Securitate collaborator status rejected due to insufficient proof of hostile activity and informant coordination

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 29.01.2021 şi înregistrată sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de judecată să constate existenta calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 897 din data de 8 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii şi constatării calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat, după o expunere succintă a situaţiei factuale, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) teza I şi IV din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine calitatea intimatului-pârât de colaborator şi de rezident al Securităţii.

Recurentul-reclamant a susţinut că, pe parcursul colaborării cu Securitatea, intimatul-pârât a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentariile negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist, de natură a îngrădi dreptul la viaţă privată reglementat de art. 17 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice. În acest sens, a făcut trimitere la Raportul din data de 11 ianuarie 1977, redactat şi semnat olograf de A. şi la Raportul informativ din data de 12 ianuarie 1977, semnat olograf de lt. Col. M.C., I.J. Suceava şi întocmit pe baza informaţiilor furnizate de rezidentul "B..", document care confirmă informaţiile furnizate de către intimatul-pârât în calitate de sursă a Securităţii, dar şi coordonarea de către intimatul-pârât a reţelei informative, acesta fiind şi rezident al Securităţii. Astfel, Securitatea monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa regimului comunist, urmărind promovarea ideii că statul comunist era o formă superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de trai ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului comunist.

În ceea ce priveşte prima condiţie reglementată de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind furnizarea informaţiilor prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, recurentul-reclamant a apreciat că, din interpretarea teleologică a textului de lege, rezultă că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau şi mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice. Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunţurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunţat şi, pe de altă parte, să excludă şi denunţurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică.

De asemenea, şi cea de-a doua condiţie a fost îndeplinită în cauza de faţă, informaţiile furnizate de intimatul-pârât vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Intimatul-pârât avea reprezentarea clară a faptului că relatările făcute nu rămâneau fără urmări, iar acesta nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe. În concret, acesta nu a menajat interesele persoanelor denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici nu i-a protejat pe cei denunţaţi.

Prin furnizarea informaţiilor, intimatul-pârât a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de verificare şi urmărire, cu încălcarea dreptului la viaţă privată şi prin urmare, a vizat această consecinţă. Pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii nu se impune încălcarea propriu-zisă a dreptului la viaţă privată reglementat de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, fiind suficient ca intimatul să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate.

În plus, legiuitorul nu a prevăzut, printre condiţii, existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, fiind suficient şi un singur astfel de caz pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Mai mult, informaţiile furnizate vizau un grup socio-profesional particular determinat sau determinabil, respectiv colegii din colectivul în care profesa, persoane care pot fi identificate uşor.

Totodată, contrar celor reţinute de prima instanţă în sentinţa recurată, sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile legale privind calitatea intimatului de colaborator al Securităţii definită de art. 2 lit. b) teza a IV-a (colaborarea prin coordonarea activităţii informatorilor) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, persoana să fi avut calitatea de rezident al Securităţii şi în această calitate, să fi coordonat activitatea unor informatori.

Ulterior trecerii în rezervă (conf. Ordinului nr. 01742/30.06.1973 al Ministrului de Interne, document nenumerotat aflat în dos. nr. G 119, menţionat la pag. 3 din nota de constatare), domnul A. a fost folosit de Securitate, ca sursă si rezident (în perioada 1977) şi a purtat numele conspirativ "B.." Ca rezident, intimatul a fost folosit pentru dirijarea reţelei informative a Securităţii din cadrul secţiei de exploatare a C. (sursele:

"D.", "E.").

Dovada recrutării stă în titulatura de "rezident" folosită de ofiţerul de Securitate care se ocupa şi de instruirea intimatului-pârâtul în dirijarea reţelei informative din cadrul C., conform documentelor aflate în dosarul de obiectiv nr. D 8804, vol. 12.

