Lawfulness of refusal to declassify intelligence communications with prosecutorial authorities post-criminal proceeding

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, în temeiul art. 20 din Legea nr. 182/2002 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei cu privire la solicitarea înregistrată sub. nr. 7/39/28 din 17.01.2020, declasificarea şi comunicarea comunicărilor purtate între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, cu referire la dosarul penal nr. x/2011, respectiv între Curtea de Apel Suceava şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014.

Reclamantul a solicitat instanţei, în principal, să constate că nu se mai impune clasificarea comunicărilor purtate între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi cu referire la dosarul penal nr. x/2011, respectiv între Curtea de Apel Suceava şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014.

În subsidiar, reclamantul a solicitat instanţei să constate că niciodată nu s-a impus clasificarea comunicărilor purtate între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi cu referire la dosarul penal nr. x/2011, respectiv între Curtea de Apel Suceava şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, în formă declasificată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 17 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de interes invocate de pârâtul Serviciul Român de Informaţii.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului subsidiar de cerere invocată din oficiu de către instanţă.

S-a respins ca inadmisibil capătul subsidiar de cerere formulat în cauză.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Roman de Informaţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul - reclamant că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată pronunţată în primă instanţă nu reprezintă un rezultat al cercetării temeinice a fondului, întrucât niciunde în cuprinsul considerentelor nu este precizată analiza argumentelor părţilor care a fundamentat concluzia instanţei.

Astfel, unele argumente centrale nu au fost nici măcar menţionate în cuprinsul sentinţei, cum ar fi implicaţiile dreptului la viaţă privată, neexistând o argumentare suficientă referitoare la încălcarea acestui drept, cu toate că această vătămare este cea care a deschis calea atacării în faţa instanţei de contencios a modalităţii în care s-au derulat activităţile între organele judiciare şi S.R.L..

S-a arătat că obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi trebuie înţeleasă din prisma art. 425 din C. proc. civ. ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 C.E.D.O

Sub al doilea motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (8) din C. proc. civ.

Astfel, înafara procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 54 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. privind competenţele judecătorului de camera preliminară şi de art. 352 alin. (11) din aceleaşi cod care permit instanţei de judecată să solicite declasificarea totală, parţială sau trecerea într-un alt grad de clasificare sau să permită accesul la informaţii, în măsura în care aceste documentele nu sunt esenţiale procedurii penale derulate, nu mai există nicio procedură prin care să fie adus în atenţia instanţelor de judecată refuzul pârâtului de a proceda la declasificarea lor.

În situaţia concretă, chestiunile ridicate în faţa instanţei de contencios administrativ, singura îndreptăţită să se pronunţe asupra unui act administrativ, nu pot fi aduse în atenţia unei instanţe penale după finalizarea dosarului.

Un alt motiv pentru care procedura cuprinsă în C. proc. pen. nu reprezintă o procedură aptă să îi protejeze drepturile, rezidă din natura drepturilor protejate de fiecare procedură în parte. În cadrul dosarului penal se urmăreşte asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, cu toate garanţiile care decurg din acest drept, şi anume, dreptul la apărare, egalitatea de arme, având punct de plecare acuzaţia penală formulată, în timp ce pe calea contenciosului administrativ s-a solicitat să se constate că există unele comunicări cu privire la reclamant, colectate de SRI în mod sistematic, care sunt stocate pentru o perioadă de lungă de timp, aspect care îi anihilează dreptul la viaţa privată.

Soluţia adoptată privind inexistenţa unui refuz nejustificat comportă numeroase critici, mai ales având în vedere că este vorba de informaţii clasificate drept secret de serviciu, iar după cum s-a reţinut expres în sentinţa civilă, acest grad de clasificare denotă o importanţă mai scăzută a informaţiilor clasificate.

De asemenea, se impune constatarea şi a excesului de putere este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 554/2004.

S-a arătat că în cursul anului 2018 a fost declasificat Protocolul de colaborare între P.Î.C.C.J. şi S.R.I., fiind evident faptul că unul dintre motivele care au stat la baza clasificării comunicărilor între parchete şi S.R.I. a fost reprezentat de ascunderea implicării S.R.I. în efectuarea actelor de urmărire penale.

