Doctoral title withdrawal upheld as appeal fails; plagiarism revocation stands absent civil circulation of degree.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.12.2019, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 16871/15.03.2019, emisă de Consiliul General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare - CNATDCU şi anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5412/03.12.2019, prin care s-a retras reclamantei titlul de doctor în domeniul "Ştiinţe militare şi informaţii", acordat de către Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti şi conferit prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4360MD/03.07.2013, precum şi obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2770 din 7 iulie 2020, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde cauza a fost repartizată secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1130 din 13 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare CNATDCU, având ca obiect "anulare act administrativ - decizia 16871/15.03.2019", ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, evocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi transmiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi obligarea intimaţilor - pârâţi la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În susţinerea căii de atac formulate, recurenta- reclamantă a învederat că instanţa de fond a respins, în mod greşit, ca neîntemeiată, acţiunea sa, fără a ţine cont de faptul că, încă de la începutul procedurii de reanalizare a tezei de doctorat, reclamanta a fost lipsită de un drept fundamental, şi anume dreptul la apărare.

Făcând trimitere la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcţionare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" şi la situaţia de fapt aferentă manierei în care a fost convocată pentru audieri, recurenta a apreciat, în esenţă, drept nelegal raţionamentul primei instanţe conform căruia nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din antereferitul regulament nu ar fi de natură să conducă la anularea necondiţionată, pe cale subsecventă, a Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5412/03.12.2019, ci doar în măsura în care reclamantei i-ar fi fost cauzată o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţare a actului.

Din această perspectivă recurenta a arătat că, fără a putea să fie prezentă, să se apere, să explice modalitatea de redactare a tezei de doctorat, să îşi susţină punctul de vedere, orice soluţie adoptată de Comisie ar fi nedreaptă, dar mai ales ilegală, aspecte de natură a-i produce o vătămare gravă.

A mai arătat recurenta că, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ trebuia să verifice legalitatea actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate asupra modului în care acesta a fost adoptat şi asupra respectării procedurii şi etapelor de adoptare a acestuia, or, în opinia sa, modul de adoptare a actului contestat, ce a avut la bază acte emise ilegal, s-ar circumscrie definiţiei excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În raport de faptul că prin Decizia nr. 16871/15.03.2019 a Consiliului General al CNATDCU şi prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale atacat a fost, în esenţă, acuzată, în opinia sa, pe nedrept, de săvârşirea unor fapte ce pot îmbrăca forma unor contravenţii şi sau chiar infracţiuni, recurenta a arătat că i-a fost afectată imaginea.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, drept temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 31 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Prin punctul de vedere depus, recurenta - reclamantă A. a evocat incidenţa, în cauză, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 364/06.06.2022

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4360MD/30.07.2013, recurentei i-a fost conferit titlul ştiinţific de doctor în domeniul "Ştiinţe militare şi informaţii", pentru teza de doctorat intitulată "Protecţia infrastructurilor critice-imperative ale societăţilor europene moderne", susţinută în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti.

În ceea ce priveşte această teză de doctorat, pe rolul UEFISCDI a fost înregistrată sesizarea de plagiat nr. 2550/17.10.2018, ce la MEN a primit nr. 16871/19.10.2018 şi care a vizat teza de doctorat cu titlul "Protecţia infrastructurilor critice-imperative ale societăţilor europene moderne", realizată de reclamanta B..

Comisia de lucru din cadrul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare ("CNATDCU") a întocmit un raportul de analiză a sesizării din data de 08.02.2019 prin care s-a propus ca teza de doctorat să fie scoasă din circuitul ştiinţific, iar autorului să i se retragă titlul ştiinţific de doctor.

Prin Decizia Consiliului General al CNATDCU nr. 16871/15.03.2019 a fost validată rezoluţia de retragere a titlului ştiinţific de doctor în ştiinţe militare şi informaţii şi de admitere a sesizării depuse la UEFISCDI sub nr. x din 17.10.2018 şi înregistrată la Ministerul Educaţiei Naţionale sub nr. x din 19.10 2018, pe numele doamnei B., pentru Teza de doctorat cu titlul "Protecţia infrastructurilor critice - imperative ale societăţilor europene moderne".

Prin Decizia nr. 16871/15530/30.10.2019 emisă de CNATDCU în temeiul concluziilor Raportului comisiei de analiză a contestaţiei, validat prin votul Consiliului General al CNATDCU în şedinţă din data de 25.10.2019 şi consemnat în procesul-verbal înregistrat la M.E.N cu nr. x/28.10.2019, s-a respins contestaţia depusă sub nr. x/3.04.2019, s-a admis decizia CG al CNATDCU nr. 16871/15.03.2019 şi s-a propus retragerea titlului de doctor în domeniul "Ştiinţe militare şi informaţii" pentru doamna B., pentru teza de doctorat intitulată "Protecţia infrastructurilor critice-imperative ale societăţilor europene moderne", conferit prin Ordinul Ministrului nr. 4360MD/30.07.2013.

Prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării nr. 5412 din data de 03.12.2019, recurentei i-a fost retras titlul ştiinţific de doctor în domeniul "Ştiinţe militare şi informaţii", acordat de Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul".