Dovada îndeplinirii celei de-a doua condiţii, respectiv că a coordonat activitatea unor informatori, reiese cu prisosinţă, în opinia recurentului-reclamant, din conţinutul Raportului informativ din 12.01.1977 şi al Raportului informativ din 14.01.1977, precum şi al Rezoluţiei din 15.01.1977, întocmite şi semnate olograf de ofiţerul superior, care a confirmat coordonarea surselor de către intimat, în calitate de rezident. De asemenea, contrar celor reţinute de prima instanţă, îndeplinirea sarcinilor trasate intimatului în calitate de rezident (în sensul coordonării surselor) reiese şi din însemnarea marginală consemnată pe acest document:

"S-a executat la data de 17.01.1977" (dosar nr. x 8804, voi. 12, f. xv). Relevante în acest sens mai sunt şi Nota-raport din 17.01.1977 aprobată prin semnătură olografă de col. R.C.- I.J., precum şi Rezoluţia din data de 25.01.1977, întocmită şi semnată olograf de lt.col. M.C., recurentul-reclamant citând pasaje din conţinutul acestora, în cuprinsul cererii de recurs.

Acesta a apreciat că, în cazul rezidenţilor, la fel ca în situaţia gazdelor de case conspirative, recrutarea voluntară este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, impunerea unei condiţii suplimentare în aceste cazuri fiind de natură să ducă la discriminări, întrucât, în acest caz, două persoane cu atitudine absolut identică înainte de 1990 (rezidenţi ai Securităţii) ar fi tratate diferit azi, după cum informatorii din reţeaua acestora ar fi trimis sau nu informaţii ofiţerilor prin intermediul rezidentului, sau după cum aceste informaţii s-ar fi referit sau nu la atitudini potrivnice regimului şi ar fi vizat sau nu încălcări ale drepturilor fundamentale. Mai mult, existenţa unei condiţii suplimentare în cazul rezidenţilor ar însemna ca stabilirea sau nu a calităţii de colaborator al Securităţii să depindă de atitudinea unor alte persoane decât persoana verificată (în aceste cazuri, persoanele din reţea), situaţie care ar fi de neconceput.

Invocând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul-reclamant a concluzionat că, în speţa de faţă, sunt îndeplinite toate condiţiile legale impuse de legiuitor în art. 2 lit. b), teza I şi IV din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât A. a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului pentru nemotivare, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de colaborator al fostei Securităţi.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite condiţiile pentru a se reţine calitatea de colaborator al fostei Securităţi în sarcina pârâtului, prin furnizarea de informaţii, respectiv prin coordonarea activităţii informatorilor Securităţii, conform art. 2 lit. b) teza I şi IV din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-reclamant, prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanţe, apreciind că aceasta a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin raportare la prevederile art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate de către recurentul-reclamant.

Noţiunea de "colaborator al Securităţii" este definită în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

În ceea ce priveşte prima teza, din definiţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii", rezultă şi condiţiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a atrage această calitate, respectiv că persoana trebuia să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), iar prin informaţiile respective sa fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, nu orice informaţie sau declaraţie se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat.

Din analiza conţinutului Notei de constatare şi al înscrisurilor prezentate de către reclamant, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că, în speţă, nu se probează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv condiţia denunţării unor activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist.

În acord cu jurisprudenţa sa constantă, reaminteşte faptul că, din perspectiva analizei îndeplinirii condiţiei ca informaţia să denunţe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prezintă relevanţă conţinutul însuşi al informaţiei furnizate.

Dispoziţiile legii sunt de natură imperativă şi neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activităţi şi atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum şi care "au vizat" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, nicidecum "apte" de a avea aceste consecinţe.

Însă, în ceea ce priveşte faptele denunţate în speţă, prin natura lor, nu se poate considera că acestea ar fi vizat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi cum această condiţie nu este îndeplinită, în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

În concret, din examinarea Raportului din data de 11 ianuarie 1977 redactat şi semnat olograf de către pârât, rezultă că informaţiile furnizate vizau activitatea profesională desfăşurată în cadrul secţiei de exploatare a C., precum volumul mare de muncă, lipsa de personal şi neadoptarea unor măsuri de ordin administrativ-organizatoric de către şefa de tură F., cu consecinţa afectării raporturilor de muncă şi drepturilor salariaţilor. Aspectele învederate au fost preluate şi în Raportul din data de 12 ianuarie 1977 întocmit şi semnat olograf de către lt. Col. G. - I.J. Suceava- Serviciul III, care conţinea şi propunerea de a se discuta cu conducerea C., cu privire la cauzele care au condus la această situaţie şi la modul de rezolvare.

