Validity of 1990s property attestation certificates for state enterprise lands: transfer from agricultural cooperatives and Land Registry registration requirements

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii A., B. şi C. prin tutori A. si B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi S.C. D. S.A., au solicitat anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.12.1993 emis de Ministerul Comerţului în favoarea S.C. D. S.A. în ce priveşte terenul în suprafaţă de 2.586 mp. cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 203/2021 din 8 iulie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C. prin tutorii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, şi S.C. D. S.A., şi a obligat reclamanţii să plătească pârâtei S.C. D. S.A suma de 6.545 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se susţine că în analiza pe care o face instanţa de fond primului motiv de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta reţine că prin H.G. nr. 1040/25.02.1990, s-a înfiinţat societatea pârâta S.C. D. S.A. şi că, potrivit acestui act normativ, activul şi pasivul întreprinderilor de stat care îşi încetează activitatea se preiau de societăţile comerciale pe acţiuni înfiinţate, precizând că anterior anului 1990, terenul din litigiu ar fi făcut parte din patrimoniul ICRA Cluj şi a fost transmis ulterior către pârâta S.C. D. S.A.

Contrar celor susţinute de instanţa de fond, recurenţii consideră că verificarea legalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate trebuie să aibă ca punct de pornire legalitatea modalităţii în care societatea comercială care solicită eliberarea acestui certificat a devenit sau nu proprietară asupra unui teren.

În opinia recurenţilor, rezultă cu certitudine că nici înscrisurile anexate întâmpinării de către pârâtă, şi nici înscrisurile comunicate instanţei de judecată pentru termenul din data de 10.06.2021, nu conţin vreun act din care să rezulte că terenul în litigiu sau construcţiile edificate pe acest teren au fost incluse în balanţa ICVA Cluj, respectiv că între ICVA Cluj şi ICRA Cluj s-a încheiat protocolul privind transferul activului şi pasivului sau că în protocolul respectiv ar fi inclus terenul în litigiu, astfel cum impuneau art. 24 şi art. 25 din Decretul Consiliului de Stat nr. 146/1980.

În mod cu totul surprinzător şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa de judecată arată că deşi respectivul Protocol şi bilanţul nu s-au depus la dosar, aceste aspecte invocate cu ocazia concluziilor scrise nu au fost formalizate şi integrate în acţiunea în contencios, prin completarea acesteia în condiţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 554/2004.

Recurenţii susţin că prin cererea de chemare în judecată şi prin răspunsul la întâmpinare şi-au formulat poziţia procesuală raportată la probele pe care le aveau la dispoziţie la acel moment, astfel că cele arătate prin concluziile scrise nu sunt de natură a completa cererea de chemare în judecată, ci sunt doar o analiză amplă a tuturor probelor administrate în faţa instanţei de fond.

Drept urmare, instanţa de fond în mod greşit a omis să se pronunţe asupra acestor aspecte esenţiale în analiza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rezumându-se a arăta că "esenţială este împrejurarea că transmiterea activului şi pasivului s-a făcut în baza unui act normativ adoptat în sistemul constituţional din 1965".

În ceea ce priveşte faptul că terenul aferent amplasamentului din zona E. nu se afla în patrimoniul S.C. D. S.A. la data înfiinţării, recurenţii apreciază că cele reţinute de către instanţa de fond, sunt de asemenea, netemeinice şi nelegale.

Înscrisurile/documentele prin care, în opinia pârâtei şi a instanţei de judecată, se face dovada că la nivelul anului 1990 terenul nu se mai afla în patrimoniul E., ci în patrimoniul societăţii ICRA şi ulterior transmis societăţii S.C. D. S.A., sunt neconcludente şi insuficiente în dovedirea tezei probatorie lansată de pârâtă şi îmbrăţişată de către instanţa fondului.

Prin acordul unic nr. 416/1.06.1978, emis de Comitetul executiv al Consiliului Popular Cluj, acesta îşi exprima acordul pentru "depozit de ambalaje în zona E." cu condiţia ca amplasarea depozitului pe terenul arătat, în planul de situaţie anexat, vizat SAS şi se încadrează în prevederile de zonă industrială şi depozitare E.. Pentru intrare în administrare a terenului şi scoaterea din producţia agricolă se vor obţine aprobările necesare conform prevederilor legale în vigoare.

Pârâta nu a depus la dosar planul anexat avizului, care să ateste că terenul în litigiu a făcut obiectul documentaţiei pentru care s-a solicitat acordul.