Ordinul în discuţie a fost fundamentat în drept pe prevederile:

- art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare;

- art. 31 şi art. 33 lit. b) din Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3482/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011: "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan (…) b) retragerea titlului de doctor."

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24. VIII.2022) s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

Pe subiectul analizat, prezintă relevanţă următoarele considerente expuse în decizia instanţei constituţionale:

"25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…)

26. Textul criticat reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic şi a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desfiinţează pentru motive anterioare emiterii sale [nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională], această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilităţii actelor administrative nu este unul absolut, el cunoaşte şi excepţii, printre acestea numărându-se şi actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă. În consecinţă, întrucât titlul de doctor şi diploma de doctor care au intrat în circuitul civil şi au generat drepturi subiective garantate de lege se încadrează în această categorie, ele nu pot fi revocate.

27. Retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil şi a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituţia emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigenţa ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanţă judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanţa judecătorească, pentru că această operaţiune este una formală, o consecinţă firească a desfiinţării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanţa judecătorească, şi nu de instituţia emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.

29. Curtea reţine că trebuie realizată o diferenţiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanţa judecătorească şi, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situaţii evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil şi a producerii de efecte juridice.

30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât şi înscrisul constatator pot fi desfiinţate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituţiei emitente a actului desfiinţarea titlului, se imprimă şi se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit.

31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 încalcă art. 21 şi 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la exigenţele constituţionale privind limitele principiului revocabilităţii actului administrativ individual, fiind constituţional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

32. Prin urmare, este exclusă competenţa autorităţii publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, această competenţă revenind instanţei judecătoreşti, sesizate în condiţiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanţa va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor şi de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competenţa de a evalua ea însăşi calitatea lucrării, nivelul ştiinţific al acesteia sau caracterul ştiinţific al activităţii deţinătorului titlului de doctor."

Analizând, în mod prioritar, aspectele de fapt ale cauzei pendinte în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin decizia de interpretare a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, dar şi de aspectele precizate de recurenta - reclamantă, prin punctul de vedere formulat şi prin aspectele învederate oral cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul la care instanţa de recurs a reţinut cauza spre soluţionare, Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4360MD/30.07.2013, prin care recurentei i-a fost conferit titlul ştiinţific de doctor în domeniul "Ştiinţe militare şi informaţii", nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice.

Din această perspectivă, recurenta - reclamantă a evocat exclusiv aspectul publicării, în calitate de doctor (PdH), a unor articole relevante în domeniul în care a fost conferit titlul de doctor în discuţie.

Un astfel de aspect nu echivalează, însă, cu intrarea titlului de doctor în circuitul civil sau cu producerea efectelor juridice în sensul Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, câtă vreme activitatea publicistică evocată nu reprezintă un raport juridic distinct, generat de atribuirea titlului de doctor, cu atât mai mult cu cât reclamanta nici nu a depus dovezi din care să rezulte că activitatea publicistică în discuţie i-ar fi fost prohibită dacă nu ar fi deţinut titlul de doctor (sau că ar fi fost posibilă exclusiv în ipoteza în care autorul ar fi deţinut acest titlu).

Or, în teza finală a pct. 25 al Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022 s-a arătat că deţinerea titlului de doctor poate constitui o condiţie pentru accederea într-o funcţie, pentru dobândirea unei calităţi profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicaţii inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înţeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri ştiinţifice.

Faptul că recurenta - reclamantă a exhibat, în mod voluntar, un astfel de titlu la momentul publicării lucrărilor şi articolelor de specialitate, nu echivalează cu intrarea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4360MD/30.07.2013 prin care i-a fost atribuit recurentei titlu de doctor, în circuitul civil sau cu producerea de către acesta a unor efecte juridice.

Pentru aceleaşi considerente, nici participarea recurentei - reclamante la anumite seminarii sau întâlniri pe teme de specialitate, nu generează intrarea antereferitului ordin în circuitul civil sau producerea, de către acesta, a unor efecte juridice.

Totodată, perioada lungă de timp scurs de la dobândirea titlului şi până la retragerea acestuia, nu reprezintă un indiciu al intrării actului în circuitul civil, cum susţine recurenta, în acest sens relevante fiind chiar aspectele evidenţiate în prima teză a pct. 25 al Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, conform cărora intrarea actului administrativ în circuitul civil şi producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor.

În atare situaţie, întrucât titlul ştiinţific de doctor nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice, instanţa de control judiciar urmează să verifice, în limitele trasate prin memoriul de recurs, legalitatea actelor de revocare a titlului de doctor atacate în cauza pendinte.

Din perspectiva identificării unor astfel de limite, Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a evocat un număr multiplu de aspecte pe care le-a apreciat ca fiind apte a genera anularea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5412/03.12.2019 şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia, prin memoriul de recurs reclamanta s-a limitat la a critica exclusiv raţionamentul primei instanţe ce a vizat chestiunea exercitării dreptului la apărare, în raport de prevederile art. 23 din Regulamentul de Funcţionare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" şi de situaţia de fapt aferentă manierei în care recurenta a fost convocată pentru audieri de către Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" ("ANIMV").