Înalta Curte apreciază că informaţiile furnizate nu sunt de natură să conducă la îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, şi de asemenea, nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Chiar şi în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, şi anume îngrădirea drepturilor şi libertărilor fundamentale ale omului, Înalta Curte reţine pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a relevat, prin înscrisurile depuse la dosar, că o asemenea îngrădire s-ar fi produs, iar pe de altă parte, îngrădirea drepturilor şi libertărilor fundamentale ale omului se impune a fi analizată în strânsă legătură cu caracterul informaţiilor furnizate.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 1780/24.03.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat", însă din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă că denunţul efectuat de intimatul-pârât a fost de natură a crea o stare de pericol pentru cei denunţaţi, în condiţiile în care în notele informative aflate la dosar nu se face referire la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci din contră, acestea vizau drepturile angajaţilor secţiei de exploatare şi modul în care şefa de tură îşi îndeplinea atribuţiile de serviciu, aceste aspecte prezentând interes pentru intimatul-pârât din perspectiva calităţii de preşedinte al Sindicatului C..

Prin Notele de constatare depuse se pot observa simple referiri ale pârâtului la faptul că salariaţii din cadrul C.. îşi manifestau nemulţumirea cu privire la modul de organizare concretă a muncii la nivelul turelor efectuate în cadrul secţiei, însă informaţiile nu sunt de natură a atrage repercusiuni asupra acestora. Prin furnizarea acestor informaţii, persoanele la care s-a referit nu au fost expuse unor posibile sancţiuni din partea reprezentanţilor regimului comunist sau cel puţin unor noi investigaţii întreprinse de Securitate, care presupuneau imixtiuni în viaţa personală a acestora, astfel că nu pot fi primite alegaţiile recurentului în sensul că pârâtul a constientizat că se pot lua măsuri de urmărire şi verificare asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunea sa şi, prin urmare a vizat această consecinţă.

În atare condiţii, nu se poate susţine cu temei faptul că informaţiile furnizate s-au referit la activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi că ar fi vizat îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, astfel că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 a fost în mod corect efectuată de Curtea de Apel Bucureşti, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile legale care să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

În ceea ce priveşte constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii în forma reglementată de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte observă că, potrivit acestui text de lege, în cazul rezidenţilor Securităţii nu era suficientă deţinerea acestei calităţi, ci era necesar ca aceştia să coordoneze activitatea informatorilor.

Instanţa de control judiciar apreciază ca fiind relevante în verificarea acestor condiţii, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012. Chiar dacă aceste considerente au fost formulate într-un litigiu care se referea la neconstituţionalitatea sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", motivele care au determinat instanţa de contencios constituţional să declare respectivele sintagme neconstituţionale au o aplicabilitate mai largă, fiind formulate de o manieră generală.

Astfel, în Decizia nr. 672/2012 s-a apreciat că "ţinând cont de specificul contextului politico-istoric în care au fost consemnate, relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare, iar acestea pot genera un conţinut vag, neclar, incert, neverosimil, fictiv şi inutil, astfel, cauzei privind constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa judecătorească îşi formează convingerea exclusiv prin aprecierea unor asemenea documente, există riscul ca orice îndoială să poată fi interpretată împotriva persoanei verificate, iar aparenţa să fie considerată relevantă. Toate acestea creează între părţile acţiunii în constatare - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în calitate de reclamant, şi persoana verificată, în calitate de pârât, un dezechilibru incompatibil cu principiul egalităţii de arme."