Prin convenţia încheiată la 24.07.1979 între F. şi Centrala pentru valorificarea ambalajelor Cluj, părţile convin ca în vederea realizării investiţiilor în anul 1980 a obiectivului spaţii recondiţionare-valorificare-depozitare ambalaje E., amplasat în zona E. pe platforma industrială şi de depozit, s-a atribuit o suprafaţă de 13.800 mp teren înregistrat ca fâneaţă proprietatea E., iar ca urmare a acestui fapt se va recupera o suprafaţă echivalentă din terenul neagricol identificat în acest scop la F., parcelă tufăriş.

Astfel fiind, rezultă că terenul destinat obiectivului, spaţii recondiţionare-valorificare-depozitare ambalaje E., amplasat in zona E. nu a fost identificat sub aspect topografic sau cu alte date de identificare.

Prin avizul nr. x/08.10.1979 emis de Direcţia generală pentru agricultură Cluj, se avizează: scoaterea definitivă din producţia agricolă vegetală a suprafeţei de 13.800 m.p. teren fâneaţa cl III de calitate, proprietate cooperatistă E., situat în perimetrul construibil al municipiului Cluj Napoca; exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a suprafeţei de 13.800 mp teren fâneaţă cl III de calitate, proprietate cooperatistă E. situat în perimetrul construibil al municipiului Cluj Napoca. Plata despăgubirilor se va face în numerar, intrarea în folosinţă pe terenurile afectate investiţiei se va face după obţinerea actelor normative de expropriere şi scoaterea din producţia agricolă vegetală, iar delimitarea suprafeţelor se va face împreună cu deţinătorii suprafeţelor de teren şi în prezenţa delegatului DGAIA-OCOT Cluj.

Pârâta nu a făcut dovada că în documentaţia tehnică depusă în vederea obţinerii avizului anterior menţionat se regăseşte un plan de situaţie în care să fie identificat terenul destinat investiţiei.

De asemenea, pârâta nu a făcut dovada exproprierii terenului, nu a indicat actele normative de expropriere şi de scoatere din producţia agricolă vegetală la care face referire avizul nr. x/08.10.1979.

Prin avizul nr. x/1979 emis de G., se avizează exproprierea şi scoaterea definitivă din producţia agricolă vegetală a suprafeţei de 1,3 ha arabil proprietate cooperatistă E., condiţionat de îndeplinirea condiţiilor imperative limitativ enumerate. La dosar nu există nicio probă care să facă dovada exproprierii terenului, nu sunt indicate sau depuse actele normative de expropriere şi de scoatere din producţia agricolă vegetală la care face referire avizul nr. x/1979 sau acte care să dovedească îndeplinirea condiţiilor enumerate în avizul nr. x/1979.

Prin urmare, rezultă că, în cauză, nu s-a dovedit că anterior datei de 01.01.1990, terenul în litigiu a fost legal transferat sau înstrăinat din patrimoniul E. în patrimoniul sau administrarea ICVA, ulterior ICRA Cluj.

Această realitate faptică şi juridică rezultă şi din cuprinsul sentinţei civile nr. 15823/2012, pronunţată în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj Napoca, în care instanţa s-a pronunţat cu putere de lucru judecat cu privire la îndreptăţirea reclamantului din acel dosar, A., antecesorul reclamanţilor, la reconstituirea dreptului de proprietate, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1)si art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea fondului funciar.

În ceea ce priveşte condiţia determinării terenului necesar desfăşurării activităţii, nici această condiţie nu este îndeplinită, având în vedere că nu există la dosar anexa nr. 1 şi anexa nr. 2 din H.G. nr. 1040/1990 sau alte înscrisuri, care să fi dovedit cele susţinute de către pârâtă. Obiectul de activitate al societăţii, menţionat în Statutul din anul 1991 nu are niciun fel de legătură cu desfăşurarea activităţii la data înfiinţării acestei societăţi, mai ales că, după cum rezultă din ansamblul probator administrat, terenul era la momentul înfiinţării acestei societăţi liber, atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere faptic.

Contrar celor susţinute de către instanţa de fond, recurenţii susţin că din planul cadastral întocmit la scara 1:500, cu ocazia acţiunii de stabilire şi evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, nu există niciun fel de identificare topografică sau cadastrală şi nici nu există o suprapunere între terenul ce ar fi trebuit să fie în patrimoniul ICRA Cluj şi terenul evidenţiat în documentaţia ce se impunea a fi făcută în baza H.G. nr. 834/1991.