Sunt îndeplinite condiţiile art. 20 lit. b) din H.G. nr. 585/2002, deoarece dacă la momentul dispunerii clasificării informaţiilor scopul nu a fost acela de a proteja siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele legitime (deşi legea nu prevede ca interesele să fie legitime) persoanelor de drept public sau privat deţinătoare, nici în prezent acestea nu sunt susceptibile de a fi prejudiciate.

În prezenta cauză S.R.I. nu a arătat, în concret, care este motivul pentru care se justifică menţinerea caracterului calificat al informaţiilor în discuţie. Or, solicitarea reclamantului este reprezentată de declasificarea informaţiilor, iar în conformitate cu art. 20 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 585/2002, declasificarea se impune atunci când dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare.

Cu privire la jurisprudenţa CEDO reţinută de instanţa de fond, au fost invocate statuările Curţii E.D.O. în cauza Rotaru c. României, situaţia din speţa indicată fiind similară, în cauză fiind vorba despre informaţii cu privire la dosarele penale ale reclamantului, în care acuzaţiile formulate vizează chestiuni ce ţin de viaţa profesională respectiv activităţile derulate în calitate de magistrat.

Totodată, orice documente/comunicări purtate de SRI cu privire la convorbirile telefonice intră, de asemenea, sub incidenţa art. 8 din Convenţia E.D.O. potrivit cauzei Halford împotriva Regatului Unit.

S-a apreciat că soluţia primei instanţe încalcă dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 182 şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă prin încheierea din data de 22.11.2022, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat, sub aspectul criticii privind nemotivarea sentinţei, că nu există o obligaţie a instanţei de a răspunde tuturor argumentelor formulate de reclamant.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că nu este vorba în cauză despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, în condiţiile în care petiţia formulată a fost soluţionată în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Totodată, s-a arătat că declasificarea documentelor nu se poate efectua la simpla cerere a recurentului-reclamant, sau la cererea instanţei, ci doar în condiţiile art. 20 din H.G. nr. 585/2002.

Referitor la jurisprudenţa CEDO, s-a susţinut că aceasta recunoaşte în mod expres faptul că restricţionarea accesului la anumite probe ale dosarului poate fi justificată de interesul apărării securităţii naţionale. Totodată, s-a avut în vedere că documentele vizate de recurentul - reclamant se referă la persoane care nu au calitatea de inculpaţi în dosare, iar devoalarea acestora ar conduce la încălcarea flagrantă a principiului "nevoii de a cunoaşte" (art. 3 din H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România).

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 17.01.2020 reclamantul a înregistrat pe rolul Serviciului Român de Informaţii o cerere prin care solicita să îi fie transmise în forma declasificată comunicările purtate de pârât cu Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Iaşi (cu referire la dosarul penal nr. x/2011) si de Curtea de Apel Iaşi cu Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (în dosarul nr. x/2014), în care a fost parte. Totodată, a solicitat pârâtei să constate, în principal, faptul că nu se mai impune menţinerea secretizării documentelor şi a informaţiilor solicitate iar, în subsidiar, să constate că niciodată nu s-a impus clasificarea comunicărilor solicitate.

Reclamantul a precizat că la data de 04.03.2020 i s-a comunicat un răspuns prin adresa nr. x/24.02.2020 prin care i-a fost respinsă cererea, în acest document făcându-se referire la art. 10 din Legea nr. 51/1991, activitatea de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale având caracter secret de stat, iar accesul la aceste informaţii putând avea loc doar în condiţiile legii menţionate, cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte şi a condiţiilor Legii nr. 182/2002. Cu privire la dispoziţiile acestei din urmă legi, se precizează că beneficiarii informaţiilor din domeniul securităţii sunt expres şi limitativ prevăzuţi la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, informaţiile fiind exceptate de la comunicarea acestora în condiţiile Legii nr. 544/2001. S-a făcut referire la faptul că activitatea Serviciului Român de Informaţii îşi păstrează caracterul "secret de stat" chiar şi în condiţiile declasificării Protocolului de cooperare x/04.02.2009 încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, se reţine că potrivit art. 20 din Legea nr. 182/2002:

"Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectivă, împotriva clasificării informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ".

Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că:

"Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Instanţa de fond, sub aspectul criticilor privind încălcarea vieţii private, analizându-le în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului (Cauza Rotaru împotriva României, Cauza Dumitru Popescu împotriva României, Cauza Bucur si Toma împotriva României) a constatat că în cadrul dosarului penal în care reclamantul a avut calitate de inculpat (dosar nr. x/2014) prin încheierea nr. 17/06.03.2015 pronunţată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost respinse cererile si excepţiile invocate de A. cu privire la legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi la legalitatea rechizitoriului nr. x din data de 05.12.2014, fiind constatată legalitatea sesizării instanţei, iar contestaţia formulată împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr. 725/25.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Fiind incidente dispoziţiile C. proc. pen., respectiv ale art. 54 lit. b), instanţa a reţinut că reclamantul nu poate pretinde instanţei de contencios administrativ să statueze în sens contrar celor deja stabilite printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă.

În ceea ce priveşte împrejurarea că, după soluţionarea definitivă a dosarului penal în care reclamantul a avut calitate de inculpat, nu se mai impune menţinerea caracterului clasificat al unor date care au legătura cu acel dosar, instanţa de fond, verificând conţinutul informaţiilor clasificate secret de serviciu a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 20 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 585/2002 pentru a se dispune declasificarea acestora.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului formulat de reclamant, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul - reclamant a criticat modalitatea în care instanţa de fond a analizat cauza, raportat la situaţia sa particulară, în condiţiile finalizării urmăririi penale şi declasificării Protocolul de colaborare între PÎCCJ şi SRI, prin prisma refuzului nejustificat al pârâtului de declasificare a informaţiilor, refuz exprimat, în opinia sa, cu exces de putere.

În prealabil, Înalta Curte reţine că sunt corecte aprecierile primei instanţe, care, respingând excepţia inadmisibilităţii a avut în vedere că instanţa de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea probelor administrate în dosarul penal, ci doar legalitatea refuzului exprimat de pârât privind declasificarea informaţiilor în legătură cu dosarul penal, după finalizarea acestuia, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

O soluţie emisă de un organ de cercetare penală sau o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Constată Înalta Curte că dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. a) şi b) din Standardul Naţional de protecţie a informaţiilor clasificate din România din 13 iunie 2002, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 585/13 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare prevăd că informaţiile se declasifică dacă termenul de clasificare a expirat sau dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare.

În exercitarea acestor dispoziţii, în limitele şi în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actul normativ care reglementează procedurile aplicabile în scopul protecţiei informaţiilor clasificate în România, numai în cazul în care dreptul de apreciere al autorităţii pârâte ar fi exercitat abuziv, prin încălcarea limitelor prevăzute de lege sau prin încălcarea echilibrului dintre nevoia "protejării surselor generatoare de informaţii" (art. 3 lit. d) din Hotărârea de Guvern nr. 585/13 iunie 2002) şi drepturile subiective sau interesele legitime ale recurentului - reclamant, s-ar putea vorbi despre un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ ar fi anulabil.

Se reţine, conform notelor de şedinţă cu nr. x/6.11.2020 şi nr. x/25.11.2020 depuse în faţa primei instanţe, că intimatul-pârâtul Serviciul Român de Informaţii a purtat o corespondenţă exclusiv cu Direcţia Naţională Anticorupţie acordând organelor de urmărire penală sprijin tehnic, derulând doar măsuri tehnice necesare pentru interceptarea si înregistrarea comunicaţiilor electronice în baza actelor de autorizare emise în acest sens în dosarul penal nr. x/2011

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, din cuprinsul rechizitoriului din data de 05.12.2014 Direcţiei Naţionale anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, al sentinţei penale nr. 49/16.06.2016 a Curţii de Apel Suceava şi al deciziei nr. 99/A/28.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, rezultă că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice au fost valorificate ca probe în procesul penal, în condiţiile şi cu garanţiile oferite de C. proc. pen., astfel că aspectele invocate prin motivele de recurs cu primire la aplicabilitatea celor statuate în cauza CEDO în cauza Rotaru contra României sau Halford împotriva Regatului Unit, sunt nefondate. În plus, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, asupra căreia există o hotărâre penală definitivă.

În conformitate cu art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. În acest sens, art. 26 şi art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, prevăd că transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (în această situaţie regăsindu-se şi avocaţii).

În concluzie, raportat la conţinutul informaţiilor clasificate secret de serviciu înaintate instanţei de către pârât conform adresei nr. x, care nu pot fi reproduse în cuprinsul prezentei hotărâri, constată Înalta Curte că nu se poate vorbi nici de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi nici de un exces de putere din partea autorităţii publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care la emiterea răspunsului au fost avute în vedere normele Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate si ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în Romania.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 32 din 17 februarie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2023.