţia domnului E. ca o reacţie la discursul susţinut de domnul C. la TIFF, este evidentă indignarea şi chiar revolta jurnalistului, deoarece în timpul unei pandemii, în stare de urgenţă, când numărul morţilor se situează zilnic la nivelul sutelor de cazuri, o personalitate publică, un formator de opinie aflat pe o scenă în faţa unui public numeros, nu face altceva decât să îndemne la nerespectarea măsurilor profilactice, promovând astfel răspândirea acestei pandemii, creşterea numărului celor infectaţi şi implicit a numărului de decese.

Arată că jurnalistul a încercat să găsească o motivaţie pentru pledoaria domnului C., singura explicaţie logică fiind cea de promovare a filmului difuzat la TIFF, iar în cazul în care regizorul nu a vizat promovarea filmului, ci a făcut afirmaţiile respective dintr-o convingere personală, doar în această situaţie, domnul E. a folosit apelativele sancţionate de către CNA - idiot şi nesimţit.

Mai arată că, întrucât ambele pledoarii s-au produs în spaţii publice, nu se poate spune că reacţia jurnalistului a fost disproporţionată în raport cu discursul criticat, din contră, consideră că, fiind vorba de o judecată de valoare, reacţia a fost pe măsură.

În continuarea emisiunii de ştiri, moderatorul B. a dorit să afle părerea domnului E. în legătură cu persoanele din public care au aprobat discursul regizorului C., ocazie cu care jurnalistul s-a referit la aceştia cu termenul de "hominizi", precum şi la adresa persoanelor care se înghesuie pe litoral, fără să ţină seama de reguli, care se tratează cu bere şi cu grătar şi cărora nu le pasă cum mor oamenii cu zecile în fiecare zi, fiind adepţii teoriei că de fapt virusul nu există şi că este o manipulare din partea autorităţilor. De asemenea, i-a numit "cretini şi ticăloşi.

Susţine că limbajul folosit de domnul E. nu a fost injurios şi nici nu a îndemnat la violenţă, sens în care invocă, în susţinerea atitudinii jurnalistului, intervenţia doamnei D., medic la spitalul de boli infecţioase Braşov, care a avut o intervenţie televizată după încheierea convorbirii telefonice cu domnul E..

Consideră că postul de televiziune B. nu a încălcat prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului şi, mai mult, aplicarea unei sancţiuni de către CNA pentru folosirea unor expresii în cadrul unei judecăţi de valoare reprezintă o ingerinţă în libertatea de exprimare, ingerinţă care nu îndeplineşte cerinţele dezvoltate în jurisprudenţa europeană pentru a fi permisă, nefiind necesară într-o societate democratică.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a depus întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii cererii de recurs.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond a procedat la o analiză proprie cu privire la situaţia dedusă judecăţii, raportându-se la cadrul legal, rolul presei şi libertatea de exprimare, constatând în mod legal netemeinicia cererii de chemare în judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, anularea Deciziei CNA nr. 519 din 8 septembrie 2020 şi a sancţiunii dispuse, respectiv a Somaţiei publice de intrare în legalitate aplicată societăţii în temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, iar împotriva sentinţei de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, instanţa de recurs s-a pronunţat în şedinţa publică din 3 mai 2023, în sensul respingerii acesteia.

Prin decizia atacată s-a reţinut încălcarea de către recurenta-reclamantă a prevederilor art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora:

"(5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Prima instanţă a constatat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată şi a dispus respingerea acţiunii, reţinând, în esenţă, că a fost încălcat art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă este vorba de o încălcare a prevederilor Codului audiovizualului.

Astfel, în concordanţă cu reglementările de mai sus, legiuitorul a instituit în cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter general, ce se impun a fi respectate de către radiodifuzori, care prevăd că prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului, precum şi obligaţia furnizorilor de servicii media audiovizuale să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

În scopul protejării dreptului publicului la o informare corectă, Codul audiovizualului a delimitat cadrul în care poate să acţioneze libertatea de exprimare a ideilor şi libertatea de comunicare a informaţiilor, pentru ca acestea să nu dobândească un caracter vătămător pentru interesele legale ale cetăţenilor.

În acelaşi timp, dispoziţiile Codului audiovizualului, aplicate de Consiliu în speţă - art. 40 alin. (5), impun moderatorilor, prezentatorilor şi realizatorilor programelor obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

În speţă, sancţiunea a fost aplicată pentru limbajul jignitor folosit de domnul E. în cadrul unei intervenţii telefonice într-o emisiune de ştiti, la adresa domnului C. şi a persoanelor care aveau o opinie diferită de a sa, folosind cuvinte ca: ticăloşi, cretin, idiot, nesimţit.

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta şi-a încălcat obligaţia de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios, neatrăgându-i în niciun fel atenţia jurnalistului E. atunci când a folosit un limbaj jignitor la adresa regizorului C..

Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante în sensul că era justificată indignarea şi chiar revolta jurnalistului; că jurnalistul a încercat să găsească o motivaţie pentru pledoaria domnului C., aceea de promovare a filmului difuzat la TIFF, şi că doar în ipoteza în care regizorul ar fi făcut afirmaţiile respective dintr-o convingere personală, domnul E. a folosit apelativele sancţionate de către CNA; că întrucât ambele pledoarii s-au produs în spaţii publice, nu se poate spune că reacţia jurnalistului a fost disproporţionată; că limbajul folosit de domnul E. nu a fost injurios şi nici nu a îndemnat la violenţă.

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni.

Cu toate acestea, alături de dreptul la exprimare şi libertatea de exprimare, este necesară respectarea principiilor bunei-credinţe şi a imparţialităţii în ceea ce priveşte informarea publicului.

Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituţia României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În privinţa libertăţii de exprimare, atât Curtea Constituţională a României, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertăţii de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Folosirea unui limbaj injurios şi insultător, respectiv folosirea termenilor menţionaţi mai sus la adresa regizorului C. şi a persoanelor care au o altă opinie, nu reprezintă o judecată de valoare şi nu poate avea nicio justificare în economia discursului sau a contextului social, caracterizat prin pandemia de Covid-19, depăşind limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare.

Referitor la jurisprudenţa CEDO, Înalta Curte reţine că, potrivit acesteia, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiţii şi în orice mod.

Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională şi trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală la art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, cum corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1077 din data de 6 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1077 din data de 6 iulie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.