În concluzie, actele invocate de pârâtă nu dovedesc scoaterea terenului din circuitul agricol şi nici transferul terenului din patrimoniul E. în patrimoniul Statului Român şi administrarea ICRA, anterior datei de 01.01.1990.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond potrivit căreia reclamanţii în mod greşit ar fi indicat că nu a fost respectată procedura prevăzută în "criteriile privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat", emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor nr. 2665 din 28.02.1992, recurenţii susţin că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi transmise de OCPI se observă cu certitudine că nu există nici documentaţia topografică şi nici planuri topografice care să indice numere topografice, cu respectarea acestor criterii pentru întocmirea documentaţiei topografice necesare în vedere eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Spre deosebire de celelalte amplasamente pentru care s-a făcut documentaţia de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, amplasamente pentru care s-au depus extrase de carte funciară recurenţii susţin că pentru amplasamentul din E. nu există niciun extras de carte funciară, acord, aviz, plan etc. în care să se indice vreun număr topografic care să îndreptăţească pârâta la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pe amplasamentul pe care sunt proprietari asupra terenului în suprafaţă de 2.586m.p., conform extrasului de C.F. nr. x Cluj-Napoca.

Mai mult, printre documentele existente şi depuse în probaţiune există doar acele inventare de coordonate, însă aceste inventare sunt total insuficiente, raportat la faptul că la momentul realizării documentaţiei era în vigoare Decretul Lege nr. 115/1938, conform căruia înscrierea în cartea funciară se făcea în conformitate cu nr. topografice, Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare încă nefiind apărută.

Este cert că o documentaţie topografică, care să respecte Criteriile nr. 2556/1992 era absolut necesară pentru legalitatea acesteia şi, în ceea ce priveşte amplasamentul din E., această documentaţie topografică nu există.

Se mai susţine că în mod greşit, instanţa reţine incidenţa art. 394 alin. (2) C. proc. civ. şi arată că prin înscrisul intitulat concluzii scrise, nu s-au administrat alte probe, când în realitate nu s-a făcut altceva decât s-a analizat pe larg înscrisurile depuse în probaţiune anterior ultimului termen de judecată. De altfel, prin încheierea de şedinţă din data de 10.06.2021, instanţa a încuviinţat cererea de amânare a pronunţării pentru a se formula precizări cu privire la documentaţia transmisă de O.C.P.I., instanţa încuviinţând toate înscrisurile depuse la dosar.

În opinia instanţei de fond, faptul că terenul nu a fost identificat cu nr. topo nu ar însemna că nu s-au efectuat măsurători topografice şi că nu s-ar fi întocmit planuri topografice cu respectarea criteriilor nr. 2665/1992.

În mod cu totul surprinzător, instanţa de fond reţine că din documentaţia depusă la dosar, rezultă că s-au efectuat atât măsurători topografice şi planuri, conform avizului nr. x/1992. emis de O.C.P.I. Cluj, fiind realizate atât operaţiuni de inventar de coordonate, cât şi planuri cadastrale, referindu-se la planul cadastral în care s-a identificat depozitul de ambalaje de pe str. x.

În opinia instanţei de fond, nici faptul că în certificatul de atestare a dreptului de proprietate este o suprafaţă de 14310,17 m.p., rezultând o suprafaţă în plus de 510,17 m.p., chiar dacă suprafaţa deţinută prin titlu este de 13.800 m.p. nu ne-ar fi adus vreo vătămare în mod concret, cu atât mai mult cu cât, aceasta opinează că "diferenţa este minoră".

Din contră, instanţa fondului ar fi trebuit să vadă că suprafaţa în plus, aceea de 510,17 m.p. oferită peste suprafaţa de 13.800 m.p. vatămă dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu. Dacă pentru o societate comercială care a primit în mod gratuit de la Statul Român această suprafaţă de teren şi pentru instanţa de fond, o suprafaţă de 510,17 m.p. este o diferenţa minoră pentru ei şi pentru antecesorii lor această suprafaţă, reprezintă parte din munca bunicilor lor.

Comparând această suprafaţă de 510,17 m.p. cu întreg dreptul lor de proprietate, ea reprezintă 1/5 din proprietate şi drept urmare, ea are o valoare economică mare.

În cele din urmă, Curtea de Apel Cluj a arătat că nu constituie motiv de nulitate nici omisiunea înregistrării certificatului de atestare în documentele de publicitate imobiliară prevăzute de lege, conform obligaţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 şi a art. 24 din Criteriile nr. 2665/1992 pentru că, în opinia acesteia, consecinţele neînscrierii în C.F. nu pot fi cenzurate în sistemul Legii nr. 554/2004, mai ales că operaţiunea de publicitate trebuie realizată în 15 zile de la obţinerea certificatului, reprezentând o etapă ulterioară emiterii actului administrativ.