Aceste considerente nu se verifică doar în cazul relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, ci sunt valabile şi pentru înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii de faţă, fiind vorba de acte întocmite de organele de Securitate prin care se consemnează fapte ce se pretinde a se fi petrecut în epoca respectivă. Înalta Curte constată că şi în cazul acestor înscrisuri, este posibil ca modalitatea de întocmire să fie caracterizată prin subiectivism, arbitrariu şi uneori simulare. Organul de Securitate care a întocmit actul era interesat să prezinte într-o lumină cât mai avantajoasă activitatea colaboratorilor pe care îi avea în responsabilitate, de acest aspect depinzând evaluarea propriei sale activităţi, ceea ce putea conduce la consemnarea unor fapte nereale, exagerate, interpretate subiectiv în raport de interesul celui care a întocmit actul.

Atribuirea unei prezumţii de veridicitate acestor acte şi soluţionarea litigiului exclusiv în baza lor fără a fi coroborate cu alte probe legal administrate, ar fi de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Aşa cum a arătat Curtea Constituţională în decizia menţionată "A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanţei judecătoreşti un rol superficial, incompatibil cu funcţia sa de înfăptuire a justiţiei. Or, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins". Aceste considerente sunt valabile nu doar în cazul colaboratorului de securitate în forma prevăzută de art. 2 lit. b) teza I, ci în general, în cazul acţiunilor în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, aşa cum s-a exprimat, de altfel, şi Curtea Constituţională în paragraful redat mai sus.

În condiţiile în care, în speţă, nu au fost prezentate decât rapoarte informative întocmite de către Ofiţerul de Securitate în care se afirmă că intimatul-pârât ar fi deţinut calitatea de rezident de securitate, nefiind depuse dovezi cu privire la recrutarea în această calitate sau la angajamentul făcut de pârât, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea calităţii de rezident al Securităţii.

Argumentul potrivit căruia calitatea de rezident era suficientă pentru declararea unei persoane ca fiind colaborator al Securităţii datorită importanţei deosebite pe care această categorie de colaboratori o avea în activitatea organului represiv nu poate fi primit.

Pe de o parte, indiferent de importanţa pe care rezidenţii Securităţii o aveau în activitatea acestei instituţii acest lucru nu ar putea înlătura prevederea expresă a legii care impune ca, dincolo de faptul recrutării, persoana să fi coordonat activitatea unor informatori. Or, la dosarul cauzei nu au depuse înscrisuri din care să rezulte numele informatorilor din reţea şi acţiunile concrete ale intimatului-pârât în legătură cu aceştia şi care să permită o coroborare a faptelor menţionate în notele şi rapoartele care au însoţit nota de constatare cu fapte şi date rezultând din alte surse. Nu pot fi reţinute în acest sens susţinerile recurentului-reclamant C.N.S.A.S. potrivit cărora intimatul-pârât ar fi coordonat activitatea sursei F., acest aspect fiind nedovedit, pârâtul furnizând doar informaţii defavorabile acesteia, prin care a criticat activitatea sa.

Pe de altă parte, se constată că nici în cazul ofiţerilor sau subofiţerilor de Securitate care, în mod cert, aveau o importanţă mai mare decât cea a rezidenţilor, legiuitorul nu a înţeles să confere relevanţă simplei deţineri a respectivei calităţii ci, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al securităţii este condiţionată şi de desfăşurarea unor "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Pretinsa imposibilitate de subclasificare pe criterii morale a rezidenţilor Securităţii nu poate conduce la declararea tuturor acestor persoane ca fiind colaboratori ai Securităţii independent de activitatea reală pe care au desfăşurat-o şi de rolul lor concret în cadrul activităţii represive realizate de organele de Securitate.

Referitor la numele conspirativ "B..", Înalta Curte apreciază că acesta nu produce nicio consecinţă juridică, neputând conduce la reţinerea calităţii pârâtului de rezident, în lipsa îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, teza finală şi a altor probe certe cu care să fie coroborat.

Concluzionând că aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, instanţa de control judiciar confirmă legalitatea soluţiei pronunţate de către prima instanţă, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 897 din data de 8 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.