Deşi recurenta - reclamantă a indicat, cu titlu de temei de drept al recursului formulat, şi punctul 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte observă că un astfel de motiv de casare a fost invocat pur formal, câtă vreme în memoriul de recurs nu se regăsesc critici prin care recurenta să susţină, în mod concret, că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De altfel, şi dacă s-ar trece peste aspectele învederate anterior, Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, reglementată, în esenţă, de art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu instanţei pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce, în raport de obiectul supus soluţionării, se regăsesc în cuprinsul sentinţei civile atacate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se, astfel, noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României):

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate şi este în concordanţă cu natura cauzei, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondată evocarea, de către recurentă, a acestuia.

Nefondate sunt şi criticile subsumate de recurenta - reclamantă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia primei instanţe reflectând o corectă aplicare a prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcţionare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" ("Regulamentul").

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că astfel de critici privesc, în esenţă, legalitatea unei operaţiuni administrative ce a stat la baza emiterii Ordinului Educaţiei şi Cercetării nr. 5412/03.12.2019.

Astfel, este vizată legalitatea procedurii de emitere a Hotărârii Comisiei de Etică Universitară a ANIMV nr. 590129 din 28.11.2018 şi a Raportului comisie de analiză a sesizării de plagiat realizate de ANIMV, faţă de data convocării recurentei la sediul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", pentru audieri, privită din perspectiva respectării dreptului la apărare.

Procedura derulată de ANIMV este una distinctă de cea derulată de CNATDCU.

Înalta Curte reţine că art. 23 din Regulamentul de Funcţionare al Comisiei de Etică Universitară a ANIMV are natura juridică a unei norme procedură, însă, potrivit art. 175 alin. (1) Cod de procedură, sancţiunea nulităţii actului de procedură nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerinţe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Deşi nu poate fi contestat faptul că dreptul de a fi ascultat (care garantează oricărei persoane posibilitatea de a-şi exprima, în mod util şi efectiv, punctul de vedere în cursul procedurii administrative) face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, se reţine că regula, potrivit căreia persoana vizată de o operaţiune administrativă (care ar putea să aibă un rezultat care să îi fie defavorabil) trebuie să aibă posibilitatea să îşi susţină observaţiile înainte ca aceasta să fie realizată, are drept scop ca autoritatea competentă să poată să ţină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante.

În acest context, din perspectiva problemei dacă trebuie să se constate nulitatea de drept a operaţiunii administrative despre care se afirmă că ar fi fost realizată cu nerespectarea dreptului la apărare (derulate în faţa ANIMV), Înalta Curte apreciază că o încălcare a dreptului la apărare nu determină anularea operaţiunii administrative decât dacă, în lipsa acestei neregularităţi, rezultatul ar fi fost diferit.

Din această perspectivă se reţine că, prin considerentele expuse în fila x a sentinţei, prima instanţă a analizat o altă etapă a operaţiunilor administrative prealabile emiterii Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5412/03.12.2019, ce, pe axa temporală se poziţionează ulterior procedurii derulate în faţa ANIMV.

Analizând Raportul de analiză a sesizării UEFISCDI nr. 2550/17.10.2018, realizat de Comisia de lucru din cadrul CNATDCU la data de 08.02.2019, prima instanţă a concluzionat că acesta cuprinde o evaluare proprie a membrilor comisiei de analiză, care are la bază o argumentaţie juridică detaliată, în fapt şi în drept, în privinţa acuzaţiei de plagiat care i se aduce reclamantei la elaborarea tezei de doctorat "Protecţia infrastructurilor critice-imperative ale societăţilor europene moderne".

Câtă vreme prima instanţă a reţinut caracterul distinct al evaluării realizate de Comisia de lucru din cadrul CNATDCU la data de 08.02.2019 (faţă de cea anterioară, realizată de ANIMV la data de 28.11.2018), iar astfel de dezlegări nu au fost atacate de recurentă, nu se poate reţine că orice viciu al procedurii de convocare a recurentei în etapa administrativă derulată de ANIMV ar genera o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea tuturor etapelor şi operaţiunilor administrative şi a actului administrativ final (reprezentat de Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5412/03.12.2019) sau că ar putea genera un rezultat diferit.

De asemenea, nu se poate reţine teza unei legături de cauzalitate între o prezumtivă vătămare a dreptului la imagine (evocată de recurentă) şi modul de derulare a procedurii de convocare a recurentei - reclamante în faţa ANIMV, câtă vreme retragerea titlului ştiinţific de doctor al reclamantei în domeniul Ştiinţe militare şi informaţii acordat de Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" s-a realizat prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării nr. 5412 din data de 03.12.2019, ce a avut la bază o multitudine de operaţiuni administrative, în privinţa cel puţin a celor realizate de CNATDCU, instanţa reţinând ca având la bază o evaluare proprie, distinctă de cea realizată la nivelul ANIMV.

În concluzie, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcţionare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul"

În raport de toate aceste considerente, întrucât hotărârea recurată este apărată de orice critici de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1130 din 13 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.