Recurenţii arată că la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate era incident Decretul Lege 115/1938 conform căruia înscrierile în cartea funciară produc efecte constitutive de drepturi de la data înregistrării cererii în cartea funciară. Art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 prevede că "drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară".

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nul, iar recursul întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că, deşi este invocat, acest motiv de recurs nu este însoţit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menţionat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte menţiuni prevăzute cu caracter imperativ, şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat mai multe ipoteze de nelegalitate, de natură să atragă casarea unei hotărâri judecătoreşti, însă simpla invocare a acestui articol nu este de natură a conduce la concluzia că cerinţa imperativă a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. a fost îndeplinită în cauză de către recurenţii-reclamanţi.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerinţa legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale şi indicarea pretinselor greşeli de judecată săvârşite de instanţă, cerinţă nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de recurs, ceea ce conferă susţinerilor recurentului doar o aparenţă de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancţiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) şi c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispoziţiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii A., B. şi C. prin tutori A. si B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi S.C. D. S.A., au solicitat anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.12.1993 emis de Ministerul Comerţului în favoarea S.C. D. S.A. în ce priveşte terenul în suprafaţă de 2.586 mp. cu nr. cadastral x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca.

Prin cererea de recurs se susţine faptul că nu se poate reţine că terenul aferent amplasamentului din zona E. se afla în patrimoniul S.C. D. S.A., care este o societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 15/1990, respectiv prin reorganizarea întreprinderii de stat ICRA Cluj-Napoca (întreprinderea Comerţului cu Ridicata pentru Mărfuri Alimentare Cluj).

În temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 146/1908, ICRA a absorbit întreprinderea ICVA Cluj (întreprinderea pentru Colectarea şi Valorificarea Ambalajelor), dobândind astfel toate drepturile şi obligaţiile acesteia. ICVA a construit, în perioada 1978-1980, un depozit de ambalaje situat în Str. x, pe o suprafaţă de 13800 mp care include şi terenul care face obiectul prezentei cauze. Lucrările de construcţie a depozitului de ambalaje au constat în ateliere, platforme betonate, şoproane, clădire birouri, cabină poartă şi pază. Toate aceste active au fost transmise ca efect al absorbţiei către ICRA Cluj, antecesoarea în drepturi a D. S.A..

Ulterior, s-a întocmit documentaţia de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, urmând procedura instituită de H.G. nr. 834/1991, demersuri finalizate prin emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.02.1993, act administrativ ce constituie un veritabil titlu de proprietate asupra suprafeţei totale de 87.321, 27 mp, care include şi suprafaţa de 14.310, 17 mp situată în Str. x.

În baza documentaţiei întocmită conform H.G.. 834/1991 şi înregistrată la Oficiul de Cadastru Cluj, s-a emis Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria x/24.02.1993 pentru S.C. D. S.A. Cluj Napoca.

Din anexele la documentaţia de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, reiese că pe terenul în litigiu existau, încă la nivelul anului 1993, un număr de 16 construcţii (cabină poartă, platforme betonate, diverse magazii), ceea ce atestă în mod cert faptul că terenul a fost scos efectiv din circuitul agricol în conformitate cu actele administrative menţionate şi, prin urmare, nu se afla în patrimoniul E. la nivelul anului 1990.

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că pe terenul în litigiu era amplasat, la data înfiinţării D. S.A., un depozit de ambalaje, iar întreaga zonă în care se află terenul a primit destinaţia, la momentul sistematizării, de zonă industrială şi de depozitare.

D. S.A. a fost înfiinţată prin H.G. nr. 1040/1990, iar obiectul de activitate iniţial a fost cel prevăzut în anexa nr. 1 la acest act normativ, în timp ce statutul iniţial a avut tot caracter normativ şi a fost aprobat prin anexa nr. 2.

Cu privire la respectarea procedurii prevăzută în "Criteriile privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat" nr. 2665/28 februarie 1992, recurenţii susţin faptul că din documentaţia depusă de OCPI Cluj la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că anterior eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu s-au făcut măsurători topografice şi drept urmare nu au fost respectate dispoziţiile art. 14 lit. b) din Criteriile nr. 2665/1992.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte reţine că au fost respectate dispoziţiile art. 14 din Criteriile nr. 2665/1992 de vreme ce în memoriul tehnic s-au menţionat reperele de delimitare ale amplasamentului indicându-se: la nord calea ferată Cluj-Oradea, la est S.C. H., la sud terenuri particulare, iar la vest aleea de acces la IPPSC.

Conform Planului cadastral întocmit la scara 1:500 întocmit cu ocazia acţiunii de stabilire şi evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, în baza Criteriilor nr. 2665/1992 s-a identificat depozitul de ambalaje de pe str. x, fiind stabilită suprafaţa totală a incintei compusă din suprafaţa construită, suprafaţă aferentă reţelelor edilitare, suprafaţa căilor de transport şi suprafaţa liberă.

Recurenţii susţin faptul că pentru amplasamentul din E. nu s-a depus extras de carte funciară, însă aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond faptul că terenul în litigiu nu era înscris în cartea funciară nu era un impediment în demersul de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Modalitatea de întocmire şi conţinutul documentaţiei topografice sunt prevăzute pe larg, din punct de vedere tehnic, în anexa nr. 1 la Criteriile nr. 2665/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, iar situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţii a fost avizată de către Comisia constituită potrivit art. 2 din Criteriile nr. 2665/1992 inclusiv de un reprezentant al Oficiului de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Cluj.

De altfel, în mod temeinic şi legal s-a reţinut că există documente care fac dovada faptului că suprafaţa de teren în litigiu nu se mai afla în administrarea E. la nivelul anului 1990, respectiv:

- procesul-verbal din 28.08.1977 a adunării generale a E. care aprobă scoaterea din patrimoniul CAP a unei suprafeţe de 1,3 ha, la solicitarea Întreprinderii pentru Valorificarea Ambalajelor;

- acordul unic nr. 416/1978 emis de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Cluj pentru depozit de ambalaje în zona E.;

- minuta nr. 13548/20.07.1979 încheiată între Centrala pentru Valorificarea Ambalajelor Unitatea Cluj şi F.;

- convenţia încheiată la data de 24.07.1979 între Centrala pentru Valorificarea Ambalajelor - Unitatea Cluj şi F.;

- avizul favorabil nr. 429/29.08.1979 emis de G. cu privire la exproprierea şi scoaterea definitivă din producţia agricolă vegetală a suprafeţei de 1,3 ha teren arabil proprietatea E., precum şi avizul nr. x/1979 emis de Direcţia Generală pentru Agricultură Cluj pentru exproprierea şi scoaterea definitivă a aceluiaşi teren din producţia agricolă.

Suprafaţa de teren în litigiu nu se mai afla în administrarea E. la nivelul anului 1990. Nu rezultă din nicio probă administrată la dosar că la momentul înfiinţării societăţii D. S.A. terenul se afla în folosinţa E..

Reclamanta nu a invocat prin acţiunea introductivă de instanţă, care nu a fost modificată, lipsa exproprierii formale a terenului respectiv, iar terenul în litigiu nu a fost preluat în mod gratuit.

Acest teren era necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate al D. S.A. şi anume recuperarea, recondiţionarea şi valorificarea ambalajelor refolosibile, iar depozitul respectiv le era necesar în desfăşurarea noii activităţi economice preluate. În aceste condiţii, Înalta Curte constată îndeplinirea cerinţelor expres prevăzute în art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat: terenul în discuţie se afla în patrimoniul Societăţii comerciale cu capital de stat beneficiară a certificatului de proprietate contestat, la data înfiinţării acesteia şi era necesară desfăşurării activităţii societăţii amintite conform obiectului său de activitate.

Deşi aceste critici nu mai pot fi luate în seama conform art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la condiţiile de formulare a acţiunii în contencios administrativ în sistemul Legii nr. 554/2004, Curtea reţine că acestea sunt oricum neîntemeiate.

Un alt argument pentru care recurenţii solicită casarea sentinţei şi anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate îl reprezintă nerespectarea obligaţiei de a înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară.

Se reţine că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea parţială a actului administrativ, Certificat de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/24.02.1993.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, de la principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară există şi excepţii, conform art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, cum este şi situaţia dobândirii dreptului de proprietate în temeiul legii sau a unui act administrativ.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu pot fi cenzurate pe calea Legii nr. 554/2004 consecinţele neînscrierii în cartea funciară.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenţii-reclamanţi.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge în rest ca fiind nefondat recursul, precum şi cererea formulată de recurenţii - reclamanţi, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Constată nulitatea recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Respinge în rest ca fiind nefondat recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 203/2021 din 8 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de recurenţii - reclamanţi, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2023.